2ra-243/18 — desfacerea căsătoriei, determinarea copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor și pentru fosta soție și compensarea cheltuielilor judiciare

2ra-243/18 — desfacerea căsătoriei, determinarea copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor și pentru fosta soție și compensarea cheltuielilor judiciare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra – 243/18

prima instanță: Judecătoria Orhei (sediul Telenești)

Judecătorul: V. Stihi

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Simciuc, Iu. Cotruță, I. Țurcan

Î N C H E I E R E

21 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de Rîmbu Andrei,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Rîmbu Fiodora

împotriva lui Rîmbu Andrei, intervenient accesoriu Direcția de Asistență Socială și

Protecție a Familiei Telenești, cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea

domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru copilului minor și

pentru fosta soție, și compensarea cheltuielilor judiciare,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, prin care s-a

respins apelul declarat de Rîmbu Andrei și s-a menținut încheierea Judecătoriei Orhei

(sediul Telenești) din 30 martie 2017 și hotărârea Judecătoriei Orhei (sediul

Telenești) din 3 aprilie 2017,

c o n s t a t ă :

La 9 decembrie 2017, Rîmbu Fiodora a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Rîmbu Andrei, intervenient accesoriu Direcția de Asistență Socială și

Protecție a Familiei Telenești, cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea

domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru copilului minor și

pentru fosta soție, și compensarea cheltuielilor judiciare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că a înregistrat căsătoria cu pârâtul

Rîmbu Andrei la 22 iulie 2012, iar în urma acesteia au avut un copil minor XXXXX

(a. n. XXXXX XXXXX).

Astfel, Rîmbu Fiodora a susținut că relațiile familiale cu soțul său s-au

înrăutățit în ultimii ani, iar când era în a doua lună de sarcină, între aceștia s-a iscat o

ceartă, după care pârâtul a plecat și nu a mai revenit acasă. Mai mult, acesta nici nu a

Pagină 1 din 9

venit să-și vadă copilul născut. Totodată, s-a arătat că soții locuiesc separat timp de 1

și 6 luni.

În atare condiții, reclamanta a precizat că are ferma convingere că Rîmbu

Andrei nu dorește să păstreze familia, iar viața acestora în comun nu mai este

posibilă, ceea ce constituie un temei de desfacere a căsătoriei.

Rîmbu Fiodora a afirmat că se ocupă de una singură de educarea și întreținerea

copilului, având posibilitate reală de a-l asigura cu toate cele necesare, inclusiv cu

condiții bune de trai și o grijă cuvenită. Prin urmare, s-a considerat că locul de trai

urmează de stabilit de către instanța judecătorească cu mama, pentru a evita unele

situații negative, ce s-ar putea răsfrânge asupra stării psihice a copilului.

În aceeași ordine de idei, reclamanta a sugerat că pârâtul nu-i oferă nici un

ajutor financiar pentru întreținerea copilului minor, ceea ce impune încasarea de la

acesta a pensiei alimentare pentru copilul lor. Totodată, aceasta a invocat că, la

moment, nu se poate angaja în câmpul muncii, din cauza vârstei fragede a copilului

său, și respectiv nu dispune de surse suficiente pentru propria întreținerea. Așadar, s-a

cerut respectarea de către Rîmbu Andrei a obligației prevăzute la articolul 82 din

Codul familiei.

Rîmbu Fiodora a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu Rîmbu Andrei și

determinarea domiciliului copilului minor XXXXX cu aceasta (f. d. 1).

Totodată, reclamanta a cerut încasarea de la Rîmbu Andrei a pensiei de

întreținere pentru copilul minor în sumă fixă de 1 500 lei și a pensiei de întreținere

pentru fostul soț în cuantum fix de 1 000 lei lunar până la atingerea copilului a vârstei

de 3 ani.

În subsecvent, aceasta a solicitat scutirea de la compensarea taxei de stat și

încasarea integrală a acesteia pentru eliberarea certificatului de divorț de la pârât.

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Rîmbu Andrei, prin intermediul

avocatului Adela Frunze, a avansat o referință în întâmpinarea cererii de chemare în

judecată, prin care a cerut micșorarea cuantumului a pensiei pentru întreținerea

copilului minor și respingerea capătului de cerere ce viza încasarea pensiei de

întreținere pentru fostul soț (f. d. 33 – 35).

Intervenientul accesoriu Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei

Telenești a depus avizul nr. 183 din 2 februarie 2017, prin care a considerat oportun

de a stabili locul de trai al copilului minor cu mama sa (f. d. 21).

La 30 martie 2017, prin încheierea Judecătoriei Orhei (sediul Telenești), s-a

respins demersul lui Rîmbu Andrei, formulat prin intermediul avocatei Adela Frunze,

referitor la strămutarea pricinii la locul de trai al pârâtului. În acest sens, instanța de

judecată a opinat că acțiunea dedusă judecății poate fi intentată în oricare dintre

sediile instanței de la domiciliul reclamantului dacă în grija lui se află copii minori

Pagină 2 din 9

sau dacă deplasarea lui la instanța de la domiciliul pârâtului întâmpină dificultăți

întemeiate (f. d. 43).

În drept, poziția instanței de judecată a fost întemeiată pe articolul 39 alin. (4)

și (5) din Codul de procedură civilă.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei (sediul Telenești) din 3 aprilie 2017, s-a

admis acțiunea și s-a desfăcut căsătoria înregistrată între Rîmbu Andrei și Rîmbu

Fiodora. Astfel, s-a încasat de la Rîmbu Andrei taxa de stat în mărime de 1000 %

unități convenționale la eliberarea certificatului despre desfacerea căsătoriei, iar

reclamanta a fost scutită de la compensarea taxei (f. d. 48, 63 -64).

În același context, instanța de judecată a statuat de a determina domiciliul

copilului minor XXXXX cu mama Rîmbu Fiodora.

Totodată, s-a decis încasarea de la Rîmbu Andrei în beneficiul reclamantei

Rîmbu Fiodora pensia de întreținere pentru copilul minor în sumă fixă de 900 lei,

începând cu 9 decembrie 2016 și până la atingerea majoratului, dar și încasarea de la

pârât a mijloacelor bănești pentru întreținerea soției până la împlinirea copilului a

vârstei de 3 ani în sumă fixă de 700 lei, începând cu 9 decembrie 2016 și până la 18

ianuarie 2019. În această parte, hotărârea urmează a fi executată imediat.

Într-un final, instanța de judecată a hotărât compensarea de la Rîmbu Andrei a

taxei de stat în folosul statului în mărime de 360 lei.

Împotriva acestui act de dispoziție, Rîmbu Andrei a declarat apel în termenul

legal (f. d. 100), prin care a cerut modificarea cuantumului pensiei de întreținere a

copilului minor și respingerea pretenției, referitoare la încasarea pensiei de întreținere

pentru soție. În apărare, intimata nu a formulat nici o referință.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 31 octombrie 2017, a respins apelul

declarat de Rîmbu Andrei și a menținut încheierea Judecătoriei Orhei (sediul

Telenești) din 30 martie 2017 și hotărârea Judecătoriei Orhei (sediul Telenești) din 3

aprilie 2017.

La deliberarea acestei soluții, instanța de apel a constatat situația de fapt

prezentată de Rîmbu Fiodora în cererea de chemare în judecată, dar și stabilită de

către Judecătoria Orhei (sediul Telenești). În esență, s-a stabilit că hotărârea primei

instanțe se contestă în partea încasării pensiei de întreținere pentru copilul minor și

pensiei de întreținere pentru mamă până la atingerea de către copil a vârstei de 3 ani.

Prin urmare, Colegiul judiciar a reținut că, potrivit indicatorului Biroului

Național de Statistică pentru anul 2016, minimul de existență pentru copii constituie

în medie de 1 715,8 lei lunar, cu o diferențiere a acestei sume în dependență de vârsta

copilului, ceea ce confirmă temeinicia încasării pensiei alimentare în cuantum de 900

lei, proporțional cheltuielilor de întreținere a copilului minor raportate la necesitățile

acestuia în virtutea vârstei. Totodată, s-a respins argumentul apelantului, potrivit

căruia admiterea unui asemenea capăt de cerere de către instanță i-ar limita dreptul la

Pagină 3 din 9

existență, întrucât salariul său mediu lunar este de 2 100 lei și urmează sa-i garanteze

propria existența. Or, în opinia instanței de apel, starea materială a tatălui nu este un

factor decisiv, deoarece, în orice caz, copilul său minor trebuie să fie asigurat din

punct de vedere material, financiar și spiritual în deplină măsură și fără nici o

restricție sau condiționare. Mai mult, având în vedere că durata orelor de muncă a lui

Rîmbu Andrei constituie 4 ore/zi, s-a considerat că acesta dispune atât de surse

financiare, cât și de timp suplimentar pentru a munci (f. d. 103).

Colegiul judiciar nu a admis nici observația apelantului, cu privire la faptul că

minorul locuiește în mediul rural, ceea ce presupune niște cheltuieli mai mici. De

fapt, în această parte, Rîmbu Andrei nu a prezentat probe, iar întreținerea unui copil

minor nu se limitează doar la procurarea alimentelor, dar și a unor produse de primă

necesitate, care în cazul de față, ar fi semipreparate pentru copii de 2 ani,

îmbrăcăminte, încălțăminte sau produse de igienă.

În același timp, instanța de apel a reținut, în calitate de probă pertinentă,

certificatul Primăriei sat. Scorțeni, raionul Telenești, nr. 937 din 2 decembrie 2016,

conform căruia, intimata Rîmbu Fiodora îngrijește de copilului minor XXXXX și nu

este încadrată în câmpul muncii. Respectiv, intimata nu are un venit propriu suficient

pentru a-și asigura întreținerea materială personală și a copilului minor, iar

determinarea pensiei în sumă de 700 lei este una reală și rezonabilă (f. d. 104).

Cu referire la legalitatea încheierii Judecătoriei Orhei (sediul Telenești) din 30

martie 2017, Colegiul de control judiciar a constatat că obiectul acțiunii civile

constituie desfacerea căsătoriei și plata pensiei de întreținere. Astfel, în atare situație,

competența teritorială a instanței judecătorești este la alegerea reclamantului în

conformitate cu articolul 39 alin. (4) și (5) din Codul de procedură civilă.

Pentru a soluționa această pricină, instanța de apel a aplicat articolul 18 alin.

(1) din Legea nr. 338 din 15 decembrie 1994, privind drepturile copilului, 58 alin. (1),

74, 76 alin. (1), 82 alin. (1), (2), 83 lit. d) din Codul familiei și articolele 3 alin. (1),

27 alin. (2) din Convenția internațională cu privire la drepturile copilului.

La 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 31 octombrie 2017 (f. d. 106).

La 18 decembrie 2017, Rîmbu Andrei a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, solicitând casarea acesteia și a

hotărârii primei instanței din 3 aprilie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere parțială a acțiunii. Astfel, recurentul a cerut micșorarea pensiei de întreținere

pentru copilul minor din mărimea fixă de la 900 lei la 600 lei lunar și modificarea

pensiei de întreținere pentru fosta soție de la 600 lei la 400 lei.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, Rîmbu Andrei a afirmat că instanța

de apel i-a creat în propria cale de atac o situație mai dificilă, întrucât nu are o

Pagină 4 din 9

posibilitate reală de a achita suma de 1 600 lei, de vreme ce salariul său de funcție

este de 2 100 lei și nu are o altă activitate suplimentară remunerată.

La fel, acesta nu a fost de acord cu cuantumul taxei de stat stabilite pentru

eliberarea adeverinței de divorț, deoarece instanța de judecată urma să aplice

principiul bunei – credințe și să împarte la ambele părți plata respectivă.

În opinia recurentului, instanța de apel a aplicat eronat articolul 76 din Codul

familiei, or încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor urma să fie încasat în

temeiul articolului 75 alin. (1) din Codul familiei, deoarece acesta a anexat toate

înscrisurile, care atestă că este angajat, declarând salariul minim. Mai mult, intimata

nu a prezentat probe în vederea demonstrării efectuării unor cheltuieli suplimentare

pentru grădiniță, locațiune sau alte plăți achitate în beneficiul copilului minor.

La 17 ianuarie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimaților Rîmbu

Fiodora și Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei Telenești, informând

că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod

corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 123).

Până la data examinării cauzei, intimații nu au depus referință, prin care să-și

exprime poziția cu privire la recursul declarat.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces

sau a reprezentanților acestora, conform articolului 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Rîmbu Andrei este

inadmisibilă, pentru motivele ce se succed.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare, dacă

este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport verbal în

fața completului de judecată instituit în mod legal.

În acest caz, din materialele cauzei civile, se observă că recursul nu a fost

examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă, cu privire la subiectul abilitat cu dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate și având în vedere data pronunțării

deciziei (31 octombrie 2017) și declarării recursului (18 decembrie 2017), instanța de

recurs constată că cererea, supusă examinării, a fost depusă de Rîmbu Andrei în

interiorul termenului de 2 luni.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, cu privire la

încadrarea temeiurilor invocate în recurs la dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Pagină 5 din 9

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului de

inadmisibilitate prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, din

următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile

unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de dreptul de acces la o

instanță și de dreptul de a fi audiat (a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27

martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015,

parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul

trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe

o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale

de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016,

parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau

de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Pagină 6 din 9

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării

interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări

urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer,

ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie

2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Rîmbu Andrei a criticat decizia Curții

de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, în baza articolului 432 alin. (2) lit. a) – c)

din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la art. 432

alin. (1) și 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

În acest sens, instanța de judecată amintește că, la pronunțarea deciziei din 31

octombrie 2017, instanța de apel s-a călăuzit de articolul 18 alin. (1) din Legea nr.

338 din 15 decembrie 1994, privind drepturile copilului, articolele 58 alin. (1), 74, 76

alin. (1), 82 alin. (1), (2), 83 lit. d) din Codul familiei și articolele 3 alin. (1), 27 alin.

(2) din Convenția internațională cu privire la drepturile copilului. De asemenea, în

motivarea deciziei sale, instanța de apel a indicat probele pe care își întemeiază

concluziile cu privire la circumstanțele din litigiu.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată, reiese în mod cert că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod detaliat.

În special, instanța ierarhic inferioară a adus argumente în privința aplicării

articolului 76 alin. (1) din Codul familiei, atunci când a constatat legalitatea și

temeinicia admiterii de prima instanță a capătului de cerere, cu vizează încasarea

pensiei de întreținere pentru copilul minor. Cu privire la acest aspect, Rîmbu Andrei

nu a reușit să convingă că pretinsele încălcări au condus sau au putut conduce la

soluționarea eronată a cauzei civile. Aceeași concluzie rezultă și în cazul pretenției

referitoare la încasarea de la Rîmbu Andrei a mijloacelor bănești pentru întreținerea

soției până la împlinirea copilului a vârstei de 3 ani în sumă fixă de 700 lei. Cu alte

cuvinte, instanța de apel a explicat motivele admiterii acesteia în temeiul articolelor

82 alin. (2) și 83 lit. d) din Codul familiei.

Pagină 7 din 9

În subsidiar, instanța observă că, în principiu, recurentul a formulat prezenta

cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond și a avut

posibilitatea de a fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se

vedea, mutatis mutandis, A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie

2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić v.

Croația, ibidem, parag. 28).

În același timp, completul judiciar învederează că recurentul nu și-a manifestat

dezacordul cu hotărârea Judecătoriei Orhei (sediul Telenești), în ordine de apel, în

partea ce vizează determinarea de către prima instanță a taxei de stat în mărime de 1

000 %, stabilite pentru eliberarea certificatului despre desfacerea căsătoriei. Așadar,

în temeiul articolului 429 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se constată că

această observație este inadmisibilă în fața instanței de recurs.

Mai mult, instanța de recurs subliniază că instanța de apel și-a motivat amplu

decizia și a răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea decizia de

inadmisibilitate pe cauza Fundația pentru Copii Speranța v. Republica Moldova, 17

octombrie 2017).

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile lui

Rîmbu Andrei nu dezvăluie nicio aparență a încălcării normelor de drept material sau

procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar

putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre examinarea în fond

și, eventual, să caseze sau să modifice hotărârea judecătorească contestată. În mod

corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt compatibile cu cerințele

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în

consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se

vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm

v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație, conjunctura

stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea unui raport

rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele folosite, iar, în

opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

Pagină 8 din 9

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Rîmbu Andrei nu ridică probleme de drept

și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Rîmbu Andrei.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

Pagină 9 din 9