Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.03.2018
casat

2rc-55/18 — incasarea datoriei pentru chirie penalitatii dobinzii de intirziere

HOTĂRÂRE
14.03.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei pentru chirie penalitatii dobinzii de intirziere
Temei legal
taxa de stat, scutirea de plata taxei de stat, restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2rc-55/18 — incasarea datoriei pentru chirie penalitatii dobinzii de intirziere (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: A. Braga dosarul nr. 2rc-55/18 instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros D E C I Z I E 14 martie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând recursurile declarate de către Societatea cu răspundere limitată „Medfarma”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova împotriva Societății cu răspundere limitată „Medfarma” cu privire la încasarea datoriei pentru chirie, penalității, dobânzii de întârziere și evacuare, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 prin care a fost respinsă cererea Societății cu răspundere limitată „Medfarma” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și s-a acordat termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat și încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Societatea cu răspundere limitată „Medfarma”, c o n s t a t ă: La data de 30 decembrie 2015 Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu răspundere limitată „Medfarma” cu privire la încasarea sumelor de: 143 505, 10 lei - datorie pentru chirie pentru perioada mai 2015 - noiembrie 2015; 88 363, 19 lei - penalități;

solicitându-se totodată și rezilierea contractului de locațiune nr. 02 din 01 aprilie 2015 precum și evacuarea silită a Societății cu răspundere limitată „Medfarma” din încăperile nelocuibile închiriate (spații pentru aducerea preparatelor farmaceutice și spații auxiliarei amplasate pe adresa: bd. Dacia nr. 58, mun. Chișinău). Ulterior, la data de 18 mai 2016 reclamanta a depus cerere de concretizare a pretențiilor, indicând că în temeiul contractului de locațiune nr. 02 din 01 aprilie 2015, SRL „Medfarma” închiriază încăperi nelocuibile cu suprafața totală de 661 m.p., în scopul utilizării acestora ca spații pentru producerea preparatelor farmaceutice și spații auxiliare în clădirea situată pe adresa: bd.

Dacia nr. 58, mun. Chișinău, aflată în gestiunea economică a Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului RM. Conform pct. 4.3 al contractului, locatarul se obligă să achite plata pentru chirie lunar, în avans pentru o lună, nu mai târziu de ziua a 10 - a fiecărei luni, prin transferarea mijloacelor bănești pe contul de decontare a locatorului sau nemijlocit în casa acestuia, în temeiul anexei la contract. Potrivit pct. 4.4, 1 locatorul se obligă să prezinte facturile pentru serviciile acordate până la data de 10 a lunii următoare de prestare a serviciilor. Conform pct. 6.2 al contractului, în caz de neachitare în termen a plății pentru chirie și/sau servicii comunale, locatarul achită locatorului penalitatea în mărime de 0,5% de la suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere.

A indicat că în legătură cu neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, SRL „Medfarma” înregistrează la data de 18 noiembrie 2015 datoria pentru chirie în sumă de 143 505, 10 lei pentru perioada: mai 2015 - noiembrie 2015. A susținut că la 31 decembrie 2015 termenul contractului de locațiune a expirat, iar, SRL „Medfarma” nu a predat încăperile în conformitate cu pct. 7.7 al contractului, respectiv a continuat să ocupe și să utilizeze aceleași spații, neachitând chiria, pentru perioada decembrie 2015 - mai 2016, a mai fost acumulată o datorie în sumă de 104 981,09 lei, astfel în urmă efectuării calculului prin adunare cu suma inițială 143 505, 10 lei - datoria SRL „Medfarma” pentru chirie pentru perioada: mai 2015 - noiembrie 2015, costituie suma de 248 486, 19 lei - obligație pecuniară pentru chirie pentru perioada mai 2015 – noiembrie 2015, decembrie 2015 - mai 2016. A menționat că pentru neexecutarea de către SRL „Medfarma” a obligațiilor de plată a chiriei în temeiul contractului de locațiune, la data de 17 mai 2016 debitorul enunțat (locatarul) are datorii față de Direcția generală de administrare a clădirilor Guvernului RM (locator) pentru perioada mai 2015 - mai 2016 în sumă totală de 477 372, 34 lei, inclusiv: chirie pentru perioada de gestiune mai 2015 - decembrie 2015, cu situația la 17 mai 2016 - 164417,51 lei;

penalitate pentru perioada de gestiune mai 2015 - decembrie 2015, cu situația la 17 mai 2016 - 163 779, 41 lei; dobânda de întârziere pentru perioada de gestiune mai 2015 - decembrie 2015, cu situația la 17 mai 2016 - 30739,17 lei; chirie pentru perioada de gestiune ianuarie - mai 2016, cu situația la 16 mai 2016 - 84068,68 lei; penalitate pentru perioada de gestiune ianuarie – mai 2016 cu situația la 16 mai 2016 - 30 602,23 lei; dobânda de întârziere pentru perioada de gestiune ianuarie - mai 2016, cu situația la 16 mai 2016 - 3 765, 34 lei. A declarat că la data de 08 decembrie 2015 Direcția generală administrare a clădirilor Guvernului RM a expediat pârâtului pretenția nr. 1139-04, solicitând achitarea datoriei și a penalității precum și eliberarea spațiilor închiriate până la data de 16 decembrie 2015, însă SRL „Medfarma” nu a întreprins careva măsuri în acest sens.

A solicitat Direcția generală administrare a clădirilor Guvernului RM încasarea de la SRL „Medfarma” a sumei de 248 486, 19 lei, cu titlu de datoria pentru chirie pentru perioada 02 mai 2015 - 16 mai 2016, a sumei de 194 381, 64 lei, cu titlu de penalități, a sumei de 34 504, 51 lei, cu titlu de dobândă de întârziere, precum și evacuarea silită din încăperile ocupate de aceasta cu suprafața de 661 m.p., amplasate pe adresa bd. Dacia nr. 58, mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 23 iunie 2016 a fost admisă acțiunea Direcției generale administrare a clădirilor Guvernului RM.

A fost încasat de la SRL „Medfarma” în beneficiul Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului RM suma de 477372,43 lei, care se compune din suma de 248486,19 lei datoria pentru chirie în baza contractului de locațiune nr. 2 din 01 aprilie 2015, pentru perioada până în luna mai 2016, suma de 194381,64 lei penalitatea și suma de 34504,51 lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru perioada 2 până la 17 mai 2016. A fost dispusă evacuarea SRL „Medfarma” din încăperea ocupată conform contractului de locațiune nr. 2 din 01 aprilie 2015 în mun. Chișinău, bd. Dacia, 58, cu suprafața totală de 661 m.p. A fost încasat de la SRL „Medfarma” în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 14421,17 lei.

La data de 21 iulie 2016 SRL „Medfarma” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanță. Totodată, a solicitat și scutirea de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de SRL „Medfarma” și i s-a acordat apelantei termen până la data de 21 decembrie 2016, ora 10:30 pentru prezentarea apelului motivat, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de SRL „Medfarma” și i s-a acordat apelantei termen până la data de 15 februarie 2017, ora 15:00 pentru prezentarea apelului motivat, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017 cererea de apel depusă de SRL „Medfarma” a fost restituită în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, pe motiv că nu au fost înlăturate neajunsurile indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 și din 21 decembrie 2016. La data de 11 aprilie 2017 SRL „Medfarma” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel și restituirea pricinii în instanța de apel la faza primirii cererii de apel. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 07 iunie 2017 a fost admis recursul declarat de SRL „Medfarma”, casată integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel (f.d.110-115).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SRL „Medfarma” și s-a acordat apelantei termen până la data de 29 noiembrie 2017, inclusiv, pentru prezentarea apelului motivat și dovada de plată a taxei de stat în sumă de 10815,87 lei, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare. Totodată, soluționarea chestiunii primirii sau restituirii cererii de apel a fost stabilită pentru ședința de judecată din 30 noiembrie 2017, ora 12:00.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 s-a respins cererea apelantei SRL „Medfarma” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, s-a stabilit apelantei SRL „Medfarma” termen suplimentar pentru prezentarea plății taxei de stat până la data de 21 decembrie 2017, ora 10:00, prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 10815,87 lei, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

3 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017 s-a restituit apelul declarat de către SRL „Medfarma”, din motivul neândeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel emise prin încheierea din 30 noiembrie 2017 (f.d.146- 148). La data de 24 ianuarie 2018 SRL „Medfarma” a declarant recurs împotriva încheirii Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei spre rejudecare, la faza primirii cererii de apel. În susținerea recursului SRL „Medfarma” a invocate că instanța de apel încălcând normele procedural nu a expediat în adresa SRL „Medfarma” copia încheierii din 30 noiembrie 2017, iar la materialele dosarului lipsește dovada de recepționare a acesteia de către SRL „Medfarma”.

A susținut că cu copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 a făcut cunoștință la data de 24 ianuarie 2018, luând cunoștință cu materialele dosarului. A menționat că la emiterea încheirii din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău restituind cererea de apel depusă de către SRL „Medfarma” a încălcat drepturile apelantului la un proces echitabil și la un recurs efectiv. La data de 08 februarie 2018 SRL „Medfarma” a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii contestate, scutirea apelantului de la plata taxei de stat și restituirea pricinii spre examinarea cererii de apel.

În motivarea cererii de recurs a indicat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 nu a fost comunicată recurentului, iar faptul că reprezentantul acestuia a fost prezent în ședința de judecată din 30 noiembrie 2017, nu poate fi opozabil, or, potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la cominicarea încheierii. A menționat că cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 a făcut cunoștință, abia la data de 24 ianuarie 2018, luând cunoștință cu materialele cauzei. A indicat că respingând cererea apelantului cu privire la scutirea de plata taxei de stat instanța de apel i-a îngrădit accesul la justiție și la un tribunal efectiv, fapt inadmisibil prin prisma legislației naționale și internaționale.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 a fost expediată în adresa apelantei SRL „Medfarma”, fapt confirmat prin citația anexată la materialele dosarului (f.d.143), însă la materialele dosarului lipsește dovada de recepționare a acesteia de către apelantă. Potrivit declarațiilor recurentei, expuse în cererea de recurs, cu încheierea recurată a făcut cunoștință la data de 24 ianuarie 2018 (f.d.152). În circumstanțele relevate recursul declarat de SRL „Medfarma” la 08 februarie 2018, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, se consideră depus în termenul prevăzut de lege.

În termenul prevăzut de lege (art.425 CPC) a fost depus și recursul declarat la 24 ianuarie 2018, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017, 4 având în vedere faptul că, din materialele cauzei rezultă că la data de 22 decembrie 2017, instanța de apel a expediat în adresa recurentei copia încheierii contestate (f.d.149), însă la materialele cauzei lipsește dovada de recepționare a acesteea de către ultima. La data de 09 februarie 2018 și 20 februarie 2018 în adresa intimatei Direcția Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernulu a fost expediată spre cunoștință copia recursurilor declarate de către SRL „Medfarma” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile declarate de către SRL „Medfarma” împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 și încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017 urmează a fi admise, casate încheierile instanței de apel din 30 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2017, cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel la faza primirii cererii de apel, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură civilă, în instanța de apel, pricinile se judecă de un complet compus dintr-un judecător (președinte al ședinței) și alți doi judecători. Prin prisma prevederilor art. 378 alin. (1) Cod de procedură civilă, președintele ședinței anunță completul de judecată. Conform art. 389 alin. (2) Cod de procedură civilă, în urma deliberării, completul de judecată pronunță dispozitivul deciziei. Dispozitivul deciziei trebuie semnat de toți judecătorii completului de judecată.

Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă că la data de 21 iulie 2016 SRL „Medfarma” nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 23 iunie 2016 a declarat apel nemotivat împotriva acesteea, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanță. Solicitând totodată și scutirea de la plata taxei de stat. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 12 octombrie 2016 nu a dat curs cererii de apel declarată de SRL „Medfarma” și a acordat apelantei termen până la data de 21 decembrie 2016, ora 10:30 pentru prezentarea apelului motivat, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de SRL „Medfarma” și i s-a acordat apelantei termen până la data de 15 februarie 2017, ora 15:00 pentru prezentarea apelului motivat, fiindu-i 5 explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

Instanța de apel prin încheierea din 15 februarie 2017 cererea de apel depusă de SRL „Medfarma” a fost restituită în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, pe motiv că nu au fost înlăturate neajunsurile indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 și din 21 decembrie 2016. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 07 iunie 2017 a fost admis recursul declarat de SRL „Medfarma”, casată integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel.

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 26 septembrie 2017 nu a dat curs cererii de apel declarată de SRL „Medfarma” și a acordat apelantei termen până la data de 29 noiembrie 2017, inclusiv, pentru prezentarea apelului motivat și dovada de plată a taxei de stat în sumă de 10815,87 lei, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare. Totodată, soluționarea chestiunii primirii sau restituirii cererii de apel a fost stabilită pentru ședința de judecată din 30 noiembrie 2017, ora 12:00.

Urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 s-a respins cererea apelantei SRL „Medfarma” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, s-a stabilit apelantei SRL „Medfarma” termen suplimentar până la data de 21 decembrie 2017, ora 10:00, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 10815,87 lei, fiindu-i explicat apelantei ca dacă nu va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, cererea de apel va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017 s-a restituit apelul declarat de către SRL „Medfarma”, din motivul neândeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel emise prin încheierea din 30 noiembrie 2017. Din procesul-verbal al ședinței de judecată a Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, data pronunțării încheierii recurate, rezultă că, completul de judecători, care a soluționat chestiunea respingerii cererii SRL „Medfarma” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și a acordat apelantei unui termen suplimentar pentru prezentarea bonului de plata a taxei de stat în sumă de 10 815,87 lei, a fost în următoarea componență: președintele ședinței – Nelea Budăi, judecătorii – Ion Muruianu și Valeri Efros (f.d.

138). Însă, în încheierea instanței de apel din 30 noiembrie 2017, atât în partea introductivă, cît și în partea dispozitivă al acesteia în locul judecătorului Nelea Budăi, vizat în completul de judecată supra, a fost indicat judecătorul Ion Secrieru, însă a semnat încheierea recurată, judecătorul Nelea Budăi. La fel, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată a Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017, data pronunțării încheierii recurate de către SRL „Medfarma”, la fel rezultă că, completul de judecători, care a soluționat chestiunea restituirii apelului declarant de SRL „Medfarma”, a fost format din judecătorii, președintele ședinței – Nelea Budăi, judecătorii – Ion Muruianu și Valeri Efros.

Însă, în încheierea instanței de apel din 21 decembrie 2017, în partea introductivă al acesteea în locul judecătorului Nelea Budăi, vizat în completul de 6 judecată supra, a fost indicat judecătorul Ion Secrieru, dispozitivul fiind semnat de judecătorul Nelea Budăi. Se atestă că judecătorul Ion Secrieru de fapt nu a făcut parte din completul de judecată desemnat să soluționeze chestiunea respingerii cererii SRL „Medfarma” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și nici la soluționarea chestiunii restituirii apelului declarat de către SRL „Medfarma”, precum și nici nu a participat la deliberare (f.d. 146-148).

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ținând cont de faptul că în încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2017 a fost indicat un judecător care nu a fost desemnat să soluționeze chestiunea scutirii SRL „Medfarma” de plata taxei de stat, nici la soluționarea chestiunii restituirii apelului declarat de către SRL „Medfarma” și nici nu a participat la deliberare, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a corecta respectiva eroare judiciară, concluzionează asupra remiterii pricinii spre rejudecare în instanța de apel.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că la caz se constată în mod cert încălcarea normelor de drept procedural la examinarea cauzei în ordine de apel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de către SRL „Medfarma”, a casa integral încheierile Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2017 și a remite pricina civilă spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel (soluționării cererii cu privire la scutirea de la plata taxei de stat). În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admit recursurile declarate de către Societatea cu răspundere limitată „Medfarma”.

Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 și din 21 decembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova împotriva Societății cu răspundere limitată „Medfarma” cu privire la încasarea datoriei pentru chirie, penalității, dobânzii de întârziere și evacuare, cu restituirea cauzei civile spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel. Decizia nu se spune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Oleg Sternioală Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-07
0,97
2rc-393/17 — rezilierea contractului
prima instanţă: A. Braga dosarul nr.2rc-393/17 (Judecătoria Botanica, mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Vascan, A. Pahopol, E. Fistican (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 07 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2018-09-26
0,96
2rc-196/18 — Rezilierea contractului
Dosarul nr.2rc-196/18 Prima instanţă: Judecătoria Botanica, sediul central, judecător: A. Braga Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători: M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu DECIZIE 26 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2018-04-25
0,93
2rac-179/18 — evacuarea din spatiile închiriate si încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-149/18 Prima instanţă - (Judecătoria Botanica, mun. Chişinău) R. Ţurcanu Instanţa de apel - (Curtea de Apel Chişinău) N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 25 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial
CSJ 2018-02-14
0,93
2rc-42/18 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere si cheltuielile de judecata
Dosarul nr. 2rc-42/17 Prima instanţă: Jud. Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mămăligă) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) D E C I Z I E 14 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2018-09-12
0,93
2rc-153/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-153/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (Viorica Puică) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Lidia Bulgac, Grigore Daşchevici, Silvia Gîrbu) DECIZIE 12 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă