2ra-2355/17 — încasarea datoriei

dosarul nr. 2ra-2355/17

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) O. Cojocaru

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Pahopol, V. Sîrbu, V. Negru

ÎNCHEIERE

27 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Oleg Sternioală

judecători Dumitru Visternicean, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată (acțiune oblică) înaintată de

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” împotriva lui Andrei Stanila, Valentina Stanila și

Irina Ducin cu privire la încasarea datoriei acumulate față de Întreprinderea municipală de

Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 din Chișinău,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” și menținută hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 01 martie 2017,

c o n s t a t ă :

La 05 ianuarie 2017 SA „Termoelectrica” (în calitate de creditor al ÎMGFL nr. 14

din Chișinău) a înaintat acțiune oblică împotriva lui Andrei Stanila, Valentina Stanila și

Irina Ducin, solicitând încasarea, în mod solidar de la pârâți în beneficiul ÎMGFL nr. 14

din Chișinău, datoria pentru consumul de energie termică în sumă de 24 922, 74 lei, pentru

perioada noiembrie 2001 - septembrie 2016 și taxa de stat în sumă de 747, 68 lei.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

În baza contului personal, deschis la ÎMGFL nr. 14 din Chișinău pe numele

pârâților, ultimii au acceptat prestarea și au beneficiat de servicii comunale în volum

deplin, fără întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în vigoare.

Conform informației privind situația despre achitarea serviciilor locativ comunale,

Andrei Stanila, Valentina Stanila și Irina Ducin, domiciliați în mun. Chișinău, str.

Călărași, 68, ap. nr. 25, pentru perioada noiembrie 2001 - septembrie 2016, au acumulat o

datorie la plata energiei termice în mărime de 24 922,74 lei.

Totodată, menționează reclamantul că potrivit contractului de livrare a energiei

termice în apa caldă nr. 6014 din 02 octombrie 2006, încheiat între ÎMGFL nr. 14 din

Chișinău și SA „Termoelectrica” (până la redenumire - SA „Centrala Electrică cu

1

Termoficare nr. 2 din Chișinău” - succesorul în drepturi al SA „Termocom” în procedura

falimentului), ÎMGFL nr. 14 din Chișinău s-a obligat să achite lunar plata pentru utilizarea

energiei termice furnizate.

Din cauza neonorării obligațiilor de plată pentru energia termică, la 23 mai 2016

debitorul ÎMGFL nr. 14 din Chișinău a acumulat față de creditorul SA „Termoelectrica” o

datorie în mărime de 30 192 756,51 lei.

În urma consumului de energie termică, ÎMGFL nr. 14 din Chișinău a prestat la

rândul său servicii de gospodărire comunală, inclusiv alimentarea cu energie termică,

pentru toți proprietarii/chiriașii/locatarii apartamentelor/încăperilor locuibile și nelocuibile

a blocurilor locative gestionate, care au beneficiat nemijlocit de serviciul prestat și au

obligația de a achita în termen contravaloarea conform facturilor (chitanțelor) primite, (art.

25 alin. (1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402 din 24

octombrie 2002).

Respectiv, în caz de neachitare de către consumatorii finali a datoriilor la serviciile

locativ-comunale, inclusiv pentru energia termică consumată, ÎMGFL nr. 14 din Chișinău

este în drept și are obligația de a înainta acțiuni în judecată privind încasarea datoriilor,

pentru a stinge creanța sa față de SA „Termoelectrica” din contul achitărilor efectuate de

către sub consumatorii restanți.

Reclamantul SA „Termoelectrica” reține că, ÎMGFL nr. 14 din Chișinău nu a

acționat în judecată consumatorii restanți, inclusiv pe pârâții Andrei Stanila, Valentina

Stanila și Irina Ducin, datoria cărora pentru consumul energiei termice constituie, pentru

perioada noiembrie 2001 - septembrie 2016, constituie 24 922, 74 lei.

În consecință, ÎMGFL nr. 14 din Chișinău a omis exercitarea drepturilor și

acțiunilor sale, fapt ce o pune în imposibilitate de a achita creanțele față de SA

„Termoelectrica”, devenind de fapt debitorul SA „Termoelectrica”.

Astfel, exercitând acțiunea oblică, reclamantul „Termoelectrica" SA exercită în

realitate acțiunea debitorului său ÎMGFL nr. 14 din Chișinău.

În drept, SA „Termoelectrica” și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor art. 599-

601, art. 512, 514, 530, 572, 602, 617 alin. (2) lit. a) din Codul civil, art. 25 din Legea

serviciilor publice de gospodărire comunală nr. 1402 din 24 octombrie 2002 și art. 51 din

Legea cu privire la locuințe nr. 75 din 30 aprilie 2015.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 01 martie 2017 s-a admis

parțial acțiunea.

S-a încasat, în mod solidar, de la Andrei Stanila, Valentina Stanila și Irina Ducin în

beneficiul ÎMGFL nr. 14 din Chișinău datoria formată pentru perioada ianuarie 2014-

septembrie 2016 în sumă de 689, 22 lei.

S-a încasat, în mod solidar, de la Andrei Stanila, Valentina Stanila și Irina Ducin în

beneficiul SA „Termoelectrica” suma de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru

taxa de stat.

În rest, pretenția SA „Termoelectrica” în interesele ÎMGFL nr. 14 din Chișinău cu

privire la încasarea datoriei, s-a respins ca fiind depusă cu încălcarea termenului de

prescripție.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că SA ,,Termoelectrica” a anexat la

cererea de chemare în judecată, înscrisuri ce dovedesc dreptul SA „Termoelectrica” de a

înainta acțiune oblică în numele ÎMGFL nr. 14 din Chișinău, dar nu a anexat probe ce

dovedesc cu certitudine existența datoriei la plata energiei termice în mărime de 24 922,74

2

lei, iar pârâții au recunoscut datoria parțial, și anume, suma datorată pentru luna martie

2015 în mărime de 209,74 și luna ianuarie 2016 în mărime de 479,48 lei, iar în total suma

de 689,52 lei.

Astfel, instanța de judecată a concluzionat că pe parcursul perioadei ianuarie 2014 -

ianuarie 2017, pârâții nu au efectuat careva achitări pentru serviciul de energie termică

prestat integral blocului locativ, nefiind recunoscută prin prisma prevederilor art. 277 din

Codul civil, nici o datorie pe care o invocă SA ,,Termoelectrica”.

Or, însăși societatea reclamantă a recunoscut în cererea de chemare în judecată că

apartamentul enunțat a fost deconectat de la sistemul centralizat de încălzire, anexând

probe pertinente în acest sens, iar calculul plății a fost efectuat în baza pct. 8 din Condițiile

deconectării/reconectării individuale de la/la sistemul de încălzire, Anexa nr. 7 la

Regulamentului, fapt ce în temeiul art. 123 alin. (6) din Codul de procedură civilă, nu

trebuie dovedit în măsura în care cealaltă parte nu a negat.

Reieșind din cele menționate, instanța de judecată a considerat necesar de a admite

parțial cererea de chemare în judecată, cu încasarea, în mod solidar, de la pârâți în

beneficiul ÎMGFL nr. 14 din Chișinău a datoriei formată pentru perioada ianuarie 2014 -

septembrie 2016 în sumă de 689,22 lei, în rest, în temeiul art. 267 alin. (1), 271 alin. (1) și

272 alin. (1) din Codul civil, pretenția cu privire la încasarea datoriei, a fost respinsă ca

fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție, remarcându-se că termenul în

interiorul cărui reclamantul putea să-și apere drepturile sale pe calea intentării unei acțiuni

în instanța de judecată, a fost depășit, deoarece perioada pentru care se solicită încasarea

datoriei este noiembrie 2001 - septembrie 2016, pe când acțiunea a fost înaintată în

instanța de judecată la 05 ianuarie 2017.

Invocând dezacordul cu hotărârea primei instanțe, la 14 martie 2017, SA

„Termoelectrica” a declarat apel, solicitând, casarea parțială a hotărîrii primei instanțe și

în partea casată emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017 s-a respins

apelul declarat de SA „Termoelectrica” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani din 01 martie 2017.

La 17 noiembrie 2017 SA „Termoelectrica” a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei și emiterea unei noi decizii prin care acțiunea să fie admisă integral, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel, invocând

că este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.

Astfel, susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material, deoarece nu

a aplicat legea carte trebuia aplicată și a interpretat eronat legea.

Consideră că sunt eronate și contrare art. 277 din Codul civil argumentele instanței

de apel precum că acțiunea a fost înaintată cu omiterea termenului de prescripție. Or, la

caz, debitorul a săvârșit acțiuni din care rezultă că recunoaște datoria prin achitarea

parțială a datoriei pe parcursul întregii perioade înaintate în acțiunea SA „Termoelectrica”,

noiembrie 2001 - septembrie 2016.

Cursul prescripției extinctive a fost întrerupt, deoarece intimații au efectuat acțiuni

din care rezultă recunoașterea datoriilor, efectuând achitări pentru serviciile locativ-

comunale prestate.

3

Suplimentar, menționează că intimații nu au demonstrat incorectitudinea sau

ilegalitatea facturilor lunare, deși invocă că ar datora doar suma de 689,52 lei pentru lunile

martie 2015 și ianuarie 2016, aceștia nu au contestat nici o factură eliberată în acest sens,

din contra, au recepționat lunar facturile, ceea ce implică recunoașterea datoriei, chiar

dacă achitările se efectuează parțial.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că la materialele dosarului nu este anexată dovada legală de

recepționare a deciziei integrale a instanței de apel, recursul înaintat la 17 noiembrie 2017

se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

4

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de SA

„Termoelectrica” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Oleg Sternioală

judecători Dumitru Visternicean

Dumitru Mardari

5