ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.12.2017

3ra-1437/17 — anularea procesului-verbal de receptie finala

HOTĂRÂRE
20.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea procesului-verbal de receptie finala
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-1437/17 — anularea procesului-verbal de receptie finala (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra-1437/17

Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud. Gh. Stratulat)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

20 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător: Tatiana Vieru

Judecători: Oleg Sternioală, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Grila”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Grila” împotriva Primăriei municipiului Chișinău și Preturii

sectorului Râșcani, intervenient accesoriu Guțu Semion cu privire la anularea

procesului-verbal de recepție finală,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” și menținută

hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 februarie 2016,

c o n s t a t ă :

La 23 mai 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” s-a adresat cu cerere

de chemare în judecată către Primăria municipiului Chișinău și Pretura sectorului

Râșcani, intervenient accesoriu Guțu Semion privind anularea procesului-verbal de

recepție finală.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în ședința de judecată petrecută în

cadrul Judecătoriei Centru mun. Chișinău, unde avea calitatea de participant a fost

prezentat procesul-verbal de recepție finală nr. 323i din 20 martie 2007 a șurei xxxxx,

mun. Chișinău, cu anexele acestuia și anume: certificatul nr. 1307 a din 03 august

2006 „despre rezultatele inspectării casei de locuit cu construcțiile gospodărești

anexate; planul lotului din 03 august 2006; planul casei din 15 iunie 2006; scrisoarea

Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajarea a Teritoriului către Direcția

Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare; avizul Centrului de Medicină Preventivă la

recepție finală a obiectului nr. 1079 din 29 decembrie 2006; certificatul privind

stabilirea regimului urban nr. 928/06 din 21 noiembrie 2006.

1

Relevă că, potrivit actelor prezentate șura xxxxx cu suprafața totală de 65,3 m2

este reconstruită și amenajată fără autorizație. Totodată, lipsește decizia de

transmitere în proprietate a apartamentului nr. xxxxx către titularul Guțu Semion și

decizia de demolare a apartamentului dat.

Explică că procesul-verbal contestat a fost întocmit fără avizarea tehnică a

serviciului de pompieri, a furnizorului de apă, a furnizorului de gaz precum și a

avizului sanitar.

Solicită reclamantul anularea procesului-verbal de recepție finală nr. 323i din 20

martie 2007 a șurei xxxxx, mun. Chișinău.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 februarie 2016 cererea

de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” a fost

respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017 a fost respins apelul

declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” și menținută hotărârea

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 februarie 2016.

La 22 septembrie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărâri

de admitere a acțiunii.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat că despre faptul că procesul-

verbal de recepție finală nr. 323i din 20 martie 2007 a șurei xxxxx a fost întocmit în

baza unor acte false și cu încălcări grave a cunoscut în anul 2013, acesta fiind

prezentat de către Guțu Semion în cadrul ședinței de judecată pe un alt dosar.

Totodată, menționează că instanțele de judecată la examinarea cauzei din motive

neclare au trecut cu vederea faptul că cet. Guțu Semion samavolnic a acaparat și

demolat apartamentul nr. xxxxx.

Explică că instanțele ierarhic inferioare nu au dat aprecieri juste actelor false

anexate la materialele dosarului.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților la 24 iulie 2017 (f.d.214, Vol. I), cât și faptul că la materialele cauzei

lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul

declarat la data de 22 septembrie 2017, se consideră depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Grila” în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

2

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de Procedură Civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Subsidiar se menționează că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a,

Capitolul XXXVIII Codul de Procedură Civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de Procedură Civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de Procedură Civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

3

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de Procedură Civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de Societatea cu Răspundere Limitată „Grila” nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de Procedură Civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grila”,, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Oleg Sternioală

Nicolae Craiu

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-29
0,94
2ra-596/17 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-596/17 Instanţa de fond: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău – N. Arabadji Instanţa de apel: CA Chișinău – Iu. Cimpoi, N. Simciuc, A. Panov Î N C H E I E R E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Conten
CSJ 2017-10-25
0,93
3ra-1077/17 — Anularea actului administrativ
Dosar nr. 3ra-1077/17 Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chişinău Judecător: Badan-Melnic Eleonora Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Anatolie Minciună Iurie Cotruţă Liudmila Popova Î N C H E I E R E 25 octombrie 20
CSJ 2018-07-18
0,93
3ra-763/18 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-763/18 Prima instanţă: Jud. Chișinău, sediul Centru (S. Stratan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 18 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2018-12-19
0,93
3ra-1572/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1572/18 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) L. Holevețcaia Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu ÎNCHEIERE 19 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2017-11-29
0,93
3ra-1333/17 — recunoașterea ilegalității refuzului, ogligarea prezentării materialelor pentru cunoștință
. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din data de 26 decembrie 2016 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată intentată de către Simion Begliţa ( f.d. 123,126-128). Curtea de Apel Chişinău prin decizia
Sursă