2rac-320/17 — incasarea prejudiciului si venitului ratat

2rac-320/17 — incasarea prejudiciului si venitului ratat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Andronic dosarul nr. 2rac-320/17

instanța de apel: A. Panov, M. Anton, Iu. Cimpoi

Î N C H E I E R E

08 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea mixtă „Leopress” Societate cu răspundere limitată,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii mixte

„Leopress” Societate cu răspundere limitată împotriva Primăriei municipiului

Chișinău cu privire la încasarea prejudiciului material, a venitului ratat și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Întreprinderea mixtă „Leopress” Societate cu

răspundere limitată, admis apelul declarat de către Primăria municipiului Chișinău,

casată parțial hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 30 iunie 2014 și

emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La data de 11 august 2009, ÎM „Leopress” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la contestarea actului

administrativ, încasarea prejudiciului material, a venitului ratat și a cheltuielilor de

judecată.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2010 a fost separată

pretenția reclamantului privind încasarea prejudiciului material într-o altă procedură.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2010 a fost repusă în

termen și admisă integral acțiunea ÎM „Leopress” SRL împotriva Primăriei mun.

Chișinău cu privire la anularea actului administrativ. A fost anulată dispoziția

Primăriei mun. Chișinău nr.768-d din 06 noiembrie 2008 și autorizația de desființare

nr.111a/08 din 02 iulie 2008.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 martie 2011 a fost respins recursul

declarat de către Primăria mun. Chișinău și menținută hotărârea Curții de Apel

Chișinău din 25 noiembrie 2010.

Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 21 septembrie

2011, cauza civilă la cererea ÎM „Leopress” SRL împotriva Primăriei mun. Chișinău

cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 342201,95 lei a fost

strămutată după competență la Judecătoria Centru, mun. Chișinău.

1

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, prin emiterea ilegală a dispoziției

nr. 768-d din 06 noiembrie 2008 și stoparea până în prezent a lucrărilor de

construcție/reconstrucție i-a fost cauzat un prejudiciu, care conform legislației în

vigoare urmează a fi reparat integral de autoritatea publică.

Menționează că repararea prejudiciului are drept scop repunerea reclamantei în

situația în care s-ar fi aflat astăzi dacă nu i-ar fi fost încălcat drepturile, și anume,

Primăria mun. Chișinău nu ar fi anulat certificatul de urbanism nr. 693/08 și

autorizația de desființare nr. 111a/08 din 02 iulie 2008.

Susține că în lucrările din perioada iulie-noiembrie 2008 a investit suma de

342201,95 lei și anume, taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism în mărime

de 1762 lei conform ordinului de plată nr. 30 din 04 iulie 2008, taxa pentru eliberarea

autorizației de desființare în mărime de 320 lei conform ordinului de plată nr. 31 din

04 iulie 2008, plata pentru lucrările inginerești în mărime de 21914,40 lei, conform

ordinului de plată nr. 44 din 25 august 2008, achitate în baza pct. 2.2. al contractului

nr. 1359 încheiat între ÎM „Leopress” SRL și ÎS „Ingeocad” la 22 august 2008, având

ca obiect de reglementare îndeplinirea lucrărilor inginero-geodezice a obiectului

„Business Centru” din str. M. Varlaam, 77 din mun. Chișinau” care conform actului

de predare-primire din 11 septembrie 2008 au fost efectuate integral, plata pentru

lucrările de construcție-montaj în sumă de 57704 lei, conform facturii fiscale din 30

noiembrie 2008, achitate în baza pct. 7. al contractului încheiat între SRL „Leopress”

și SA „SUMMA” la 30 octombrie 2008 privind executarea lucrărilor de demolare a

clădirii pe str. M. Varlaam, 77 din mun. Chișinău, plata pentru proiectarea rețelelor

de alimentare cu ара și canalizare îndeplinită de către SA „Ара Canal” în mărime de

387 lei conform ordinului de plată nr. 60 din 10 octombrie 2008, salarizarea

conducatorului ÎM „Leopress” SRL, Iurie Șarov, care în perioada iulie-noiembrie

2008 a îndeplinit un șir de lucrări și anume, negocierea și încheierea contractelor,

colaborarea cu organele de resort întru eliberarea actelor necesare pentru demararea

lucrărilor de proiectare, demolarea imobilului conform legislației în vigoare în

mărime de 25000 lei conform listei de plată nr. 7-11 și impozitele pe venit în sumă de

14346,65 lei conform ordinelor de plată nr. 38 - 41, 46-49, 51-54, 64-67, 71-74, plata

pentru proiectarea obiectului în sumă de 216013,50 lei conform ordinului de plată nr.

43 din 15 august 2008, achitate în baza pct. 2.2. al contractului nr. 1-14/08 încheiat

între ÎM „Leopress” SRL și ÎS „Armonic Urban” la 14 august 2008, plata pentru

prospecțiunile tehnico-geodezice în sumă de 4754,40 lei, conform ordinului de plată

nr. 8 din 13 februarie 2008 achitate ÎMP „Chișinăuproiect”.

În cadrul examinării cauzei ÎM „Leopress” SRL și-a concretizat pretențiile

solicitând încasarea de la Primaria mun. Chișinău în beneficiul ÎM „Leopress” SRL a

prejudiciului material în sumă de 342201,95 lei, a venitului ratat în sumă de 13 725

297 lei și a cheltuielilor de judecată.

Afirmă reclamanta că suma de 13725297 lei constă din pierderile cauzate

societății sub forma de venit ratat prin darea în arendă a spațiilor comerciale din

obiectul în litigiu conform proiectului cu 34 luni (perioada de când au fost stopate

ilegal lucrările de constructie noiembrie 2008 – 06 octombrie 2011, moment când a

fost eliberat certificatul de proiectare) mai târziu.

2

Susține că cuantumul venitului ratat a fost calculat în dependență de taxa medie

de arendă a 1 m2 în sectorul dat al orașului, suprafața totală a spațiilor comerciale

(restaurante, oficii, garaje) din obiectul amplasat în mun. Chișinau, str. M. Varlaam,

77 conform proiectului preconizat pentru darea în locațiune, perioada de 34 luni.

Solicită, încasarea cheltuielilor curente în sumă de 342201,95 lei, ce constituie,

suma de 1762 lei, cu titlu de cheltuieli pentru serviciile de urbanism, suma de 320 lei,

cu titlu de cheltuieli pentru eliberarea certificatului de urbanism, suma de 21914, 40

lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru lucrările inginerești, suma de 57704 lei, cu

titlu de cheltuieli suportate la lucrările inginerești, suma de 387 lei, cu titlu de

cheltuieli suportate pentru condițiile tehnice, suma de 25 000 lei, cu titlu de cheltuieli

suportate pentru salarizarea conducătorului ÎM „Leopress” SRL în perioada iulie –

noiembrie 2008, suma de 14346,65 lei, cu titlu de cheltuieli pe impozitul pe venit,

suma de 216013, 50 lei, cu titlu de cheltuieli pentru proiectare și suma de 4754,40 lei,

cu titlu de cheltuieli pentru prospecțiunile tehnico-geodezice.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2014 a fost

admisă parțial acțiunea și a fost încasat din contul Primăriei mun. Chișinău în

beneficiul ÎM „Leopress” SRL a sumei de 29140, 40 lei, cu titlu de prejudiciu

material, a sumei de 874,21 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a sumei de 5000

lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest, acțiunea a fost respinsă (f.d.6, 9-

16, Vol.II).

Prima instanță, și-a argumentat concluzia prin faptul că, persoana lezată într-un

drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat, și anume, cheltuielile

pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la

restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu

efectiv), precum și beneficiul neobținut prin încălcarea dreptului (venitul ratat),

constatând că, în noiembrie 2008 lucrările de construcție a imobilului din str. M.

Varlaam, 77 au fost stopate ilegal de către pârât.

La fel prima instanță a constatat că, reclamanta a probat că în urma anulării

certificatului de urbanism nr. 693/08 și a autorizației de desființare nr. 111a/08 din

02 iulie 2008, a suportat cheltuieli, cu titlu de prejudiciu material în sumă de 29

140,40 lei.

Prima instanță a stabilit astfel, reieșind și din declarațiile specialistului, potrivit

căruia, prospecțiunea inginero-tehnică geologică întocmită anterior privitor la terenul

litigios poate fi luată numai pentru cunoștință, iar dacă partea are necesitatea de a

construi, necesită a fi întocmite din nou, deoarece au trecut deja 5 ani.

Respingând cerințele reclamantei cu privire la încasarea prejudiciului material,

și anume a sumelor de 57704 lei, a sumei de 57704 lei, a sumei de 216013,50,50 lei,

a sumei de 25 000 lei, a sumei de 13725297 lei, prima instanță a considerat că aceste

cheltuieli nu au fost probate.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017 a fost respins apelul

declarat de către ÎM „Leopress” SRL și admis apelul declarat de către Primăria mun.

Chișinău. A fost casată hotărârea primei instanțe în partea pretențiilor admise și

pronunțată o nouă hotărâre în această parte, de respingere a acțiunii. În rest, hotărârea

primei instanțe a fost neținută.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, în speță, pentru angajarea

pârâtei la răspunderea delictuală pentru pretinsul prejudiciu cauzat reclamantei sunt

3

necesare întrunirea cumulativă a condițiilor generale ale răspunderii delictuale, fapta

ilicită, vinovăția (dacă contrariul nu este prevăzut expres de lege), consecințele

prejudiciabile și raportul cauzal. Lipsa cel puțin a unuia din elementele date exclude

survenirea răspunderii delictuale civile.

De asemenea, instanța de apel a constatat că, ordinele de plată anexate de către

reclamantă, care ar constitui consecințele prejudiciabile, nu pot fi atribuite la

categoria prejudiciului cauzat reclamantei, deoarece lipsește legătura de cauzalitate

cu fapta ilicită a pârâtei, or, cheltuielile în sumă de 4754,40 lei, pentru efectuarea

prospecțiunii tehnico-geodezice la data de 13 februarie 2008, au fost efectuate

anterior emiterii dispoziției pârâtei, iar reclamanta nu a dovedit că lucrările efectuate

au devenit caduce și că nu au fost utilizate la elaborarea proiectului construcției, și că,

reclamanta nu a putut beneficia efectiv de actul întocmit ca urmare a achitării sumei

indicate.

Referitor la suma de 1762 lei, instanța de apel a considerat că, nu poate fi

interpretată ca prejudiciu cauzat de către pârâtă, deoarece după anularea dispoziției

Primăriei mun. Chișinău nr. 768-d din 16 noiembrie 2008, reclamanta a dispus de

posibilitatea de a beneficia de efectele certificatului de urbanism anulat ca ilegal.

Cu referire la suma de 320 lei, cu titlu de cheltuieli pentru eliberarea autorizației

de desființare nr. 111a/08 din 02 iulie 2008, instanța de apel a conchis că, potrivit

contractului de demolare a construcției din 30 octombrie 2008, încheiat între ÎM

„Leopress” SRL și SA „Summa”, actul de executare a lucrărilor de demolare a

clădirii de pe str. Mitropolit Varlaam, 77 și factura fiscală în sumă de 57704 lei,

construcția vizată în autorizație a fost demolată, respectiv suma achitată pentru

eliberarea autorizației nu poate fi încasată din contul pârâtului, deoarece reclamanta a

beneficiat de efectele autorizației, respectiv nici suma de 57704 lei nu poate fi

încasată din contul pârâtului, or, solicitanta prin demolarea construcției a devenit

unicul beneficiar al acestor lucrări, iar între cheltuielile indicate și fapta ilicită a

pârâtei lipsește legătura de cauzalitate.

Referitor la încasarea sumei de 21914,40 lei, instanța de apel a stabilit lipsa

temeiurilor legale pentru atribuirea acestor cheltuieli la categoria prejudiciilor

suportate ca urmare a emiterii dispoziției Primăriei mun. Chișinău nr. 768-d din 16

noiembrie 2008.

Respingând cerința cu privire la încasarea sumei de 387 lei, achitată în

beneficiul SA „Apă Canal” pentru eliberarea condițiilor tehnice nr. 1923/541,

instanța de apel a conchis că, în privința acestora nu s-a probat anularea efectelor

acestora ca urmare a emiterii dispoziției Primăriei mun. Chișinău nr. 768-d din 16

noiembrie 2008.

Cu referire la pretenția reclamantei privind încasarea sumelor achitate

administratorului său în calitate de plăți salariale și a taxelor impozitelor, instanța de

apel a stabilit că, reclamanta, conform Legii cu privire la societatea cu răspundere

limitată, are obligația de a dispune de un administrator în calitate de organ executiv,

activitatea căruia este remunerată în conformitate cu Codul muncii, Legea salarizării,

contractul încheiat cu acesta și alte acte normative, inclusiv de ordine interne,

pertinente.

La fel, instanța de apel a constatat că, reclamanta nu poate pretinde încasarea din

contul pârâtului a sumei de 216013,50 lei, pentru executarea documentației de proiect

4

a business-centrului cu parcare auto subterană din str. Mitropolit Varlaam, 77,

deoarece nu a probat faptul imposibilității beneficierii în continuare de efectele

contractului nr. 1-14/08 din 14 august 2008 și de actele întocmite în baza acestuia.

De asemenea instanța de apel a constatat că, Raportul de expertiză judiciară nr.

1759 din 03 decembrie 2015, nu poate fi reținut, deoarece din concluzia acestuia nu

confirmă că suma de 342201,95 lei constituie prejudiciu al reclamantului și că ar

exista o legătură cauzală cu emiterea dispoziția pârâtei nr. 768-d din 06 noiembrie

2008, materialele dosarului dovedind contrariul.

Respingând pretenția reclamantei cu privire la încasarea venitului ratat, instanța

de apel a constatat că, potrivit art. 610 Cod civil, venitul ratat nu trebuie să reprezinte

în esență o solicitare abstractă, reclamantul având sarcina probațiunii, legăturii de

cauzalitate directă cu acțiunea sau inacțiunea celui față de care i se pretinde,

certitudinea acestuia de a surveni în circumstanțele speței, precum și cu întinderea

acestuia în eventualitatea în care intervenția pârâtei nu ar fi existat. Or, justificarea

venitului ratat nu trebuie să fie una ipotetică, aceasta trebuie să fie obiectivă.

La data de 20 iulie 2017, ÎM „Leopress” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de

apel și parțial hotărârea primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a acțiunii și încasarea cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de asistență

juridică în sumă totală de 154500 lei.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărârile judecătorești,

deoarece instanțele de judecată au interpretat și aplicat eronat normele de drept

material, concluziile cărora sunt neîntemeiate, fiind bazate de aprecierea arbitrară a

probelor din dosar.

Menționează că, aprecierea selectivă a înscrisurilor pricinii, omiterea studierii

tuturor înscrisurilor și aprecierea altora, contrar prevederilor art. 130 , 373, 383 Cod

de procedură civilă, reținerea și reiterarea argumentelor declarative ale intimatei a și

creat iluzia lipsei după opinia instanței de apel a legăturii de cauzalitate dintre

prejudiciile cauzate și faptele ilicite ale intimatului .

Susține că toate avizele, certificatele, autorizațiile permisive, serviciile

contractuale parțial executate până în 2008 până la emiterea dispoziției nr. 768-d din

06 noiembrie 2008, n-au putut fi utilizate în continuare după anularea acestei

dispoziții, deoarece acțiunile de edificare a obiectului a fost de această dată sistate

prin emiterea celeilalte dispoziții nr. 328-d din 06 mai 2011, anulată prin hotărârea

Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2011, menținută prin decizia Curții

Supreme de Justiție din 11 aprilie 2012.

Consideră ca neântemeiată concluzia instanție de apel privind eventualele

beneficieri din demolarea efectivă a construcției de pe terenul din str. Mitropolit

Varlaam, 77 și respingere a cerinței privind încasarea prejudiciului în sumă de 57704

lei, deoarece pentru demolarea construcției a obținut două autorizații, autorizația de

desființare nr. 111a/08 din 02 iulie 2008, pentru executarea lucrărilor de demolare a

imobilului lit.A cu suprafața de 475,2 m.p., proprietate a SRL „Conisconstruct” și

autorizația de desființare nr. 167a/08 din 19 noiembrie 2008 pentru demolarea anexei

la lit. A 1, care nu este parte componentă a monumentului, n-a fost anulată prin

dispoziția Primăriei nr. 768-d din 06 noiembrie 2008, iar în decizia contestată instanța

de apel nu specifică din care autorizație ar rezulta suma dată.

5

Susține că aprecierea arbitrară a materialelor din dosar se confirmă și prin

aprecierea Raportului de expertiză nr. 1759 din 03 decembrie 2015.

Consideră ca fiind neîntemeiată concluzia instanței de apel precum că, Primăria

mun. Chișinău nu este pârâtul corespunzător, și că Primarul General ar fi cel

corespunzător, deoarece pe tot parcursul judecării cauzelor cu privire la contestare

actelor administrative, în toate instanțele, pârâtul în cauză a fost Primăria mun.

Chișinău.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or, din

materialele cauzei rezultă că, recurenta a recepționat copia deciziei instanței de apel

la data de 22 mai 2017 (f. d. 139, vol. III), iar cererea de recurs a fost depusă de

către aceasta la data de 20 iulie 2017.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

6

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către ÎM „Leopress” SRL nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către ÎM „Leopress” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul ÎM „Leopress” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul Întreprinderii mixte „Leopress” Societate cu răspundere limitată, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

7