2r-808/17 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2r–808/17

Instanța de fond: C. Vîrlan

Instanța de apel: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai

D E C I Z I E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, Svetlana Filincova,

Judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas

Examinând recursul declarat de către Grosu Elena,

În cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de

Breahnă Elvira către Grosu Elena, cu privire la încasarea datoriei,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, prin care

a fost restituită cererea de apel depusă de Grosu Elena, împotriva hotărârii

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 12 mai 2017,

c o n s t a t ă:

La data de 03 iulie 2015, reclamanta Breahnă Elvira s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva Elenei Grosu încasarea din contul pârâtei a sumelor

neachitate ale împrumutului care constituie 1900 dolari SUA și 1000 euro,

conform contractului din 22.02.2013 convertite în valută națională conform

cursului BNM la ziua executării hotărârii judecătorești și încasarea dobânzii de

întârziere în sumă de 524,71 dolari SUA 71 cenți și 376,17 euro, 56 eurocenți,

convertiți în valută națională, conform cursului BNM la ziua executării hotărârii

judecătorești.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat, la data de

22.02.2013 a fost încheiat un contract de împrumut între reclamanta Breahnă

Elvira și pârâta Grosu Elena, care prevedea acordarea unui împrumut în sumă de 4

000 euro și 3 000 dolari SUA, acest contract fiind autentificat la biroul notarului

Veronica Roșea. Sumele împrumutului pârâta le-a primit până la data semnării

contractului.

Astfel, reclamanta și-a onorat obligațiunile contractuale de transmitere a

sumei împrumutului.

Conform pct. 1 din contract, contractul este cu titlu gratuit, adică pentru

utilizarea acestuia împrumutatul nu a achitat nici o dobândă. Pentru garantarea

executării de către împrumutat a obligațiilor contractuale, nu a fost stabilită nici o

garanție reală sau personală.

Pe parcursul relațiilor de împrumut, pârâta a restituit o parte din banii

împrumutați. Când obligația a ajuns la scadență, reclamanta a cerut pârâtei

rambursarea sumelor restante, deoarece s-a dorit aplanarea conflictului pe cale

amiabilă, extrajudiciară, însă această cale nu a dat rezultate. Pârâta, la cerințele

reclamantei, nu a întreprins nici o acțiune.

La data de 24 decembrie 2014, în adresa pârâtei a fost expediată o somație

referitor la restituirea sumelor restante datorate, oferindu-i pentru aceasta un

termen de 5 zile. Această somație a fost trimisă prin intermediul poștei, însă nu a

fost posibilă înmânarea acesteia pârâtei. La data de 20 februarie 2015 reclamanta a

publicat în Monitorul Oficial o înștiințare despre obligativitatea achitării datoriei

de către pârâtă.

Ținând cont de faptul că, la multiplele somații verbale, venite din partea

reclamantei în adresa pârâtei aceasta continuă să acționeze cu rea-credință și nu

dorește să execute obligațiile contractuale, reclamanta este în drept să calculeze, pe

perioada întârzierii, dobânzi de întârziere. Dobânda de întârziere a fost calculată

pentru perioada 23.08.2013-30.06.2015, astfel, conform site-ului ilba.md, accesat

la data de 29.06.2015 și luând în considerație că pârâta nu deține calitatea de

consumator, rata dobânzii este de 9% peste rata de refinanțare a BNM,

corespunzător, au rezultat sumele de 524,71 dolari SUA,71 cenți și 376,17 euro, 56

eurocenți.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 12 mai 2017, a fost

admisă acțiunea, dispunându-se încasarea de la Grosu Elene în beneficiu Elvirei

Breahnă datoria în sumă de 1900 dolari SUA și dobânda de întârziere 524 dolari 71

cenți, iar în total 1276 euro 17 eurocenți sau echivalentul lor în lei RM conform

cursului oficial al BNM la data executării hotărârii. S-a încasat de la Grosu Elena

în beneficiul Elvirei Breahnă cheltuielile pentru achitarea taxei de stat, citare și

asistență juridică în sumă totală de 5776,74 lei.

La data de 09 iunie 2017, Grosu Elena a depus cerere de apel împotriva

hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 12 mai 2017, solicitând

admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 12

mai 2017.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iulie 2017, a fost respinsă

cererea apelantei Grosu Elena, privind scutirea parțială de la plata taxei de stat, nu

s-a dat curs cererii de apel depusă de Grosu Elena și s-a comunicat apelantei,

despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmită în conformitate cu

exigențele Legii și dovezii achitării taxei de stat în sumă de 1640 lei, acordându-i

pentru aceasta un termen de 10 zile din data recepționării prezentei încheieri. S-a

explicat apelantei, că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de

apel nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, a fost

restituită cererea de apel depusă de Grosu Elena, împotriva hotărârii Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău din 12 mai 2017.

La data de 19 octombrie 2017, Grosu Elena a declarat recurs împotriva

încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, iar la data de 04

decembrie 2017 a depus supliment la recurs, solicitând casarea încheierii recurate.

În susținerea recursului declarat a menționat că, nu a fost citată în modul

stabilit de lege, nu a recepționat încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel,

astfel a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Totodată a menționat că, despre încheierea instanței de apel prin care s-a

dispus restituirea apelului declarat, a aflat de pe site-ul portalului instanțelor de

judecată, iar adresându-se la Curtea de Apel Chișinău, acesteia i s-a refuzat să facă

cunoștință cu materialele cauzei, fiindu-i propus să aștepte expedierea prin poștă a

tuturor actelor.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și

fără participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Verificând înscrisurile anexate la dosar prin prisma pretențiilor deduse

judecării, instanța de recurs constată că actul contestat a fost emis la 05 octombrie

2017, iar cererea de recurs a fost declarată la data de 19 octombrie 2017, deși

încheierea recurată a fost expediată părților la data de 01 noiembrie 2017 (f.d.

142), astfel recursul împotriva încheierii instanței de apel fiind depus cu

respectarea termenului prevăzut de lege.

În speță, se constată că, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iulie

2017, cererea apelantei cu privire la scutirea de plata taxei de stat a fost respinsă și

s-a acordat termen de 10 zile din momentul recepționării acesteia pentru achitarea

taxei de stat, iar prin încheierea instanței de apel din 05 octombrie 2017, cererea de

apel a fost restituită din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) al Codului de procedură civilă actele de

procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra

semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare

recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului

judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în

act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară, iar potrivit art.

102 alin. (6) al Codului de procedură civilă citația sau înștiințarea se trimite la

adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces.

În corespundere cu prevederile art. 30 alin. (1) al Codului civil, domiciliul

persoanei fizice este locul unde aceasta își are locuința statornică sau principală. Se

consideră că persoana își păstrează domiciliul atâta timp cît nu și-a stabilit un altul.

Prin prisma normelor de drept citate, raportate la înscrisurile speței, Colegiul

constată că Grosu Elena, având domiciliul în mun. Chișinău, str. XXXX, ap. XX, l-

a indicat expres în cererea de apel împotriva hotărârii instanței de fond, pentru a-i

fi comunicate actele de procedură emise.

În așa fel, comunicarea actelor de procedură emise de către instanța de apel

urma să fie efectuată la adresa respectivă, sau la o altă adresă cunoscută din dosar

în conformitate cu prevederile citate, la dosar urmând a fi anexate înscrisuri ce ar

confirma recepționarea actului comunicat.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile

procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural

civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de

neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în

caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

Potrivit art. 16 al Codului de procedură civilă, hotărârile, încheierile,

ordonanțele și deciziile judecătorești definitive, precum și dispozițiile, cererile,

delegațiile, citațiile, alte adresări legale ale instanței judecătorești, sunt obligatorii

pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale,

organizațiile și persoanele fizice și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul

Republicii Moldova. Neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor,

cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări legale, precum și lipsa de

considerație față de judecată, atrag răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte

legi.

Conform art. 56 alin. (2) al Codului de procedură civilă, participanții la proces

se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații procesuale egale, cu unele

excepții stabilite de lege în dependență de poziția pe care o ocupă în proces.

Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile

lor procedurale.

În lumina prevederilor legale raportate la caz, Colegiul analizând legalitatea

încheierii recurate constată că, din momentul depunerii cererii de apel și până la

restituirea acesteia (09.06.2017-05.10.2017), Grosu Elena a avut toate posibilitățile

reale și timp suficient de a înlătura neajunsurile stabilite de către instanța de apel

În acest sens, Colegiul reține că actul judecătoresc de procedură implică cert

obligația pozitivă a apelantului de a achita taxa de stat stabilită prin lege, iar

nerealizarea acestei sarcini procedurale, precum și caracterul irevocabil al actului

procedural prin care nu s-a dat curs cererii de apel, stabilit prin neatacarea acestuia,

instituie prezumția recunoașterii legalității acestui act procedural și, în consecință,

obligația de a se conforma cerințelor instanței de apel, denotă întrunirea în speță a

temeiurilor legale pentru restituirea cererii de apel.

Sub acest aspect se conchide că, apelanta-recurentă Grosu Elena a indicat

expres adresa la care urmau să-i fie expediate actele de procedură, în caz de

schimbare a locului aflării ultimul urma să fie înștiințată instanța, iar lipsa de bună

credință a Grosu Elenei ce se atestă la speță prin faptul că ultima (f.d. 133) nu s-a

adresat la oficiul poștal să-și ridice corespondența, instituie aplicabilitatea

normelor legale ce prevăd consecințele negative ce intervin pentru neexecutarea

obligației de achitare a taxei de stat stabilită de lege.

Articolul 6 §1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal

pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

În acest sens, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un

tribunal nu se conciliază cu art. 6 §1 al Convenției decât în cazul în care acestea

urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul vizat.

Potrivit practicii CtEDO (cauza Malahov c. Moldovei, hotărârea din 07 iunie

2007), restricția impusă accesului la o instanță judecătorească nu va fi compatibilă

cu art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, decât dacă aceasta nu urmărește un scop legitim și nu

există o legătură proporțională dintre mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.

Cu toate acestea, „dreptul la un tribunal” nu este absolut și poate fi limitat, în

timp ce, prin însăși natura sa reclamă reglementare din partea statului, care

urmează a alege mijloacele pe care le va folosi în acest scop. Și, întrucât, scopul

stabilirii a unei taxe pecuniare pentru adresarea în instanțele judecătorești sunt

îndreptate în interesul bunei administrări a justiției, acesta poate justifica

impunerea unei restricții financiare a accesului persoanei la un „tribunal”. (cauza

Tolstoy – Miloslavsky c. Regatului Unit, hotărârea din 13 iulie 1995).

Aplicând normele legale invocate mai sus și jurisprudența CEDO la speță,

Colegiul remarcă ca fiind indubitabilă obligația apelantului de a înlătura în

termenul stabilit neajunsurile depistate de instanța de apel, această obligație fiind

stabilită de Lege și urmărind scopul unei bune administrări a justiției în R.

Moldova.

Mai mult, principiul disponibilității participanților la proces de a se folosi cu

bună-credință de drepturile procedurale, este afectat în pricină în condițiile în care

pe parcursul unei perioade îndelungate menționate mai sus, apelanta cunoscând

despre obligativitatea prezentării dovezii achitării taxei de stat, obligație ce

aparține acesteia potrivit Legii procedurale și în lipsa intervenției instanței de apel,

nu a prezentat înscrisurile respective nici la declararea recursului.

În altă ordine de idei, însă în același context, contestarea cu recurs a încheierii

de restituire a cererii de apel nu degrevează recurenta, în cazul în care recursul ar fi

admis, să înlăture neajunsurile și să prezinte dovada achitării taxei de stat, iar

neefectuarea acestor acțiuni denotă caracterul de rea-credință a părții care

urmărește scopul tergiversării examinării cauzei.

Mai mult ca atât, Colegiul atenționează pe Grosu Elena că procesul de emitere

a actelor de procedură ale instanțelor naționale este transparent, în acest sens,

instanța de apel sesizată plasează pe site-ul oficial data, locul și ora ședinței, și

soluțiile adoptate la caz, iar apelanta-recurentă, prin prisma principiului bunei

credințe, urma să monitorizeze cursul judecării cauzei.

Luând în considerație cele indicate mai sus, Colegiul ajunge la concluzia că

cererea de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie

2017 urmează a fi respinsă cu menținerea încheierii recurate.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a) al Codului de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către Grosu Elena.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Breahnă Elvira către

Grosu Elena, cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței Svetlana Filincova,

Judecători Iurie Bejenaru,

Maria Ghervas

Copia corespunde originalului

Judecător Svetlana Filincova