2rac-36/18 — incasarea sumei, rezilierea contractului de locatiune cu obligarea eliberarii incaperilor date in locatiune

2rac-36/18 — incasarea sumei, rezilierea contractului de locatiune cu obligarea eliberarii incaperilor date in locatiune (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 2rac-36/18

Prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău

(judecător Eduard Galușceac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

(judecători Victor Pruteanu, Lidia Popova, Ana Gavrilița)

Î N C H E I E R E

24 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență

Președintele completului Luiza Gafton

Judecători Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Sanvitcom”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Direcția generală transport

public și căi de comunicație a Consiliului municipal Chișinău împotriva Societății cu

Răspundere Limitată ”Sanvitcom” cu privire la încasarea sumei, rezilierea contractului de

locațiune cu obligarea eliberării încăperilor date în locațiune,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2017, prin care a fost admis

apelul declarat de Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului

municipal Chișinău, casată hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 29 aprilie

2016, în partea respingerii capătului de cerere privind repararea prejudiciului, cu emiterea

în această parte a unei hotărâri noi, prin care a fost admisă cererea Direcției generale

transport public și căi de comunicație a Consiliului municipal Chișinău, cu menținerea în

rest a hotărârii,

c o n s t a t ă:

La data de 20 ianuarie 2015, Direcția generală transport public și căi de comunicație a

Consiliului municipal Chișinău a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL

„Sanvitcom” cu privire la încasarea sumei, rezilierea contractului de locațiune cu obligarea

eliberării încăperilor date în locațiune (f.d. 4-5).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza deciziilor Consiliului mun.

Chișinău nr. 4/21-2 din 19 decembrie 2003, nr. 4/21-3 din 19 decembrie 2003, nr. 1/1 din

28 februarie 2008, Direcția generală transport public și căi de comunicații a semnat contracte

de locațiune cu SRL „Sanvitcom” privind darea în locațiune pentru folosirea încăperilor cu

suprafață de 33,5 m.p. din pasajul subteran din bd. Decebal 59/1, încăperilor cu suprafață

de 18 m.p. din pasajul subteran din șos. Hâncești 143/1 și încăperilor cu suprafață de 10

m.p. din pasajul subteran din soș. Muncești 800.

1

Menționează că, în baza actului de verificare a suprafeței din 03 septembrie 2014,

efectuat de Inspecția Financiară, s-a constatat utilizarea surplusului de suprafață, spații și

încăperi neincluse în contractul de locațiune, cu suprafață de 33,5 m.p. din pasajul subteran

din bd. Decebal 59/1, fiind constatat - 79,24 m.p., fiind astfel diminuată neîntemeiat plata

chiriei și prejudiciat bugetul municipal cu suma de 101 218, 97 lei.

Indică că, conform prescripției Inspecției Financiare din 30 septembrie 2014, Direcția

generală transport public și căi de comunicații a fost obligată ca până la data de 30 octombrie

2014, să întreprindă măsurile necesare privind restituirea integrală a prejudiciului cauzat la

bugetul de stat, cu obligarea SRL „Sanvitcom” de a achita suma de 101 218, 97 lei pentru

surplusul spațiului utilizat.

Mai indică că, la data de 27 octombrie 2014 în adresa SRL „Sanvitcom” a fost

expediată o somație privind achitarea sumelor sus indicate, însă în răspunsul primit, pârâtul

și-a manifestat dezacordul.

Prin urmare, solicită Direcția generală transport public și căi de comunicații a

Consiliului municipal Chișinău încasarea datoriei din contul pârâtului SRL „Sanvitcom” în

sumă de 101 218, 97 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 26 ianuarie 2015 s-a dispus

admiterea cererii de asigurare a acțiunii și s-a aplicat sechestru pe toate conturile bancare,

bunurile mobile și imobile ce aparțin SRL „Sanvitcom” în limita valorii acțiunii, în sumă de

101 218,97 lei (f.d. 42-43).

Ulterior, la data de 17 martie 2015 Direcția generală transport public și căi de

comunicație a Consiliului mun. Chișinău a depus o cerere de completare a cerințelor, prin

care a solicitat repararea prejudiciului material în sumă de 101 218,97 lei, rezilierea

contractului de arendă nr. 12/1 din 18 martie 2004, obligarea eliberării încăperii date în

locațiune și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 59-61).

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 29 aprilie 2016 acțiunea

Direcției generale transport public și căi de comunicație a Consiliului municipal Chișinău

împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Sanvitcom” cu privire la repararea

prejudiciului material, rezilierea contractului de locațiune cu obligarea eliberării încăperilor

date în locațiune a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. A fost anulată măsura de asigurare

dispusă prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 26 ianuarie 2015, cu privire

la aplicarea sechestrului pe toate conturile bancare, bunurile mobile și imobile ce aparțin

SRL „Sanvitcom” în limita valorii acțiunii în sumă de 101 218,98 lei (f.d. 134,140-146).

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Direcția generală transport public și căi

de comunicație a Consiliului municipal Chișinău, la data de 23 mai 2016, a declarat apel

împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 29 aprilie 2016, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016 a fost respins apelul

declarat de către Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului

municipal Chișinău și a fost menținută hotărârea primei instanțe (f.d. 162-167).

La data de 31 ianuarie 2017, Direcția generală transport public și căi de comunicație a

Consiliului mun. Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

2

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii (.

Prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție din 12 aprilie 2017, a fost admis recursul declarat, casata decizia Curții

de Apel Chișinău, pricina fiind restituită la rejudecare, în alt complet de judecată f.d 186-

191).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 a fost admis apelul

declarat de Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului municipal

Chișinău, casată hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 29 aprilie 2016, în

partea respingerii capătului de cerere privind repararea prejudiciului, cu emiterea în această

parte a unei hotărâri noi, prin care a fost admisă cererea Direcției generale transport public

și căi de comunicație a Consiliului municipal Chișinău, cu menținerea în rest a hotărârii (f.d

202-207).

În susținerea poziției sale, instanța de apel, ținând cont de prevederile art. 906 Cod

civil, cât și de prevederile pct.5.5 din Contractul de locațiune nr.12/1 din 18.03.2004, a

respins pretenția reclamantului privind rezilierea contractului, pe motiv că nu a fost

respectată procedura stabilită prin acordul părților în pct.5.5 al contractului.

Referitor la pretenția privind repararea prejudiciului material în sumă de 101218,97 lei,

cauzat prin utilizarea neautorizată cu titlu de locațiune a unui spațiu care excede condițiile

contractului bilateral, Colegiul civil a considerat că urmează a fi admisă, or, în conformitate

cu prevederile art. 1398 Cod civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție

este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul

moral cauzat prin acțiune sau omisiune. Acest prejudiciu se dovedește prin actul Inspecției

Financiare pe lângă Ministerul Finanțelor din 30 septembrie 2014, potrivit căruia calculul

minim al chiriei anuale a fost întocmit pentru suprafața de 33,5 m.p , iar conform actelor de

verificare, planul de amplasare a gheretelor, suprafața arendată constituie 79,24 m.p.

Administratorul SRL „Sanvitcom”, Sandu Victor la data de 31 martie 2017, a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel în partea admiterii capătului de cerere

cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de 101218,97 lei cu emiterea în

această parte a unei noi hotărâri de respinfgere a capătului respectiv de cerere, în rest a

menține decizia instanței de apel sar casarea deciziei instanței de apel cu menținerea

hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 29 aprilie 2017

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul

examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că instanța de apel, a examinat

superficial cauza, încălcând și aplicând eronat prevederile normele legale ce reglementează

raportul juridic litigios, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea cauzei.

Consideră recurentul că este inadmisibil consolidarea unei concluzii în baza unei

singure probe și anume actul Inspecției Financiare de pe lângă Ministerul Finanțelor din 26

septembrie 2014, or, aceasta nu reflectă întregul tablou faptic, iar dovada datoriei în baza

contractului de locațiune nu a fost demonstrată de către reclamant.

Verificând argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs, pe baza

materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

3

al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de administratorul SRL

„Sanvitcom”, Sandu Victor este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 18 decembrie 2017 Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a

cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de

o lună de la data primirii copiei respective (f.d. 219).

La data de 04 ianuarie 2018, intimatul Direcția generală transport public și căi de

comunicație a Consiliului municipal Chișinău, prin referința depusă și-a exprimat

dezacordul cu recursul declarat de SRL „Sanvitcom”, considerând că instanța de apel

determinând definitiv circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii,

apreciind probele prezentate de părți, în corespundere cu normele procedural-legale, și

aplicând corect normele de drept material și prevederile contractuale, întemeiat a ajuns la

concluzia cu privire la admiterea parțială a acțiunii (f.d. 221-223).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit recipisei (f.d. 208), decizia Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2017 a

fost primită de reprezentantul SRL „Sanvitcom” la data de 27 februarie 2017, astfel recursul

depus la data de 17 noiembrie 2017 se consideră a fi declarat în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare.

În speță, recursul a fost înaintat de administratorul SRL „Sanvitcom”, Sandu Victor,

care este reprezentantul unei părți în proces, astfel temeiul stipulat de art. 433 lit. c) Cod

de procedură civilă nu are incidență.

Potrivit art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

La caz, completul relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de procedură

civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, completul conchide că recursul nu poate fi

considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate la art. 433 lit. b), c) sau d) Cod de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la încadrarea

celor invocate în recurs în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2)-(4) Cod de procedură

civilă, completul constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art. 433 lit. a)

Cod de procedură civilă.

Conform art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

4

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Conform art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de

un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, săvârșirea altor încălcări decât

cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un caracter

devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural, verificându-

se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au

fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În speță, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează

în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate. Iar din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte, recurentul a reluat

criticile formulate în fazele procesuale anterioare, asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat cu suficientă putere de convingere, iar invocarea pretinselor încălcări admise de

instanța de apel nu sunt suficient de fundamentate și nu au vocația de a conduce la

modificarea soluției în prezenta cauză civilă.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să

corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO, în

special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent de a fi audiat

de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și

Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la justiție

poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității recursului,

or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse pe o cale de atac

5

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale de atac ordinară.

Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și

îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art.

6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în funcție de

natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie 2014), iar în

concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de

succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența

unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim,

printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se

emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul

recursului.

Din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea

corectă a legii materiale, iar în esența lor, argumentele principale ale recursului, care sunt

similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios la judecarea

cauzei în ordinea de apel, completul ajunge în mod unanim la concluzia de a considera

recursul declarat de administratorul SRL „Sanvitcom”, Sandu Victor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de administratorul SRL „Sanvitcom”, Sandu Victor se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Luiza Gafton

Judecători Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

6