2ra-16/18 — stabilirea faptului existentei raporturilor de munca

2ra-16/18 — stabilirea faptului existentei raporturilor de munca (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-16/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) (jud. N. Costin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

DECIZIE

24 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

Judecători Ala Cobăneanu

Dumitru Visternicean

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând recursurile declarate de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P.

Cehov” și avocatul Tatiana Puiu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cazacenco

împotriva Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” cu privire la constatarea

faptului existenței raporturilor de muncă pe termen nedeterminat, anularea ordinului,

restabilirea în funcția deținută anterior, încasarea prejudiciului material și moral și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău și a deciziei

suplimentare din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 18 octombrie 2016, Victor Cazacenco, prin intermediul avocatului Sergiu

Morozov, a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Teatrului Dramatic Rus

de Stat „A.P. Cehov” solicitând constatarea faptului existenței raporturilor de muncă

pe un termen nedeterminat între Victor Cazacenco și Teatrul Dramatic Rus de Stat

„A.P. Cehov” în baza contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie

2013, anularea ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru,

în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă nr. 101/13 din

31 decembrie 2013 emis de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, restabilirea

în funcția deținută –regizor al scenei al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P.

Cehov”, cu încasarea de la pârât a pagubei materiale în sumă de 13091, 27 lei, a

pagubei morale în sumă de 100000 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă

de 7000 lei.

În motivarea acțiunii s-a invocat că, în baza ordinului nr. 103-c din 14 iulie

1

2016, directorul Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” -Constantin Haret a

dispus neprelungirea contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie

2013 cu Victor Cazacenco, pe un termen nou, invocând prevederile art. 83 alin. (3)

Codul muncii. Contractul individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013

este al cincilea contract individual de muncă încheiat cu pârâtul, pe termen de 1 (unu)

an, de 3 (trei) ani, etc. De fapt, acest contract individual de muncă nr. 101/13 din 31

decembrie 2013 se prelungea periodic prin Acorduri suplimentare, încheiate pe un

termen de 1 (unu) an (Acordul nr. 1 din 29 decembrie 2014; Acordul nr. 2 din 01

iulie 2015).

A susținut că, raporturile de muncă au existat mai mult de 10 ani consecutiv.

Angajatorul Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” nu a avut niciodată anumite

motive plauzibile pentru încheierea contractului individual de muncă pe un termen

determinat și nu le are în prezent. Contrar prevederilor legale, motivele nu le-a

indicat în contractele respective. Astfel, raporturile de muncă „de fapt” și „de jure”

au devenit după cinci ani de zile raporturi de muncă pe durată nedeterminată.

A remarcat că, la 05 octombrie 2016, în temeiul art. 54 alin. (5) Codul muncii,

a depus la Inspectoratul de Stat al Muncii cererea cu privire la constatarea lipsei unor

temeiuri legale pentru încheierea contractului individual de muncă pe durată

determinată. Conform art. 54 alin. (5) Codul muncii, contractul individual de muncă,

încheiat pe durată determinată în lipsa unor temeiuri legale, fapt constatat de

Inspectoratul de Stat al Muncii, se consideră încheiat pe durată nedeterminată.

A precizat că, a fost angajat la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” în

anul 1974. Ulterior, fiind student, cu pauza de 7 ani - a activat în Teatrul Federației

Ruse. Începând cu anul 1986, a fost angajat ca actor și în anul 2006 - regizor cu

dreptul de a lucra ca actor (după absolvirea cursurilor de regizor la „Lencom” or.

Moscova). În anul 1994 a primit titlul „Maestru în Artă”. În aceasta perioadă, a jucat

65 de roluri, a pus în scenă mai mult de 20 de spectacole. În presa străină (din Rusia,

Belorusia și alte țări) de profil s-au scris mai mult de 90 de articole despre realizările

sale. Spectacolele au devenit cunoscute la așa festivaluri, cum ar fi: „Bitei” în mun.

Chișinău (Moldova), „Sootecestviniki” în or. Saransc (Rusia) și au cucerit mai multe

premii, medalii (nominația „Cel mai bun spectacol pentru copii”).

A declarat că, are un stagiu de lucru de 41 de ani. La 14 octombrie 2016, a

împlinit 30 de ani de la începutul activității în cadrul Teatrului Dramatic Rus de Stat

„A.P.Cehov”. La 17 octombrie 2016, a împlinit vârsta de 60 de ani și i-au mai rămas

doi ani până la vârsta de pensionare.

A relevat că, la 21 iunie 2016 a fost preavizat precum că contractul individual

de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013 expiră la data de 17 iulie 2016, ultima

zi de lucru fiind pe 17 iulie 2016. Totodată, fiind emis ordinul nr. 103-c din 14 iulie

2016 „Cu privire la expirarea termenului contractului de muncă”, prin care pîrîtul a

dispus de a considera ultima zi de lucru a reclamantului ziua de 18 iulie 2016, de

fapt s-au prelungit raporturile de muncă cu Victor Cazacenco încă o zi. Pârâtul a

continuat raporturile de muncă până la data de 18 iulie 2016, astfel a prelungit „de

facto” contractul individual de muncă pe durată nedeterminată.

A indicat că, certificatul privind salariul din iunie 2016 (pentru ultimele 3 luni

2

de lucru), atestă că salariul pentru ultimele trei luni de lucru a constituit 3464,51 lei.

Astfel, salariul mediu lunar constituie 3464,51 lei=10393,55 lei/3 luni. Rezultând

din calculul respectiv, salariul neprimit pentru patru luni, două luni în care nu a fost

angajat plus două luni, în care nu a primit nici salariul (pentru 17 zile în luna iulie și

compensația pentru concediu nefolosit), constituie 13091,27 lei = (3464,51 lei x 2

luni) + 6162,25 lei (salariul pentru 17 zile lucrate în luna iulie 2016 și compensația

pentru concediu nefolosit). Nu a primit anumiți bani pentru ultimele luni lucrate

(iulie, august, septembrie, octombrie), de altfel, nu a primit compensația pentru

concediul nefolosit pentru anul 2016.

A menționat că, din motivul imposibilității angajării în câmpul muncii, a fost

nevoit să lucreze ocazional pentru a se întreține. În opinia sa, în rezultatul acțiunilor

angajatorului, a fost prejudiciat nu doar material, ci și moral. I-a fost cauzat un

prejudiciu moral, exprimat prin suferințele psihice (retrăiri pentru viitor),

imposibilitatea de a-și găsi un loc potrivit de muncă. S-au acutizat bolile cronice din

cauza stresului în legătură cu situația creată. Suma de 100000 lei, solicitată cu titlu

de daună morală, o consideră proporțională și nicidecum exagerată, deoarece

angajatorul - Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov” nici până la adresarea în

instanță, nu a reparat viciile admise, nu l-a restabilit la locul său de muncă, ceea ce-

i prejudiciază și la moment interesele.

La 26 octombrie 2016, Victor Cazacenco, prin intermediul avocatului Sergiu

Morozov, a depus o cerere de concretizare, solicitând constatarea faptului existenței

raporturilor de muncă pe un termen nedeterminat între Victor Cazacenco și Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, în baza contractului individual de muncă nr.

101/13 din 31 decembrie 2013, anularea ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu

privire la ultima zi de lucru, în legătură cu expirarea termenului contractului

individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013 emis de Teatrul Dramatic

Rus de Stat „A.P. Cehov”, anularea ordinului nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire

la concediere”, emis de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, restabilirea în

funcția deținută –regizor scenă al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, cu

încasarea de la pârât a pagubei materiale în sumă de 13091, 27 lei, a pagubei morale

în sumă de 100000 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 7000 lei.

În motivarea cererii de concretizare s-a invocat că Victor Cazacenco a luat

cunoștință de ordinul nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la concediere”, la 24

octombrie 2016, după adresarea în instanța de judecată. Temeiurile de drept și de

fapt expuse în acțiunea inițială și-au păstrat forța.

În cadrul ședinței de judecată, la etapa susținerilor verbale, reclamantul a

solicitat repunerea în termenul de prescripție a acțiunii.

Prin hotărârea din 20 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru)

s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cazacenco și s-a repus

Victor Cazacenco în termenul de prescripție omis; s-a declarat nul ordinul nr. 103-c

din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru, în legătură cu expirarea termenului

contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013 emis de Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”; s-a declarat nul ordinul nr. 105-c din 18 iulie

2016 „Cu privire la concediere” emis în privința lui Victor Cazacenco de către

3

Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”; s-a restabilit Victor Cazacenco în

funcția deținută anterior de regizor scenă al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P.

Cehov”, cu încasarea de la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în beneficiul

lui Victor Cazacenco a salariului pentru absență forțată de la muncă în sumă de

24274, 60 lei; s-a încasat de la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în

beneficiul lui Victor Cazacenco prejudiciul moral în sumă de 1000 lei; s-a încasat

de la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în beneficiul lui Victor Cazacenco

cheltuielile pentru prestarea serviciilor juridice în sumă de 7000 lei.

Prin hotărârea suplimentară din 14 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul

Centru) s-a constatat faptul existenței raporturilor de muncă între Victor Cazacenco

și Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” pe un termen nedeterminat.

Prin decizia din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și s-a menținut hotărârea din

20 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) și hotărârea suplimentară

din 14 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).

Prin decizia suplimentară din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-

a admis cererea depusă de Victor Cazacenco, prin intermediul avocatului Sergiu

Morozov privind emiterea unei decizii suplimentare și s-a încasat de la Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în beneficiul lui Victor Cazacenco cheltuielile

de judecată în sumă de 3000 lei.

La 07 septembrie 2017, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” a declarat

recurs împotriva deciziei din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

casarea acesteia, a hotărârii din 20 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul

Centru), a hotărârii suplimentare din 14 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul

Centru), cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în

judecată cu privire la stabilirea faptului existenței raporturilor de muncă pe un

termen nedeterminat, anularea ordinului nr.103-c din 14 iulie 2016 ca neîntemeiată

și tardivă, respingerea cererii cu privire la anularea ordinului nr.105-c din 18 iulie

2016, restabilirea în funcție și repararea prejudiciului ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel a aplicat o lege care nu

trebuia să fie aplicată.

A menționat că, argumentul principal pe care și-a întemeiat motivarea instanța

de apel, s-a referit la faptul că angajatorul, contrar prevederilor art. 54 alin (2) și art.

55 alin. (2) Codul muncii, nu a indicat în contractul individual de muncă motivele și

temeiurile legale ale încheierii contractului individual de muncă pe o durata

determinată. A specificat în acest sens recurentul că, prevederile legale indicate au

intrat în vigoare la data de 22 aprilie 2016, ulterior încheierii contractelor individuale

de muncă și a acordurilor la acestea, respectiv nu puteau fi aplicate la momentul

încheierii/semnării actelor juridice date. Cu toate acestea, instanța de apel

raportându-se la principiul aplicării imediate a normelor juridice intrate în vigoare,

a indicat că angajatorul era obligat să se conformeze noilor cerințe impuse de

legiuitor și începând cu data de 22 aprilie 2016 să modifice contractul individual de

muncă în sensul indicării în conținutul acestuia a temeiului legal și motivelor

obiective ce au dus la încheierea unui asemenea tip de contract. În opinia

4

recurentului, acțiunea de încheiere/ întocmire/semnare a unui contract individual de

muncă nu este un raport juridic în curs de realizare, după cum în mod eronat a indicat

instanța de apel, ci este unul constituit anterior. Aplicând prevederile Codului

Muncii invocate, nu se raportează la relațiile juridice continue născute dintr-un

asemenea contract, dar strict la conținutul acestuia, ceea ce reprezintă un fapt

consumat. Astfel, intrarea în vigoare a unei prevederi legale noi, care se referă la

forma sau conținutul contractului individual de muncă, conform art. 6 alin. (1) Cod

civil, nu poate fi aplicată unei situații juridice deja constituite, cum este cazul

conținutului contractului semnat de părți. Mai mult ca atât, faptul că un anumit

eveniment are consecințe importante în timp (întocmirea și semnarea contractului

individual de muncă- conduce la apariția relațiilor de muncă), nu înseamnă că acest

fapt (forma și conținutul contractului) reprezintă o situație continuă, căreia i-ar putea

fi aplicată legea nouă (Posti și Rahko с/Finlanda, nr. 27.824/95, § 39- 40, CEDO

2002 VII). Conținutul contractului, prin esența acestuia nu poate constitui un raport

juridic în curs de desfășurare, prin urmare prevederile art. 54 alin. (2) și art. 55 alin.

(2) Codul muncii, care se referă la continutul contractului și nu la relațiile de muncă

în desfășurare, nu trebuiau să fie aplicate în speță pe motiv că acestea nu

retroactivează. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 55 alin. (1) lit. 1) Codul

muncii și art. 24 alin. (2) din Legea cu privire la teatre, circuri și organizații

concertistice, angajatorul a avut motive și temeiuri legale să încheie cu reclamantul

un contract individual de muncă pe o durată determinată, prevederile citate

permițând expres contractarea unui asemenea tip de contract între părțile litigante.

A opinat că, a fost interpretată eronat legea materială. Instanța de fond, precum

și cea de apel, în motivarea admiterii acțiunii reclamantului, pe capătul de cerere cu

privire la stabilirea relațiilor de muncă între părți pe o durată nedeterminată, au

invocat prevederile art. 54 alin. (2) Codul muncii, precum că contractul individual

de muncă poate fi încheiat și pe o durată determinată, ce nu depășește 5 ani, în

condițiile prevăzute de prezentul cod. În aceste condiții, a menționat că toate

contractele individuale de muncă, încheiate între părțile litigante, au fost încheiate

cu respectarea normei de drept citată, astfel nici unul nu depășește termenul de 5 ani

prevăzut de lege (chiar dacă nu se iau în calcul și termenele actelor adiționale la

contractele individuale de muncă). Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au

interpretat eronat prevederile art. 54 alin. (2) Codul muncii raportând termenul de 5

ani la durata efectivă a relațiilor de muncă și nu la durata în concret a termenului

contractului individual de muncă încheiat, după cum în mod expres prevede legea.

Or, interpretarea literală a acestei prescripții legale, stabilește aplicabilitatea

termenului de 5 ani asupra duratei termenului contractului și nu, după cum în mod

eronat au interpretat instanțele inferioare asupra raporturilor de muncă.

Referitor la lipsa citării participantului la proces, a indicat recurentul că, în

ședința de examinare a cererii de emitere a hotărârii suplimentare din 14 martie 2017,

părțile litigante nu au fost citate la proces, iar la materialele dosarului nu se regăsește

nici o dovadă a comunicării despre locul, data și ora ședinței respective de judecată.

Contrar celor expuse, în cuprinsul hotărârii suplimentare din 14 martie 2017 este

indicat că reprezentantul pârâtului Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în

5

ședința de judecată nu s-a prezentat, fiind citat legal, instanța dispunând examinarea

cauzei în lipsa acestuia. Atât art. 388 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă (motiv

de casare a hotărârii în ordine de apel) cât și art. 432 alin. (3) lit. b) Cod de procedură

civilă (motiv de casare în ordine de recurs) nu disting între aplicabilitatea acestor

norme procedurale în ședințele în care se examinează fondul sau în care se

examinează emiterea hotărârii suplimentare, prin urmare nici interpretul nu este

îndrituit să facă o asemenea distingere la aplicarea legii. Cu toate acestea, obiectul

examinării cererii de pronunțare a hotărârii suplimentare s-a referit la un capăt de

cerere din acțiunea reclamantului care aparține de fondul cauzei și nu reprezintă o

chestiune de procedură. În acest sens, alegația instanței de apel precum că lipsa

citării participanților la proces duce la casarea hotărârii doar în cazul în care acest

neajuns a fost comis în cadrul examinării fondului cauzei, este lipsită de argumentare

legală și logică. Mai mult ca atât, art. 250 alin. (2) Cod de procedură civilă stipulează

expres obligativitatea citării participanților la proces în cazul examinării cererii cu

privire la emiterea unei hotărâri suplimentare, prevedere legală ignorată atât de

prima instanță cât și de instanța de apel. Prin urmare, conform art. 432 alin. (3) lit.

b) Cod de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție urmează să caseze decizia

instanței de apel și hotărârea suplimentară, or, obligativitatea imperativă a casării

deciziei instanței de apel în temeiului articolului invocat (432 alin. (3) lit. b) Cod de

procedură civilă) rezultă și din conținutul art. 432 alin. (5) Cod de procedură civilă,

care stabilește că temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către

instanță din oficiu si în toate cazurile.

A considerat recurentul că, hotărârea nu este motivată, or, în conformitate cu

art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceste erori

au ca efect încălcarea drepturilor procedurale garantate de Constituția Republicii

Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau alte acte internaționale.

Hotărârea suplimentară se încadrează în prevederile art. 236 alin. (5) Cod de

procedură civilă, ca fiind o hotărâre integrală, or, o hotărâre suplimentară conține și

partea constatatoare, ceea ce este caracteristic, în exclusivitate, hotărârilor integrale.

Hotărârea suplimentară a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 14 martie 2017,

fiind susceptibilă de atac la instanța ierarhic superioară, contrar prevederilor

procesual civile naționale și art. 6 al Convenției, nu este motivată, instanța de fond

făcând trimitere doar la temeiurile de fapt și de drept care au condus la necesitatea

emiterii unei hotărâri suplimentare și nu la temeinicia capătului de cerere admis prin

pronunțarea hotărârii respective.

A menționat că, prin referința depusă la cererea de chemare în judecată,

pârâtul a solicitat respingerea ca fiind tardivă a capătului de cerere cu privire la

anularea ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru a

salariatului în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă. Cu

toate acestea instanța de fond a repus reclamantul în termenul de prescripție, iar prin

apelul declarat, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” a argumentat pe larg

netemeinicia și ilegalitatea repunerii în termenul de prescripție a reclamantului. Cu

6

toate acestea, instanța de apel, motivând respingerea argumentelor apelantului a

menționat precum că instanța de fond corect a interpretat dispozițiile legale ale art.

272 alin. (1) și art. 279 alin. (1) Cod civil la situația de fapt stabilită în cauză, ceea

ce nu poate constitui o motivare în sensul legislației procesuale naționale și a

jurisprudenței CtEDO. Astfel, faptul neexpunerii de către instanța de apel asupra

argumentului invocat de apelant, cu privire la netemeinicia și ilegalitatea repunerii

în termenul de prescripție a reclamantului, circumstanță care în mod cert putea să

conducă la respingerea ca fiind tardiv a unui capăt de cerere a intimatului, constituie

o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

A indicat recurentul că, au fost încălcate normele de drept procesual fapt care

a dus la soluționarea greșită a cauzei. Instanța de apel nu a motivat legalitatea

repunerii în termenul de prescripție omis de către reclamant. Făcând abstracție de

această încălcare, precizează că repunerea în termenul de prescripție admis de

instanța de fond și menținerea acestei decizii de către instanța de apel este ilegală.

Or, instanța de fond, în vederea repunerii în termenul de prescripție, a invocat

prevederile art. 279 alin. (1) Cod civil care reglementează această instituție de drept.

Prevederile Codului civil cu privire la repunerea în termen trebuie aplicate, în mod

obligatoriu, prin prisma art. 116 Cod de procedură civilă. Din interpretarea

articolului citat rezultă că pentru dispunerea de către instanță a repunerii în termen

trebuie să fie înaintată o cerere/solicitare/pretenție în acest sens din partea

reclamantului, inclusiv să fie examinată în ședință de judecată. Reclamantul, în

cadrul dezbaterilor judiciare, nu a înaintat nici o solicitare în sensul repunerii în

termen, invocând despre posibilitatea instanței de a repune în termenul de prescripție

omis, doar în susținerile orale. Din moment ce participantul la proces, în cadrul

susținerilor orale, nu are dreptul să invoce circumstanțe neexaminate de instanță, cu

atât mai mult nu are dreptul să înainteze solicitări/cereri noi, constatând că cererea

privind repunerea în termen nu a fost examinată în cadrul dezbaterilor judecătorești,

instanța de fond avea obligația, conform art. 235 alin. (2) Cod de procedură civilă,

să dispună reluarea examinării cauzei în fond, fapt ce nu s-a produs. Astfel, aceste

încălcări procedurale au condus în mod cert la soluționarea greșită a cauzei prin

repunerea ilegală în termenul de prescripție omis.

A susținut recurentul că, pe parcursul judecării cauzei în instanța de fond, a

invocat și prescripția acțiunii pe capătul de cerere cu privire la stabilirea existenței

raporturilor de muncă pe un termen nedeterminat. Cu toate acestea, atât Judecătoria

Chișinău (sediul Centru), precum și Curtea de Apel Chișinău nu s-au expus asupra

tardivității acestei pretenții, motivând repunerea în termen doar cu referire la capătul

de cerere privind anularea ordinelor angajatorului (nr. 103-C din 14 iulie 2016; nr.

105-C din 18 iulie 2016). Or, art. 355 alin. (1) lit. a) Codul muncii prevede termenul

de înaintare a cererii privind soluționarea litigiului individual de muncă și când

începe să curgă acest termen. Astfel, ultimul contract individual de muncă, pe durată

determinată, nr. 101/13 a fost încheiat la data de 31 decembrie 2013, iar ultimul

Acord adițional la acest contract este din 01 iulie 2015. În opinia recurentului, este

evident că angajatul conștientiza că încheie un contract individual de muncă pe

durată determinată, prin urmare termenul de prescripție a început să curcă, în cel mai

7

bun caz, din momentul semnării contractului individual de muncă. Însă, în mod

legal, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze în instanță în decurs de 3 luni de când,

după afirmațiile acestuia, raporturile de muncă ar fi trebuit să devină pe durată

nedeterminată, adică după 5 ani de activitate în cadrul instituției pârâte. Or, acest

capăt de cerere cu privire la stabilirea faptului existenței raporturilor de muncă pe un

termen nedeterminat, pe lângă faptul că este total neîntemeiat a fost depus în instanță

cu încălcarea termenului de prescripție. Cu referire la conținutul art. 279 alin. (1)

Cod civil, legiuitorul, pentru admiterea repunerii în termen, operează cu sintagma

„împrejurări legate de persoana reclamantului”. Or, așteptarea răspunsului de către

reclamant de la Inspectoratul de Stat al Muncii, ca motiv de omitere a termenului de

prescripție invocat în susținerile orale și în hotărârea instanței de fond contestată, nu

poate constitui o împrejurare legată de persoana reclamantului, respectiv instanța de

fond și de apel au interpretat eronat aceasta prevedere legală.

A considerat necesar de precizat că partea reclamantă nu a invocat motivele

prevăzute de lege ale ilegalității ordinului nr. 103-C din 14 iulie 2016, nici în cadrul

examinării în fond a cauzei și nici în apel.

La 19 decembrie 2017, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și avocatul

Tatiana Puiu au depus cerere de recurs împotriva deciziei suplimentare din 24

octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea acesteia cu pronunțarea

unei decizii de respingere a cererii de încasare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a invocat că o eventuală admitere a cererii de recurs

cu casarea actelor de dispoziție a instanței de fond și cea de apel și emiterea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii, va exclude posibilitatea compensării cheltuielilor

de judecată suportate de intimat.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 13 iunie 2017, iar Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” a declarat recurs la 07 septembrie 2017.

Materialele cauzei atestă că decizia contestată a fost expediată participanților

la proces la 18 iulie 2017, conform scrisorii de însoțire (f.d.155), însă date despre

recepționarea acesteia lipsesc. Astfel, recursul se consideră a fi declarat în termen.

La fel, Colegiul consideră a fi declarat în termen și recursul împotriva deciziei

suplimentare din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, deoarece decizia

suplimentară a fost recepționată de recurent la 19 decembrie 2017, conform

mențiunii pe coperta dosarului.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 13 decembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

8

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actelor de dispoziție contestate, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursurile

declarate de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și va casa decizia instanței

de apel, decizia suplimentară a instanței de apel, hotărârea instanței de fond și

hotărârea suplimentară a instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

respingere a cererii de chemare în judecată, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau

parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă

hotărâre.

Conform art. 89 alin. (2) Codul muncii, la examinarea litigiului individual de

muncă de către instanța de judecată, angajatorul este obligat să dovedească

legalitatea și să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului.

În cazul contestării de către salariatul membru de sindicat a ordinului de concediere,

instanța de judecată va solicita acordul (opinia consultativă) al organului

(organizatorului) sindical privind concedierea salariatului respectiv.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 240 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, la deliberarea

hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină circumstanțele care

au importanță pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul

raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii și admisibilitatea

acțiunii. Instanța judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de

reclamant.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție reține că instanțele ierarhic inferioare au constatat temeinicia acțiunii

înaintate de către Victor Cazacenco cu aplicarea unei legi ce nu urma a fi aplicată și

interpretarea eronată a normelor de drept material.

Conform art. 54 alin. (2) Codul muncii (în vigoare în anul 2013), contractul

individual de muncă poate fi încheiat și pe o durată determinată, ce nu depășește 5

ani, în condițiile prevăzute de prezentul cod.

Conform ar. 55 alin. (1) lit. l) Codul muncii, contractul individual de muncă

poate fi încheiat pe durată determinată, conform art.54 alin.(2) cu lucrătorii de

creație din artă și cultură.

Conform art. 24 al Legii cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice

nr.1421 din 31 octombrie 2002, angajarea în teatru, circ și organizație concertistică

se efectuează prin încheiere a unui acord individual de muncă (contract) între

9

conducerea instituției și lucrător, în conformitate cu Codul muncii al Republicii

Moldova. Lucrătorii din rândurile personalului artistic și de creație din teatru, circ și

organizație concertistică pot încheia acorduri individuale de muncă (contracte) pe

un anumit termen: de până la 5 ani, pentru o singură stagiune sau pentru mai multe

stagiuni, pentru un spectacol, o reprezentație, un concert sau mai multe. Pot fi

încheiate acorduri individuale de muncă (contracte) pe un anumit termen și cu alți

lucrători din instituțiile de cultură și artă.

Din materialele cauzei rezultă că, la 01 decembrie 2005 între Teatrul Dramatic

Rus de Stat „A.P. Cehov” și Victor Cazacenco a fost încheiat contractul individual

de muncă nr. 87, conform căruia Victor Cazacenco a fost angajat în funcția de

regizor artistic pe un termen de cinci ani, începând cu 01 ianuarie 2006 până la 01

ianuarie 2011 (f.d.14).

La 24 decembrie 2010 între Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și

Victor Cazacenco a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 51/10, conform

căruia Victor Cazacenco a fost angajat în funcția de regizor artistic pe un termen de

trei ani, începând cu 01 ianuarie 2011 până la 01 ianuarie 2014 (f.d.15-16).

La 31 decembrie 2013 între Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și

Victor Cazacenco a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 101/13, conform

căruia Victor Cazacenco a fost angajat în funcția de regizor artistic pe un termen de

un an, începând cu 01 ianuarie 2014 până la 01 ianuarie 2015 (f.d.17-18).

Prin Acordul Adițional nr.1 la contractul individual de muncă nr. 101/13 din

31 decembrie 2013, încheiat la 29 decembrie 2014 între Teatrul Dramatic Rus de

Stat „A.P. Cehov” și Victor Cazacenco, a fost stabilit conținutul art. 2 pct. b) al

contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, după cum

urmează: determinat, începând cu 01 ianuarie 2015 și până la finalul stagiunii

teatrale 2014-2015 (f.d.19).

Conform Acordului Adițional nr.3 la contractul individual de muncă nr. 101/13

din 31 decembrie 2013, încheiat la 01 iulie 2015 între Teatrul Dramatic Rus de Stat

„A.P. Cehov” și Victor Cazacenco, a fost stabilit conținutul art. 2 pct. b) al

contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, după cum

urmează: determinat, începând cu 01 iulie 2015 și până la finalul stagiunii teatrale

2015-2016 (f.d.20).

Conform art. 83 alin. (3), (4), (5) Codul muncii, contractul individual de muncă

pe durată determinată încheiat pentru perioada îndeplinirii obligațiilor de muncă ale

salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat sau care se află în

concediul respectiv (art.55 lit.a)) încetează în ziua reîntoarcerii acestui salariat la

lucru. Dacă, la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată

determinată, nici una dintre părți nu a cerut încetarea lui și raporturile de muncă

continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată nedeterminată.

Contractul individual de muncă pe durată determinată poate înceta înainte de termen

în cazurile prevăzute la art.82, 821, 85 și 86.

Prin înștiințarea nr. 102 din 21 iunie 2016, Victor Cazacenco a fost informat de

către directorul Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” despre faptul că la 17

iulie 2016 expiră acțiunea contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31

10

decembrie 2013, încheiat între Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și Victor

Cazacenco (f.d.21).

Conform ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 „Cu privire la expirarea acțiunii

contractului de muncă”, s-a dispus conform art. 2 pct. b) al contractului individual

de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, a considera 18 iulie 2016 (finalul

stagiunii teatrale an. 2015-2016) ultima zi lucrătoare a lui Victor Cazacenco-regizor

scenă (f.d.22).

Prin ordinul nr.105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la concediere” emis de

Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, conform art. 81 alin.(3), 82 lit. f) Codul

muncii, în legătură cu expirarea termenului individual de muncă, s-a dispus

eliberarea lui Victor Cazacenco din funcția regizor de scenă al Teatrului Dramatic

Rus de Stat „A.P. Cehov”, începând cu 19 iulie 2016. Concomitent, s-a dispus ca

contabilitatea să efectueze plata compensației pentru zilele de concediu nefolosite

(38 zile) și alte plăți cuvenite pentru timpul real lucrat până la ultima zi de muncă

(f.d.32).

Colegiul notează că, instanțele ierarhic inferioare constatând temeinicia acțiunii

depuse de Victor Cazacenco, au invocat că pârâtul, contrar prevederilor art. 54

alin.(2), 55 alin.(2) Codul muncii, nu a indicat motivele și temeiurile legale ale

limitării duratei raportului de muncă la încheierea contractului individual de muncă.

Conform art. 54 alin.(2) Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi

încheiat și pe o durată determinată, ce nu depășește 5 ani, în condițiile prevăzute de

prezentul cod. Temeiul legal al încheierii contractului individual de muncă pe durată

determinată se indică în contract.

Conform art. 55 alin.(2) Codul muncii, în cazurile enumerate la alin.(1) lit.e),

g), i), l) și m), încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată

sau prelungirea, pe durată determinată, a unui contract existent este permisă doar

atunci când stabilirea unui raport de muncă permanent nu este posibilă din motive

obiective (cum ar fi disponibilitatea persoanelor care își fac studiile la secția de zi

doar în perioada vacanțelor, existența unor legi organice care permit sau prescriu

angajarea anumitor salariați pe durată determinată etc.). Motivele respective, de rând

cu temeiurile legale ale limitării duratei raportului de muncă, urmează a fi indicate

în contract sau în acordul suplimentar la acesta.

La acest capitol, Colegiul relevă că, prevederile legale citate supra, invocate de

instanțele ierarhic inferioare, au fost introduse prin Legea nr. 52 din 01 aprilie 2016

pentru modificarea și completarea Codului Muncii, în vigoare din 22 aprilie 2016,

pe când contractul individual de muncă nr. 101/13 a fost încheiat la 31 decembrie

2013, de altfel și acordurile adiționale la acesta au fost încheiate și semnate anterior

prevederilor legale noi.

În acest sens, Colegiul apreciază a fi relevante și argumentele recurentului

invocate în acest sens precum că aceste prevederile legale nu sunt opozabile

angajatorului.

Instanța de apel a menționat că, în baza principiului aplicării imediate a

normelor juridice intrate în vigoare față de raporturile juridice aflate în curs de

desfășurare, intrarea în vigoare a normei juridice obligă părțile raportului juridic să

11

se conformeze noilor modificări, cu excepția cazului de ultraactivitate a dispozițiilor

abrogate sau modificate fapt care urmează a fi stipulat în mod obligatoriu la capitolul

dispozițiilor finale și tranzitorii ale actului normativ care intră în vigoare. Respectiv,

în opinia instanței de apel, angajatorul era obligat să se conformeze cerințelor impuse

de legiuitor și începând cu 22 aprilie 2016 să modifice contractul individual de

muncă.

Colegiul reliefă că, în contextul prevederilor art. 6 alin. (1) Cod civil, legea

civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică și nici nu suprimă condițiile de

constituire a unei situații juridice constituite anterior, nici condițiile de stingere a

unei situații juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu

desființează efectele deja produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de

realizare.

Astfel, Colegiul precizează că, legea nouă nu va putea modifica condițiile de

încheiere a unui contract încheiat anterior și nici condițiile de stingere a unei obligații

stinse anterior intrării legii în vigoare. Nu va putea, fără să aibă caracter retroactiv,

legea nouă să modifice sau să desființeze efectele deja produse ale unei situații

juridice stinse sau în curs de realizare.

Situațiile juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data intrării

în vigoare a legii noi cad sub imperiul legii noi. Dacă însă elementele care alcătuiesc

constituirea sau stingerea unei situații juridice au individualitate proprie și s-au

înfăptuit înainte de intrarea în vigoare a legii noi atunci aceste elemente rămân

guvernate de legea sub imperiul căreia s-au produs.

Însăși încheierea contractului individual de muncă nu este un raport juridic în

curs de realizare, ci este unul constituit anterior, deoarece aplicarea prevederilor

Codul Muncii invocate țin de conținutul nemijlocit al contractului individual de

muncă.

Or, conform jurisprudenței CtEDO, faptul că un eveniment are consecințe

importante situate în timp nu înseamnă că el se află la originea unei „situații

continue” (Posti și Rahko împotriva Finlandei (nr. 27.824/95, §§ 39-40, CEDO

2002-VII; Petkov împotriva Bulgariei (dec.), nr. 77.568/01, 178/02 și 505/02, 4

decembrie 2007 și Meltex LTD împotriva Armeniei (dec.), nr. 37,780/02, 27 mai

2008).

În atare circumstanțe, Colegiul conchide că este neîntemeiată cerința

reclamantului privind constatarea faptului existenței raporturilor de muncă pe un

termen nedeterminat între Victor Cazacenco și Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P.

Cehov”, or, circumstanțele expuse supra denotă că contractul individual de muncă

nr. 101/13 din 31 decembrie 2013 și acordurile adiționale la acesta au fost încheiate

pe un termen determinat, cu respectarea prevederilor legale.

Mai mult ca atât, atât în contextul prevederilor art. 54 alin.(2) Codul muncii,

contractul individual de muncă se încheie pe o perioadă ce nu depășește 5 ani, în

condițiile prevăzute de prezentul cod și ține nemijlocit de termenul contractului și

nu de durata efectivă a raporturilor de muncă. În acest sens, fiind admisă o

interpretare eronată de către instanțele ierarhic inferioare.

Concomitent, Colegiul reține că faptul constatării existenței raportului de

12

muncă pe un termen nedeterminat între Victor Cazacenco și Teatrul Dramatic Rus

de Stat „A.P. Cehov” s-a realizat prin hotărârea suplimentară din 14 martie 2017 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), menținută prin decizia instanței de apel din

13 iunie 2017.

Colegiul notează că la pronunțarea hotărârii suplimentare, părțile nu au fost

înștiințate despre data și ora ședinței de judecată, argument invocat și de recurent,

însă instanța de apel eronat a concluzionat că acest aspect ar ține strict dacă partea

nu ar fi fost citată la examinarea fondului cauzei, deoarece această cerință, la fel, a

fost înaintată de reclamant și respectiv ține de fondul cauzei. Or, hotărârea

suplimentară, de asemenea, constă din partea introductivă, partea descriptivă,

motivare și dispozitiv. Fiecare parte a hotărîrii se evidențiază separat în textul

acesteia.

De asemenea, Colegiul relevă că, instanțele ierarhic inferioare în actele de

dispoziție emise au adus critici răspunsului Inspecției Muncii conform căruia în

opinia instanțelor s-ar fi reiterat norme de drept, însă nu s-ar fi efectuat o analiză în

raport cu situația petentului.

Aici Colegiul notează că acest răspuns ar fi fost relevant doar în condițiile când

normele de drept respective ar fi fost aplicabile speței, însă la caz aceste modificări

au intrat în vigoare din 22 aprilie 2016, pe când contractul individual de muncă nr.

101/13, de altfel și acordurile adiționale au fost încheiate anterior.

În cererea de chemare în judecată s-a mai invocat de către reclamant

argumentul precum că ultima zi de lucru a fost considerată ziua de 18 iulie 2016,

conform ordinului nr.103-c din 14 iulie 2016, însă raporturile de muncă au încetat la

data de 19 iulie 2016, conform ordinului nr.105-c din 18 iulie 2016. Astfel,

raporturile de muncă au fost prelungite încă cu o zi și respectiv contractul de muncă

se consideră a fi încheiat pe termen nedeterminat.

La acest capitol Colegiul menționează prevederile art.14 alin.(4) Codul muncii,

conform cărora, dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, atunci ziua

expirării termenului se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare.

În cadrul judecării cauzei reclamantul a invocat că ziua de 18 iulie 2016 a fost

o zi nelucrătoare pentru angajații Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P.Cehov”.

Astfel, în corespundere cu art.14 alin.(4) Codul muncii ultima zi lucrătoare a fost

transferată pentru data de 19 iulie 2016 și nicidecum nu s-a produs continuarea

raporturilor de muncă. În astfel de circumstanțe ordinul nr.105-c din 18 iulie 2016

de concediere a reclamantului este unul perfect legal.

Referitor la capătul de cerere de chemare în judecată privind anularea ordinului

nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru, în legătură cu expirarea

termenului contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, emis

de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, Colegiul consideră necesar de a-l

respinge ca fiind tardiv, din următoarele motive.

Conform art. 355 alin. (1), (2) Codul muncii, cererea privind soluționarea

litigiului individual de muncă se depune în instanța de judecată: a) în termen de 3

luni de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului

său; b) în termen de 3 ani de la data apariției dreptului respectiv al salariatului, în

13

situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă

natură, ce i se cuvin salariatului. Cererile depuse cu omiterea, din motive întemeiate,

a termenelor prevăzute la alin.(1) pot fi repuse în termen de instanța de judecată.

Astfel, termenul de prescripție de 3 luni în litigiile ce rezultă nemijlocit din

încetarea contractului individual de muncă se calculează din ziua în care ordinul a

fost adus la cunoștință salariatului contra semnătură sau din ziua refuzului.

Din materialele cauzei rezultă că ordinul nr. 103-c din 14 iulie 2016 „Cu privire

la expirarea termenului contractului de muncă” emis în privința lui Victor Cazacenco

de către Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, prin care s-a dispus în legătură

cu expirarea contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013,

data de 18 iulie 2016 (finalul stagiului teatral 2015-2016), conform art.2 lit.b) din

contract, să fie considerată ultima zi lucrătoare a lui Victor Cazacenco, a fost adus

la cunoștință contra semnătură reclamantului la 15 iulie 2016 (f.d.22), efectuându-

se o mențiune în acest sens în ordin.

Reclamantul a depus cererea de chemare în judecată prin care contestă acest

ordin la 18 octombrie 2016, adică peste termenul legal de trei luni stabilit de legiuitor

conform normei de drept citată supra. Or, în cazul respectării acestui termen, în

condițiile când Victor Cazacenco a făcut cunoștință la data de 15 iulie 2016 cu

ordinul nr. 103-c din 14 iulie 2016, cererea de chemare în judecată urma fi depusă

la 17 octombrie 2016 (zi de luni), când și expira termenul de trei luni stabilit de

legiuitor.

Conform art. 279 Cod civil, în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată

constată că termenul de prescripție extinctivă nu este respectat datorită unor

împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este

apărat. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat

dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua

în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică

depășirea termenului de prescripție.

Argumentul reclamantului expus la etapa susținerilor verbale referitor la

omiterea termenului de o zi precum că ar fi justificat prin faptul că s-a adresat în

instanța de judecată imediat în ziua primirii răspunsului Inspectoratului de Stat al

Muncii, adică la 18 octombrie 2016, nu justifică omiterea termenului de contestare.

Mai mult ca atât, contestarea ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 nu era

condiționată de recepționarea răspunsului Inspectoratului de Stat al Muncii, or, în

condițiile legii această circumstanță nu poate constitui temei de repunere.

La caz, Colegiul apreciază a fi relevante și argumentele recurentului invocate

în acest sens referitor la omiterea termenului de prescripție precum că nu este

justificat.

De altfel, o cerere de repunere în termenul de contestare a ordinului dat de către

reclamant în sensul legii, nu a fost formulată, fiind solicitată repunerea doar la etapa

susținerilor verbale.

Chiar și în condițiile noilor prevederi legale conținute în art.54 alin. (5) Codul

muncii, introduse prin Legea nr. 205 din 20 noiembrie 2015 pentru modificarea și

completarea Codului muncii, intrate în vigoare la 18 decembrie 2015, conform

14

cărora contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată în lipsa unor

temeiuri legale, constatată de Inspectoratul de Stat al Muncii, se consideră încheiat

pe durată nedeterminată, adresarea către Inspectoratul de Stat al Muncii nu justifică

omiterea termenului de trei luni stabilit de legiuitor pentru soluționarea litigiului

individual de muncă.

Aici este de menționat că reclamantul s-a adresat către Inspectoratul de Stat al

Muncii la 05 octombrie 2016 (f.d.24), când deja termenul de trei luni era spre

expirare.

În ceea ce privește capătul de cerere de chemare în judecată în partea anulării

ordinului nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la concediere”, emis de Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, Colegiul consideră necesar de a-l respinge ca

fiind neîntemeiat, din următoarele motive.

Colegiul reiterează că, prin ordinul nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la

concediere”, emis de către Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, s-a dispus

conform art. 81 alin.(3), 82 lit. f) Codul muncii, în legătură cu expirarea termenului

contractului individual de muncă, a-l elibera pe Victor Cazacenco din funcția de

regizor de scenă al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, începând cu 19

iulie 2016. Concomitent, s-a dispus ca contabilitatea să efectueze plata compensației

pentru zilele de concediu nefolosite (38 zile) și alte plăți cuvenite pentru timpul real

lucrat până la ultima zi de muncă (f.d.32).

Colegiul reține că acest ordin a fost adus la cunoștință reclamantului la data de

24 octombrie 2016, ceea ce se confirmă prin mențiunea efectuată în acest sens de

către Victor Cazacenco (f.d.32). Astfel, la 26 octombrie 2016 reclamantul Victor

Cazacenco, prin cererea depusă în instanța de judecată și-a concretizat pretențiile

inițiale, solicitând suplimentar anularea ordinului nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu

privire la concediere”, emis de către Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”

(f.d.30-31).

Conform art. 81 alin. (3) Codul muncii (în vigoare la momentul emiterii

ordinului), contractul individual de muncă încetează în temeiul ordinului

(dispoziției, deciziei, hotărârii) angajatorului, care se aduce la cunoștința salariatului,

sub semnătură, cel târziu la data eliberării din serviciu. Ordinul (dispoziția, decizia,

hotărîrea) angajatorului cu privire la încetarea contractului individual de muncă

trebuie să conțină referire la articolul, alineatul, punctul și litera corespunzătoare din

lege.

Conform art. 82 lit. f) Codul muncii, contractul individual de muncă încetează

în circumstanțe ce nu depind de voința părților în caz de expirare a termenului

contractului individual de muncă pe durată determinată – de la data prevăzută în

contract, cu excepția cazului când raporturile de muncă continuă de fapt și nici una

dintre părți nu a cerut încetarea lor, precum și a cazului prevăzut la art.83 alin.(3).

În speță, Colegiul reține că, prin înștiințarea nr. 102 din 21 iunie 2016, Victor

Cazacenco a fost notificat de către directorul Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P.

Cehov” despre faptul că la 17 iulie 2016 expiră acțiunea contractului individual de

muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, încheiat între Teatrul Dramatic Rus de

Stat „A.P. Cehov” și Victor Cazacenco (f.d.21).

15

Conform ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 „Cu privire la expirarea acțiunii

contractului de muncă”, s-a dispus conform art. 2 pct. b) al contractului individual

de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, a considera 18 iulie 2016 (finalul

stagiunii teatrale an. 2015-2016) ultima zi lucrătoare a lui Victor Cazacenco-regizor

de scenă (f.d.22).

Concomitent Colegiul remarcă că, prin ordinul nr. 52 din 13 iulie 2016 a

Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, s-a dispus „În conformitate cu planul

de activitate a teatrului de a considera data de 18 iulie 2016, data închiderii stagiunii

2015-2016” (f.d.46).

Astfel, Colegiul relevă că, în contextul când data de 18 iulie 2016 a fost

declarată prin ordinul nr. 103-c din 14 iulie 2016 ca fiind ultima zi lucrătoare a lui

Victor Cazacenco, emiterea ordinului nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la

concediere” a fost, în esență, o confirmare de încetare a contractului individual de

muncă, în condițiile când deja ultima zi lucrătoare a fost stabilită.

Colegiul precizează că, din textul cererii de concretizare, se distinge că

argumentele reclamantului întru anularea nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la

concediere” sunt aceleași expuse în acțiunea inițială, or, ceva suplimentar nu a

invocat, argumente invocate, în esență, și de recurent și necombătute.

De altfel, în cererea de chemare în judecată reclamantul s-a bazat pe prevederile

Codului Muncii în vigoare ulterior încheierii contractului individual de muncă nr.

101/13 din 31 decembrie 2013 și acordurile adiționale acestuia, care au fost aplicate

eronat și de către instanțele ierarhic inferioare, axându-se pe premisa că raporturile

de muncă între Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și Victor Cazacenco ar

fi pe o perioadă nedeterminată și nu ar fi putut fi întrerupte în baza ordinelor

contestate, emise de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în contextul

normelor respective.

Sub acest aspect, Colegiul precizează că circumstanțele și inaplicabilitatea

normelor respective au fost examinate și argumentate în partea motivatoare a

prezentei decizii.

În atare circumstanțe urmează a fi respinse cerințele reclamantului Victor

Cazacenco privind restabilirea în funcția deținută anterior–regizor al scenei

Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, încasarea pagubei materiale și a

prejudiciului moral.

Or, conform art. 90 alin.(1) Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă

a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat

să repare prejudiciul cauzat acestuia.

Conform art. 329 alin.(1) Codul muncii, angajatorul este obligat să repare

integral prejudiciul material și cel moral cauzat salariatului în legătură cu

îndeplinirea de către acesta a obligațiilor de muncă, în cazul discriminării salariatului

la locul de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă

prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

La caz, Colegiul notează că cerințele reclamantului au fost respinse, respectiv

recuperarea prejudiciului material și moral putea fi dispusă doar în cazul restabilirii

la locul de muncă, prin ce se impune respingerea acestora ca fiind neîntemeiate.

16

Referitor la încasarea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamant/recurent,

Colegiul menționează că în contextul prevederilor art. 94 alin.(1), (3), (4) Cod de

procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să

plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată.

Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și la repartizarea între părți a cheltuielilor de

judecată în instanță de apel, în instanță de recurs și în cadrul revizuirii. Dacă, fără a

trimite pricina spre rejudecare, modifică hotărârea atacată sau pronunță o nouă

hotărâre, instanța ierarhic superioară poate schimba corespunzător repartizarea

cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu art. 96 alin.(1) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut

câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost

reale, necesare și rezonabile.

În atare circumstanțe, Colegiul consideră necesar de a respinge și cerința lui

Victor Cazacenco privind compensarea cheltuielilor de judecată, or, la caz cererea

de chemare în judecată depusă de Victor Cazacenco, a fost respinsă.

Din considerentele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursurile, va casa

decizia instanței de apel, decizia suplimentară a instanței de apel, hotărârea instanței

de fond, hotărârea suplimentară a instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri

de respingere a cererii de chemare în judecată.

În baza celor expuse, în conformitate cu art. 444, 445 alin. (1) lit. b), art.445

alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admit recursurile declarate de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”

și avocatul Tatiana Puiu.

Se casează decizia din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, decizia

suplimentară din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, hotărârea din 20

februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), hotărârea suplimentară din

14 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), adoptate în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cazacenco împotriva Teatrului

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” cu privire la constatarea faptului existenței

raporturilor de muncă pe termen nedeterminat, anularea ordinului, restabilirea în

funcția deținută anterior, încasarea prejudiciului material și moral și a cheltuielilor

de judecată și se pronunță o nouă hotărâre, prin care:

-Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Victor

Cazacenco împotriva Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în partea

constatării faptului existenței raporturilor de muncă pe termen nedeterminat, în baza

contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie 2013, între Victor

Cazacenco și Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”;

17

-Se respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen în partea contestării

ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru, în legătură cu

expirarea termenului contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie

2013, emis de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”;

-Se respinge ca tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Victor

Cazacenco împotriva Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în partea anulării

ordinului nr. 103-c din 14 iulie 2016 cu privire la ultima zi de lucru, în legătură cu

expirarea termenului contractului individual de muncă nr. 101/13 din 31 decembrie

2013, emis de Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”;

-Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Victor

Cazacenco împotriva Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” în partea anulării

ordinului nr. 105-c din 18 iulie 2016 „Cu privire la concediere”, emis de Teatrul

Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, restabilirea în funcția deținută –regizor scenă

al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, încasarea pagubei materiale, a

pagubei morale și a cheltuielilor de asistență juridică.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

Judecători Ala Cobăneanu

Dumitru Visternicean

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

18