2r-757/17 — Declararea nulității actului juridic.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Declararea nulităţii actului juridic.
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel.
2r-757/17 — Declararea nulității actului juridic. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2r-757/17 Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Pahopol, V. Negru și V. Sîrbu D E C I Z I E 15 noiembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența Președintele completului, judecător Valeriu Doagă judecători Ala Cobăneanu și Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de avocatul Dina Potereanu în interesele lui Sarev Sergiu, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Sergiu Sarev împotriva Mariei Iacubovscaia, cu privire la declararea nulității actului juridic, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, prin care a fost respinsă cererea cu privire la amînarea ședinței de judecată depusă de avocatul Dina Potereanu în interesele luiSarev Sergiu și a fost restituită cererea de apel, A C O N S T A T A T: La 18 iulie 2016, Sergiu Sarev a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Iacubovscaia, cu privire la declararea nulității actului juridic.
Solicită reclamantul declararea nulității testamentului întocmit pe numele Mariei Iacubovscaia. Totodată a solicitat și asigurarea acțiunii prin aplicarea sechestrului pe bunul imobil apartamentul nr. 8 din str. Parcului, nr. 14, or. Anenii Noi. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 22 martie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Sergiu Sarev împotriva Marie Iacubovscaia, cu privire la declararea nulității actului juridic, a fost respinsă ca tardivă. S-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Sarev, în beneficiul Mariei Iacubovscaia cheltuielile de judecată pentru asistența juridică în mărime de 2 000 lei. S-a anulat sechestru aplicat pe apartamentul nr. 8 din str. Parcului, nr. 14 din or.
Anenii Noi, aplicat prin încheierea Judecătoriei Anenii Noi din 16 august 2016 (f.d. 64). La 24 martie 2017, avocatul Dina Potereanu în interesele Sarev Sergiu a contestat cu apel nemotivat hotărârea primei instanțe. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 iunie 2017, nu sa dat curs cererii de apel, comunicându-i-se apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmită în conformitate cu exigențele legii și a dovezii de plată a taxei de stat în 1 mărime de 600 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din data recepționării încheierii date (f.d. 69). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, a fost respinsă cererea cu privire la amînarea ședinței de judecată depusă de avocatul Dina Potereanu în interesele Sarev Sergiu și a fost restituită cererea de apel declarată de avocatul Dina Potereanu în interesele lui Sarev Sergiu (f.d.
83). Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a concluzionat că apelantul nu a executat în termen indicațiile date de instanța de apel, prin încheierea din 2 iunie 2017. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 6 octombrie 2017, avocatul Dina Potereanu în interesele Sarev Sergiu, fiind împuternicită prin mandatul nr. 0939102 din 18 iulie 2016 (f.d. 4), a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu remiterea cauzei pentru rejudecare în instanța de apel, la faza primirii cererii de apel. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu a respectat normele de drept procedural și în concluzie a emis o încheiere ilegală.
Copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților la 25 septembrie 2017 (f.d. 85), însă la dosar nu sunt anexate probe care ar certifica data recepționării de către recurent a copie deciziei recurate. Potrivit art. 425 CPC - termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Astfel, instanța de recurs consideră că recursul a fost declarat în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de avocatul Dina Potereanu în interesele Sarev Sergiu, neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii recurate.
În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 22 martie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Sergiu Sarev împotriva Marie Iacubovscaia, cu privire la declararea nulității actului juridic, a fost respinsă ca tardivă.
Ulterior, manifestînd dezacord față de hotărîrea primei instanțe, la 24 martie 2017, avocatul Dina Potereanu în interesele Sarev Sergiu a contestat cu apel nemotivat hotărârea primei instanțe, iar prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 iunie 2017, nu sa dat curs cererii de apel, comunicându-i-se apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmită în conformitate cu exigențele legii și a dovezii de 2 plată a taxei de stat în mărime de 600 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din data recepționării încheierii date. Instanța de recurs constată că deoarece apelantul nu a executat în termen indicațiile date de instanța de apel, prin încheierea din 2 iunie 2017, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 19 septembrie 2017, a restituit cererea de apel declarată de avocatul Dina Potereanu în interesele lui Sarev Sergiu.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție analizînd situația de fapt din speța dată, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reliefa prevederile art. 365 alin. (1) lit. lit. d) și e) CPC, care statuează expres că în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate în susținerea apelului, iar potrivit art. 268 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Actele pricinii certifică faptul că apelantul-recurent Sergiu Sarev a refuzat să primească citația și încheierea instanței prin care nu s-a dat curs cererii de apel (f.d. 77), iar reprezentantul apelantului, avocatul Dina Potereanu, le-a recepționat contra semnătură, încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel la 1 septembrie 2017 (f.d. 76), adică cu 10 zile preventiv concediului medical, invocat drept temei de amînare a ședinței de judecată a instanței de apel. Prin urmare, instanța de recurs constată netemeinicia argumentelor reprezentantului recurentului precum că a fost în imposibilitate să execute indicațiile date de instanța de apel prin încheierea din 2 iunie 2017, pe motiv că se afla în concediu medical în perioada 11 septembrie 2017 – 30 septembrie 2017, or, avocatul Dina Potereanu, care acționează în interesele lui Sergiu Sarev, în baza mandatului nr. 0939102 din 18 iulie 2016 (f.d.
4), a cunoscut despre indicațiile instanței de apel date prin încheirea din 2 iunie 2017, încă la 1 septembrie 2017, data recepționării încheierii respective. Potrivit art. 61, alin. (1) CPC – părțile sînt obligate să se folosească cu bună- credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Totodată, Colegiul punctează că nu pot fin reținute argumentele recurentului invocate în cererea de recurs, și pe motiv că sunt declarative, neavînd suport probant pertinent.
Or, art. 16 CPC, statuează expres că hotărîrile, încheierile, ordonanțele și deciziile judecătorești definitive, precum și dispozițiile, cererile, delegațiile, citațiile, alte adresări legale ale instanței judecătorești, sînt obligatorii pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor, cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări legale, 3 precum și lipsa de considerație față de judecată, atrag răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte legi.
Totodată, potrivit art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte, iar potrivit art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător). Prin urmare, Colegiul punctează că sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007, Pîrnău ș.a. vs Republica Moldova din 31 ianuarie 2012 și SA „Universul” vs Republica Moldova din 10 iulie 2012 ). Din considerentele menționate și avînd în vedere că instanța de apel corect a dispus restituirea cererii de apel, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită a fi respins cu menținerea încheierii recurate.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Se respinge recursul declarat de avocatul Dina Potereanu în interesele lui Sarev Sergiu. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Sergiu Sarev împotriva Mariei Iacubovscaia, cu privire la declararea nulității actului juridic. Decizia este irevocabilă. Președintele completului, judecător Valeriu Doagă judecători Ala Cobăneanu Iuliana Oprea 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.