3ra-44/18 — incasarea compensatiei pentru concediul anual de odihna nefolosit, a penalitatilor si cheltuielile de asistenta juridica

Dosarul nr. 3ra-44/18

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud. A. Arhip)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, D. Manole, Gr. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

10 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător: Dumitru Visternicean

Judecători: Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul General al

Poliției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Rabei Marian

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la încasarea compensației

pentru concediul anual de odihnă nefolosit, a penalităților și cheltuielile de asistență

juridică,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2017, prin care a fost

respinsă cererea de apel declarată de Inspectoratul General al Poliției, admisă cererea

de apel declarată de avocatul Pavalachi Vadim în interesele lui Rabei Marian și

modificată hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26 octombrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 11 februarie 2016, Rabei Marian s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

către Inspectoratul General al Poliției privind încasarea compensației pentru

concediul anual de odihnă nefolosit, a penalităților și cheltuielile de asistență juridică.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, a activat în cadrul organelor

afacerilor interne în diferite funcții a corpului de comandă, ultima funcție deținută

fiind Șef al secției resurse umane a direcției nr. 7 a Inspectoratului Național de

Investigații al Inspectoratului General al Poliției, în grad de locotenent- colonel de

poliție.

Menționează că prin ordinul Inspectoratului General al Poliției nr. 541 ef. din 28

iulie 2015 au fost încetate raporturile de muncă în conformitate cu prevederile art. 47

alin.(1) lit. c) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 privind activitatea Poliției și

statutul polițistului, în legătură cu împlinirea vechimii în muncă ce permite dreptul la

pensie pe linia MAI, cu achitarea compensației bănești pentru concediile de odihnă

neutilizate și a îndemnizației unice de concediere începând cu data de 29 iulie 2015.

1

Explică că, întrucât după încetarea raporturilor de muncă i-au fost achitate doar

parțial sumele solicitate, la 14 decembrie 2015 s-a adresat către Inspectoratul General

al Poliției cu cerere privind achitarea compensației bănești din concediile de odihnă

anuale neutilizate pentru întreaga perioadă de activitate în cadrul organelor de poliție,

anexând la aceasta copiile certificatelor ce confirmă neutilizarea concediilor de

odihnă. Prin răspunsul Direcției nr. 7 a Inspectoratului Național de Investigații al

Inspectoratului General al Poliției nr. 25/R-2/15 din 22 ianuarie 2016 i-a fost

comunicat reclamantului că petiția a fost examinată în cadrul Direcției și s-a constatat

mai multe neconcordanțe între datele prezentate de reclamant conform copiilor

certificatelor anexate la petiție, cu răspunsurile oficiale parvenite din cadrul

subdiviziunilor în care a activat. La fel s-a dispus expedierea materialelor în privința

reclamantului la Direcția resurse umane a Inspectoratului General al Poliției pentru

efectuarea unor noi cercetări minuțioase și întocmirea unui certificat unic cu privire la

concediile anuale de odihnă neutilizate, fapt care la acel moment ducea la

imposibilitatea achitării sumelor de bani solicitate.

Ulterior, prin răspunsul Direcției Finanțe a Inspectoratului General al Poliției nr.

34/5-R-215/15 din 28 ianuarie 2016 i-a fost comunicat reclamantului că cererea

prealabilă a fost examinată și că urmează a se adresa la Direcția în care a activat și a

fost încetat contractul individual de muncă.

Consideră reclamantul că, răspunsurile sus specificate sunt neîntemeiate.

În urma concretizării cerințelor solicită Rabei Marian încasarea din contul

pârâtului a sumei compensației pentru concediile neutilizate în mărime de 22 709, 88

lei, a penalității în mărime de 27 809, 52 lei pentru neachitarea în termen a

compensației și cheltuielile de asistență juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26 octombrie 2016 a fost

admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Rabei Marian.

S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Rabei

Marian suma de 4 215 lei cu titlu de compensație pentru concediile neutilizate și

suma de 1 500 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2017 a fost respinsă cererea de

apel declarată de Inspectoratul General al Poliției și s-a admis cererea de apel

declarată de avocatul Pavalachi Vadim, în interesele lui Rabei Marian.

S-a modificat hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26 octombrie

2016, în partea încasării compensației pentru concediile neutilizate în sumă de 4 215

lei și s-a dispus încasarea din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul

lui Rabei Marian suma de 8 366, 40 lei cu titlu de compensație pentru concediile

neutilizate.

În rest hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26 octombrie 2016 a

fost menținută fără modificări.

La 22 noiembrie 2017 Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2017, solicitând admiterea

2

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea

unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral.

În motivarea cererii de recurs a indicat că decizia instanței de apel este

neîntemeiată și pasibilă de a fi casată integral.

Menționează că Inspectoratul General al Poliției nu datorează nimic lui Rabei

Marian, deoarece nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a reținut că

contravaloarea compensației pentru concediu nefolosit în sumă de 72 054, 20 lei

(suma deja achitată potrivit dispoziției de plată nr. 188 din 31.03.2016) a fost supusă

impozitării la momentul achitării acesteia intimatului.

Totodată, instanța a aplicat incorect cadrul legal și anume nu a ținut cont de

legislația fiscală.

Consideră că instanța de apel prin concluziile sale a ignorat total prevederile

legale cu privire la modul de calculare și achitare a compensației pentru concediul

nefolosit.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților la 04 octombrie 2017 (f.d.132), cât și faptul că la materialele cauzei

lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul

declarat la data de 22 noiembrie 2017, se consideră depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Inspectoratul General al

Poliției, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de Procedură Civilă.

3

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Subsidiar se menționează că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a,

Capitolul XXXVIII Codul de Procedură Civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de Procedură Civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de Procedură Civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de Procedură Civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

4

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de către Inspectoratul General al Poliției nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de Procedură Civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de Procedură Civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Dumitru Visternicean

Judecători Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

5