3ra-299/18 — contestarea actului administrativ

3ra-299/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: O. Melniciuc dosarul nr. 3ra-299/18

instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

04 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Aliona

Tufan împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Aliona Tufan împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova și Ministerului

Justiției cu privire la contestarea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 14 noiembrie 2016, Aliona Tufan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova (denumirea prescurtată UAM)

și Ministerului Justiției cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin decizia Comisiei de etică și disciplină

a Uniunii Avocaților din 01 august 2016 s-a constatat abaterea disciplinară admisă de

către avocatul Aliona Tufan și s-a aplicat în privința acesteia sancțiune disciplinară

sub formă de retragere a licenței pentru exercitarea profesiei de avocat, în

conformitate cu art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la avocatură.

Relevă reclamanta că, la baza adoptării deciziei supramenționate a servit

sesizarea Biroului de Probațiune Ciocana, mun. Chișinău. Astfel, prin decizia din 01

august 2016, Comisia de etică și disciplină a UAM a constatat drept abatere admisă

de avocatul Aliona Tufan condamnarea acesteia în baza art. 326 alin. (3) lit. a) din

Codul penal. Respectiv, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la

avocatură, Comisia de etică și disciplină a UAM i-a retras licența pentru exercitarea

profesiei de avocat.

Nefiind de acord cu decizia nominalizată, la 01 septembrie 2016, a depus cerere

prealabilă prin care a solicitat Comisiei de etică și disciplină a UAM anularea deciziei

din 01 august 2016. Totodată, a evocat că licența pentru exercitarea profesiei de

avocat cu nr.XXXXX a fost suspendată prin dispoziția Președintelui UAM nr. 114

din 04 iulie 2016, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea cu

privire la avocatură.

Susține reclamanta că, la 26 octombrie 2016, UAM i-a adus la cunoștință

ordinul Ministerului Justiției nr. 839 din 19 august 2016, prin care i-a fost încetată

activitatea de avocat începând cu 19 august 2016. Totodată, la 01 noiembrie 2016, a

1

fost respinsă și cererea prealabilă depusă împotriva deciziei Comisiei de etică și

disciplină a Uniunii Avocaților din 01 august 2016.

Opinează că sancțiunea disciplinară sub formă de retragere a licenței pentru

exercitarea profesiei de avocat i-a fost aplicată în perioada când nici nu putea exercita

această profesie, deoarece licența îi era suspendată prin dispoziția Președintelui UAM

nr. 114 din 04 iulie 2016. Astfel, prin prisma art. 86 alin. (2) din Codul muncii,

conchide că ilegal i-a fost retrasă licența de exercitare a profesiei de avocat și drept

consecință au încetat raporturile de exercitare a profesiei de avocat.

În altă ordine de idei, reclamanta menționează că, prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 03 decembrie 2015, care a fost pusă la baza deciziei Comisiei de etică și

disciplină a UAM din 01 august 2016, a fost condamnată cu închisoare pe un termen

de patru ani, cu privarea dreptului de a exercita activitatea de avocat pe un termen de

trei ani. Astfel, privarea sa de a exercita profesia de avocat urma să aibă loc din

momentul executării pedepsei cu închisoarea. La caz, însă, executarea pedepsei cu

închisoarea în privința sa a fost amânată prin decizia Curții Apel Chișinău din 03

decembrie 2015, până la atingerea copilului a vârstei de 8 ani. Prin urmare, deduce

că, Comisia de etică și disciplină a UAM în mod arbitrar, și neavând împuternicirile

legale, a pus în aplicare executarea unei sentințe de condamnare.

Consideră că la adoptarea deciziei Comisiei de etică și disciplină a UAM

precum și a ordinului Ministerului Justiției nr. 839 din 19 august 2016 s-au încălcat

prevederile art. 65 și 96 din Codul penal.

Solicită Aliona Tufan admiterea acțiunii, anularea deciziei Comisiei de etică și

disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova și a ordinului Ministerului

Justiției nr. 839 din 19 august 2016.

Judecătoria Chișinău (sediul Râșcani), prin hotărârea din 25 aprilie 2017 (f.d.35,

37-39 recto-verso), a respins acțiunea ca nefondată.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 26 octombrie 2017 (f.d. 69, 70-85), a

respins, din lipsă de temei, apelul declarat de Aliona Tufan și a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 25 aprilie 2017.

În consolidarea soluției adoptate, prima instanță și instanța de apel au invocat

dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 14 din Legea contenciosului administrativ, art. 3 lit.

a), art. 5, art. 9, art. 3, art. 12 alin. (1) lit. d), art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14 alin. (1) lit.

d) art. 25 alin.(1) lit. g) și art. 56 din Legea cu privire la avocatură, precum și art. 16

alin. (2), art. 30 alin. (1) lit. g) și art. 48 pct. 19, 20 și 21 din Statutul profesiei de

avocat.

Referitor la circumstanțele speței, instanțele inferioare au reținut ca fiind legale

acțiunile Comisiei de etică și disciplină, în situația în care reclamanta a fost

condamnată, prin decizia definitivă a Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2015,

la închisoare pe un termen de patru ani. Or, prin prisma art. 25 alin. (1) lit. g) din

Legea cu privire la avocatură și art. 30 alin. (1) lit. g) din Statutul profesiei de avocat,

licența pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul rămânerii definitive a

sentinței instanței judecătorești de condamnare a avocatului.

La fel, instanțele au apreciat critic afirmația reclamantei precum că raporturile

cu UAM au fost suspendate prin acordul comun al părților. În acest sens, s-a remarcat

că decizia de condamnare a Alionei Tufan, emisă de Curtea de Apel Chișinău, a

devenit definitivă la 03 decembrie 2015, iar dispoziția Președintelui UAM de

2

suspendarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat a Alionei Tufan a fost

emisă ulterior, și anume la 04 iulie 2016.

Succesiv, instanțele inferioare au notat că, în speță, decizia Comisiei de etică și

disciplină a UAM nu a fost emisă întru executarea pedepsei complementare ce i-a

fost aplicată Alionei Tufan prin decizia Curții de Apel Chișinău, ci ca sancțiune

disciplinară. Or, privarea de a exercita profesia de avocat aplicată ca pedeapsă

complementară este dispusă pe o perioadă concretă de timp, iar retragerea licenței

duce la încetarea calității de avocat și are drept consecință radierea avocatului de pe

lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat.

La 29 ianuarie 2018, Aliona Tufan a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, solicitând admiterea cererii de apel și casarea

integrală a deciziei recurate și hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 25

aprilie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii (f.d. 87-94).

În motivarea recursului invocă aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată,

neaplicarea unei legi care trebuia să fie aplicată și încălcarea dreptului la un proces

echitabil în sensul articolului 6 § 1 CEDO.

În acest sens, recurenta menționează că instanțele au interpretat în mod eronat

legea, și în special prevederile art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la avocatură.

Or, în condițiile speței, prin prisma art. 65 alin. (4) din Codul penal, curgerea

termenului de executare a pedepsei complementare sub forma privării de dreptul

exercitării activității de avocat urma a să aibă loc la 11 august 2023, adică după

executarea pedepsei principale sub formă de închisoare.

La fel, opinează că, în situația din speță, executarea pedepsei complementare

urma a fi pusă în executare de către organul care pune în executare pedeapsa

principală, la caz administrația instituției penitenciare, și nicidecum de către

Departamentul de executare.

Susține recurenta că, prin retragerea licenței pentru exercitarea profesiei de

avocat i s-a adus atingere și dreptului său la muncă și la protecția muncii, care este

garantat de art. 43 alin. (1) din Constituție.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil

din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

3

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și

(4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Ab initio, instanța de recurs consideră calea de atac ca fiind demarată în

interiorului termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilit

momentul comunicării deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, însă,

aceasta a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de comunicare a

actului de procedură cu numărul de ieșire 18428 din 07 decembrie 2017 (f.d. 86), iar

cererea de recurs a fost depusă la 29 ianuarie 2018, fapt confirmat prin amprenta

sigiliului aplicată pe prima filă a cererii de recurs (f.d. 87).

Completul de admisibilitate apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot

fi acceptate alegațiile recurentei conținute în cererea de recurs, or, conform

prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului,

argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând memoriul cuprins în cererea de recurs, completul de admisibilitate

evocă faptul că argumentele invocate în acesta (f.d. 87-94), în esența lor, sunt

similare alegațiilor inserate în cererea de apel motivată (f.d. 52-57). Mai mult decât

atât, solicitarea recurentei formulată în cererea de recurs privind „admiterea cererii de

apel” evidențiază faptul că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor

din cererea de apel în cererea de recurs.

4

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că în cererea de recurs formulată,

recurenta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe faptice care au fost supuse

examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere

a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate

limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care

se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

Ca urmare, necorespunderea recursului exigențelor prestabilite în alin. (1) al

art.437 din Codul de procedură civilă și care nu conține esența și temeiurile lui,

argumentul ilegalității actului de dispoziție atacat, precum și propunerile respective,

constituie temei de inadmisibilitate a recursului în cauză.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, în esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit.b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc

în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului, și care au fost deja

supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art. 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare, nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs.

Ipoteza relevată certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece recurenta nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea

justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul

declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentei cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursul declarat de Aliona Tufan nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni

de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de

a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

5

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că recurenta a depus prezenta

cerere de recurs după ce a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond și de

o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93

din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul

de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de

admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Aliona Tufan împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26

octombrie 2017, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, –

d i s p u n e :

A considera inadmisibil recursul declarat de Aliona Tufan împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, adoptată în cauza civilă intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de Aliona Tufan împotriva Uniunii Avocaților

din Republica Moldova și Ministerului Justiției cu privire la contestarea actului

administrativ.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6