Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.12.2017
respins

2r-620/17 — incasarea sumei

HOTĂRÂRE
06.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea sumei
Temei legal
restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-620/17 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Țihonschi (Judecătoria Drochia, sediul Glodeni) dosarul nr. 2r-620/17 instanța de apel: A. Albu, E. Bejenaru, A. Toderaș (Curtea de Apel Bălți) D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecători: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Ion Rohac, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Rohac împotriva Inspectoratului de Poliție Glodeni, Procuraturii Generale, Procuraturii raionului Glodeni, Ministerului Afacerilor Interne, Pavel Cebotari, Constantin Belinschi și Serghei Pisov, intervenienți accesorii Primăria raionului Glodeni și Consiliul raional Glodeni cu privire la încasarea în mod solidar a prejudiciului material și moral, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Ion Rohac împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017, c o n s t a t ă: La data de 20 ianuarie 2016, Ion Rohac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Poliție Glodeni, Constantin Belinschi, Procuraturii raionului Glodeni, lui Pavel Cebotari și Serghei Pisov cu privire la încasarea în mod solidar a prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 18 iunie 2013, agentul constatator Constantin Belinschi prin înțelegere prealabilă cu procurorul Pavel Cebotari și Serghei Pisov a întocmit în privința sa proces-verbal cu privire la contravenție în baza art. 70 din Codul contravențional și i-a aplicat amendă în mărime de 120 unități convenționale. Menționează că, la data de 12 august 2013, a contestat procesul-verbal cu privire la contravenție din 18 iunie 2013, iar prin hotărârea Judecătoriei Fălești din 18 aprilie 2014, procesul-verbal a fost anulat cu încetarea procesului contravențional. Susține că, prin decizia Curții de Apel Bălți din 11 iunie 2014, a fost casată hotărârea Judecătoriei Fălești din 18 aprilie 2014 și a fost trimisă pricina la rejudecare.

În urma rejudecării cauzei, Judecătoria Fălești prin hotărârea din 25 iulie 2014, menținută prin decizia Curții de Apel Bălți din 26 noiembrie 2014, a anulat procesul- verbal cu privire la contravenție din 18 iunie 2013. Consideră că, prin acțiunile pârâților i s-au încălcat flagrant drepturile constituționale și libertățile fundamentale garantate de Constituție, cum ar fi imixtiune în activitatea sa profesională de asistență juridică și i s-au adus multiple 1 suferințe psiho-emoționale și stări de stres, care în ansamblu au dus la înrăutățirea stării sănătății, vieții și bunăstării familiei sale.

Afirmă că, i-a fost cauzat prejudiciu material în sumă de 39 064,35 lei, inclusiv venitul ratat pentru 21 zile de muncă, când a fost nevoit să participe în ședințele de judecată la examinarea cauzei contravenționale, cheltuieli de deplasare în instanțele de judecată și cheltuieli suportate pentru intervenție chirurgicală, drept consecință a hărțuielii și dezmățului juridic din partea pârâților.

Prejudiciul moral cauzat îl estimează în funcție de pierderea încrederii în profesionalismul și moralitatea unor angajați ai organelor de drept cum sunt Inspectoratul de Poliție Glodeni și Procuratura raionului Glodeni, care i-au știrbit imaginea de avocat, având intenția de a-l lipsi de licența de avocat, prin intentarea unui dosar contravențional în sumă totală de 700 000 lei, care urmează a fi încasat după cum urmează: de la Pavel Cebotari – 300 000 lei, Procuratura raionului Glodeni – 50 000 lei, Constantin Belinschi – 200 0000 lei, Inspectoratul de Poliție Glodeni – 50 000 lei și Serghei Pisov – 100 000 lei.

Cere Ion Rohac încasarea în mod solidar de la Inspectoratul de Poliție Glodeni, Constantin Belinschi, Procuratura raionului Glodeni, Cebotari Pavel și Pisov Serghei a prejudiciului material în mărime de 39 064,35 lei, prejudiciul moral în mărime de 700 000 lei, care urmează a fi încasat după cum urmează: de la Pavel Cebotari – 300 000 lei, Procuratura raionului Glodeni – 50 000 lei, Belinschi Constantin - 200 000 lei, Inspectoratul de Poliție Glodeni - 50 000 lei și Serghei Pisov - 100 000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 13 aprilie 2016, a fost admis demersul lui Ion Rohac și antrenați în proces în calitate de intervenienți accesorii Primăria raionului Glodeni și Consiliul raional Glodeni (f.d.

91, vol.I). Prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 13 aprilie 2016, s-a respins demersul lui Ion Rohac cu privire la antrenarea în proces a Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Poliție în calitate de intervenienți principali (f.d. 92, vol. I). La data de 28 aprilie 2016, Ion Rohac a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Glodeni din 13 aprilie 2016, prin care a fost respins demersul cu privire la antrenarea în proces a Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Poliție în calitate de intervenienți principali (f.d. 102-103, vol. I). Curtea de Apel Bălți prin decizia din 28 iunie 2016 a respins recursul declarat de Ion Rohac și a menținut încheierea Judecătoriei Glodeni din 13 aprilie 2016 (f.d.

108-109, vol. I). La 10 noiembrie 2016, Ion Rohac a depus cerere de concretizare a pretențiilor împotriva Procuraturii Generale, Procuraturii raionului Glodeni, Pavel Cebotari, Ministerului Afacerilor Interne, Constantin Belinschi și Serghei Pisov solicitând încasarea în mod solidar de la Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generală și a angajaților acestora în persoana lui Pavel Cebotari, Constantin Belinschi și Serghei Pisov a prejudiciului material în mărime de 45 098,04 lei și moral în mărime de 900 000 lei (f.d. 189-190, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017 a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Ion Rohac (f.d.

203, 214-218, vol. I). 2 La data de 23 februarie 2017, Ion Rohac a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017 și fără plata taxei de stat, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea pricinii la rejudecare. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 17 martie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel, s-a acordat termen lui Ion Rohac să prezinte dovada plății taxei de stat în mărime de 21 264 lei și apelul motivat până la data de 11 aprilie 2017, ora 09:00. S-a explicat apelantului că în caz de neîndeplinire a indicațiilor menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.

La data de 11 aprilie 2017, Ion Rohac a depus apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017. La data de 18 aprilie 2017, Ion Rohac a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 17 martie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2017 s-a respins recursul declarat de către Ion Rohac și s-a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 17 martie 2017, în partea acordării termenului pentru achitarea taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017 a fost restituită cererea de apel depusă de către Ion Rohac cu toate înscrisurile anexate la aceasta, pe motivul că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 17 martie 2017, și anume nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat.

La data de 07 august 2017, Ion Rohac a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu transmiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului a indicat că, încheierea instanței de apel este ilegală, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că, prezenta cauză civilă reiese dintr-o cauză contravențională apărută între el și organele de stat, iar potrivit practicii naționale și internaționale, toate cauzele penale sunt echivalente cu cele contravenționale, iar litigiile civile ce reies din aceste cauze sunt scutite de plata taxei de stat, astfel în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă urmează a fi scutit de plata taxei de stat.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017 a fost expediată în adresa părților la data de 26 iulie 2017, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoțire (f.d.43), și recepționată de către recurent la data de 28 iulie 2017, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele dosarului (f.d.51). În circumstanțele relevate recursul declarat de către Ion Rohac se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La data de 18 august 2017, în adresa intimaților Procuraturii Generale, Procuraturii Glodeni, Ministerului Afacerilor Interne la RM, Constantin Belinschi și Serghei Pisov a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Ion Rohac, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

3 Prin referința depusă la data de 04 septembrie 2017, Procuratura Generală a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

După cum rezultă din materialele dosarului, Rohac Ion a depus cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior împotriva Inspectoratului de Poliție Glodeni, Procuraturii Generale, Procuraturii raionului Glodeni, Cebotari Pavel, Ministerului Afacerilor Interne, Belinschi Constantin și Pisov Serghei solicitând încasarea în mod solidar a prejudiciului material în mărime de 45 098,04 lei și moral în mărime de 900 000 lei (f.d. 3-8, 189-190, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017 a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Ion Rohac (f.d. 203, 214-218, vol. I). La data de 23 februarie 2017, Ion Rohac a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017 și fără plata taxei de stat solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea pricinii la rejudecare.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 17 martie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel, s-a acordat termen lui Ion Rohac să prezinte dovada plății taxei de stat în mărime de 21 264 lei și apelul motivat până la data de 11 aprilie 2017, ora 09:00. S-a explicat apelantului că în caz de neîndeplinire a indicațiilor menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. La data de 11 aprilie 2017, Ion Rohac a depus apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia (sediul Glodeni) din 23 ianuarie 2017. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2017 s-a respins recursul declarat de către Ion Rohac și s-a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 17 martie 2017, în partea acordării termenului pentru achitarea taxei de stat.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017 a fost restituită cererea de apel depusă de către Ion Rohac cu toate înscrisurile anexate la aceasta, pe motivul că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 17 martie 2017, și anume nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acțiunile instanței la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

4 În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Pornind de la prevederile normelor de drept menționate, Colegiul conchide că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă de către Ion Rohac cu toate înscrisurile anexate la aceasta, pe motivul că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 17 martie 2017. Prin urmare, instanța de apel just a invocat că, la 08 iunie 2017 cât și la 15 iunie 2017 Rohac Ion a recepționat scrisorile Curții de Apel Bălți contra semnătură, (f.d.33,35) prin care i s-a acordat suplimentar termen de înlăturare a neajunsurilor.

În conformitate cu art. 61 CPC, părțile sunt obligate să se folosească cu bună- credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Totodată, instanța de recurs menționează că nu au fost luate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Instanța de recurs va remarca și practica CtEDO, care, în cauza SRL „Tudor- Comerț” vs. Moldova, Curtea a reiterat că articolul 6 §1 nu garantează dreptul la apel asupra unei hotărîri de primă instanță.

Cu toate acestea, atunci cînd dreptul intern prevede un drept la apel, atunci procedura respectivă va fi examinată ca o extensiune a procesului de judecată și, prin urmare, va constitui un drept garantat de articolul 6 din Convenție. Curtea a constatat că, în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărîrilor instanțelor de fond, instanța de apel este în drept să limiteze dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde legislației în vigoare. Față de cele ce preced și avînd în vedere că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Ion Rohac. Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 27 iunie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Rohac împotriva Inspectoratului de Poliție Glodeni, Procuraturii Generale, Procuraturii raionului Glodeni, Ministerului Afacerilor Interne, Pavel Cebotari, Constantin Belinschi și Serghei Pisov, intervenienți accesorii Primăria raionului Glodeni și Consiliul raional Glodeni cu privire la încasarea în mod solidar a prejudiciului material și moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-24
0,98
2r-317/17 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: A. Ţihonschi dosarul nr.2r-317/17 instanţa de apel: A. Gheorghieş, Au. Toderaş, A. Albu D E C I Z I E 24 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2019-05-15
0,94
2ra-888/19 — cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și obligarea prezentării scuzelor oficiale
Dosarul nr. 2ra-888/19 Prima instanţă: Judecătoria Drochia sediul Rîşcani (jud. M. Sajin) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru) ÎNCHEIERE 15 mai 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2018-06-06
0,94
2r-430/18 — Repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală
Dosar nr. 2r-430/18 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani Judecător: Mariana Sajin Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: Ana Albu Aurelia Toderaş Eugeniu Bejenaru D E C I Z I E 6 iunie 2018 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2018-10-03
0,94
2ra-1603/18 — constatarea încălcării comise
Dosarul nr. 2ra-1603/2018 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Glodeni (jud: A. Ţîhonschi) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Albu, E. Bejenaru, A. Toderaş) Î N C H E I E R E 03 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civi
CSJ 2018-10-17
0,94
3r-200/18 — cu privire la anularea răspunsului, atragerea la răspundere a persoanelor vinovate, repararea prejudiciului material și prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-200/18 prima instanţă: Judecătoria Drochia sediul Rîşcani (jud. M. Sajin) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. E. Bejenaru, A. Toderaş, A. Albu) DECIZIE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă