2rc-807/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- contestarea tabelului definitiv
2rc-807/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: M. Moraru dosarul nr. 2rc-807/17 D E C I Z I E 13 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către reprezentantul Societății pe acțiuni „CAAN”, avocatul Alexandru Iachimciuc, în cadrul procesului de insolvabilitate a Societății cu răspundere limitată „Feralumin”, contestația depusă de Societatea pe acțiuni „CAAN” asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor Societății cu răspundere limitată „Feralumin”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația depusă de Societatea pe acțiuni „CAAN”, asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor Societății cu răspundere limitată „Feralumin”, în procedura simplificată a falimentului, c o n s t a t ă La data de 08 august 2016, creditorul Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni s-a adresat în instanța de judecată în ordine de insolvabilitate cu cerere introductivă, privind declararea debitorului ÎM „Feralumin” SRL în stare de insolvabilitate și intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul ÎM „Feralumin” SRL, c/f 1003600029894, cu sediul or.
Strășeni, str.V.Crăsescu1, din motivul incapacității de plată a acestuia. Prin Încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 august 2016, cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni a fost admisă spre examinare, ÎM„Feralumin” SRL, c/f 1003600029894, cu sediul or. Strășeni, str.V.Crăsescu1 fiind pusă sub observație prin desemnarea în calitate de administrator provizoriu pe Nacu Anatolie.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016 a fost admisă cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni și a fost inițiată procedura simplificată a falimentului, a fost desemnat în calitate de lichidator, Anatol Nacu, s-a stabilit termenul limită pentru prezentarea cererilor de validare a creanțelor creditorilor SRL „Feralumin” pentru data de 08 decembrie 2016, ora 14:00, administratorul insolvabilității a fost obligat să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 28 noiembrie 2016, tabelul definitiv al creanțelor s-a stabilit ședința de validare a creanțelor pentru data de 28 noiembrie 2016. 1 La data de 01 decembrie 2016, administratorul insolvabilității SRL „Feralumin”, Anatol Nacu a depus în instanța de insolvabilitate tabelul definitiv (f.d.
92-93, Vol. I). La data de 19 decembrie 2016, creditorul SA „CAAN” a depus cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SRL „Feralumin”.
La data de 16 martie 2017, în cadrul procesului de insolvabilitate, SA „CAAN” a depus o cerere de concretizare a cerinței, solicitând repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor în sumă de 1 644 083,73 lei cu titlu de creanță garantată, validarea creanței creditorului garantat SA „CAAN” față de debitorul insolvabil SRL „Feralumin” în mărime de 1 644 083,73 lei, includerea în tabelul definitiv al creanțelor a creditorului garantat SA „CAAN” (f.d.140-141, Vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017 a fost admisă cererea și repus în termen cererea de validare a creanței depusă de SA „CAAN” în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SA „CAAN” (f.d.147-148, Vol. I). La data de 20 aprilie 2017, conform tabelului suplimentar al creanțelor, a fost validată creanța SA „CAAN” și acceptată spre validare creanța în sumă de 1 385 106, 19 lei, ca creanță chirografară de rangul V, iar creanța în sumă de 231779,54 lei, ca creanță de rangul VI, inferior (f.d.174-175, Vol. I). La data de 25 iulie 2017, SA „CAAN” a depus contestație asupra tabelului definitiv al creanțelor al debitorului SRL „Feralumin”, în procedura simplificată a falimentului, solicitând admiterea contestației și includerea creanței creditorului SA „CAAN” față de debitorul SRL „Feralumin”, în procedura simplificată a falimentului în mărime de 1 644 083,73 lei,
în tabelul definitiv al creanțelor cu titlu de creanță garantată (f.d.186-187, Vol. I). În motivarea contestației a invocat că nu este de acord cu atribuirea categoriei respective de creanțe deoarece între părțile litigioase au existat raporturi juridice de locațiune care au fost reziliate, cu toate acestea relațiile de locațiune continuă, bunurile debitorului SRL „Feralumin” nu au fost evacuate acesta continuând să ocupe spațiul comercial al creditorului SA „CAAN” fără careva temei.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, a fost respinsă ca neântemeiată contestația depusă de către SA „CAAN” asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor SRL „Feralumin”, în procedura simplificată a falimentului (f.d.195-197, Vol. I). La data de 23 octombrie 2017, SA „CAAN” prin intermediul reprezentantului, avocatul Alexandru Iachimciuc, a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 cu remiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, reiterând temeiurile de fapt și de drept invocate pe parcursul examinării, recurentul a indicat că încheierea contestată este neântemeiată nefiind date aprecierii cuvenite circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii.
2 Susține că, chiar dacă raportul juridic a fost reziliat, relațiile de locațiune continuă, bunurile debitorului nu au fost evacuate, acestea continuând să ocupe fără careva temei spațiul comercial al creditorului. Mai susține că, odată ce raporturile dintre creditor și debitor pot fi catalogat ca fiind un raport de locațiune, creditorul are un drept de retenție asupra bunului în cauză, până la momentul achitării și onorării obligațiilor de către debitor, urmând a fi aplicate prevederile art.637 Cod civil. Consideră că, la caz sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. (1) al Legii insolvabilității. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, recursul declarat în termen, deoarece din materialele cauzei nu poate fi determinat cu certitudine momentul comunicării recurentului a încheierii contestate. La data de 08 noiembrie 2017, în adresa debitorului SRL „Feralumin”, a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către SA „CAAN” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.
Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilitățiiși fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea recurată.
Potrivit art. 5 alin.(5) lit. h) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, principalele competențe ale instanței de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sunt soluționarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul provizoriu, de administratorul insolvabilității/lichidator. Conform prevederilor art. 110 alin. (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, contestațiile la tabelul definitiv vor fi soluționate de către instanța de judecată care a intentat procedura de insolvabilitate sau a inițiat procedura falimentului, iar, în funcție de soluțiile pe care le pronunță instanța, administratorul insolvabilității/lichidatorul va întocmi un tabel definitiv consolidat, care va conține 3 creanțele admise împotriva patrimoniului debitorului, existente la data intentării procedurii.
Potrivit prevederilor art. 142 alin. (1), (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, creanțele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilității, sau de lichidator, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale. Administratorul insolvabilității/lichidatorul va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanța de insolvabilitate și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.
Conform art. 143 alin. (4) al Legii sus menționate, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilității/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al creanțelor, care va cuprinde toate creanțele înaintate împotriva patrimoniului debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, inclusiv creanțele acceptate în tabelul preliminar. În tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul insolvabilității/lichidator și rangul de prioritate al creanței. Tabelul definitiv al creanțelor se aprobă de către instanța de insolvabilitate la ședința de validare a creditorilor.
Conform art. 144, alin. (1) - (3) al Legii insolvabilității, debitorul și creditorii pot să formuleze contestații cu privire la creanțele și la drepturile de preferință neadmise sau trecute integral sau parțial de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv. Contestațiile se depun în scris la instanța de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puțin 3 zile înainte de data ședinței fixate pentru examinarea valabilității creanțelor incluse în tabelul definitiv. Instanța de insolvabilitate soluționează contestațiile în ședința de validare sau în cadrul unei alte ședințe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatarul, a administratorului insolvabilității/lichidatorului și a oricărei alte părți interesate, după caz.
În conformitate cu art. 118 alin. (1) CPC, fiecare trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2016 a fost admisă cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni și a fost inițiată procedura simplificată a falimentului, a fost desemnat în calitate de lichidator, Anatol Nacu, s-a stabilit termenul limită pentru prezentarea cererilor de validare a creanțelor creditorilor SRL „Feralumin” pentru data de 08 decembrie 2016, ora 14:00, administratorul insolvabilității a fost obligat să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 28 noiembrie 2016, tabelul definitiv al creanțelor s-a stabilit ședința de validare a creanțelor pentru data de 28 noiembrie 2016. 4 La data de 01 decembrie 2016, administratorul insolvabilității SRL „Feralumin”, Anatol Nacu a depus în instanța de insolvabilitate tabelul definitiv.
La data de 19 decembrie 2016, creditorul SA „CAAN” a depus cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SRL „Feralumin”. La data de 16 martie 2017, în cadrul procesului de insolvabilitate, SA „CAAN” a depus o cerere de concretizare a cerinței, solicitând repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor în sumă de 1 644 083,73 lei cu titlu de creanță garantată, validarea creanței creditorului garantat SA „CAAN” față de debitorul insolvabil SRL „Feralumin” în mărime de 1 644 083,73 lei, includerea în tabelul definitiv al creanțelor a creditorului garantat SA „CAAN”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017 a fost admisă cererea și repus în termen cererea de validare a creanței depusă de SA „CAAN” în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SA „CAAN”.
Colegiul reține că, potrivit tabelului suplimentar al creanțelor din 20 aprilie 2017, lichidatorul SRL „Feralumin”, Anatolie Nacu nu a admis creanța SA „CAAN” în sumă de 1 644 083,73 lei la creanțele de rangul garantat, însă aceasta a fost inclusă și admisă, și anume, suma de 1 385 106, 19 lei, ca creanță chirografară de rangul V, iar creanța în sumă de 231779,54 lei, ca creanță de rangul VI, inferior. Nefiind de acord cu validarea creanțelor SA „CAAN” prin intermediul reprezentantului, avocatul Alexandru Iachimciuc a depus contestație asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor SRL „Feralumin”, solicitând admiterea contestație și rectificarea tabelului definitiv cu includerea în tabelul definitiv a sumei de 1 644 083,73 lei ca creanța garantată.
Urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația depusă de către SA „CAAN” asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor SRL „Feralumin”. Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate în raport cu criticele formulate în recurs și materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile la soluționarea speței date, constată că Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 05 octombrie 2017, justificat a dispus respingerea contestației reprezentantului SA „CAAN”, avocatul Alexandru Iachimciuc asupra validării creanței în sumă de 1 644 083,73 lei ca creanță garantată.
Conform art. 50 al Legii insolvabilității, creditorii garantați: (1) Creditorii cu drept de gaj convențional sau legal asupra unui bun din masa debitoare sînt îndreptățiți la satisfacerea prioritară a capitalului împrumutat, a dobînzii și a cheltuielilor aferente din contul bunului gajat. (2) Prevederea alin. (1) se aplică și: a) creditorului care deține un bun sau un titlu în asigurarea dreptului său; b) creditorului care are un drept de retenție; c) creanțelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcția de locuințe.
În această ordine de idei, Colegiul respinge ca fiind declarative și nefondate argumentele recurentului SA „CAAN”, referitor la faptul că creanța creditorului în 5 sumă de 1 644 083,73 lei, urmează a fi atribuită la calitatea de creditor garantat, or, creanțele SA „CAAN”, nu se încadrează în prevederile art. 50 al Legii insolvabilității, în situația în care SA „CAAN” nu a dovedit faptul că este un creditor cu drept de gaj convențional sau legal asupra bunului din masa debitoare și că este îndreptățit la satisfacerea prioritară a capitalului împrumutat, a dobânzii și a cheltuielilor aferente din contul bunului gajat, sau că face parte din categoria de creditori garantați care deține un bun sau un titlu în asigurarea dreptului său, sau că deține un drept de retenție, iar hotărârea judecătorească de încasare a datoriei pentru locațiune și evacuarea locatarului nu-i dă dreptul creditorului SA „CAAN” ca creanța sa să fie inclusă la rangul garantat deoarece creanța acestuia nu este garantată prin careva bun concret.
Din considerentele menționate, Colegiul reține că instanța de insolvabilitate legal și întemeiat a ajuns la concluzia că contestația înaintată de SA „CAAN” asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor SRL „Feralumin” urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Alte argumente invocate în cererea de recurs de asemenea nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei pentru casare a încheierii recurate, și urmează a fi respinse.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către reprezentantul Societății pe acțiuni „CAAN”, avocatul Alexandru Iachimciuc sunt neântemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către reprezentantul Societății pe acțiuni „CAAN”, avocatul Alexandru Iachimciuc.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, în cadrul procesului de insolvabilitate a Societății cu răspundere limitată „Feralumin”, contestația depusă de Societatea pe acțiuni „CAAN” asupra tabelului definitiv al creanțelor creditorilor Societății cu răspundere limitată „Feralumin”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.