Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.11.2017
inadmisibil

2ra-2074/17 — repararea prejudiciului material, moral

HOTĂRÂRE
29.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material, moral
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-2074/17 — repararea prejudiciului material, moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra-2074/17 Prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău (jud. I. Mînăscurtă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, Iu. Cotruță, N. Simciuc) Î N C H E I E R E 29 noiembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Radu Laura, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Diana Talpa împotriva Laurei Radu, intervenient accesoriu ACC nr. 55/387 privind compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin inundarea apartamentului, împotriva deciziei din 30 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La data de 11 septembrie 2014, Diana Talpa s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva Laurei Radu solicitând încasarea prejudiciului material în mărime de 160076,78 lei, a prejudiciului moral în cuantum de 20000 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 20375,81 lei compuse din: taxa de stat în mărime de 5835,70 lei, cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5000 lei, cheltuieli pentru efectuarea expertizei în mărime de 3200 lei, cheltuieli pentru serviciile prestate de OCT Chișinău în mărime de 306 lei, costul biletelor tur-retur pentru avion în sumă de 6023,16 lei și cheltuieli pentru serviciile poștale în mărime de 10,95 lei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că în noaptea zilei de 24 august spre 25 august 2014, în urma scurgerii de apă din apartamentul nr. xxxxx, care aparține cu drept de proprietate Laurei Radu, a fost inundat apartamentul nr. xxxxx, care îi aparține cu drept de proprietate reclamantei. Despre inundarea apartamentului a aflat peste cinci zile, deoarece muncește și locuiește cu familia peste hotarele Republicii Moldova. În urma inundației apartamentului, a fost deteriorat tavanul și pereții încăperilor, în special în zona unde s-au prelins șiroaie de apă au apărut pete de culoare surie - gălbuie cu apariția gradului începător de mucegai. De asemenea, în urma scurgerilor de apă a suferit și pardoseala în dormitoare și salon, care este executată din parchet.

Deteriorarea parchetului se caracterizează prin defectele prezente și anume: schimbarea geometrică a parchetului; b) încovoierea plăcuțelor; с) așchierea plăcuțelor, prejudiciul fiind estimat la suma de 101396,48 lei. Totodată, bunurile deteriorate (masa pentru 12 persoane, covor – 20 m x 3,00 m, masa pentru 6 persoane, scaun, tablou, 2 bârne amplasate pe tavan, o placă din lemn element 1 a bucătăriei) sunt distruse cu prezența mucegaiului. Astfel, cauza esențială a prejudiciului provocat a apartamentului nr. 11 este scurgerea de apă, iar pentru exploatarea încăperilor inundate este necesar de efectuat lucrări de reparație. Mai mult ca atât, în urma inundației, reclamanta împreună cu membrii familiei sale, au suferit stări de retrăiri sufletești, nopți nedormite, ceea ce s-a răsfrânt asupra sănătății, fiind astfel nevoită să-și întrerupă activitatea pentru o perioadă de 15 zile.

Prin urmare, pârâta urmează să-i achite despăgubirile ce includ toate cheltuielile pe care le-a suportat și urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat și deteriorarea bunurilor sale și anume suma în mărime de 200452,29 lei. Pe parcursul examinării cauzei, la data de 19 octombrie 2016, reclamanta Diana Talpa a depus cerere de concretizare a cerințelor, menționând că, deoarece examinarea litigiului se tergiversează, iar apartamentul în cauză nu mai era posibil de menținut în starea inițială de după inundare, la data de 24 august 2015, a încheiat contractul de antrepriză nr. lk/8 pentru efectuarea lucrărilor de reparație cu SRL „Harius-Com”. Astfel, la data de 02 septembrie 2015, lucrările de reparație au fost finisate, iar costul pentru lucrările efectuate a fost estimat la suma de 45134 lei.

Totodată, menționează că, deși apartamentul a fost reparat, nu a fost posibilă aducerea acestuia în starea de până la inundație, prejudiciul fiind estimat suplimentar prin raportul de expertiză nr. 481, 594 din 16 mai 2016 la suma de 4232,25 lei. În final, reclamanta a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 49366,25 lei, a prejudiciului moral în cuantum de 20000 lei și a cheltuielilor de judecată compuse din: taxa de stat – 5835,70 lei, cheltuieli de asistență juridică - 5000 lei, cheltuieli pentru efectuarea expertizei - 3200 lei, cheltuieli pentru serviciile prestate de OTC Chișinău - 306 lei, costul biletelor pentru avion tur-retur – 6023,16 lei și cheltuieli pentru serviciile poștale – 10,95 lei.

Prin hotărârea din 15 decembrie 2016 a Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău, acțiunea Dianei Talpa a fost admisă parțial; s-a încasat de la Laura Radu în beneficiul Dianei Talpa suma de 49366,25 lei cu titlu de prejudiciul material cauzat, cheltuielile suplimentare pentru achitarea serviciilor expertului în sumă de 3200 lei, suma de 306 lei pentru serviciile OCT Chișinău, suma de 6023,16 lei ce reprezintă costul biletelor tur-retur de avion, suma de 10,95 lei ce reprezintă servicii poștale, precum și cheltuielile de judecată legate de achitarea taxei de stat în mărime de 1605,19 lei și cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 2500 lei, iar în total suma de 57611,55 lei. În rest, acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată.

Totodată, s-a încasat de la Laura Radu în beneficiul statului cheltuieli privind citarea părților în instanța de judecată în mărime de 62,05 lei. Prin decizia din 30 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus de Talpa Diana; s-a admis apelul Laurei Radu; s-a modificat hotărârea din 15 decembrie 2016 a Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Diana Talpa împotriva Laurei Radu, intervenient accesoriu ACC nr. 55/387 privind compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin inundarea apartamentului, în partea încasării cheltuielilor pentru biletele de avion, prin micșorarea sumei încasate de la 6023,16 lei până la 4763 lei.

În rest, hotărârea primei instanțe s-a menținut. La 15 septembrie 2017, Radu Laura a declarat recurs împotriva deciziei din 30 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea integrală a acesteia și parțială a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinse 2 cerințele Dianei Talpa în partea încasării de la Radu Laura a sumei de 49366,25 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat, a cheltuielilor suplimentare pentru achitarea serviciilor expertului în mărime de 3200 lei, a sumei de 306 lei pentru serviciile OCT mun. Chișinău, a sumei de 6023,16 lei ce reprezintă costul biletelor de avion, a sumei de 10,95 lei ce reprezintă serviciile poștale, precum și a cheltuielilor legate de achitarea taxei de stat în mărime de 1605,19 lei, a cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 2500 lei, iar în total suma de 57611,55 lei.

În motivarea recursului s-a invocat că, decizia contestată este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de apel la judecarea cauzei nu a aplicat legea care trebuia a fi aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia a fi aplicată, a interpretat în mod eronat legea. De asemenea, a reținut recurentul că, instanța de apel nu a apreciat corect probele administrate și a aplicat incorect legislația, fapt ce a dus la adoptarea unei soluții greșite. Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 30 mai 2017. Conform materialelor cauzei decizia instanței de apel a fost expediată participanților la proces la data de 18 iulie 2017, conform ștampilei aplicate pe plicul poștal, iar recursul a fost declarat la data de 15 septembrie 2017. Astfel, Completul notează că recursul declarat de Radu Laura la 15 septembrie 2017, este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Radu Laura, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Radu Laura, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. 3 Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Radu Laura, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Radu Laura împotriva deciziei din 30 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-05-20
0,93
2ra-407/20 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2ra-407/20 Prima instanţă: Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău, judecător – A. Malîi Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – A. Panov, G. Daşchevici, V. Cotorobai D E C I Z I E 20 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul c
CSJ 2016-12-14
0,93
2ra-2797/16 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-2797/16 Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (jud. Iu. Potînga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță) ÎNCHEIERE 14 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comer
CSJ 2017-09-13
0,93
2ra-1488/17 — Încasarea prejudiciului material si repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 2ra-1488/17 Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău Judecător: Clima Vladislav Curtea de Apel Chişinău Judecători: Iulia Cimpoi, Ion Secrieru şi Aliona Danilov Î N C H E I E R E 13 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2021-04-07
0,93
2ra-618/21 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-618/21 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) V. Lastavețchi Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu Î N C H E I E R E 07 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comerci
CSJ 2017-12-20
0,93
2rh-228/17 — repararea prejudiciului material și moral
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău Dosarul nr.2rh-288/17 Judecător: N. Simciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție Judecători
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă