2ra-1914/17 — incasarea sumei in ordine de regres

2ra-1914/17 — incasarea sumei in ordine de regres (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosar nr. 2ra-1914/17

Prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău

(judecător Tatiana Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

(judecători N. Budăi, I. Muruianu, I. Cotruță)

Î N C H E I E R E

01 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Luiza Gafton

Judecători Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mocruha Alexandru, prin

intermediul reprezentantului său, avocatul Valeriu Isiumbeli,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Compania Internațională

de Asigurări ”Asito” SA împotriva lui Mocruha Alexandru cu privire la încasarea în ordine

de regres a despăgubiri de asigurare și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2017, prin care s-a casat integral

hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 19 decembrie 2016 și emisă o hotărâre

nou, prin care cererea de chemare în judecată depusă de Compania Internațională de

Asigurări ”Asito” SA se admite integral și se încasează de la Mocruha Alexandru în

beneficiul CIA ”Asito” SA suma despăgubirii de asigurare în mărime de 27938,00 lei, taxa

de stat în mărime de 629,00 lei, în total suma de 29405,00 lei

C O N S T A T Ă:

La 19 ianuarie 2015 Compania Internațională de Asigurări ”Asito” SA a înaintat în

instanța de judecată cerere de chemare în judecată împotriva lui Mocruha Alexandru (f.d. 4-

5), prin care a solicitat admiterea acțiunii cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești privind

încasarea de la Mocruha Alexandru în folosul reclamantului a sumei de 27938,00 lei,

precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, a indicat că, potrivit deciziei Poliției Rutiere din 06 februarie

2013, Mocruha Alexandru a fost recunoscut vinovat în producerea accidentului rutier,

produs la 22 ianuarie 2013, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul ”Mercedes-

Benz” cu numărul de înmatriculare xxxxx, condus de către Munteanu Igor.

Menționează că, dat fiind faptul că, la momentul producerii accidentului, Mocruha

Alexandru, posesorul autovehicului Renault Kangoo cu numărul de înmatriculare yyyyy

deținea contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, Compania de asigurare

1

a achitat despăgubirea de asigurare persoanei păgubite în sumă de 27938,00 lei.

Evidențiază că, concomitent a fost stabilit faptul că la momentul producerii

accidentului rutier Mocruha Alexandru se afla în stare de ebrietate.

Astfel, în temeiul art. 29 lit. b) din Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, reclamantul

și-a valorificat dreptul de a înainta prezenta acțiune de regres față de Mocruha Alexandru.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 19 decembrie 2016 (f.d. 140;

144-145), acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

În susținerea soluției sale, instanța de fond a statuat că în procesul-verbal cu privire la

contravenție, prin care a fost recunoscut Mocruha Alexandru vinovat în producerea

accidentului rutier dn 22 ianuarie 2013, nu este reflectată starea de ebrietatea a făptuitorului,

iar procesul-verbal nr. 5201 al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a

alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei din 22.01.2013, din care rezultă că Mocruha

Alexandru se află în stare de ebrietate alcoolică de grad avansat, nu poate fi reținut ca probă

de către instanța de judecată, deoarece contravine pct. 28 al Regulamentului privind modul

de testare alcooscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și natura

ei.

A conchis instanța de fond că, în condițiile în care procesul-verbal nr. 5201 al

examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și

naturii ei din 22.01.2013 contravine legislației, iar în privința făptuitorului nu există nici o

sentință de condamnare pentru faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate

și nici o hotărâre de atragere la răspundere contravențională pentru conducerea mijlocului

de transport în stare de ebrietate, în speță nu sunt temeiuri de încasare de la Mocruha

Alexandru, în acțiune de regres, a despăgubirii de asigurare a persoanei păgubite.

La data de 10 ianuarie 2017, Compania Internațională de Asigurări ”Asito” SA a

declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 19 decembrie

2016 (f.d. 143; 158-161), solicitând casarea integrală a acesteia și emiterea unei noi decizii

prin care să fie dispusă încasarea sumei de 27938, 00 lei și a cheltuielilor de judecată în

sumă de 838,00 lei din contul lui Alexandru Mocruha în beneficiul CIA ”Asito” SA.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017 (f.d. 173, 174-181), apelul

declarat de CIA ”Asito” SA a fost admis, cu casarea integrală a hotărârii Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată

depusă de Compania Internațională de Asigurări ”Asito” SA împotriva lui Mocruha

Alexandru cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubiri de asigurare și a

cheltuielilor de judecată a fost admisă, cu încasarea de la Mocruha Alexandru în beneficiul

CIA ”Asito” SA a sumei despăgubirii de asigurare în mărime de 27938,00 lei și taxa de stat

în mărime de 629,00 lei, în total suma de 29405,00 lei.

În motivarea deciziei sale, instanța de apel a constatat că instanța de fond nu a avut

temeiuri de fapt și drept pentru a respinge acțiunea înaintată de CIA ”Asito” SA, or, starea

de ebrietatea cu grad avansat a vinovatului în producerea accidentului rutier, Mocruha

Alexandru a fost stabilită cu certitudine prin procesul-verbal nr. 5201 al examinării medicale

de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei din

22.01.2013 și confirmat prin răspunsul parvenit de la IMSP ”Dispensarul Republican de

Narcologie” din data de 29 martie 2017 cu nr. 0112/522.

2

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a

apreciat critic concluzia instanței de fond, precum că, procesul-verbal nr. 5201 din 22

ianuarie 2013 este unul nul pe motiv că nu a a fost înmânat lui Mocruha Alexandru, relevând

că nu poate surveni nulitatea unui asemenea act din cauza unui astfel de motiv formal,

întrucât probele biologice au fost preluate de la Mocruha Alexandru de către medicul abilitat

ale instituției competente și anume ÎMSP ”Dsipensarul Republican de Narcologie”.

Suplimentar instanța de apel a notat că, nu pot fi reținute concluziile primei instanțe,

precum că starea de ebrietate în privința lui Mocruha Alexandru nu a fost demonstrată printr-

o sentință de condamnare pentru faptul conducerii mijlocului de transport în stare de

ebrietate și nici printr-o hotărâre de atragere la răspundere contravențională pentru

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, or, acest fapt nici nu este necesar,

deoarece starea de ebrietate a făptuitorului a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 5201 din

22.01.2013, iar faptul că agentul constatator sau alte organe de drept competente au omis

să-l atragă la răspundere contravențională sau penală și pentru conducerea mijlocului de

transport în stare de ebrietate, nu poate leza drepturile civile ale CIA ”Asito” SA , într-un

litigiu de încasare în ordine de regres a despăgubirii de asigurare.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, Mocruha Alexandru la data de 13 iulie

2017, prin intermediul reprezentantului său, avocatul Valeriu Isiumbeli a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, solicitând admiterea

recursului cu casarea deciziei ca fiind neîntemeiată și ilegală, cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Botanica din 19 decembrie 2016.

În motivarea recursului, a susținut că decizia instanței de apel a fost adoptată cu

încălcarea esențială și cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procesual, ceia ce

se încadrează în temeiurile recursului prevăzut de art. 432 alin. (2) a), b) c) și alin. (4) Cod

de procedură civilă.

A specificat că, instanța de apel neîntemeiat și ilegal a reținut în calitate de probă, un

înscris care nu a fost examinat în instanța de fond și anume scrisoarea parvenită la data de

29 martie 2017 cu nr. 0112/522 de la Dispensarul Republican de Narcologie și care a fost

pus la baza deciziei instanței de apel, or, reclamantul a avut posibilitate să prezente această

probă la examinarea pricinii în fond.

Consideră că instanța de apel și-a întemeiat decizia în baza unui act ce nu are putere

juridică, astfel încălcând prevederile art. 122 alin. (1) Cod de procedură civilă.

În continuare, recurentul invocă că starea de ebrietate poate fi confirmată numai

printr-o decizie al organului abilitat și nicidecum prin proces-verbal al examinării medicale

de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, care a fost

întocmit unilateral, fără a fi adus la cunoștința persoanei vizate, fără a i se acorda termen de

contestare. Consideră că, starea de ebrietate avansată constituie o infracțiune, care poate fi

dovedită numai prin adoptarea unei sentințe definitive și care la caz nu a fost prezentată în

ședința de judecată. Totodată, recurentul afirmă că instanța de apel eronat a aplicat

prevederile art. art. 514, 572 Cod Civil, în condițiile în care nu a fost stabilită culpa

făptuitorului.

La 29 septembrie 2017 Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a

cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de

o lună de la data primirii copiei respective.

3

Prin referința depusă la data 23 octombrie 2017, intimatul și-a exprimat dezacordul

cu recursul declarat, considerându-l neîntemeiat și inadmisibil. Intimatul susține că instanța

de apel a examinat minuțios și sub toate aspectele litigiul, iar afirmația recurentului cu

referire la proba admisă în ordinea de apel, este una declarativă, or, acest înscris reprezintă

doar o confirmare a celor stabilite în procesul-verbal nr. 5201 din data de 22.01.2013.

Intimatul consideră că, expertizarea cu prelevarea probelor complexe (sânge, urină,

salivă) a constatat cu certitudine starea de ebrietate de grad avansat a recurentului, ceia ce

constituie temei cert pentru formularea acțiunii de încasare în ordine de regres a despăgubirii

achitate păgubașului de către CIA ”Asito” SA.

Solicită respingerea recursului declarat de Mocruha Alexandru, considerându-l

inadmisibil.

Examinând admisibilitatea recursului potrivit rigorilor prevăzute de art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

consideră că recursul depus de Mocruha Alexandru urmează a fi declarat inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor

verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Potrivit art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare

prevăzut la art. 434.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii de însoțire nr. 8885-4 din data de 16 mai 2017, decizia Curții de Apel

Chișinău a fost expediată în adresa părților la 16 mai 2017 (f.d. 182). Din motivul că la

materialele dosarului nu se regăsește avizul de recepție a actului judecătoresc contestat și

nicio recipisă care ar atesta că recurentului sau reprezentantului său i-a fost comunicată

decizia integrală a instanței de apel, nu poate fi stabilită cu precizie data la care recurentul

sau reprezentantul său a recepționat decizia integrală a instanței de apel, dar ținând cont de

faptul că actul comunicării nu se putea produce mai devreme de 16 mai 2017, recursul din

13 iulie 2017 se consideră a fi declarat în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-

l declare.

În speță, recursul a fost înaintat de Mocruha Alexandru, partea în proces împotriva

căruia a fost declanșată acțiunea civilă, astfel încât temeiul stipulat de art. 433 lit. c) Cod de

procedură civilă nu are incidență.

Potrivit art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

La caz, completul relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de procedură

civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, completul conchide că recursul nu poate

fi considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate de art. 433 lit. b), c) sau d) Cod de

procedură civilă.

4

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la încadrarea

celor invocate în recurs în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2)-(4) Cod de procedură

civilă, completul constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art. 433 lit. a)

Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Potrivit art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al aceluiași articol prevede că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea

au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste condiții, trebuie

observat caracterul extraordinar al acestei căi de atac, la care se poate recurge doar în

cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de

procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Raportând normele legale precitate la materialele dosarului, instanța constată că

cererea de recurs nu a întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b),

c), d) din Codul de procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

5

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt incidente

la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din succesiunea actelor

dosarului rezultă că recurentul a reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară

asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

În limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanța conchide

că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, adică nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicări eronate din

partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Din aceste raționamente, completul Colegiului constată existența

temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea

instanței, raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Completul relevă că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în funcție

de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie 2014), iar în

concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de

succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod unanim

că recursul declarat de Mocruha Alexandru nu ridică probleme de drept și nu poate fi

acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Mocruha Alexandru se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Luiza Gafton

Judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

6

7