3ra-1133/17 — contestarea actului administrativ

3ra-1133/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Gh. Stratulat dosarul nr. 3ra-1133/17

instanța de apel: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

Î N C H E I E R E

01 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Luiza Gafton

Judecătorii Dumitru Mardari, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Consiliul municipal Chișinău,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului teritorial

Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului municipal Chișinău,

intervenient accesoriu Valeriu Bădărău cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Consiliul municipal Chișinău și menținută hotărârea

Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 03 octombrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 20 august 2015, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău,

intervenient accesoriu Valeriu Bădărău cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin decizia Consiliului

municipal Chișinău nr. 3/45-69 din 19 mai 2015 s-a transmis în locațiune lui

Valeriu Bădărău încăperea cu suprafața de 7,3 m.p. situată în mun. Chișinău, bd.

Dacia 11/2 lit. A (etajul 1), pentru depozitarea obiectelor de uz casnic, pe un

termen de 3 ani.

Menționează că, în conformitate cu art. 64 alin. (1) lit. a) al Legii nr.436-

XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, a efectuat

controlul sub aspectul legal al deciziei menționate, în urma căruia a constatat că

aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare.

Invocă că, la adoptarea deciziei, Consiliul municipal Chișinău nu a respectat

prevederile art. 77 alin. (2), (3) și (4) al Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006

privind administrația publică locală, care stabilesc că, bunurile domeniului privat al

unității administrativ teritoriale pot fi înstrăinate, date în administrare, în arendă ori

locațiune, în condițiile legii. Înstrăinarea, concesionarea, darea în arendă ori în

locațiune a bunurilor proprietate a unității administrativ teritoriale se fac prin

1

licitație publică, organizată în condițiile legii, cu excepția cazurilor stabilite expres

prin lege.

Relevă că, conform pct. 23 din Regulamentului cu privire la modul de dare

în locațiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 483

din 29 martie 2008, autoritatea abilitată poate accepta darea bunurilor neutilizate în

locațiune prin negocieri directe, atunci când închirierea lor nu a fost solicitată la o

licitație, când cheltuielile de organizare a licitațiilor nu sunt justificate (nu sunt

acoperite de chiria pe 6 luni).

Afirmă că, conform Recomandării nr. 77 a Curții Supreme de Justiție din 18

mai 2015 cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 77 alin. (5) al Legii

privind administrația publică locală nr. 43 din 28 decembrie 2006, tranzacțiile

legate de înstrăinare, concesionare, cât și de darea în arendă ori în locațiune a

bunurilor proprietate a unității administrativ-teritoriale, poartă un caracter oneros,

deoarece urmează a fi încheiate ca urmare a expunerii acestora la licitație, condiție

obligatorie impusă de această normă, având în vedere că organizarea și

desfășurarea unei licitații, după reguli speciale, întotdeauna urmărește scopul

obținerii, în final, a prețului maxim propus.

Susține că, procedura licitării dreptului de locațiune urma a fi petrecută în

conformitate cu Regulamentul privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat

prin Hotărârea Guvernului RM nr. 136 din 10 februarie 2009, care stabilește că,

organizarea și desfășurarea licitației este condiționată de asigurarea liberului acces

la licitație și a drepturilor egale pentru toți participanții, cu excepția celor lipsiți de

acest drept și prioritatea prețului maxim propus.

Astfel, susține că, Consiliul municipal Chișinău urma să asigure accesul liber

și egalitatea tuturor doritorilor de a obține dreptul la locațiune asupra încăperii cu

suprafața de 7,3 m.p. din bd. Dacia 11/2 lit. A (etajul 1).

Susține că, la data de 24 iunie 2015 a înaintat pârâtului notificarea nr.

l304/OT4-1267, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 3/45-69 din 19 mai 2015

cu privire la darea în locațiune a unei încăperi din bd. Dacia 11/2, lit. A (etajul 1),

însă aceasta nu a fost executată.

Solicită anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 3/45-69 din 19

mai 2015 „Cu privire la darea în locațiune lui Valeriu Bădărău a unei încăperi din

bd. Dacia 11/2, lit. A (etajul 1)”.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 octombrie 2016 a

fost admisă acțiunea și a fost anulată decizia Consiliului municipal Chișinău nr.

3/45-69 din 19 mai 2015 „Cu privire la darea în locațiune a unei încăperi din bd.

Dacia 11/2, lit. A (etajul 1)”.

Prima instanță anulând decizia nr. 3/45-69 din 19 mai 2015 și-a argumentat

concluzia prin faptul că, tranzacțiile legate de înstrăinare, concesiune, cât și de

darea în arendă ori în locațiune, a bunurilor proprietate a unității administrativ-

teritoriale poartă un caracter oneros, urmând a fi încheiate ca rezultat al expunerii

acestora la licitație, condiție obligatorie impusă de lege, făcând trimitere la

prevederile art. 77 alin. (2), (3) și (5) al Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006

privind administrația publică locală.

2

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017 a fost respins apelul

declarat de către Consiliul municipal Chișinău și menținută hotărârea primei

instanțe.

La data de 17 august 2017, Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului și casarea

integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei

noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept

material și, anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, a fost

interpretată în mod eronat legea și analogia legii, nu au fost constatate și elucidate

pe deplin circumstanțele cauzei, a fost calificat greșit raportul material litigios și

greșit a fost soluționat conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative,

mai mult, nu au fost luate în considerație probele și argumentele prezentate de

Consiliul municipal Chișinău.

Menționează că, încăperea enunțată nu a fost solicitată de alți pretendenți, iar

Valeriu Bădărău este locatarul acestei încăperii, deținând în proprietate

apartamentul nr. 117 situat în mun. Chișinău, bd. Dacia 11/2.

Relevă că, având în vedere nota informativă a Direcției generale economie,

reforme și relații patrimoniale nr. 02-09/1465 din 16 noiembrie 2011 și în

conformitate cu Regulamentul gestionării clădirilor, construcțiilor și încăperilor cu

altă destinație decât cea locativă - proprietate municipală și a prevederilor art. 875

din Codul civil, ale art. 14 alin. (2) lit. c), 77 alin. (2) și art. 19 alin. (4) ale Legii nr.

436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, s-a transmis în

locațiune lui Valeriu Bădărău, încăperea cu suprafața de 7,3 m.p., din bd. Dacia

11/2, pe un termen de trei ani.

Notează că, conform prevederilor art. 14 lit. c) al Legii nr. 436 din 28

decembrie 2006 privind administrația publică locală, consiliile locale decid darea

în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor

domeniului public al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, precum

și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii.

Afirmă că, nu poate fi reținut motivul precum că, Consiliul municipal

Chișinău a ignorant prevederile art. 77 alin. (2), (3) și (5) al Legii nr. 436 din 28

decembrie 2006 privind administrația publică locală, conform cărora, înstrăinarea,

concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor proprietate a unității

administrativ-teritoriale se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii,

cu excepția cazurilor stabilite expres prin lege, deorece prevederea dată are un

caracter general și expres prevede faptul cu excepția cazurilor stabilite expres prin

lege.

Invocă că, conform prevederilor art. 17 al Legii nr. 121 din 04 mai 2007 cu

privire la administrarea și deetatizarea proprietății publice, fondurile fixe și alte

active pe termen lung neutilizate de instituțiile publice, de întreprinderile de

stat/municipale și de societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public

(denumite în continuare active neutilizate) pot fi date în locațiune cu acordul

3

prealabil al autorității administrației publice centrale sau locale, care va decide

asupra modului de selectare a locatarului, în conformitate cu legislația în vigoare.

Mai invocă că, conform prevederilor art. 3 alin. (2) al Legii privind

administrația publică locală, autoritățile administrației publice locale beneficiază de

autonomie decizională, organizațională, gestionară și financiară, au dreptul la

inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice locale,

exercitându-și, în condiție legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat, iar

conform prevederilor art. 14 alin. (2) lit. c) și d), art. 43 alin. (1) lit. d) și e) din

aceeași lege, consiliul local decide înstrăinarea, concesionarea, darea în arendă ori

în locațiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), orașului

(municipiului), după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în

condițiile legii.

Susține că, conform pct. 23 din Regulamentul cu privire la modul de dare în

locațiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 483 din 29

martie 2008, Autoritatea abilitată poate accepta darea bunurilor neutilizate în

locațiune prin negocieri directe, atunci cînd închirierea lor nu a fost solicitată la o

licitație, când cheltuielile de organizare a licitațiilor nu sunt justificate (nu sunt

acoperite de chiria pe 6 luni), precum și în alte cazuri.

În acest sens, invocă și prevederile pct. 3.1.1 din Regulamentul gestionării

clădirilor, construcțiilor și încăperilor cu altă destinație decât cea locativă -

proprietate municipală, care stabilsesc că, la licitație sunt propuse pentru închiriere

acele încăperi, care sunt solicitate de două sau mai multe persoane, iar conform pct.

3.1.2 din același Regulament, darea în locațiune a încăperilor, care nu au fost

solicitate de mai mulți pretendenți, pe baza principiilor generale.

Relevă că, instanța de apel nu a luat în considerație aceste prevederi și nici

faptul că, încăperea transmisă în locațiune are suprafața de 7,3 m.p., iar procesul de

organizare a unei licitații în privința încăperii este costisitoare, astfel, cheltuielile ce

urmează a fi suportate nu sunt justificate.

Mai menționează că, conform prevederilor art. 8 alin. (1) al Legii nr. 1324

din 10 martie 1993 cu privire la privatizarea fondului de locuințe, proprietarii de

locuință privatizată sunt coposesorii instalațiilor și comunicațiilor inginerești, ai

locurilor de uz comun ale imobilului și a terenurilor de pe lângă el.

Astfel, susține că, toți locatarii au în posesie locurile de uz comun a

imobilului (încăperile de la subsol, etaj tehnic, etc.) darea în locațiune a acestor

locuri de uz comun este un proces de legiferare a folosinței acestora.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

4

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Consiliul municipal

Chișinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recursuri nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

5

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de către Consiliul municipal Chișinău, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Luiza Gafton

judecătorul

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

6