Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.12.2017

2rc-881/17 — încasarea datoriei, penalitătii, dobânzii de întârziere si compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
27.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, penalitătii, dobânzii de întârziere si compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
recurs depus tardiv
Citează această cauză
2rc-881/17 — încasarea datoriei, penalitătii, dobânzii de întârziere si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2rс-881/17 prima instanță: Judecătoria Chișinău, (sediul Rîșcani) – I. Barbacaru instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Vascan, V. Clima, E. Fistican Î N C H E I E R E 27 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecători Dumitru Mardari, Dumitru Visternicean examinând recursul declarat de Societatea Comercială „Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Bogos-Prim” împotriva Societății Comerciale „Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Societatea Comercială „Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată, constată: La 20 mai 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „Bogos-Prim” (SRL „Bogos-Prim”) s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Societății Comerciale „Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată (SC „Stilconstruct” SRL) solicitând încasarea datoriei în sumă de 5503,45 lei, penalității în mărime de 985,12 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 2055,26 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2885 lei (f.d.6-7).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, (sediul Rîșcani) din 30 ianuarie 2017, s- a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Bogos-Prim” (f.d.50- 51). La 01 martie 2017, SC „Stilconstruct” SRL, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 30 ianuarie 2017, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Bogos-Prim” să fie respinsă integral, rezervându-și dreptul de a depune cererea de apel cu invocarea motivelor după recepționarea hotărârii motivate (f.d.53-54). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SC „Stilconstruct”SRL prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor și s-a acordat apelantului termen până la 13 septembrie 2017 ora 15.00, 1 pentru prezentarea cererii de apel motivate cu dovada achitării taxei de stat în sumă de 202,50 lei.

Totodată, s-a explicat că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel va fi restituită (f.d. 57-59). La 04 decembrie 2017, SC „Stilconstruct” SRL prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor invocând ilegalitatea încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel (f.d. 69-71). În motivarea cererii de recurs SC „Stilconstruct” SRL prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor a invocat, că încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 este emisă prin interpretarea eronată a legii. A menționat că, instanța de apel a acordat timp insuficient pentru lichidarea neajunsurilor la depunerea cererii de apel și a îngrădit dreptul SC „Stilconstruct” SRL de acces liber la justiție, dreptul la folosirea căilor de atac și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit din considerentele ce urmează. În conformitate cu prevederile art. 4261 lit. a) CPC instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii, dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen. Conform prevederilor articolului 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit art. 111 alin. 3 CPC termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

În speță, Colegiul reține că încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 a fost recepționată de către reprezentantul recurentului, avocatul Brînză Victor la 07 august 2017, fapt care se atestă prin semnătura aplicată pe avizul de recepție nr. DS2000 892079 AS (f.d. 64). Respectiv, termenul de 15 zile de declarare a recursului a început să curgă la 08 august 2017 – ziua imediat următoare datei comunicării încheierii instanței de apel și a expirat la 22 august 2017 aceasta fiind ultima zi de depunere a recursului, pe când cererea de recurs înaintată de SC „Stilconstruct” SRL prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 a fost înregistrată la 04 decembrie 2017 (f.d.69-71), peste 3 luni și 11 zile, iar o solicitare din partea SC „Stilconstruct” SRL, cu privire la repunerea recursului în termen, în ordinea stabilită de art. 116 CPC nu a fost înaintată.

În consecință Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ constată, că recursul declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017 este depus peste termenul legal. În circumstanțele enunțate Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ va dispune restituirea recursului. Dat fiind faptul, că recursul se restituie Colegiul nu va examina și nu se va expune asupra fondului recursului. Instanța de recurs menționează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului care a relatat în practica sa constantă 2 faptul că, reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac, urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate.

S-a subliniat că aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume să garanteze securitatea juridică fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu împotriva României, cauza Marckx împotriva Belgiei).

Din considerentele menționate și având în vedere că SC „Stilconstruct” SRL prin intermediul reprezentantului, avocatul Brînză Victor, depunând recurs peste termenul legal, nu a solicitat repunerea în termen a recursului declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității restituirii recursului declarat de către SC „Stilconstruct” SRL ca fiind tardiv, circumstanță ce împiedică examinarea recursului în fond. În conformitate cu art. 4261, lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se restituie recursul declarat de Societatea Comercială „Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2017. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecători Dumitru Mardari Dumitru Visternicean 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-10-18
0,96
2rc-721/17 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2rc-721/17 Prima instanță: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Judecător: Stella Bleşceaga Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Iulia Cimpoi Aliona Danilov Ion Secrieru D E C I Z I E 18 octombrie 2017 mun. Chişinău
CSJ 2016-07-20
0,95
2r-674/16 — încasarea datoriei
prima instanţă, jud.: I. Barbacaru dosarul nr. 2r-674/2016 instanţa de apel, jud.: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros D E C I Z I E 20 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justi
CSJ 2016-10-26
0,95
2r-839/16 — protectia dreptului consumatorului, incasarea datoriei si dobinzii de intirziere, penalitate, si cheltuielilor de judecata
Instanța de fond: Judecătoria sectorului Rîșcani municipiul Chișinău, Judecător – Igor Barbacaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Nina Traciuc, Marina Anton, Iurie Cotruță Dosar nr.2r-839/16 D E CIZ IE 26 octombrie 20
CSJ 2018-07-04
0,95
2ra-1251/18 — incasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-1251/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (A. Miron) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna) ÎNCHEIERE 04 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2016-11-02
0,95
2r-925/16 — încasarea prejudiciului material, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată
prima instanţă: C. Guzun dosarul nr. 2r-925/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac şi A. Pahopol D E C I Z I E 02 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în comp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă