2ra-102/18 — repararea prejudiciului material și moral

2ra-102/18 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra – 102/18

prima instanță: Judecătoria Hîncești

Judecătorul: L. Roic - Botezatu

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu

Î N C H E I E R E

4 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de Dedov Crina,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Galchina Maria

împotriva Dedov Crina, cu privire la repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, prin care

s-a admis apelul declarat de Dedov Crina și s-a casat hotărârea Judecătoriei

Hîncești, sediul Central din 12 iulie 2017, în partea admiterii prejudiciului material,

cu pronunțarea unei noi hotărâri, în această parte, de respingere a acestui capăt de

cerere,

c o n s t a t ă :

La 27 iulie 2016, Galchina Maria a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Dedov Crina, cu privire la repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, la 6 mai 2015, în jurul orei

20:30, aflându-se în fața casei în care locuiește, a auzit țipetele fiului minor XXXX,

care se juca prin curte. Astfel, după ce s-a uitat în direcția respectivă, a observat

câinele vecinilor, care era însoțit de Dedov Crina, și se afla în fața copilului

reclamantei.

Prin urmare, Galchina Maria a relatat că a rugat pârâta să plece împreună cu

câinele, deoarece curtea școlii nu este un loc potrivit pentru plimbarea acestuia, în

special, fără curea de însoțire și botniță. Totuși, la solicitarea dată, fiica vecinilor a

răspuns obraznic și a comunicat că va primbla câinele unde dorește.

Pagină 1 din 9

Reclamanta a precizat că, în baza circumstanțelor prezentate, la 8 mai 2015, a

fost încheiat, în privința pârâtei Dedov Crina, procesul-verbal cu privire la

contravenție în temeiul articolului 158 alin. (1) din Codul contravențional. Această

normă de drept material sancționează încălcarea regulilor de întreținere a câinilor,

pisicilor și a altor animale, aprobate prin decizia administrației publice locale.

În plus, în cererea de chemare în judecată, s-a arătat că, în ședința judiciară

din 14 iulie 2016, în care s-a examinat cauza contravențională, pârâta a mărturisit că

a plimbat câinele fără botniță și lesă, recunoscându-și vina pentru fapta comisă și

regretând cele întâmplate.

În esență, Galchina Maria a invocat că, în timpul incidentului din speță,

copilul ei, în vârstă de 5 ani, a primit o traumă psihologică. Așadar, acesta a început

să fie nervos, agresiv și agitat în timpul somnului, după care se trezea cu țipete care

aveau următorul conținut „a visat câinele cel rău și mare”.

De asemenea, reclamanta a afirmat că, la 13 iulie 2016, s-a adresat la un

medic neurolog după o consultație, care a prescris un tratament pentru copilul său.

La fel, s-a menționat că în perioada de referință s-au cheltuit circa 2 000 lei pentru

tratarea minorului XXXX.

În concluzie, reclamanta a susținut că, din cauza neliniștilor apărute în suflet

și a scăderii imunității copilului, a fost impusă să abandoneze serviciul pentru a

îngriji de copil. Prin urmare, împrejurarea respectivă i-a cauzat un prejudiciu

material în mediul de 5 591 lei lunar, echivalent cu salariul acesteia, iar în total

44 728 de lei.

Galchina Maria a solicitat repararea prejudiciului material, care este compus

din cheltuielile suportate pentru tratarea fiului său în perioada iulie 2015 – iulie

2016 în mărime de 2 000 lei, dar și din salariul, neobținut din cauza abandonului

serviciului de bază pentru a îngriji de copil, în perioada noiembrie 2015 – iulie

2016, în cuantum de 44 728 lei (f. d. 1).

La fel, reclamanta a cerut repararea prejudiciului moral cauzat familiei sale în

mărime de 10 000 lei (f. d. 1).

În cadrul examinării cauzei, pârâta Dedov Crina a depus referință în

întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a cerut respingerea acțiunii ca

neîntemeiată (f. d. 32).

La 5 aprilie 2017, Galchina Maria, prin intermediul avocatului Ion Istrati, a

formulat cerere de mărire a cuantumului pretenției referitoare la prejudiciul material

cauzat de către pârâtă. Așadar, reclamanta a solicitat, în plus, încasarea din contul

pârâtei Galchina Maria a cheltuielilor în mărime de 380,7 lei, pentru procurarea

unor medicamente (f. d. 66 a).

Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 12 iulie 2017, s-a admis parțial

acțiunea, fiind încasat din contul Dedov Crina în beneficiul reclamantei Galchina

Pagină 2 din 9

Maria suma de 380,7 lei, cu titlu de prejudiciu material. Totodată, instanța de

judecată a dispus repararea prejudiciului moral de către Dedov Crina în mărime de

3 500 lei (f. d. 82, 85 – 93).

În subsidiar, s-a încasat de la Dedov Crina în beneficiul statutului taxa de stat

în mărime de 150 lei, pentru capătul de cerere ce vizează repararea prejudiciului

material, și taxa de stat în mărime de 100 lei, pentru capătul de cerere referitor la

repararea prejudiciului moral.

Împotriva acestui act de dispoziție, Dedov Crina a declarat apel în termenul

legal (f. d. 116). În apărare, Galchina Maria nu a recunoscut cererea de apel și a

solicitat respingerea acesteia (f. d. 113).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 27 septembrie 2017, a admis apelul

declarat de Dedov Crina și a casat hotărârea Judecătoriei Hîncești (sediul central)

din 12 iulie 2017, în partea admiterii prejudiciului material, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, în acest sens, cu privire la respingerea acestui capăt de cerere ca

neîntemeiat. În rest, s-a menținut hotărârea primei instanțe (f. d. 115 – 117).

Pentru soluționarea acestui litigiu, instanța de apel a constatat situația de fapt

prezentată de Galchina Maria în cererea de chemare în judecată, dar și determinată

de Judecătoria Hîncești în hotărârea din 12 iulie 2017.

Astfel, Colegiul judiciar a stabilit că intimata Galchina Maria nu a probat

legătură de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă comisă de Dedov Crina și

prejudiciul material solicitat în cuantum de 44 728 de lei, în urma abandonării

serviciului în legătură cu îngrijirea copilului, dar și cel în mărime de 2 000 de lei,

pentru compensarea cheltuielilor referitoare la tratarea fiului în perioada iulie 2015 –

iulie 2016 (f. d. 116, pe verso).

Spre deosebire de instanța de fond, Colegiul de control judiciar a constatat că

pretenția, cu privire la repararea prejudiciului material în valoare de 380,7 lei, este

una neîntemeiată. Or, potrivit rețetei eliberate de mediul neurolog la 24 martie 2017,

se atestă că minorului XXXX i-a fost prescris un tratament medical, costul căruia,

conform bonului de plată din aceeași dată, constituie suma de 280,7 de lei, iar

consultația medicului a fost evaluată la 100 de lei. Prin urmare, instanța de apel a

reținut că incidentul, în urma căruia copilul minor a fost speriat de către câinele

apelantei, a avut loc la 6 mai 2015, iar medicul a fost consultat de intimată la 24

martie 2017, ceea ce confirmă inexistența unei legături cauzale, fiind în contradicție

cu circumstanțele cauzei civile.

Cu privire la repararea prejudiciului moral în cuantum de 3 500 lei, instanța

de apel a susținut că faptul atacării copilului de câinele de rasă fără botniță și a

centurii de însoțire, însoțit de Dedov Crina, s-a demonstrat în baza hotărârii

Judecătoriei Hîncești din 14 iulie 2015. Potrivit acesteia, apelanta a fost recunoscută

vinovată de comiterea contravenției prevăzute la articolul 158 alin. (1) din Codul

Pagină 3 din 9

contravențional. Prin urmare, circumstanța sus – enunțată, denotă că minorul s-a

speriat, devenind frustrat și având permanent frică și anxietate.

Mai mult, instanța de judecată a considerat că minorului i-a fost creat un

mediu intimidant și a suferit un disconfort cauzat de stare de stres, retrăiri psihice,

frustrări. Așadar, prejudiciul moral în mărime de 3 500 lei, care a fost determinat de

instanța de fond, este unul rezonabil (f. d. 117).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a aplicat articolele 14 alin. (1) și (2),

1398 alin. (1), 1423 din Codul civil.

La 14 februarie 2017, prin decizia suplimentară a Curții de Apel Chișinău, s-a

decis casarea hotărârii Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 12 iulie 2017, în

partea ce ține de compensarea din contul Crinei Dedov în beneficiul statutului a

taxei de stat în mărime de 150 lei, încasat inițial pentru capătul de cerere referitor la

repararea prejudiciului material (f. d. 155 – 157).

La 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților

la proces copia deciziei integrale din 27 septembrie 2017 (f. d. 118).

La 22 noiembrie 2017, Dedov Crina a declarat recurs împotriva deciziei Curții

de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

primei instanței din 12 iulie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a

acțiunii ca neîntemeiată.

Ulterior, la 23 noiembrie 2017, recurenta a concretizat pretențiile inițiale și a

cerut casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Hîncești din 12 iulie 2017 și casarea

parțială a deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, în partea

reparării prejudiciului moral și a compensării taxei de stat, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii ca neîntemeiată (f. d. 130).

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurenta a afirmat că instanțele

judecătorești au ajuns eronat la concluzia referitoare la faptul că minorul XXXX a

fost speriat de câinele acesteia, întrucât lipsesc probe în acest sens. Astfel, s-a

învederat că instanța de apel a stabilit că la materialele cauzei civile nu există o

concluzie medicală, care ar demonstra afecțiunea neurologică pe care a suferit-o

copilul intimatei. Prin urmare, în situația în care instanța de apel a respins pretenția

referitoare la repararea prejudiciului material, se justifică și respingerea reparării

prejudiciului moral.

De asemenea, Dedov Crina a invocat că, la 6 mai 2015, a fost sancționată

conform articolului 158 alin. (1) din Codul contravențional, dar nu potrivit

alineatului 2, și anume, pentru plimbarea câinilor sau altor animale în locul publice

contrar regulilor. Mai mult, recurenta a susținut că intimata nu a reușit să

demonstreze existența prejudiciului și raportul cauzal dintre fapta ilicită și

prejudiciu.

Pagină 4 din 9

Într-un final, Dedov Crina a notat că instanța de apel trebuia să excludă taxa

de stat compensată de prima instanța în sumă de 150 de lei, deoarece hotărârea

primei instanțe în partea reparării prejudiciului material a fost casată, iar, în

consecință, această pretenție a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 5 decembrie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimatei

Galchin Maria, informând că referința se depune în termen de o lună de la data

primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 128).

La 11 ianuarie 2018, intimata Galchina Maria a depus referință în

întâmpinarea recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil (f. d. 139).

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența părților, în acord cu

procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Dedov Crina este inadmisibilă,

din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă, cu

privire la subiecții abilitați cu dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate și având în vedere data pronunțării

deciziei (27 septembrie 2017), instanța de recurs constată că cererea, supusă

examinării, a fost depusă de Dedov Crina la 22 noiembrie 2017, în interiorul

termenului de 2 luni.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, ce vizează

încadrarea temeiurilor invocate în recurs la dispozițiile articolul 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă, și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului de inadmisibilitate prevăzut la

articolul 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

Pagină 5 din 9

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa,

recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau

în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării

interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări

urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer,

Pagină 6 din 9

ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie

2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurenta Dedov Crina a criticat decizia Curții de

Apel Chișinău din 27 septembrie 2017 în baza articolului 432 alin. (2) lit. a) și b) și

alin. (4) din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la

articolul 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

În acest sens, instanța de judecată amintește că, la pronunțarea deciziei din 27

septembrie 2017, instanța de apel s-a călăuzit de articolele 14 alin. (1) și (2), 1398

alin. (1), 1423 din Codul civil. De asemenea, motivarea deciziei instanței de apel

denotă că instanța a reținut, în calitate de probă pertinentă, hotărârea Judecătoriei

Hîncești din 14 iulie 2015, potrivit căreia Dedov Crina a fost recunoscută vinovată

de comiterea contravenției prevăzute la articolul 158 alin. (1) din Codul

contravențional.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată, reiese în mod cert că recurenta a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod detaliat.

De altfel, instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe, care a admis capătul

din cerere referitor la prejudiciul moral în temeiul articolelor 1422 alin. (1) și (2) și

1423 din Codul civil (a se vedea Boldea vs România, 15 februarie 2007, parag. 30;

Taxquet vs Belgia (M.C.) 16 noiembrie 2010, parag. 91, SEGAME S.A. vs Franța, 7

iunie 2012, parag. 62, Ivan Shiman vs România, 2 iunie 2015, parag. 39).

În astfel de situație, Dedov Crina nu a demonstrat că instanțele inferioare au

apreciat în mod arbitrar proba sus - menționată, care a permis încadrarea faptei

recurentei la circumstanțele de drept citate. Totodată, recurenta nu a reușit să

convingă că instanțele inferioare i-au limitat într-o măsură specifică dreptul de a-și

argumenta și dovedi poziția în proces sau de a alege modalitățile și mijloacele

susținerii ei de sine stătător și independent de instanță.

Or, instanța observă că, în principiu, recurenta a formulat cerere de recurs

după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond și a avut posibilitatea de a

fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a

examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis

mutandis, A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59;

Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić v. Croația, ibidem,

parag. 28).

Pagină 7 din 9

Drept consecință, instanța de recurs subliniază că instanța de apel și-a motivat

amplu decizia și a răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea

decizia de inadmisibilitate pe cauza Fundația pentru Copii Speranța vs Republica

Moldova, 17 octombrie 2017, decizia Calancea și alții vs Republica Moldova, 6

februarie 2018, parag. 20, 34 – 35).

Completul judiciar subliniază că argumentul recurentei, potrivit căruia a fost

încasat ilegal taxa de stat în cuantum de 150 lei, a fost înlăturat prin decizia

suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2018 (f. d. 155 – 157).

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că Dedov Crina nu a

adus suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care

le-ar fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze hotărârea judecătorească

contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu cerințele

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în

consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se

vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm

v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o

hotărâre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se

vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v.

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune

motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”,

ceea ce s-a constatat în prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v.

Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag.

23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2

iunie 2016, parag. 45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

Pagină 8 din 9

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Dedov Crina nu ridică probleme de drept

și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Dedov Crina.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

Pagină 9 din 9