3r-43/18 — anularea deciziei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziei
- Temei legal
- termenul de depunere a apelului motivat
3r-43/18 — anularea deciziei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 3r-43/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru ( judecător Ana Cucerescu ) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători Angela Bostan, Veronica Negru, Anatol Pahopol) D E C I Z I E 28 martie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența Președintele ședinței Ala Cobăneanu judecători Dumitru Mardari Luiza Gafton examinând recursul declarat de SRL ”Ednateric-Trans” SC, prin intermediul reprezentantului, avocatul Alexandru Bot, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Ednateric-Trans” SC împotriva Consiliul Concurenței, intervenienții accesorii SRL ”Eldomar”, SRL ”Ledianta-Tur” cu privire la anularea deciziei nr. APD-70 din 17.12.2015, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Ednateric- Trans”, cu acordarea unui termen pentru înlăturarea neajunsurilor, c o n s t a t ă: La 26 ianuarie 2016, SRL ”Ednateric-Trans” SC s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Concurenței, intervenienții accesorii SRL ”Eldomar”, SRL ”Ledianta-Tur” cu privire la anularea deciziei Consiliului Concurenței nr. APD-70 din 17.12.2015 (f.d.
3-8, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18.08.2017, acțiunea înaintată de SRL”Ednateric-Trans” a fost respinsă integral (f.d.14, 18-25, vol. II). Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, reprezentantul apelantului SRL ”Ednateric-Trans” SC, avocatul Alexandru Bot, la data de 15 septembrie 2017, a depus cerere de apel nemotivată (f.d. 17, vol.II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL ”Ednateric-Trans” împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18.08.2017 (f.d.35, vol.II).
La data de 09 februarie 2018, reprezentantul SRL ”Ednateric-Trans” SC, avocatul Alexandru Bot a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017, prin care și-a exprimat dezacordul cu încheierea instanței de apel, 1 solicitând casarea încheierii recurate în partea acordării unui termen de 10 zile de la recepționarea încheierii pentru depunerea cererii de apel (f.d. 42-44, vol.II). În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Având în vedere că, instanța de apel a expediat copia încheierii recurate, în adresa participanților la proces, la data de 25 ianuarie 2018 (f.d. 37-41, vol.I), Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat a fost depus în termen.
Potrivit art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18.08.2017 a fost respinsă acțiunea înaintată de SRL ”Ednateric-Trans” SC împotriva Consiliului Concurenței, intervenienții accesorii SRL”Eldomar”, SRL ”Ledianta-Tur” cu privire la anularea deciziei nr. APD-70 din 17.12.2015. Hotărârea primei instanțe a fost contestată cu apel de către SRL ”Ednateric-Trans” SC la data de 15 septembrie 2017, în acest sens, fiind depusă de către reprezentantul apelantului SRL ”Ednateric-Trans” SC, avocatul Alexandru Bot o cerere de apel nemotivată, prin care ultimul își exprimă dezacordul cu hotărârea judecătorească și se obligă să prezinte motivele apelului după recepționarea hotărârii motivate.
Potrivit actelor dosarului judiciar și anume scrisorilor de însoțire din 06 septembrie 2017 (f.d. 26-27, vol.II), hotărârea motivată din 18 august 2017 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 06 septembrie 2017. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 22 septembrie 2017, a fost corectată eroarea materială comisă în hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18 august 2017, prin înlocuirea sintagmei SRL ”Ednatec-Trans” cu sintagma SC ”Ednateric-Trans” SRL (f.d. 29). Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
2 Potrivit alin. (1) art. 365 Cod de procedură civilă, în cererea de apel se indică: a) instanța căreia îi este adresat apelul; b) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală; c) hotărârea atacată, instanța care a emis-o, completul de judecată, data emiterii; d) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; e) probele invocate în susținerea apelului; f) solicitarea apelantului; g) numele și domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citați în apel; h) documentele ce se anexează. Alin. (11) al aceleiași norme legale prevede că, elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit.d), e) și h) pot fi incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărîrii integrale.
Astfel, având în vedere obligația prevăzută de norma legală, Colegiul remarcă că apelantul urma să depună suficientă diligență pentru a se conforma rigorilor legale pentru depunerea cererii de apel. Or, participanții la procesul de judecată odată ce au inițiat proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ în derularea procesului.
În acest sens, argumentul reprezentantului recurentului, precum că termenul de 10 zile acordat de instanța de apel pentru depunerea cererii de apel motivate nu este unul rezonabil și suficient pentru motivarea apelului, urmează a fi apreciat critic de către instanța de recurs, or, termenul de 10 zile acordat de instanța de apel doar pentru întocmirea cererii de apel motivate este unul suficient, mai cu seamă în condițiile în care, copia hotărârii motivate a fost recepționată la 06 septembrie 2017. De asemenea instanța de recurs reține că, deși recurentul invocă insuficienta termenului acordat pentru depunerea cererii de apel motivate, în interiorul acestui termen a fost formulat prezenta cerere de recurs.
De altfel, legislația procesuală civilă nu stabilește un termen expres pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de apel, dar se presupune a fi un termen rezonabil și suficient pentru apelant pentru a efectua anumite acțiuni procesuale prealabil desfășurării ședinței de examinare a cererii de apel. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Astfel, având în vedere că argumentele cu privire la ilegalitatea și netemeinicia încheierii contestate comportă un caracter pur declarativ, Colegiul ajunge la concluzia că nu există temei pentru casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017. Or, încheierea contestată este legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de SRL ”Ednateric-Trans” SC”, prin intermediul reprezentantului, avocatul Alexandru Bot. 3 Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Ednateric-Trans” SC împotriva Consiliului Concurenței, intervenienți accesorii SRL ”Eldomar”, SRL ”Ledianta-Tur” cu privire la anularea deciziei nr. APD-70 din 17.12.2015. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței Ala Cobăneanu Judecători Dumitru Mardari Luiza Gafton 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.