3ra-826/17 — constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă și repararea prejudiciului material și moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral
- Temei legal
- instituţiile medico-sanitare, garanţii la angajare, încheierea contractului individual de muncă
3ra-826/17 — constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă și repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: C. Albu dosarul nr. 3ra-826/17 instanța de apel: S. Procopciuc, E. Grumeza, A. Garbuz D E C I Z I E 25 octombrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova - succesor în drepturi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și recursul declarat de Liciu Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Popescu Marcel, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Liciu Natalia împotriva Consiliului raional Ocnița, intervenienți accesorii Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Iurcu Fiodor, cu privire la constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă și repararea prejudiciului material și moral cauzat în urma privării ilegale de posibilitatea de a munci, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 04 aprilie 2017, prin care a fost admis apelul declarat de Consiliul raional Ocnița, casată hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016 în partea admiterii acțiunii, cu emiterea în partea dată a unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată, c o n s t a t ă La 31 decembrie 2014, Liciu Natalia s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Ocnița,
intervenienți accesorii Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Iurcu Fiodor, cu privire la constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă, repararea prejudiciului material și moral cauzat în urma privării ilegale de posibilitatea de a munci și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 02 octombrie 2007 Guvernul Republicii Moldova a emis hotărârea nr. 1079, prin care a fost aprobat Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice.
Indică că, Regulamentul respectiv pune în aplicare prevederile art. 4 alin. (21) al Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995 și stipulează în mod detaliat mecanismul de selectare, asigurare de acces egal al candidaților pentru ocuparea 1 funcțiilor de conducător al instituțiilor medico-sanitare publice, ținându-se cont de calificarea profesională a acestora, experiența în domeniu și abilitățile manageriale ale candidaților respectivi.
Menționează că, la 30 octombrie 2007 a fost emis ordinul Ministerului Sănătății nr. 404 „Cu privire la delimitarea juridică a asistenței medicale primare la nivel raional”, prin care, în scopul asigurării accesului populației la asistență medicală calitativă în cadrul sistemului de sănătate raional, sporirii calității asistenței medicale primare și receptivității prestatorilor la necesitățile populației, pentru îmbunătățirea echității în utilizarea și distribuirea serviciilor de asistență medicală primară și pentru sporirea transparenței în utilizarea surselor financiare destinate asistenței medicale primare, a fost efectuată delimitarea juridică la nivel raional a serviciului de asistență medicală primară de la serviciul spitalicesc și cel specializat de ambulator.
Prin Anexa nr. 1 al ordinului respectiv a fost aprobat Regulamentul-cadru al Instituției Medico - Sanitare Publice Spitalul Raional. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 404 din 30 octombrie 2007 a fost publicat în Monitorul Oficial Nr. 78-79 din 18 aprilie 2008. Susține că la, data de 27 martie 2008, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a organizat și a desfășurat, pentru prima dată, concursul pentru ocuparea funcției de conducător al Instituției Medico - Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița. În urma desfășurării concursului, învingător pentru funcția menționată a fost declarat Iurcu Fiodor. La 25 aprilie 2013, Consiliul raional Ocnița a emis decizia nr. 4/7 „Cu privire la prelungirea contractului cu Iurcu Fiodor, directorul Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița”, prin care Consiliul a dispus prelungirea contractului individual de muncă cu Iurcu Fiodor pe un termen de cinci ani.
Tot la aceiași dată, 25 aprilie 2013 a fost încheiat între Consiliul raional Ocnița și Iurcu Fiodor un nou contract individual de muncă pe perioadă determinată, având obiect prestarea de către Iurcu Fiodor a serviciilor de administrare a Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița. Relevă că, decizia Consiliului raional Ocnița nr. 4/7 din 25 aprilie 2013 „Cu privire la prelungirea contractului cu Iurcu Fiodor, directorul Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița”, precum și contractul individual de muncă din 25 aprilie 2013 dintre Consiliul raional Ocnița și Iurcu Fiodor au fost contestate de către Ministerul Sănătății inițial prin cerere prealabilă, iar ulterior în instanța de judecată.
Astfel, prin hotărârea Judecătoriei Ocnița din 30 decembrie 2013 cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Sănătăți împotriva Consiliului raional Ocnița și Iurcu Fiodor, intervenient Oficiul Teritorial Edineț (raionul Ocnița) al Cancelariei de Stat, privind nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, anularea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ, constatarea nulității contractului individual de muncă pe durată determinată și nefurnizarea informației oficiale, a fost respinsă integral. Ulterior, prin decizia Curții de Apel Bălți din 29 mai 2014 a fost admis apelul declarat de către Ministerul Sănătății, casată integral hotărârea Judecătoriei Ocnița din 30 decembrie 2013, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
Iar, prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 24 septembrie 2014, recursurile declarate de Consiliul 2 raional Ocnița și Iurcu Fiodor au fost considerate inadmisibile, fiind astfel menținută decizia Curții de Apel Bălți din 29 mai 2014. Arată reclamanta că, prin ordinul Ministerului Sănătății nr. 121-P § 1 din 25 septembrie 2014 a fost aprobată Metodologia evaluării candidaților pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița, iar prin ordinul Ministerului Sănătății nr. 121-P § 2 din 25 septembrie 2014 „Cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița”, Ministerul Sănătății a lansat concursul pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița.
În continuare reclamanta menționează că, în urma petrecerii de către Ministerul Sănătății al concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului raional Ocnița, la data de 30 octombrie 2014, prin procesul-verbal și decizia Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița, Comisia respectivă a desemnat-o în calitate de învingător al concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița. La 04 decembrie 2014, a depus o cerere către Consiliul raional Ocnița prin care a solicitat să fie angajată în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, cu examinarea chestiunii respective la ședința imediat următoare a Consiliului.
Totodată, în cererea respectivă a indicat faptul că este învingătoarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița, organizat și petrecut de Ministerul Sănătății la data de 30 octombrie 2014. La 12 decembrie 2014 a avut loc ședința Consiliului raional Ocnița, însă solicitarea ei din 04 decembrie 2014 nu a fost examinată. Urmarea celor relatate, menționează că, prin scrisoarea Consiliului raional Ocnița nr. 03-9/494 din 23 decembrie 2014 i-a fost adus la cunoștință că cererea sa din 04 decembrie 2014 a fost examinată la ședința Comisiei consultative de specialitate în domeniul respectării drepturilor omului, protecției consumatorului și cooperării transfrontaliere, însă de către Consiliul raional Ocnița nu a fost emisă vre-o decizie de numire a ei în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița.
Solicită reclamanta, constatarea ca neîntemeiat a refuzului Consiliului raional Ocnița de angajare în calitate de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița; obligarea Consiliului raional Ocnița să încheie contract individual de muncă pe un termen de 5 (cinci) ani cu emiterea unei decizii de numire în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița; obligarea Consiliului raional Ocnița să efectueze achitarea diferenței dintre salariul primit la locul actual de muncă și salariul directorului Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița; repararea prejudiciului moral cauzat în mărime de 20000 lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016 cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. S-a constatat ca neîntemeiat refuzul Consiliului raional Ocnița de angajare a Nataliei Liciu în funcția de director al Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, ca învingător al concursului de ocupare a funcției de director al IMSPSR Ocnița din 30 octombrie 2014. S-a obligat Consiliul raional Ocnița de a încheia un contract individual de muncă pe un termen de 5 ani cu Natalia Liciu, în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul 3 Raional Ocnița. S-a obligat Consiliul raional Ocnița să repare prejudiciul moral cauzat Nataliei Liciu în mărime de 10000 lei.
În rest, pretențiile Nataliei Liciu privind obligarea Consiliului raional Ocnița de a efectua achitarea diferenței dintre salariul primit la locul actual de muncă și salariul directorului Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița și compensarea cheltuielilor de judecată, s-au respins ca neîntemeiate. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Consiliul raional Ocnița a contestat-o cu apel. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 04 aprilie 2017, a fost admis apelul declarat de Consiliul raional Ocnița, casată hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016 în partea admiterii acțiunii, fiind emisă în partea casată o nouă hotărâre de respingere a cererii de chemare în judecată.
În rest, hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 29 mai 2017, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a declarat recurs, iar la data de 07 iulie 2017 a depus recurs suplimentar, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că a fost emisă cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural, iar aprecierea probelor a fost una arbitrală. Susține recurentul că, pricina a fost examinată în instanța de apel în absența Nataliei Liciu căreia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată.
De asemenea cu referire la fondul cauzei indică că, funcțiile de conducător al instituțiilor medico-sanitare publice raionale sunt ocupate exclusiv pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății, concursul reprezentând unica modalitate legală de ocupare a funcției de conducător al unei instituții medico-sanitare publice. A mai indicat că, Consiliul raional Ocnița nu a contestat prevederile ordinelor Ministerului Sănătății cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului raional Ocnița, astfel că legalitatea organizării și efectuării concursului respectiv este indubitabilă. Consideră că, Consiliul raional Ocnița în calitate de fondator al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, în mod neîntemeiat a refuzat intimatei angajarea sa în funcția de director în baza concursului petrecut, la care a fost desemnată câștigătoare.
La data de 03 iulie 2017, cerere de recurs a declarat și Liciu Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Popescu Marcel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În susținerea recursului a invocat încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Astfel, recurenta a invocat motive similare recursului Ministerului Sănătății, considerând decizia instanței de apel ilegală, neîntemeiată și fără careva argumente juridice pertinente.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 4 și art. 6 al Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995, pct. 4, 5, 10, 11, 16 și 20 al Regulamentului privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007, art. 47, 4 art. 56, art. 259 și art. 260 din Codul Muncii, care susține că nu au fost aplicate corect de către instanța de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 04 aprilie 2017 a fost expediată în adresa părților la 05 mai 2017, fiind recepționată de către Ministerul Sănătății la 12 mai 2017 și de către Liciu Natalia la 15 mai 2017, fapt confirmat prin avizele de recepție a scrisorilor recomandate (f.d.
173, 175 Vol. II). Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții s-au conformat prevederilor legale și a declarat recursurile în termen. Prin referințele depuse la 11 iulie 2017, 26 iulie 2017 și 18 octombrie 2017, Consiliul raional Ocnița a invocat caracterul neîntemeiat al recursurilor și a solicitat respingerea acestora. Prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 19 iulie 2017, recursurile declarate de către Ministerul Sănătății și Liciu Natalia au fost considerate admisibile și transmise Colegiului lărgit pentru a fi examinate în fond. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursurile, a casa decizia Curții de Apel Bălți din 04 aprilie 2017 și a menține hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe. Astfel, judecând temeiurile invocate în cererile de recurs prin prisma legislației în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios și a circumstanțelor stabilite, Colegiul consideră concluzia instanței de apel greșită, rezultată din interpretarea eronată a normele de drept material, ceea ce în conformitate cu prevederile art.432 alin. (2), lit. c) CPC constituie temei de casare a hotărârii judecătorești.
În susținerea poziției date, Colegiul reiterează prevederile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, conform cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În temeiul art. 259 Codul muncii, drepturile și obligațiile conducătorului unității în sfera raporturilor de muncă sunt reglementate de prezentul cod, de alte acte normative, de documentele de constituire ale unității și de contractul individual de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (21) al Legii ocrotirii sănătății nr. 411- XIII din 28 martie 1995, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale sunt selectați prin concurs organizat de Ministerul Sănătății și sunt numiți în funcție de către fondator. Regulamentul privind numirea în 5 funcție a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice în bază de concurs se aprobă de Guvern. Conform alin. (22) al aceluiași articol, conducătorul instituției medico-sanitare publice gestionează instituția în baza unui contract încheiat cu fondatorul pe un termen de 5 ani.
Dispoziții similare se regăsesc și în prevederile pct. 4 al Regulamentului privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007 (în vigoare până la 09.09.2016), conform cărora funcțiile de conducător (director, medic- șef) al instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale (în continuare - instituții) sunt ocupate exclusiv pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății (în continuare - Minister). Iar, în conformitate cu pct. 14 al Regulamentului, metodologia evaluării candidaților se elaborează și se aprobă de către Minister în fiecare caz aparte, înainte de anunțarea concursului, ținându-se cont de particularitățile specifice și domeniul de activitate ale instituției.
Subsidiar, Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007, stipulează în mod detaliat mecanismul de selectare, asigurare al accesului egal al candidaților pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducător, ținând cont de calificarea profesională, experiența în domeniu și abilitățile manageriale. Din materialele dosarului s-a constatat că, prin ordinul Ministerului Sănătății nr.121-P§2 ,,Cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița” din 25 septembrie 2014, a fost lansat concursul pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița.
Prin ordinul Ministerului Sănătății nr.121-P§l din 25 septembrie 2014 a fost aprobată Metodologia evaluării candidaților pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița. Actele cauzei atestă că, la 30 octombrie 2014, prin procesul-verbal și decizia Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița, Comisia respectivă a desemnat-o pe Liciu Natalia în calitate de învingător al concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița (f.d. 35- 37 Vol. I ). Prin cererea din 04 decembrie 2014, Liciu Natalia a solicitat Consiliului raional Ocnița să fie angajată în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, cu examinarea chestiunii respective la ședința imediat următoare a Consiliului.
Prin urmare, după cum rezultă din materialele dosarului, la ședința Consiliului raional Ocnița din 12 decembrie 2014, cererea Nataliei Liciu din 04 decembrie 2014 nu a fost examinată. În conformitate cu art. 6 lit. a) al Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995, sunt stabilite competențele pentru autoritățile administrației publice locale în domeniul asigurării sănătății populației, iar în corespundere cu acestea, autoritățile administrației publice locale, pe teritoriul din subordine îndrumă, în limitele competenței, subdiviziunile de sănătate de interes local, numesc și eliberează din funcție conducătorii acestora în condițiile art. 4. 6 Prin prisma art. 47 alin. (1) și (2) din Codul muncii, refuzul neîntemeiat de angajare este interzis.
Se interzice orice limitare, directă sau indirectă, în drepturi ori stabilirea unor avantaje, directe sau indirecte, la încheierea contractului individual de muncă în dependență de sex, rasă, etnie, religie, domiciliu, opțiune politică sau origine socială. În cazul dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza negocierilor dintre salariat și angajator. Încheierea contractului individual de muncă poate fi precedată de circumstanțe specifice (susținerea unui concurs, alegerea în funcție etc.). Iar, potrivit art. 260 alin. (1) și (2) din Codul muncii, contractul individual de muncă cu conducătorul unității se încheie pe durata indicată în documentele de constituire ale unității sau pe un termen stabilit în contract prin acordul părților.
Legislația în vigoare sau documentele de constituire ale unității pot prevedea proceduri speciale ce vor preceda încheierea contractului individual de muncă cu conducătorul unității (organizarea concursului, alegerea sau numirea în funcție). Raționând prin prisma normelor de drept enunțate, instanța de recurs denotă că, funcțiile de conducător al Instituțiilor Medico-Sanitare Publice Raionale sunt ocupate exclusiv pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății, care reprezintă unica modalitate legală de ocupare a funcției de conducător al unei instituții medico- sanitare publice și prin urmare, refuzul în încheierea contractului individual de muncă se consideră neîntemeiat.
De alt fel, prima instanță corect a reținut și faptul că, concursul reprezintă unica modalitate legală de ocupare a funcției de conducător al unei instituții medico- sanitare publice, iar atât timp cât legea stabilește reguli stricte de selectare și numire în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aceste reguli nu pot fi încălcate și substituite prin aprobarea de regulamente interne sau clauze contractuale. Așa fiind, normele enunțate nu cuprind o reglementare ce ar permite ca opțiune autorităților publice locale să încheie sau să refuze de a încheia contracte de muncă, sau să prelungească contractele cu conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice în baza regulamentelor interne sau în baza clauzelor contractuale.
În același timp, Colegiul menționează că ordinile Ministerului Sănătății nr.121- P§1 și nr.121-P§2 din 25 septembrie 2014 cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița și aprobarea Metodologiei evaluării candidaților pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional Ocnița, nu au fost contestate de careva părți. Potrivit art. art. 43 alin.(1) lit. n) al Legii privind administrația publică locală nr. 436 din 28 decembrie 2006, consiliului raional numește, pe bază de concurs desfășurat conform legislației în vigoare, secretarul consiliului raional și conducătorii instituțiilor și subdiviziunilor din subordine.
În acest context, Colegiul conchide că, Consiliul raional Ocnița în calitate de fondator al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, în mod neîntemeiat a refuzat Nataliei Liciu angajarea sa în funcția de director în baza concursului petrecut, la care a fost desemnată câștigătoare. Astfel, în cazul în care se constată că refuzul angajatorului este neîntemeiat, instanța va dispune obligarea angajatorului la încheierea contractului individual de muncă, care urmează a fi încheiat din ziua adresării persoanei cu cerere de angajare.
7 Față de aceste considerente, prima instanță corect a constatat ca fiind neîntemeiat refuzul Consiliului raional Ocnița de angajare a Nataliei Liciu în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, în baza concursului din 30 octombrie 2014 și prin urmare, întemeiat a obligat Consiliul raional Ocnița, de a încheia un contract individual de muncă pe un termen de cinci ani cu Liciu Natalia, la funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița. Argumentele instanței de apel referitoare la faptul că procesul-verbal și decizia Comisiei de concurs din 30 octombrie 2014 prin care Liciu Natalia a fost desemnată în calitate de învingător al concursului, nu există în original, iar Consiliul raional Ocnița a negat că copia acestor acte ar fi veridice, nu pot fi reținute, deoarece, înscrisurile date au fost depuse în copie autentificate în modul stabilit de lege.
Or, conform art. 138 alin. (2) și (4) CPC, dacă înscrisul se păstrează la o autoritate, organizație sau la o altă persoană sau instituție, instanța, la cererea participantului la proces, dispune prezentarea lui în termen. Înscrisul se depune în original când, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanțele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau când copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum și în alte cazuri când instanța consideră necesară prezentarea originalului. La caz, se constată că, instanța de apel nu a considerat necesară prezentarea originalului procesului-verbal și deciziei Comisiei de concurs din 30 octombrie 2014, în acest sens nefiind înaintat careva demers.
Mai mult, Consiliului raional Ocnița nu a contestat faptul că la concursul din 30 octombrie 2014 a participat reprezentantul său Țopa Andrei și respectiv, cunoștea că învingătoarea concursului este Liciu Natalia. Circumstanțele descrise determină Colegiul să conchidă că soluția instanței de apel este neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material, din care considerente decizia contestată nu poate fi menținută. În conformitate cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, în cazul admiterii acțiunii, instanța de contencios administrativ se pronunță, la cerere, și asupra reparării prejudiciului material și moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.
Mărimea prejudiciului moral se stabilește de instanța de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăție a pîrîtului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate. Conform art. 1422 alin. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc.
În contextul normelor citate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră corectă și soluția primei instanțe privind obligarea Consiliului raional Ocnița de a repara prejudiciul moral cauzat Nataliei Liciu în mărime de 10 000 lei. La acest segment de analiză, se reține că, deși Liciu Natalia a fost desemnată învingătoarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Raional 8 Ocnița, organizat de Ministerul Sănătății, ea nu a fost angajată în funcția dată până la emiterea hotărârii judecătorești, fiindu-i în așa mod adusă o lezare reputației profesionale.
Cât privesc cerințele Nataliei Liciu de achitare a diferenței dintre salariul primit la locul actual de muncă și salariul directorului Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Raional Ocnița, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, Colegiul consideră inoportun de a se expune, deoarece, în acestă privință decizia instanței de apel nu a fost contestată, iar conform art. 442 alin. (1) CPC, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursurile, a casa decizia Curții de Apel Bălți din 04 aprilie 2017 și a menține hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova - succesor în drepturi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și recursul declarat de Liciu Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Popescu Marcel.
Se casează decizia Curții de Apel Bălți din 04 aprilie 2017 și se menține hotărârea Judecătoriei Ocnița din 12 februarie 2016, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă Liciu Natalia împotriva Consiliului raional Ocnița, intervenienți accesorii Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Iurcu Fiodor, cu privire la constatarea neîntemeiată a refuzului de angajare, obligarea încheierii contractului individual de muncă și repararea prejudiciului material și moral cauzat în urma privării ilegale de posibilitatea de a munci. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Tamara Chișca-Doneva 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.