2ra-79/18 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru absența forțată de la muncă, încasarea compensației pentru concediul nefolosit și a penalităților de întârziere, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor judiciare

2ra-79/18 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru absența forțată de la muncă, încasarea compensației pentru concediul nefolosit și a penalităților de întârziere, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor judiciare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra - 79/18

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău

Judecătorul: V. Chisilița

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Vascan, Vl. Clima, E. Fistican,

Î N C H E I E R E

17 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Dumitru Visternicean

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de Popa Daniela, prin

intermediul avocatului Maxim Chișca,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Popa Daniela

împotriva Întreprinderii cu Capital Străin Firma „ZEPTER INTERNATIONAL”

S.R.L., cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție,

încasarea despăgubirii pentru absența forțată de la muncă, încasarea compensației

pentru concediul nefolosit și a penalităților de întârziere, repararea prejudiciului

moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2017, prin care s-a

respins apelul declarat de Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim Chișca,

și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 octombrie

2016,

c o n s t a t ă :

La 1 iulie 2016, Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim Chișca, a

depus o cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin

Firma „ZEPTER INTERNATIONAL” S.R.L., cu privire la anularea ordinului de

concediere, restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru absența forțată de la

muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, potrivit ordinului nr. 17 din 24

martie 2010, a fost angajată în calitate de contabil – operator la Î.C.S. „ZEPTER

INTERNATIONAL” S.R.L., începând cu 1 aprilie 2010, pentru o perioadă

determinată, unde, continuitatea relațiilor de muncă, se vor materializa prin

semnarea unui nou contract individual de muncă.

Astfel, Popa Daniela a afirmat că, pe parcursul activității sale, și-a îndeplinit

în mod scrupulos obligațiile de serviciu, conformându-se prevederilor articolului 9

alin. (2) lit. a) din Codul muncii, ceea ce nu s-a manifestat din partea părții pârâte. În

special, în urma schimbării conducerii angajatorului, au început să se observe în

adresa salariatei diverse acțiuni de intimidare, de presiune, întru convingerea

Pagină 1 din 8

acesteia de a se elibera din serviciu din propria inițiativă sau în caz contrar va fi

eliberată din serviciu în alt mod.

În aceeași ordine de idei, potrivit reclamantei, la 14 aprilie 2016, prin

dispoziția directorului general a Î.C.S. „ZEPTER INTERNATIONAL” S.R.L., i-au

fost încredințate anumite obligațiuni, iar neexecutarea acestora se vor considera

încălcări a disciplinei muncii. La aceeași dată, directorul societății pârâte, a emis

ordinul nr. 17, privind asigurarea disciplinei muncii, în ceea ce ține de admiterea

încălcării disciplinei muncii de către salariatul entității, Popa Daniela, având un

caracter evaziv. Ordinul respectiv a fost adus la cunoștința reclamantei la 15 aprilie

2016, cu care aceasta nu a fost de acord și a refuzat să-l semneze.

Reclamanta a precizat că, în continuare, la 14 aprilie 2016, s-a dispus

desfășurarea atestării personalului, și anume, verificarea acesteia a cunoștințelor sale

funcției deținute. Așadar, conform procesului – verbal al comisiei de atestare nr. 1

din 14 aprilie 2016, s-a hotărât unanim că salariata Popa Daniela nu corespunde

funcției, din cauza calificării insuficiente. Prin urmare, societatea pârâtă a concediat

salariata prin ordinul nr. 18 din 15 aprilie 2016, în temeiul articolului 86 alin. (1) lit.

e) din Codul uncii.

În mod corespunzător, Popa Daniela a susținut că ordinul contestat este unul

ilegal, de vreme ce atestarea s-a desfășurat superficial, fără a ține cont de faptul că

persoanele care au făcut parte din comisie nu au experiență în domeniul

contabilității. Mai mult, în opinia acesteia, intenția angajatorului a constat în

eliberarea sa a funcției cu orice preț și sub orice formă, încercându-se atribuirea

legalității acțiunilor enunțate mai sus, ceea ce încalcă grav prevederile articolul 43

alin. (1) din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul muncii.

În continuare, reclamanta a sugerat că, în cazul în care concedierea sa a fost

ilegală, urmează a fi restabilită în funcție și despăgubită pentru perioada de absența

forțată de la lucru, începând cu 16 aprilie 2016, reieșind din salariul lunar care

constituia 500 de euro. Totodată, în temeiul articolului 90 alin. (2) lit. c) și alin. (3)

și articolului 329 alin. (1) din Codul muncii, este pasibil de a fi admisă pretenția cu

privire la repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei.

Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim Chișca, a solicitat anularea

ordinului Î.C.S. „ZEPTER INTERNATIONAL” S.R.L. nr. 18 din 15 aprilie 2016,

restabilirea în funcția de contabil – operator, începând cu 16 aprilie 2016, și

încasarea de la pârât a despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă,

cu reținerea din această sumă a plăților obligatorii la bugetul de stat și bugetul

asigurărilor sociale.

În același context, reclamanta a cerut repararea prejudiciului moral în mărime

de 50 000 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată suportate pe parcursul

judecării cauzei în cuantum de 6 000 de lei (vol. I, f. d. 88).

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Î.C.S. „ZEPTER INTERNATIONAL”

S.R.L. a depus referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a

cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată (vol. I, f. d. 44 – 47).

La termenul de judecată din 2 septembrie 2016, Popa Daniela, prin

intermediul avocatului Maxim Chișca, a depus o cerere de extindere a pretențiilor

inițiale, solicitând suplimentar încasarea de la Î.C.S. „ZEPTER

Pagină 2 din 8

INTERNATIONAL” S.R.L. în beneficiul reclamantei a compensației integrale a

concediilor de odihnă anuale nefolosite în mărime de 37 640, 94 de lei și a

penalităților de întârziere pentru reținerea compensației tuturor concediilor de

odihnă anuale nefolosite, începând cu 17 mai 2016 și până la data adoptării unei

decizii definitive, după caz. Noile pretenții au fost întemeiate pe prevederile

articolului 119 alin. (1) și articolului 330 alin. (2) din Codul muncii (vol. I, f. d. 89 –

92).

Cu privire la respectivele capete de cerere, pârâtul Î.C.S. „ZEPTER

INTERNATIONAL” S.R.L. a anexat o cerere cu înscrisuri, în care a invocat că, din

totalul de 172 de zile de concediu, reclamanta a folosit 93 de zile, iar pentru 79 de

zile i-a fost achitat la concediere suma de 26 349, 94 lei, confirmat de ultima (vol. I,

f. d. 95 – 96).

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 octombrie 2016,

s-a respins acțiunea ca neîntemeiată (vol. I, f. d. 195, 199 – 205).

Împotriva acestui act de dispoziție, Popa Daniela, prin intermediul avocatului

Maxim Chișca, a declarat apel în termenul legal. În apărare, Î.C.S. „ZEPTER

INTERNATIONAL” S.R.L. a formulat o referință, solicitând respingerea cererii

acesteia (vol. I, f. d. 220 - 225).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 12 aprilie 2017, a respins apelul

declarat de Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim Chișca, și a menținut

hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 octombrie 2016 (vol. I, f. d.

237 – 247).

La deliberarea acestei soluții, instanța de apel a constatat situația de fapt

prezentată de Popa Daniela în cererea de chemare în judecată, dar și determinată de

Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău în hotărârea judecătorească din 21 octombrie

acumulat procentajul necesar de 75 % sau 10 răspunsuri corecte din 14, ceea ce a

impus concluzia comisiei, potrivit căreia salariata nu corespunde funcției deținute,

având o calificare insuficientă (vol. I, f. d. 241).

Instanța de apel a apreciat opinia primei instanței cu privire la respectarea de

către angajator a garanțiilor în caz de încetare a contractului individual de muncă

prevăzute la articolul 184 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul muncii. Mai mult,

Colegiul judiciar a constatat că intimatul a emis ordinul din 14 aprilie 2016, prin

care s-a dispus atestarea lucrărilor contabilității în conformitate cu procedura legală,

iar la desemnarea componenței comisiei de atestare, s-a ținut cont de faptul că

membrii acesteia au studii economice superioare în domeniul managementului și

auditului economic (vol. I, f. d. 49 – 76, 242). De facto, însăși apelanta nu a obiectat

împotriva concluziilor comisiei de atestare, nu a negat afirmațiile angajatorului

referitor la faptul că nu deține cunoștințe elementare în domeniul contabilității sau

precum că în alte circumstanțe sau cu alți membri ai comisiei, ar putea răspunde la

întrebările acordate (vol. I, f. d. 243).

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a respins alegația apelantei cu

privire la faptul că angajatorul nu i-ar fi propus o altă funcție, obligație indicată în

punctul 18 lit. e) din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii

Moldova nr. 9 din 22 decembrie 2014. Or funcția de secretar, la care a făcut referire

Pagină 3 din 8

apelanta, a devenit vacantă cu 2 luni înainte de concediere acesteia, dar care imediat

a fost ocupată de Moscaliu Lilia (vol. I, f. d. 244). Totodată, din materialele cauzei,

s-a stabilit că apelanta a beneficiat de concediu de odihnă anual de concediu

conform cererilor depuse, iar pentru 79 de zile de concediu rămase, i-a fost achitat la

concediere suma de 26 349, 94 lei (vol. I, f. d. 27, 116, 117, 245). În plus, în urma

constatării erorii de calcul în cadrul instanței de fond, salariatei i-a fost plătită o

compensație suplimentară în sumă de 2 447, 87 lei, pentru 10 zile de concediu (vol.

I, f. d. 166, 245).

Din perspectivă că pretențiile principale au fost considerate neîntemeiate,

instanța de apel a respins capetele de cerere subsecvente.

Pentru a soluționa această pricină, Colegiul judiciar a aplicat articolele 86

alin. (1) lit. e), 90 alin. (1) și alin. (2) lit. c), 119 alin. (1), 184 alin. (1) lit. b), alin.

(2), 330 alin. (1) lit. b), 332 alin. (1 – 2) din Codul muncii.

La 4 august 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 12 aprilie 2017 (vol. I, f. d. 248).

La 10 octombrie 2017, Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim

Chișca, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie

2017, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei instanței din 21 octombrie

2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurenta a afirmat că instanțele

judecătorești nu au elucidat faptul lipsei preavizării sale în partea desfășurării

atestării. Mai mult, în viziunea acesteia, angajatorul Î.C.S. „ZEPTER

INTERNATIONAL” S.R.L. nu s-a conformat obligațiilor prevăzute la capitolul 18

lit. e) din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 9

din 22 decembrie 2014.

Popa Daniela a susținut că ordinul de concediere este unul ilegal, de vreme ce

atestarea s-a desfășurat superficial, fără a ține cont de faptul că persoanele care au

făcut parte din comisie nu au experiență în domeniul contabilității. În plus, intenția

angajatorului a constat în eliberarea sa a funcției cu orice preț și sub orice formă,

încercându-se atribuirea legalității acțiunilor enunțate mai sus, ceea ce încalcă grav

prevederile articolul 43 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din

Codul muncii.

La 4 decembrie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs

intimatului Î.C.S. „ZEPTER INTERNATIONAL” S.R.L., informând că referința se

depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă

referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide

în lipsa acesteia (vol. II, f. d. 10).

La 29 decembrie 2017, intimatul a depus o referință în întâmpinarea

recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil (vol. II, f. d. 12 - 14).

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces

sau a reprezentanților acestora, conform articolului 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Popa Daniela, prin

Pagină 4 din 8

intermediul avocatului Maxim Chișca, este inadmisibilă, pentru motivele ce se

succed.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

În acest caz, se observă că mandatul nr. 1054969 din 21 februarie 2017

dovedește faptul că avocatul Maxim Chișca a fost împuternicit în mod legal să atace

decizia judecătorească și să reprezinte interesele recurentei Popa Daniela, care este

subiectul abilitat cu dreptul de a declara prezentul recurs (vol. I, f. d. 228) în

conformitate cu dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă. În același timp,

materialele cauzei, confirmă că cererea nu a fost depusă repetat și nu a fost

examinată anterior.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei, rezultă că decizia integrală a instanței de apel din 21

aprilie 2017 a fost expediată în adresa părților la 4 august 2017 (vol. I, f. d. 248),

însă nu există dovada recepționării efective a acesteia de către participanții la

proces. De fapt, potrivit plicului prezentat de reprezentantul recurentului, se

confirmă că scrisoarea, care conținea actul contestat, a ieșit de la biroul (oficiul)

poștal la 17 august 2017 (vol. II, f. d. 7).

Astfel, în lipsa unor altor înscrisuri, dar și pentru a nu admite o ingerință

disproporțională în dreptul de acces la justiție, instanța de judecată constată că

recursul declarat de Popa Daniela, prin intermediul avocatului Maxim Chișca, la 10

octombrie 2017, este depus în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor cu privire la

încadrarea temeiurilor invocate în recurs la dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului de inadmisibilitate prevăzut la art.

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, dar și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate, și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Ab initio, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de

recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui

proces echitabil garantate de art. 6 parag. (1) din Convenție, în special de dreptul de

Pagină 5 din 8

acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat (a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef

v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa,

recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau

în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării

interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări

urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer,

ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie

2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă temeiurile

de drept invocate de recurentă în motivarea punctului său de vedere sunt incidente la

soluționarea fondului cauzei, inclusiv dacă argumentele ilegalității deciziei atacate,

solicitările sau propunerile acesteia, rezumate mai sus, întrunesc condițiile necesare

pentru a declara admisibilă cererea de recurs.

În speță, instanța observă că recurenta Popa Daniela, prin intermediul

avocatului Maxim Chișca, a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie

2017 în baza articolului 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, așa cum

este prevăzut, în mod obligatoriu, la art. 432 alin. (1) și 437 alin. (1), lit. f) din

Codul de procedură civilă.

În acest sens, instanța de judecată amintește că, la pronunțarea deciziei din 12

aprilie 2017, instanța de apel s-a călăuzit de articolele 86 alin. (1) lit. e), 90 alin. (1)

Pagină 6 din 8

și alin. (2) lit. c), 119 alin. (1), 184 alin. (1) lit. b), alin. (2), 330 alin. (1) lit. b), 332

alin. (1 – 2) din Codul muncii. De asemenea, în motivarea deciziei sale, instanța de

apel a indicat probele pe care își întemeiază concluziile cu privire la circumstanțele

din litigiu.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

atacată, rezultă în mod cert că recurenta a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat detaliat, în

special, în partea ce vizează alegația acesteia cu privire la nerespectarea de către

intimat a obligației de-ai propune un alt loc de muncă, prevăzută la punctul 18 lit. e)

din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 9 din 22

decembrie 2014.

Mai mult, instanța de recurs subliniază că instanța de apel și-a motivat amplu

decizia și a răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea decizia de

inadmisibilitate pe cauza Fundația pentru Copii Speranța v. Republica Moldova, 17

octombrie 2017). De facto, recurenta nu a contestat textele de lege aplicate de

instanța de apel, ci s-a mulțumit să afirme abstract că soluția acesteia este una

eronată, fără a aduce vreo observație pertinentă și concludentă speței.

În subsidiar, instanța observă că, în principiu, recurenta a formulat prezenta

cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond și a avut

posibilitatea de a fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a

se vedea, mutatis mutandis, A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie

2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić v.

Croația, ibidem, parag. 28).

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că Popa Daniela, prin

intermediul avocatului Maxim Chișca, nu a adus suficiente argumente cu privire

încălcările comise de instanța de apel, pe care le-ar fi considerat esențiale și ar putea

obliga instanța de recurs să primească cererea acesteia spre examinarea în fond și,

eventual, să caseze hotărârea judecătorească. Prin urmare, temeiurile invocate nu

sunt compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției

de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011,

parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Un raționament suplimentar al instanței în susținerea poziției sale constă în

faptul că recurenta a fost reprezentată de către avocatul Maxim Chișca, persoană

abilitată și calificată, conform art. 1 al Legii cu privire la avocatură, să pledeze și să

acționeze în numele clienților lor, să practice dreptul, să apară în fața unei instanțe

judecătorești sau să consulte și să reprezinte în materie juridică clienții lui. Astfel,

acesta a fost în măsură să cunoască condițiile pentru admisibilitatea unei cereri de

recurs, în baza modului de redactare a articolului 433 lit. a) în Codul de procedură

civilă și interpretarea suficient de clară și coerentă a acestuia de Curtea Supremă de

Justiție în jurisprudența sa constantă (a se vedea, mutatis mutandis, Trevisanato v.

Italia, ibidem, parag. 45, Sturm v. Luxemburg, citată mai sus, parag. 40).

În lumina celor stabilite, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

Pagină 7 din 8

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Popa Daniela, prin intermediul avocatului

Maxim Chișca, nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea

în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Popa Daniela, prin intermediul

avocatului Maxim Chișca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Dumitru Visternicean

Iuliana Oprea

Pagină 8 din 8