2ri-434/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate
2ri-434/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Traciuc dosarul nr. 2ri-434/17 D E C I Z I E 20 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iuliana Oprea, Oleg Sternioală Nicolae Craiu, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către reprezentantul Societății cu răspundere limitată „Bimcon-Service”, Alexei Chircu, în cauza civilă la cererea introductivă a Întreprinderii mixte „TD Odescabeli Moldova” societate cu răspundere limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată „Bimcon-Service”, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, prin care a fost admisă cererea introductivă depusă de către Întreprinderea mixtă „TD Odescabeli Moldova” societate cu răspundere limitată, a fost constatată insolvabilitatea debitorului și a fost intentat procesul de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată „Bimcon-Service”, c o n s t a t ă: La data de 30 mai 2017, ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL a depus o cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service”.
În motivarea cererii introductive creditorul a indicat că, între ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL și SRL „Bimcon-Service” au avut loc raporturi juridice comerciale. Menționează că, rezultat al neîndeplinirii obligațiilor născute din aceste raporturi, debitorul a acumulat o datorie față de creditor, fapt pentru care a fost acționat în judecată. Susține că, prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 06 decembrie 2016 au fost încasate de la debitor în beneficiul creditorului datoria în sumă de 26567,82 lei, penalitatea în sumă de 20191,54 lei, dobânda de întârziere în sumă de 2431,14 lei și taxa de stat în sumă de 1475,72 lei. Afirmă că, hotărârea judecătorească enunțată a devenit irevocabilă la data de 06 ianuarie 2017. Relevă că, în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea insolvabilității, creditorul a informat Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.
Chișinău despre intenția de a depune cerere introductivă și a solicitat eliberarea avizului despre datoriile debitorului. Invocă că, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a eliberat avizul, prin care a informat-o despre faptul că, debitorul înregistrează datorii față de bugetul public național în sumă de 330434,97 lei. 2 Menționează că, conform art. 10 alin. alin. (1) și (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existența unui temei, iar temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Susține că, conform art. 2 din Legea menționată, insolvabilitate este o situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a își onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziție.
Declară că, hotărârea judecătorească enunțată a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc Oxana Burlac, care a intentat în mod corespunzător procedura de executare, expediind în adresa debitorului încheierea de intentare a procedurii și recepționată de către acesta. Astfel, a fost respectată procedura prealabilă. Solicită admiterea spre examinare a cererii introductive, constatarea insolvabilității debitorului și intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service” SRL, cu numirea în calitate de administrator provizoriu, iar ulterior în calitate de administrator al insolvabilității pe Victor Magnet și aplicarea măsurilor necesare prevăzute de art. 24 din Legea insolvabilității.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service” și în vederea asigurării prompte a cauzei și pentru a preveni modificarea stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de până la intentarea procedurii de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului, Victor Magnet. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL, constatată insolvabilitatea debitorului și intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service”.
A fost ridicat dreptul lui Alexei Chircu de administrare a SRL „Bimcon-Service” și propus debitorului să desemneze, în termen de 10 zile de la data hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa la procedură din numele și contul debitorului.
A fost desemnat în calitate de administrator al insolvabilității SRL ,,Bimcon-Service”, Radu Fortuna și a fost obligat administratorul insolvabilității SRL „Bimcon-Service”, Radu Fortuna să notifice creditorii SRL „Bimcon-Service” despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor în termen de cel mult 45 zile de la data intrării debitorului SRL „Bimcon-Service” în procedura simplificată a falimentului, adică până la data de 13 noiembrie 2017; să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință; să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 24 noiembrie 2017, tabelul definitiv al creanțelor, proiectul bilanțului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de carență a acestora, inclusiv creanțele confirmate și datoriile, precum și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii.
A fost stabilită ședința de 3 validare a creanțelor și prima adunare de raportare pe data de 07 decembrie 2017, ora 11.00. La data de 13 octombrie 2017 și 12 decembrie 2017, reprezentantul SRL „Bimcon-Service”, Alexei Chircu a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate, cerând admiterea acestuia și modificarea hotărârii instanței de insolvabilitate. În motivarea recursului a indicat că, instanța de insolvabilitate a reținut că, conform raportului cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate față de SRL „Bimcon-Service” rezultă că, debitorul SRL „Bimcon-Service” nu dispune de bunuri care ar acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate. Menționează că, constatarea instanței de insolvabilitate este lipsită de temei, deoarece conform raportului întocmit de administratorul provizoriu, SRL „Bimcon- Service” deține terenuri, construcții și încăperi în mun.
Chișinău, pe adresele: șos.Muncești,300/2, șos. Muncești,304, str. Igor Vieru,2/4, str. Petricani,23/3, str.Albișoara,80/7, str. Ioan Livescu,29. Susține că, bunurile aflate în proprietatea debitorului sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, precum și a unei părți semnificative din creanțe. Cu atât mai mult că, și propunerea administratorului provizoriu desemnat a fost de a fi intentată procedura de insolvabilitate în privința SRL „Bimcon-Service”.
Afirmă că, este corectă aprecierea instanței de insolvabilitate despre existența incapacității de plată, mai exact, aceasta constată că, din analiza efectuată a datelor prezentate, ce țin de situația economico-financiară a debitorului, a fost stabilit faptul imposibilității onorării de către acesta a obligațiunilor sale față de creditori, ceea ce a dus la crearea situației insolvabile la SRL „Bimcon-Service”, exprimată prin incapacitatea de plată a debitorului, ceea ce constituie temei general pentru intentarea procesului de insolvabilitate. Relevă că, în legătură cu incapacitatea de plată a debitorului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, existența suficientă de bunuri pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, precum și a unei părți semnificative din creanțe, unica soluție legală ce se impunea este intentarea procedurii de insolvabilitate, conform art. 34 din Legea insolvabilității.
Invocă că, hotărârea a fost emisă în baza prevederilor art. 34 și 35 din Legea insolvabilității, însă în dispozitivul acesteia sunt date măsuri care se aplică pentru procedura simplificată a falimentului și nu sunt aplicabile în cauza debitorului SRL „Bimcon-Service”, față de care a fost intentată procedura de insolvabilitate. Mai invocă că, prin hotărâre, instanța de insolvabilitate îl desemnează în calitate de administrator al insolvabilității pe Radu Fortuna și îl obligă pe acesta să notifice creditorii în cel mult 45 zile de la data intrării debitorului SRL „Bimcon- Service” în procedura simplificată a falimentului, adică până la data de 13 noiembrie 2017 și să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate proiectul bilanțului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de carență a acestora, inclusiv creanțele confirmate și datoriile.
Declară că, o asemenea dispoziție nu poate fi executată de către administratorul insolvabilității, or, aceasta se face doar în privința debitorilor față de care s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului. 4 Menționează că, în cazul dat, este evident că, instanța de insolvabilitate a aplicat, concomitent cu art. 34 alin. (5), prevederile art. 134 alin. (3) din Legea insolvabilității, care nu urmau a fi aplicate. Susține că, în dispozitivul hotărârii instanței de insolvabilitate urmau a fi indicate dispozițiile prevăzute de art. 34 alin. (5) din Legea insolvabilității. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este declarat în termen, or, din materialele dosarului rezultă că, hotărârea instanței de insolvabilitate a fost pronunțată la data de 28 septembrie 2017, iar cererea de recurs a fost depusă de către reprezentantul recurentei la data de 13 octombrie 2017. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a hotărârii instanței de insolvabilitate și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, la data de 30 mai 2017, ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL a depus o cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service” și în vederea asigurării prompte a cauzei și pentru a preveni modificarea stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de până la intentarea procedurii de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului, Victor Magnet. Ulterior, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎM „TD Odescabeli Moldova” SRL, constatată insolvabilitatea debitorului și intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Bimcon-Service”.
A fost ridicat dreptul lui Alexei Chircu de administrare a SRL „Bimcon-Service” și propus debitorului să desemneze, în termen de 10 zile de la data hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa la procedură din numele și contul debitorului. A fost desemnat în calitate de administrator al insolvabilității SRL ,,Bimcon-Service”, Radu Fortuna. 5 Judecând cauza în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de insolvabilitate, la emiterea hotărârii, a încălcat normele de drept material.
La caz, se reține că, din conținutul hotărârii instanței de insolvabilitate contestată rezultă că, instanța de insolvabilitate a constatat că, din analiza efectuată a datelor prezentate, ce țin de situația economico-financiară a debitorului, a fost stabilit faptul imposibilității onorării de către acesta a obligațiunilor sale față de creditori, ceea ce a dus la crearea situației insolvabile la SRL „Bimcon-Service”, exprimată prin incapacitatea de plată a debitorului, ceea ce constituie temei general pentru intentarea procesului de insolvabilitate și a emis hotărârea în baza prevederilor art. art. 34 și 35 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 – hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, publicarea hotărârii și notificarea creditorilor.
Conform art. 34 alin. (5) din Legea enunțată, dispozitivul hotărârii trebuie să conțină notificarea intentării procedurii de insolvabilitate care va cuprinde: a) termenul-limită de înregistrare a cererii de admitere a creanțelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv, care va fi de pînă la 45 de zile calendaristice de la data intentării procedurii, precum și un apel special adresat creditorilor garantați de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință; b) termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și de comunicare a tabelului lor definitiv, care nu va depăși 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la lit.a); c) data ședinței de validare a creanțelor, care nu va depăși 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la lit. b). Însă, dispozitivul hotărârii instanței de insolvabilitate conține măsuri care se aplică pentru procedura simplificată a falimentului, măsuri prevăzute de art. 134 din Legea insolvabilității.
Așadar, în dispozitivul hotărârii instanței de insolvabilitate a fost indicat că, se obligă administratorul insolvabilității SRL „Bimcon-Service”, Radu Forduna să notifice creditorii SRL „Bimcon-Service” despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor în termen de cel mult 45 zile de la data intrării debitorului SRL „Bimcon-Service” în procedura simplificată a falimentului, adică până la data de 13 noiembrie 2017; să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 24 noiembrie 2017, tabelul definitiv al creanțelor, proiectul bilanțului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de carență a acestora, inclusiv creanțele confirmate și datoriile.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție relevă că, existența contradicției dintre motivare și dispozitiv servește temei de casare a hotărârii contestate, deoarece în prezența acesteia este imposibil de stabilit opinia instanței de insolvabilitate în privința litigiului supus judecății. Această circumstanță este apreciată de către Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție drept o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanța de recurs. 6 Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că eroare judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral hotărârea instanței de insolvabilitate și de a trimite cauza spre rejudecare în instanța de insolvabilitate.
La rejudecarea cauzei, instanța de insolvabilitate urmează să țină cont de cele menționate și reexaminând cauza, să adopte o hotărâre întemeiată și legală, respectând dreptul garantat al părților la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către reprezentantul Societății cu răspundere limitată „Bimcon-Service”, Alexei Chircu. Se casează integral hotărârea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 în cauza civilă la cererea introductivă a Întreprinderii mixte „TD Odescabeli Moldova” societate cu răspundere limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată „Bimcon-Service”, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Oleg Sternioală Nicolae Craiu Mariana Pitic
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.