Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.01.2018
respins

2r-44/18 — anularea actelor executorului judecatoresc

HOTĂRÂRE
24.01.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor executorului judecatoresc
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2r-44/18 — anularea actelor executorului judecatoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2r-44/18 prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău Judecător: V. Jomiru-Niculiță instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Simciuc, I. Cotruță, G. Dașchevici D E C I Z I E 24 ianuarie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Sideachin Vadislav, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sideachin Vadislav împotriva Mariei Sideachin, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Talmaci Roman cu privire la contestarea actelor executorului judecătoresc, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Sideachin Vadislav împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2017, c o n s t a t ă: La 7 octombrie 2016, SideachinVadislav a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Sideachin, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Talmaci Roman cu privire la contestarea încheierii executorului judecătoresc.

În motivarea contestației a indicat că, prin încheierea executorului judecătoresc Talmaci Roman nr. 003/1-633r/16 din 26 septembrie 2016 a fost admisă cererea creditorului Sideachin Maria, privind preluarea în contul achitării datoriei, bunurile imobile cu nr. cadastrale XXXXX și XXXXX, amplasate în raionul XXXXX, satul XXXXX, nevândute la licitația publică din 8 septembrie 2016 și transmiterea acestora în proprietatea creditorului Sideachin Maria, la prețul de 212 977,60 lei, în contul achitării restanței datoriei în sumă de 115 999 lei, stabilită în baza documentului executoriu nr. 2-51/14, emis de Judecătoria Ialoveni la data de 23 decembrie 2014. Totodată, a fost anulată încheierea executorului judecătoresc Talmaci Roman nr. 003-850/15 din 27 iulie 2015 și încheierea executorului judecătoresc Gavrilan Natalia nr. 141-356/11 din 10 septembrie 2011, prin care s-a dispus aplicarea interdicției de înstrăinare asupra bunurilor imobile sus indicate și procesul-verbal de sechestru nr. 003-633r/16 din 5 mai 2016. A menționat SideachinVadislav că, încheierea executorului judecătoresc Talmaci Roman nr. 003/1-633r/16 din 26 septembrie 2016 este una neîntemeiată și 1 urmează a fi anulată, având în vedere că, prețul de evaluare a bunurilor imobile a fost diminuat în mod considerabil nejustificat,

iar valoarea de piață a acestora este mult mai mare decât cea indicată în încheierea executorului judecătoresc. A mai invocat că, de nenumărate ori a încercat să execute decizia Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2014, precum și documentul executoriu nr. 2-51/14 din aceeași dată, însă de fiecare dată creditorul s-a eschivat de la recepționarea sumei de bani indicate în actele nominalizate, debitorul fiind predispus să achite și la moment suma datorată creditorului, nefiind necesară transmiterea bunurilor imobile în proprietatea acestuia. Sideachin Vadislav a solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc Talmaci Roman nr. 003/1-633r/16 din 26 septembrie 2016 privind preluarea bunurilor imobile din proprietatea debitorului Sideachin Vadislav în contul achitării datoriei și transmiterea bunurilor în proprietatea creditorului Sideachin Maria.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 2 decembrie 2016, acțiunea a fost admisă. A fost anulată încheierea executorului judecătoresc Talmaci Roman din 26 septembrie 2016. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2017 a fost admis recursul declarat de Sideachin Maria, reprezentată de avocatul Coșleț Petru, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 2 decembrie 2016 și a fost emisă o nouă hotărâre prin care contestația debitorului Sideachin Vadislav împotriva încheierii executorului judecătoresc Talmaci Roman din 26 septembrie 2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată. La 21 iunie 2017 Sideachin Vadislav, reprezentat de avocatul Grigoriu Aurelia, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2017, solicitând admiterea acesteia cu casarea deciziei contestate.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Sideachin Vadislav, reprezentat de avocatul Grigoriu Aurelia, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2017. La 29 noiembrie 2017 Sideachin Vadislav a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu soluționarea problemei în fond prin decizie. În motivarea recursului a indicat că, potrivit certificatelor eliberate de Oficiul cadastral Ialoveni nr. 5501/17/6988 și nr. 5501/17/6983 din 28 martie 2017, a fost informat că dreptul de proprietate a lui Sideachin Vadislav și a soției sale, Sideachin Liudmila asupra bunurilor imobile amplasate pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat.

A specificat că aceste documente nu au putut fi prezentat instanței la momentul examinării cauzei atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel, deoarece nu le deținea. A mai invocat că bunul imobil care a fost transmis prin încheierea executorului judecătoresc de transmitere a bunului imobil din 26 septembrie 2016, în proprietatea creditoarei Sideachin Maria, a fost unicul bun imobil în care locuiau soții Sideachin, împreună cu trei copii minori. 2 A susținut că, la momentul înregistrării dreptului de proprietate după Sideachin Maria, debitorul Sideachin Vadislav a fost deposedat de unica proprietate pe care o deținea, astfel fiind încălcate prevederile art. 46 a Constituței RM.

A reiterat că la 1 septembrie 2016 a depus pe contul special al executorului judecătoresc suma de 36 000 lei cu titlu de datorie stabilită conform documentului executoriu, însă Sideachin Maria a refuzat ridicarea mijloacelor bănești, astfel Sideachin Vadislav nu s-a eschivat de la executarea achitării datoriei conform titlului exeucutoriu. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 25 septembrie 2017, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire nr. 14122 (f. d. 158), iar recurentul Sideachin Vadislav a primit copia acesteia la 20 noiembrie 2017, fapt confirmat prin recipisa anexată (f. d. 165 verso).

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 29 noiembrie 2017, în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017 din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de judecată, după examinarea cererii de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă în cazul în care cererea de revizuire se depune contrar prevederilor art. 451 CPC. În conformitate cu art. 451 CPC al RM cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. Din dispozițiile legale enunțate reiese că, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.

În speță, se contestă încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017 de respingere a cererii de revizuire declarată de Sideachin Vadislav împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2017, prin care a fost admis recursul declarat de Sideachin Maria, reprezentată de avocatul Coșleț Petru, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 2 decembrie 2016 și a fost emisă o nouă hotărâre prin care contestația debitorului Sideachin Vadislav împotriva încheierii executorului judecătoresc Talmaci Roman din 26 septembrie 2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată. 3 După cum rezultă din materialele cauzei drept temei de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017, de către Sideachin Vadislav au fost invocate prevederile art. 449 lit. b) CPC.

După cum rezultă din actele cauzei, Sideachin Vadislav, cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC, a invocat că potrivit certificatelor eliberate de Oficiul cadastral Ialoveni nr. 5501/17/6988 și nr. 5501/17/6983 din 28 martie 2017, a fost informat că dreptul de proprietate a lui Sideachin Vadislav și a soției sale, Sideachin Liudmila asupra bunurilor imobile amplasate pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În sensul normei enunțate este important de înțeles că circumstanțele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă. De altfel, art. 449 lit. b) CPC, indică asupra unor circumstanțe (fapte) necunoscute anterior petiționarului, dar întrucât examinarea fondului cauzei prezumă că instanța a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, este evident că o condiție esențială pentru admiterea revizuirii este că și instanței nu i-au fost și nu au putut fi cunoscute aceste circumstanțe (fapte).

Pentru acest motiv de revizuire esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. În același timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element indispensabil al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.

Astfel, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate de Sideachin Vadislav, în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, or revizuentul invocând faptul că dreptul de proprietate a lui Sideachin Vadislav și a Liudmilei Sideachin asupra bunurilor imobile amplasate pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat, care în opinia sa confirmă circumstanțe esențiale ale pricinii, nu a făcut dovada faptului că nu a putu face rost anterior de aceste certificate. Instanța de recurs reține că certificatele eliberate de Oficiul cadastral Ialoveni și prezentate de către Sideachin Vadislav ca temei a cererii de revizuire reprezintă o informație cu caracter general, de care acesta putea dispune în orice moment la solicitarea către autoritatea publică competentă.

4 Prin urmare, la caz nu poate fi reținut drept temei de redeschidere a procesului invocarea că Sideachin Vadislav și soția sa, Sideachin Liudmila nu dețin în proprietate bunuri imobile. Aici, este de menționat și faptul că revizuirea este o cale de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Instanța de recurs reține că însăși faptul dezacordului cu actul de dispoziție contestat nu constituie un motiv suficient pentru revizuirea unei hotărâri.

La caz, se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin urmare, justificat Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 21 septembrie 2017, cu referire la art. 453 CPC, examinând temeiurile de revizuire, a conchis că cererea de revizuire depusă de către Sideachin Vadislav nu se încadrează în prevederile legale statuate la art. 449 CPC. În acest context, instanța de recurs apreciază critic argumentele recurentului invocate în recurs, deoarece sunt lipsite de suport legal și nu pot constitui temei de admitere a recursului în sensul invocat, or acestea nu conțin temeiuri care ar indica expres la ilegalitatea încheierii recurate, prin care s-a dispus la caz respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, mai mult că sunt similare celor invocate și în cererea de revizuire.

Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Sideachin Vadislav. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sideachin Vadislav împotriva Mariei Sideachin, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Talmaci Roman cu privire la contestarea actelor executorului judecătoresc.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-12-16
0,93
2ra-1594/20 — ridicarea sechestrului de pe bunul imobil ipotecat și anularea încheierii executorului judecătoresc
Dosarul nr. 2ra-1594/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Galuşceac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Secrieru, Iu. Cotruță, V. Mihaila) DECIZIE 16 decembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2018-06-27
0,93
2ra-1030/18 — Încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra–1030/18 Instanța de fond: C. Vîrlan Instanța de apel: A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton Î N C H E I E R E 27 iunie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În c
CSJ 2020-02-26
0,93
2ra-274/20 — scoaterea sechestrului
Dosarul nr. 2ra-274/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (jud. O. Ionaşcu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L.Pruteanu, O. Cojocaru, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 26 februarie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2018-02-28
0,93
2r-209/18 — constatarea faptului ce are valoare juridica
dosarul nr. 2r-209/18 prima instanţă: Judecătoria Centru, mun. Chișinău Judecător: N.Mămăligă instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N.Budăi, V.Efros, I.Muruianu D E C I Z I E 28 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2017-08-02
0,93
2ra-1285/17 — încasarea sumei
Prima instanță: Judecătoria Râşcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-1285/17 Judecător: C. Vărlan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Guzun, Iu. Cotruţă, N. Simciuc Î N C H E I E R E 02 august 2017 mun. Chişinău Colegiul c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă