2ra-1890/17 — declararea nulitătii contractului de donatie

2ra-1890/17 — declararea nulitătii contractului de donatie (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Papuha dosarul nr. 2ra-1890/17

instanța de apel: Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

Î N C H E I E R E

01 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Luiza Gafton

Judecătorii Dumitru Mardari, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

reprezentantul lui Mihail Nicula, avocatul Valentin Guțu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihail Nicula

împotriva lui Vitalie Matei și Rodicăi Matei cu privire la declararea nulității

contractului de donație,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de către Mihail Nicula și menținută hotărârea

Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 28 decembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 16 septembrie 2014, Mihail Nicula a depus cerere de chemare

în judecată împotriva lui Vitalie Matei și Rodicăi Matei cu privire la declararea

nulității contractului de donație.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza recipisei din 06

iulie 2009, împreună cu soția sa, Zinaida Nicula au acordat lui Vitalie Matei și

Rodicăi Matei un împrumut în sumă de 39 000 Euro, fără indicarea termenului

final de rambursare a împrumutului, pârâții asigurându-i că suma împrumutată

va fi investită într-o afacere profitabilă, care le va permite să restituie

împrumutul într-un termen foarte scurt.

Menționează că, banii împrumutați erau proprietate în devălmășie și

constituiau acumulările lor de o viață, astfel, au cerut pârâților garantarea

restituirii împrumutului prin instituirea gajului asupra bunului imobil, însă,

aceștia le-au prezentat copia contractului de vînzare-cumpărare a

apartamentului nr. 5 din str. Grigore Ureche, 56/1, mun. Chișinău, cu nr.

cadastral XXXXX, asigurându-i că sunt debitori de bună-credință, iar instituirea

gajului va duce doar la suportarea unor cheltuieli suplimentare.

Invocă că, peste un termen de trei luni a solicitat pârâților rambursarea

împrumutului, însă aceștia nu și-au onorat obligația asumată.

1

Afirmă că, din cauza împrumutului acordat, între el și soția sa au apărut

neînțelegeri, care au dus la desfacerea căsătoriei.

Relevă că, la începutul anului 2010, Zinaida Nicula, fără să-l înștiințeze,

a depus cerere de chemare în judecată împotriva soților Matei privind încasarea

împrumutului, iar în scopul asigurării acțiunii a fost aplicat sechestru pe

apartamentul nr. 5 din str. Gr. Ureche, 56/1, mun. Chișinău, cu nr. cadastral

XXXXX, care aparținea pârâților cu drept de proprietate. Ulterior, pe parcursul

examinării cauzei în prima instanță, Nicula Zinaida a renunțat la acțiune cu

condiția că debitorii vor restitui benevol datoria, însă aceștea au rambursat

Zinaidei Nicula doar suma de 6 500 Euro, înregistrând o restanță în sumă de 32

500 Euro.

Susține că, la momentul încheierii contractului de împrumut, pârâții au

garantat că apartamentul nr. 5 din str. Grigore Ureche, 56/1, mun. Chișinău, cu

nr. cadastral XXXXX, este un mijloc de executare a obligației de rambursarea a

împrumutului, însă, de fapt, aceștia l-au înșelat și fără să-1 informeze, având ca

scop eschivarea de la executarea obligațiilor pecuniare, au anulat sechestru și au

înstrăinat apartamentul enunțat copiilor lor minori prin contractul de donație nr.

9813 din 08 noiembrie 2010, autentificat notarial și înregistrat în Registrul

bunurilor imobile la 09 noiembrie 2010 sub numărul 0100/10/90719.

Invocă că, donatarii, la momentul încheierii contractului de donație,

aveau doar 5-6 ani, astfel, atât transmiterea bunului, cât și acceptarea acestuia a

fost efectuată nemijlocit de către soții Matei, care continuă să gestioneze și

utilizeze bunul, deoarece apartamentul a rămas în patrimoniul familiei Matei,

nu a fost radiat din proprietatea pârâților și nu a trecut în proprietatea unor terți,

patrimoniul acestora nefiind micșorat în mod gratuit.

Consideră că, contractul de donație nr. 9813 din 08 noiembrie 2010 este

un act juridic fictiv, deoarece nu a fost încheiat cu intenția de a produce efecte

juridice, dar de a frauda creditorii și de a evita aplicarea măsurilor de executare

silită asupra averii lor pentru stingerea datoriei.

Relevă că, la data de 23 mai 2013, a expediat în adresa pârâților o

reclamație, prin care a solicitat rambursarea împrumutului în termen de până la

31 mai 2013, însă aceasta nu a fost executată.

Afirmă că, întâmplător a aflat despre examinarea cererii de chemare în

judecată depusă de Zinaida Nicula împotriva pârâților cu privire la rambursarea

împrumutului și a depus cerere de revizuire, care prin decizia Curții Supreme de

Justiție din 11 iunie 2014 a fost admisă, casată încheierea Curții de Apel

Chișinău din 26 noiembrie 2013, decizia Curții de Apel din 02 iulie 2013 și

încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 octombrie 2013, cu

remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță.

Menționează că, pârâții nu și-au onorat obligația de rambursare a

împrumutului, motiv din care, consideră că, urmează a fi anulat contractul de

donație și aplicate măsurile de asigurare asupra apartamentului litigios, fapt ce

va asigura posibilitatea reală de încasare silită a sumei datorate.

2

Solicită declararea nulității contractului de donație nr. 9813 încheiat la

data de 08 noiembrie 2010 între Vitalie Matei, Rodica Matei și XXXXX,

YYYYY și ZZZZZ, a apartamentului nr. 5, situat în mun. Chișinău, str. Gr.

Ureche 56/1, cu nr. cadastral XXXXX, autentificat notarial de către notarul

Mihail Vidrașcu, cu aducerea părților la poziția inițială.

Pe parcursul examinării cauzei reclamantul și-a concretizat cerințele,

solicitând declararea nulității contractului de donație nr. 9813 încheiat la data de

08 noiembrie 2010 între Vitalie Matei, Rodica Matei și XXXXX, YYYYY și

ZZZZZ a apartamentului nr. 5, situat în mun. Chișinău, str. Gr. Ureche 56/1, cu

nr. cadastral XXXXX, autentificat notarial de către notarul Mihail Vidrașcu,

obligarea OCT Chișinău de a radia dreptul de proprietate înregistrat după

XXXXX, YYYYY și ZZZZZ asupra apartamentului nr. 5, situat în mun.

Chișinău, str. Gr. Ureche 56/1, cu nr. cadastral XXXXX, cu aducerea părților la

poziția inițială și încasarea în mod solidar din contul pârâților a taxei de stat în

mărime de 5 000 lei, a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 500 lei,

precum și cheltuielile de executare a titlului executoriu privind aplicarea

sechestrului asupra apartamentului litigios în mărime de 2 100 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 28 decembrie

2016 acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Respingând acțiunea, prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul

că, contractul de donație nr. 9813 din 08 noiembrie 2010 a fost încheiat între

Vitalie Matei și Rodica Matei, în calitate de donatori și XXXXX, YYYYY și

ZZZZZ, în calitate de donatari, cu respectarea condiției de formă a actului

juridic și, anume, forma scrisă, fiind semnat de ambele părți, iar reclamantul nu

a prezentat careva probe pertinente și concludente, prin care să confirme că,

contractul de donație enunțat a fost încheiat fără intența de a produce efecte

juridice, mai mult ca atât, reclamantul nu este parte a acestui contract și nu a

participat la încheierea tranzacției, condiție impusă de lege în cazul solicitării

anulării actului juridic, făcând trimitere la prevederile art. art. 208 alin. (2), 216,

217, 220, 221 alin. (1) și (2) și ale art. 666 alin. (1), (2) și art. 827 din Codul

civil.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017 a fost respins

apelul declarat de către Mihail Nicula și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 09 august 2017, reprezentantul lui Mihail Nicula, avocatul

Valentin Guțu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece au fost încălcate normele de drept material și, anume, nu

a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, a fost aplicată o lege care nu

trebuia să fie aplicată, a fost interpretată în mod eronat legea și au fost apreciate

în mod arbitrar probele, ceea ce a dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale recurentului, dreptul la un proces echitabil și dreptul de

proprietate.

3

Menționează că, intimații, înstrăinând apartamentul în baza contractului

de donație, au acționat cu rea-credință, având ca scop eschivarea de la

executarea obligației pecuniare. Acțiunile de rea-credință ale intimaților se

confirmă prin faptul trecerii formale a bunului pe numele copiilor lor minori,

însă de fapt, apartamentul a rămas în posesia părinților, adică a intimaților.

Astfel, invocă că, contractul de donație nr. 9813 din 08 noiembrie 2010 a

fost încheiat între părți fără intenția de naștere, modificare sau stingerea

drepturilor și obligațiilor civile – elemente definitorii ale actului juridic în

sensul art. 195 din Codul civil, ci doar a creat aparența existenței actului juridic

în realitate, existând o neconcordanță între voința reală și cea declarată.

Relevă că, prima instanță a respins acțiunea pe motiv că recurentul nu

este parte a contractului de donație și nu este în drept să-1 conteste, iar instanța

de apel și-a argumentat soluția pe existența consimțâmântului părților

contractante de a încheia actul juridic, adică, Vitalie Matei și Rodica Matei și-

au exprimat acordul să înstrăineze apartamentul și tot dânșii și-au exprimat

acordul să primească acest bun în calitate de repzentanți ai donatarilor - copiii

lor minori, în vârstă de 5 și 6 ani.

Consideră eronată concluzia instanțelor de judecată precum că, bunul

imobil a fost dobândit definitiv de copiii debitorilor, atât timp cât părinții

acestora sunt în drept să dispună de acest bun în realitate, inclusiv și să-1

înstrăineze, iar sursele obținute să le utilizeze în interes propriu.

Notează că, instanța de apel a omis să se expună asupra faptului că,

intimații prin încheierea contractului de donație s-au lipsit în mod fraudulos de

patrimoniul său, în situația în care, au garantat că apartamentul este un mijloc

de stingere a datoriei față de recurent.

Menționează că, instanța de apel a ignorat și faptul că, la data înstrăinării

gratuite a apartamentului, 08 noiembrie 2010, creditorii Mihail Nicula și

Zinaida Nicula dețineau din data de 06 iulie 2009 o creanță în sumă de 39 000

Euro față de intimați, nevalorificată la acel moment ca urmare a eschivării

acestora de la executarea obligației de restituire a împrumutului.

Declară că, instanța de apel nu a luat în considerație că, în recipisa din 06

iulie 2009 nu a fost indicată o dată scadentă de rambursare a împrumutului,

ulterioară celei de 08 noiembrie 2010 - data înstrăinării imobilului și nici nu

prevedea restituirea banilor la cererea scrisă a creditorilor, ceea ce denotă cu

certitudine că, obligația pecuniară era deja scadentă, iar intimații erau obligați la

data înstrăinării bunului să restituie suma împrumutată.

Consideră că, este eronată concluzia instanței de apel precum că, recipisa

nu are forță juridică și executorie dacă nu există o hotărâre judectorească de

încasare forțată a împrumutului, mai mult, aceasta este o concluzie pripită și

contradictorie expusă pe marginea unei și aceleiași decizi. Or, cu referire la

valabilitatea contractului de donație contestat, instanța de apel a reținut

prevederile art. 199 alin. (1) și (2) din Codul civil, precum că, consimțământul

părților ar fi fost liber, neviciat și cu intenția de a produce efecte juridice,

prevederi, care au fost ignorate de instanță la aprecierea valabilității contractului

4

de împrumut, care, la fel, este un act juridic, încheierea căruia a fost posibilă

prin exprimarea directă a consimțământului cu intenția de a produce efecte

juridice și, anume, ca intimații să primească mijloacele bănești și să le restituie

în termen restrâns.

Invocă că, instanța de apel nu și-a motivat soluția și nu a răspuns la

argumentul său privind legalitatea cauzei care a stat la baza încheierii

contractului de donație, în situația, în care, intimații au înstrăinat imobilul cu

titlu gratuit fără a dispune de alte bunuri care să acopere suma împrumutată,

precum și, asupra faptului că, contractul de donație contestat ar fi fost încheiat

cu intenția reală să producă efecte juridice veritabile terților, în măsura în care

să nu mai servească donatorilor sub nici o formă. Bunul nefiind înstrăinat unor

persoane terțe, cu capacitate de exercițiu deplină, care în mod legal și efectiv ar

fi dispus de el și, la caz, s-ar fi opus unei eventuale revocări sau anulări.

Consideră inoportună concluzia instanței de apel privind respingerea

prezentei acțiuni din considerentul că, în anul 2013, acțiunea depusă de Zinaida

Nicula împotriva lui Vitalie Matei și Rodicăi Matei cu privire la declararea

nulității contractului de donație a fost respinsă, or, soluția luată atunci de

instanțele de judecată s-a axat exclusiv pe faptul că acțiunea este prematură și

Zinaida Nicula nu deținea la acel moment o hotărâre judecătorească executorie

de încasare din contul debitorilor în beneficiul său a sumei împrumutate.

Susține că, în prezent, acțiunea este întemeiată în baza deciziei executorii

a Curții de Apel Chișinău din 18 februarie 2016, prin care a fost încasată din

contul lui Vitalie Matei și Rodicăi Matei în beneficiul recurentului și a Zinaidei

Nicula suma datoriei.

Califică ca eronată concluzia primei instanțe precum că, Mihail Nicula nu

este parte al contractului de donație și nu poate solicta anularea acestui act

juridic, deoarece nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice

persoană care are un interes născut și actual. Acțiunea în constatarea nulității

absolute este imprescriptibilă.

Invocă că, prin acțiunile de rea-credință a intimaților recurentul este lipsit

de propriile mijloace bănești pe o perioadă de 8 ani, care în realitate va fi mai

mare, deoarece intimații nu dispun de bunuri pentru a executa forțat hotărârea

judecătorească de încasarea sumei datorate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau

deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

5

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe

la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i

s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de

desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au

fost implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar

fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul

lui Mihail Nicula, avocatul Valentin Guțu nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

6

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței

CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede

puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra

Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către reprezentantul

lui Mihail Nicula, avocatul Valentin Guțu asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul reprezentantului lui Mihail Nicula, avocatul

Valentin Guțu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440

alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către reprezentantul lui Mihail Nicula, avocatul

Valentin Guțu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Luiza Gafton

judecătorul

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

7