2ra-506/18 — incasarea penalitatii si repararea prejudiciului moral

Prima instanță, Jud. Botanica, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-506/18

S. Dimitriu,

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău:

N. Vascan, Vl. Clima, E. Palanciuc

Î N C H E I E R E

28 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță

examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind

admisibilitatea recursului declarat de către Marchitan Vadim,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marchitan Vadim împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Kirsan Com” cu privire la încasarea penalității și

repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Marchitan Vadim și menținută hotărârea Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 28 septembrie 2016 de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă

La 25 februarie 2016 Marchitan Vadim a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Kirsan Com” cu privire la încasarea penalității și repararea

prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 30 iunie 2015 a încheiat cu SRL

„Kirsan Com” contractul de antrepriză nr. 036/KRS 14-d2/p privind investirea

capitalului în construcție, contractul fiind autentificat notarial și înregistrat la Oficiul

Cadastral Teritorial Chișinău la 30 iunie 2015.

Obiectul contractului de antrepriză a constituit apartamentul nr. XXXXX, cu

suprafața de 80,29 m.p. din blocul locativ din str. XXXXX, care potrivit anexei nr. 1 p.

3 la contractul de antrepriză urma să fie transmis dânsului în posesie și folosință până la

data de 30 august 2015.

Menționează reclamantul că, a achitat integral costul apartamentului în sumă de 45

000 euro, executând obligația sa contractuală.

SRL „Kirsan Com” a transmis apartamentul în posesie și folosință dânsului la 10

septembrie 2015, fiind în întîrziere cu 11 zile.

Luînd în considerație că prețul pentru serviciile de construcție al apartamentului a

fost achitat în întregime, însă pârâta a încălcat termenele de executare a contractului de

antrepriză nr. 036/KRS 14-d2/p din 30 iunie 2015, consideră reclamantul că aceasta din

urmă este obligată să achite penalitatea legală, care pentru 11 zile întârziere constituie

suma de 49 500 euro.

1

Mai indică reclamantul că, la momentul predării apartamentului în posesie și

folosință și până la data de 02 februarie 2016, acesta nu a fost asigurat cu gaze naturale,

ceea ce a făcut imposibilă folosirea acestuia. La fel, întârzierea dării în folosință a

apartamentului a reținut și efectuarea reparației interne în încăpere și odată cu scăderea

temperaturii de afară a stopat defenitiv executarea lucrărilor, dânsul fiind nevoit să le

amâne până la începerea sezonului cald a anului.

Susține reclamantul că, din motivul că nu pot trece cu traiul în apartamentul

procurat, în prezent dânsul și familia sa sunt nevoiți să locuiască la rude într-o odaie din

apartament cu suprafața de 43 m.p., fapt ce îi crează disconfort și suferințe morale.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul a depus cerere de majorare a

pretențiilor, în care a indicat că la 28 aprilie 2016 i-a fost predat în proprietate

apartamentul XXXXX, blocul locativ fiind dat în exploatare potrivit procesului-verbal

de recepție finală nr. 39 din 19 ianuarie 2016.

Menționează reclamantul că, în contractul de antrepriză nr. 036/KRS 14-d2/p din

30 iunie 2015 nu a fost indicat termenul limită de dare în exploatare a imobilului, lipsa

unei astfel de prevederi constituind o clauză abuzivă a contractului.

La 03 decembrie 2015 reclamantul a adresat pârâtei o pretenție, prin care a cerut

încasarea penalității în mărime de 49 500 euro, conectarea apartamentului la rețeaua de

gaze naturale, darea în exploatare a blocului de locuit în care se află apartamentul

procurat, precum și înregistrarea dreptului de proprietate, însă răspuns la solicitările sale

nu i-a fost dat.

Dat fiind faptul că în contract nu a fost stabilit termenul limită pentru darea în

exploatare a imobilului, prin pretenția adresată pârâtei, reclamantul a cerut ca în termen

de 7 zile din momentul recepționării solicitării să fie dat în exploatare blocul de locuit în

care se află apartamentul procurat de dânsul.

Potrivit avizului de recepție, cererea cu pretenții a fost recepționată de către pârâtă

la 04 decembrie 2015, astfel imobilul urma să fie dat în exploatare până la data de 11

decembrie 2015, însă acest lucru a avut loc la 19 ianuarie 2016, adică cu întârziere de 38

de zile.

Consideră reclamantul că, odată ce SRL „Kirsan Com” a încălcat termenul de

executare a contractului de antrepriză referitor la darea în exploatare a imobilului în

litigiu, dânsul este îndreptățit să solicite încasarea de la pârâtă a penalității în sumă de

171 000 euro (45 000 euro x 10% x 38 zile).

Solicită reclamantul, încasarea de la SRL „Kirsan Com” a penalității în sumă de 49

500 euro pentru neexecutarea în termen a obligațiilor de predare în posesie și folosință a

apartamentului, a penalității în sumă de 171 000 euro pentru neexecutarea în termen a

obligației de dare în exploatare a apartamentului și de transmitere a imobilului în

proprietate, sumei de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și compensarea cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 28 septembrie 2016

acțiunea a fost respinsă. S-a încasat de la Marchitan Vadim în beneficiul SRL „Kirsan

Com” suma de 4 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, apelul declarat de

către Marchitan Vadim a fost respins și menținută hotărârea primei instanțe.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au conchis asupra netemeiniciei

acțiunii, susținând că, potrivit p. 3 subpunctul 2) din procesul-verbal de recepție finală a

blocului locativ, nr. 39 din 19 ianuarie 2016, lucrările de construcție au fost finalizate

2

integral la 19 august 2015, deci în termen de până la 30 august 2015. Prin urmare,

Marchitan Vadim putea, conform art. 957 alin. (1) Cod civil, să recepționeze lucrarea,

însă acesta nu a probat solicitarea și primirea refuzului în încheierea actului, neexistând

impedimente din partea SRL „Kirsan Com” care a finisat lucrarea înainte de termen.

Afară de aceasta, la 10 septembrie 2015 Marchitan Vadim a primit în posesie și

folosință apartamentul XXXXX în temeiul actului de primire-predare, fără a fi expuse

careva obiecții de ordin material sau juridic în ceea ce privește pretinsa încălcare a

drepturilor sale în calitate de parte contractantă și/sau consumator. Totodată, în sprijinul

acestei concluzii s-a făcut referire și la actul de examinare a apartamentului din 11

septembrie 2015, care are ca obiect de reglementare verificarea imobilului în litigiu,

precum și lipsa obiecțiilor din partea lui Marchitan Vadim, inclusiv lipsa pretențiilor

față de termenii de primire a apartamentului. Referitor la pretinusul caracter abuziv al

contractului, instanțele de judecată au concuzionat la fel că este neântemeiat, nefiind

specificată de către Marchitan Vadim care prevedere contractuală se pretinde a fi

abuzivă, susținând că o clauză poate fi declarată nulă dacă de fapt există și nu o

omisiune a unei clauze, care a fost admisă la încheierea contractului.

La 26 ianuarie 2018 Marchitan Vadim a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 27

septembrie 2017 și hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 28 septembrie

2016 și emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea să fie admisă integral.

În susținerea recursului s-a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de

apel și hotărârii primei instanțe susținând că, instanțele de judecată au ignorat

prevederile art. 629 Cod civil și art. 32 din Legea privind protecția consumatorilor nr.

105 din 13 martie 2003, care oferă dreptul de a solicita penalitatea legală în cazul

neexecutării în termen de către partea opusă a obligațiilor contractuale.

La fel, indică recurentul că, instanțele de judecată nu s-au expus în niciun mod

referitor la întârzierea conectării apartamentului la rețeaua de gaze naturale, care a avut

loc la 02 februarie 2016, adică ulterior datei transmiterii în posesie și folosință a

apartamentului.

De asemenea, menționează recurentul că, intimata-pârâtă SRL „Kirsan Com” nu a

justificat în niciun fel atitudinea sa de întârziere a executării obligațiilor ce rezultă din

contractul de antrepriză nr. 036/KRS 14-d2/p din 30 iunie 2015.

La 15 februarie 2018 în adresa intimatei SRL „Kirsan Com” a fost expediată copia

recursului declarat de către Marchitan Vadim, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței.

Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în

termenul stabilit.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul declarat de către Marchitan Vadim este inadmisibil, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin.

(2), (3) și (4).

Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească:

3

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Marchitan Vadim nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC.

Or, argumentele invocate în recurs sunt similare celor indicate în cererea de

chemare în judecată și în cererea de apel, în privința cărora s-au expus instanțele

ierarhic inferioare. Astfel, acestea se referă la dezacordul recurentului cu soluția

pronunțată de către instanțele de fond și de apel și nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu

constituie temei de casare a hotărârilor recurate și urmează a fi respinse.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept

procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar și nu temeinicia în

fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de

puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu

privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță

sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanțele de

judecată ierarhic inferioare s-au pronunțat deja în modul corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către

Marchitan Vadim ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art.

433 lit. a) și art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

4

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Marchitan Vadim, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță

5