2ra-2080/17 — întoarcerea executării si încasarea sumei

2ra-2080/17 — întoarcerea executării si încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: M. Țurcanu dosarul nr. 2ra-2080/17

instanța de apel: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

Î N C H E I E R E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Elena Bernaz și Mihail Sîrbu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a președintelui raionului

Ștefan Vodă în interesele Consiliului raional Ștefan Vodă împotriva Elenei Bernaz

și lui Mihail Sîrbu cu privire la întoarcerea executării și încasarea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de către Elena Bernaz și Mihail Sîrbu și menținută

hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 24 noiembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 24 iunie 2016, președintelui raionului Ștefan Vodă în interesele

Consiliului raional Ștefan Vodă a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Elenei Bernaz și lui Mihail Sîrbu cu privire la întoarcerea executării și încasarea

sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 06 martie 2013,

Judecătoria Ștefan Vodă a emis titlu executoriu, prin care s-a dispus încasarea de la

Consiliul raional Ștefan Vodă în beneficiul Elenei Berzan salariul pentru absența

forțată de la lucru în mărime de 11 385 lei și suma de 2 000 lei cu titlu de

prejudiciu moral și în beneficiul lui Mihail Sîrbu salariul pentru absența forțată de

la lucru în mărime de 12 540 lei și suma de 2 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral,

precum și încasarea în beneficiul statului a taxei de stat în mărime 847,75 lei.

Invocă că, a fost intentată procedura de executare și a fost încasat din contul

Consiliului raional Ștefan Vodă în beneficiul lui Mihail Sîrbu salariul pentru

absența forțată de la lucru pe perioada 01 ianuarie 2013 – 06 martie 2013 în

mărime de 12540 lei, (salariul calculat fiind de 10 221,23 lei), la card fiind

transferată suma de 10221,23 lei și suma de 2000 lei cu titlu de prejudiciu moral,

iar în beneficiul Elenei Bernaz a fost încasată suma de 11 385 lei (salariul calculat

fiind de 9796,17 lei), la card fiind transferată suma de 9 796,17 lei și suma de 2000

1

lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și cheltuielile de executare în sumă de

5076,50 lei.

Relevă că, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2013 a

fost casată decizia Curții de Apel Bender din 30 mai 2013 și hotărârea Judecătoriei

Ștefan Vodă din 06 martie 2013 și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost

respinsă acțiunea depusă de către Elena Bernaz și Mihail Sîrbu cu privire la

încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru și repararea prejudiciului

moral, însă instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra întoarcerii executării silite a

hotărârii anulate.

Astfel, invocă că, la data de 29 septembrie 2014, Consiliul raional Ștefan

Vodă a depus o cerere în judecată privind eliberarea ordonanței judecătorești cu

privire la întoarcerea executării silite a hotărârii Judecătoriei Ștefan Vodă din 06

martie 2013, care a fost admisă prin ordonanța Judecătoriei Slobozia din 02

octombrie 2014, dispunându-se încasarea de la Elena Bernaz în beneficiul

Consiliului raional Ștefan Vodă suma de 13 385 lei și de la Mihail Sîrbu suma de

14 540 lei, precum și încasarea în mod solidar de la Elena Bernaz și Mihail Sîrbu

în beneficiul Consiliului raional Ștefan Vodă a cheltuielilor de executare a hotărârii

judecătorești în sumă de 5 076,50 lei.

Indică că, prin încheierea Judecătoriei Slobozia din 14 octombrie 2014 a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea Elenei Bernaz și a lui Mihail Sîrbu privind

anularea ordonanței judecătorești din 02 octombrie 2014, însă prin decizia Curții

de Apel Chișinău din 16 decembrie 2014 a fost admis recursul Elenei Bernaz și lui

Mihail Sîrbu, casată încheierea primei instanțe și a fost anulată ordonanța

judecătorească din 02 octombrie 2014, creditorului fiindu-i explicat dreptul că,

pretenția poate fi înaintată în procedura de examinare a acțiunii civile.

Solicită încasarea de la Mihail Sîrbu în beneficiul Consiliului raional Ștefan

Vodă suma de 10 221,23 lei, cu titlu de salariu calculat pentru absența forțată de la

lucru și suma de 2 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral și de la Elena Bernaz suma

de 9 796,17 lei cu titlu de salariu calculat pentru absența forțată de la lucru și suma

de 2000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, precum și încasarea în mod solidar de la

Mihail Sîrbu și Elena Bernaz în beneficiul Consiliului raional Ștefan Vodă a

cheltuielilor de executare în sumă de 5 076,50 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 24 noiembrie 2016 a fost admisă

partial acțiunea și au fost încasate din contul lui Mihail Sîrbu în beneficiul

Consiliului raional Ștefan Vodă suma de 10 221,23 lei, cu titlu de salariu calculat

pentru absența forțată de la lucru și suma de 2 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral

și din contul Elenei Bernaz suma de 9 796,17 lei cu titlu de salariu calculat pentru

absența forțată de la lucru și suma de 2 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral,

încasate din contul Consiliului raional Ștefan Vodă în procesul executării hotărârii

Judecătoriei Ștefan Vodă din 06 martie 2013 și deciziei Curții de Apel Bender din

30 mai 2013. În rest acțiunea a fost respinsă.

Admițând cerințele privind încasarea din contul pârâților a salariului calculat

pentru absența forțată de la lucru și repararea prejudiciului moral, prima instanță și-

a argumentat concluzia prin faptul că, prin decizia Curții Supreme de Justiție din

2

11 octombrie 2013 a fost casată decizia Curții de Apel Bender din 30 mai 2013 și

hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 06 martie 2013 emise în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată a Elenei Bernaz, a lui Mihail Sîrbu și Oficiului

teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Ștefan Vodă

și președintelui raionului Ștefan Vodă cu privire la contestarea actelor

administrative, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru absența forțată de la

lucru și repararea prejudiciului moral și a fost emisă o nouă hotărâre prin care a

fost respinsă acțiunea.

Totodată, prima instanță a reiterat că, Curtea Supremă de Justiție casând

hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 06 martie 2013, prin care au fost încasate în

beneficiul pârâților salariul pentru absența forțată de la lucru și prejudiciu moral,

nu s-a expus asupra întoarcerii executării hotărârii, iar ordonanța Judecătoriei

Slobozia din 02 octombrie 2014 prin care s-a dispus întoarcerea executării silite a

hotărârii Judecătoriei Ștefan Vodă din 06 martie 2013 a fost anulată prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2014, făcând trimitere la prevederile art.

157 alin. (1), 158 alin. (1)-(3) din Codul de executare.

Respingând cerința cu privire la încasarea cheltuielilor de executare, prima

instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, aceste cheltuieli au apărut numai

în rezultatul neexecutării benevole de către Consiliul raional Ștefan Vodă a

hotărârilor judecătorești definitive și executorii, astfel, nu pot fi puse pe seama

creditorilor Mihail Sîrbu și Elena Bernaz

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 a fost respins apelul

declarat de către Elena Bernaz și Mihail Sîrbu și menținută hotărârea primei

instanțe.

La data de 14 septembrie 2017, Elena Bernaz și Mihail Sîrbu au declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de

respingere a acțiunii ca tardivă.

În motivarea recursului au indicat că, nu sunt de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material și, anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată, a fost aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată și nu au fost constatate

și elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei.

Consideră că, prevederile art. 267 alin. (l) din Codul civil nu sunt aplicabile

speței, la caz, fiind aplicabile prevederile legislației muncii și, anume, art. 344 alin.

(4) din Codul muncii, deoarece acest litigiu reiese din raporturile de muncă și sunt

aplicabile doar prevederile legislației muncii iar concluziile instanțelor de judecată

sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, mai mult, circumstanțe importante

pentru soluționarea pricinii, pe care prima instanță le-a considerat constatate, nu au

fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

Menționează că, reieșind din prevederile art. 158 alin. (2), (3), 159 alin. (2)

din Codul de executare și ale art. 344 alin. (4) din Codul muncii, termenul de

prescripție pentru înaintarea unei cereri de întoarcere a executării silite a hotărârii

judecătorești anulate este de un an de zile, iar în speță a început să curgă din data

3

de 11 octombrie 2013, când prin decizia Curții Supreme de Justiție a fost casată

decizia Curții de Apel Bender din 30 mai 2013 și hotărârea Judecătoriei Ștefan

Vodă din 06 martie 2013 și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă

acțiunea depusă de către ei și Oficiul territorial Căușeni al Cancelariei de Stat

împotriva Consiliului raional Ștefan Vodă și președintelui raionului Ștefan Vodă

cu privire la anularea actelor administrative, restabilirea în funcție, încasarea

salariului pentru absența forțată de la lucru și repararea prejudiciului moral.

Invocă că, intimatul cunoștea cu certitudine atât despre decizia Curții

Supreme de Justiție din 11 octombrie 2013, cât și despre mărimea prejudiciului

material și moral.

În acest sens invocă că, intimații au depus în instanța de judecată o cerere de

întoarcere a executării silite a hotărârii anulate, în procedură de ordonanță, care la

data de 02 octombrie 2014 a fost admisă de către Judecătoria Slobozia și emisă

ordonanța judecătorească, însă prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16

decembrie 2014 a fost casată încheierea Judecătoriei Slobozia din 14 octombrie

2014 prin care a fost respinsă cererea lor de anulare a ordonanței judecătorești și a

fost anulată ordonanța judecătorească din 02 octombrie 2014.

Mai invocă că, la data de 26 ianuarie 2015, intimatul și președintele

raionului Ștefan Vodă omițând termenul de prescripție au depus o cerere de

chemare în judecată împotriva lor cu privire la întoarcerea executării silite a

hotărîrii Judecătoriei Ștefan Vodă din 06 martie 2013, care prin încheierea

irevocabilă a Judecătoriei Ștefan Vodă din 17 februarie 2016 a fost scoasă de pe

rol ca fiind semnată și depusă de o persoană neîmputernicită,

Astfel, consideră că, cursul termenului de adresare în instanța de judecată cu

prezenta acțiune nu a fost întrerupt și nici suspendat, intimatul depunând prezenta

acțiune la data de 24 iunie 2016 a omis neîntemeiat termenul de adresare în

judecată pentru a treia oară, mai mult, acesta nu a solicitat repunerea în termen.

Consideră neîntemeiate și arbitrare concluziile instanțelor de judecată cu

privire la faptul neomiterii de către intimat a termenului de prescripție extinctivă,

pe motiv că acțiunea privind întoarcerea executării silite a hotărârii judecătorești

anulate urmează a fi examinată prin prisma capitolului XIII din Codul de

executare, ca lege specială, în coroborare cu art. 267 alin. (l) din Codul civil.

Afirmă că, în acest sens, instanțele de judecată nu și-au motivat soluția,

constatând doar că acest litigiu urmează a fi examinat prin prisma Codului de

executare ca lege specială, indicând că litigiu a apărut din cauza refuzului

recurenților să restituie prejudiciul material și moral în mod benevol, încălcându-

le, astfel, dreptul la un proces echitabil.

Referitor la faptul omiterii termenului de prescripție de către intimat la

depunerea prezentei cererii de chemare în judecată, invocă și prevederile pct. 29

alin. (2) din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 03 octombrie

2005 cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce

reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de munca de a

repara prejudiciul cauzat celeilalte părți, care reglementează că, conform art. 355

alin. (1) și art. 344 alin. (4) din Codul muncii, cererea despre plata despăgubirilor

4

în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de către una

dintre părțile contractului individual de muncă se depune în instanța de judecată în

următoarele termene: 1) un an de la data la care angajatorul a cunoscut mărimea

prejudiciului, 2) un an de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre

încălcarea dreptului sau, în cazul în care au apărut divergențe între acesta și

angajatorul sau privind modul de reparare a prejudiciului material cauzat de către

salariat angajatorului, 3) trei ani de la data apariției dreptului salariatului, în cazul

în care obiectul cererii constă în plata unor drepturi salariate sau a altor drepturi

similare, datorate salariatului potrivit legii sau contractului.

Susțin că, invocând în cadrul dezbaterilor judiciare omiterea de către intimat

a termenului de prescripție la depunerea prezentei acțiunii au făcut trimitere la

prevederile art. 344 alin. (4) din Codul muncii și nicidecum nu au indicat că

termenul de prescripție este de 3 luni de zile, după cum menționează instanțele de

judecată în hotărârile contestate.

Invocă că, prima instanță anexând la materialele cauzei cererea lor cu

privire la încasarea din contul Consiliului raional Ștefan Vodă a cheltuielilor de

judecată nu și-a expus concluzia în acest sens, ceea ce denotă încălcarea

prevederilor art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Prin referința depusă la data de 16 noiembrie 2017 președintele raionului

Ștefan Vodă în interesele Consiliului raional Ștefan Vodă a solicitat respingerea

recursului și menținerea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or, din

materialele cauzei rezultă că, recurenta Elena Bernaz a recepționat copia deciziei

instanței de apel la data de 21 iulie 2017 (f. d. 141), iar cererea de recurs a fost

depusă la data de 14 septembrie 2017 (f. d. 134).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-

a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de Elena Bernaz și Mihail

Sîrbu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de către Elena Bernaz și Mihail Sîrbu asemenea aspecte nu se regăsesc.

6

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul Elenei Bernaz și lui Mihail Sîrbu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin.(1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Elena Bernaz și Mihail Sîrbu se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Iulia Sîrcu

judecătorul

judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

7