3ra-1149/17 — contestarea actului administrativ.

3ra-1149/17 — contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.3ra-1149/17

prima instanță: Judecătoria Edineț(sediul Briceni)

Judecător: Gh. Comerzan

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți

Judecători: I. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

25 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu, Oleg Sternioală,

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea Comercială

„Linavan” Societate cu Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie

Odobescu

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal

Briceni cu privire la contestarea actului administrativ, restituirea sumei încasate

excedentar și repararea prejudiciului moral

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 iunie 2017, prin care s-a respins

apelul declarat de către Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț (sediul Briceni) din 13

februarie 2017

c o n s t a t ă :

La 28 noiembrie 2016, Societatea Comercială „Linavan” Societate cu

Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal

Briceni cu privire la contestarea actului administrativ, restituirea sumei încasarea

excedentar și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 16 iulie 2016, a depus la organul

vamal declarația vamală electronică de import definitiv, prin care au fost vămuite

mărfuri lemnoase, importate din Ucraina.

1

Pentru efectuarea controlului documentar, Societatea Comercială „Linavan”

Societate cu Răspundere Limitată a anexat pachetul de documente, care este

obligatoriu conform ordinului Serviciului Vamal nr. 01-1 din 04 ianuarie 2016 cu

privire la lista actelor necesare la efectuarea controlului documentar, prin care au fost

aprobate Lista actelor necesare la efectuarea controlului documentar și Notele

explicative, executarea căruia s-a pus în sarcina șefilor birourilor vamale.

Menționează că a prezentat și documentele suplimentare pentru a exclude

situația calculării valorii în vamă a mărfii după o altă metodă, în afară de metoda 1,

însă colaboratorii vamali neîntemeiat au considerat imposibilă calcularea valorii în

vamă a mărfii după metoda 1.

Susține că colaboratorul vamal, verificând corectitudinea declarației DVV-1, a

constatat că, documentele prezentate de declarant, nu sunt suficiente pentru

calcularea valorii în vamă a mărfii și sunt necesare careva acte suplimentare, pe care

urma să le indice într-un document separat conform art. 7 din Legea cu privire la

tariful vamal, însă acest fapt nu a fost făcut, ceea ce constituie o încălcare a legislației

vamale.

Afirmă că în rubrica „Mențiunile biroului vamal” a fost indicat de către organul

vamal doar că DVV nu e acceptată din motivul diminuării valorii în vamă, însă

conform pct. 7 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 11

noiembrie 2013 de actualizare a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4

din 24 decembrie 2010 cu privire la practica examinării în contencios administrativ a

litiilor legate de aplicarea legislației vamale, în cazul în care organul vamal nu va

accepta valoarea în vamă anunțată de către declarant, în rubricile „Mențiunile biroului

vamal” ale DVV sau pe versoul acesteia, se va înscrie motivul neacceptării valorii

anunțate și aplicarea consecutivă a metodelor de evaluare. Înscrierile efectuate se

datează și se consemnează prin semnătura și ștampila matricolă, prevedere pe care

iarăși organul vamal nu a respectat-o, încălcând grosolan drepturile reclamantei.

Subliniază că în Regulamentul cu privire la utilizarea actelor la vămuirea

mărfurilor, aprobat prin ordinul Serviciului Vamal nr. 01-0 din 4 ianuarie 2016 este

indicat că solicitarea actelor suplimentare la cele prezentate de declarant se

efectuează în special în situații care invocă drept temei pentru solicitarea acestora,

după cum urmează: în cazul în care declarantul solicită acordarea tratamentului tarifar

preferențial, tratamentului tarifar favorabil sau solicită un regim vamal suspensiv;

actele prezentate de declarant nu confirmă toate datele din declarația vamală și

prezentarea documentelor suplimentare are la bază rezultatele analizei de risc, însă în

cazul dat, această analiză nu s-a făcut, ci s-a afirmat pur și simplu că s-a depistat risc

de subevaluare.

2

Relatează reclamantul că, în materiale nu se regăsește nici o situație din cele

enunțate, pentru ca pârâtul să refuze de a calcula valoarea în vamă a mărfii după

metoda 1.

Afirmă reclamantul că colaboratorul vamal urma să cunoască faptul că în cazul

în care întemeiat suspectă o subevaluare a tranzacției de import, trebuie să

întocmească un raport către șeful Serviciului Vamal cu sesizarea tranzacției de import

perfectate și a temeiului suspiciunii, însă un astfel de raport nu a fost întocmit.

Relevă reclamantul că Biroul Vamal Briceni a solicitat de la declarantul

Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată să prezinte acte

suplimentare, însă conform pct. 3 din Regulamentul cu privire la utilizarea actelor

necesare la vămuirea mărfurilor, din momentul solicitării de către organul vamal în

procesul vămuirii a actelor suplimentare conform pct. 2, acestea se menționează în

actul de inspecție și devin obligatorii, însă această mențiune nu se regăsește în actul

de inspecție întocmit de pârât, fapt ce constituie o încălcare a legii și, prin urmare,

odată ce nu a fost inclus în actul de inspecție, aceste acte nu sunt obligatorii.

Invocă că conform documentelor eliberate de către Biroul Vamal Briceni,

declarantului Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată i-a

fost refuzată calcularea valorii în vamă a mărfii după metoda 1 pe motiv că nu a

prezentat în vamă toate actele necesare, însă conform art. 7 alin. (2) din Legea cu

privire la tariful vamal, în cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă

a mărfii anunțată, declarantul, la cererea autorității vamale, este obligat să prezinte

datele respective, cerință pe care declarantul Societatea Comercială „Linavan”

Societate cu Răspundere Limitată a îndeplinit-o, prezentând Biroului Vamal Briceni

toate actele necesare calculării valorii în vamă a mărfii importate după metoda 1 și,

prin urmare, urma să completeze tipizata DVV-1 și nu DVV-2, pe care i-au dat-o spre

completare colaboratorii Biroului Vamal Briceni.

Mai invocă că tipizata DVV-1 se utilizează pentru anunțarea valorii mărfurilor

în vamă, determinată prin metoda 1, metoda de evaluare în baza valorii tranzacției cu

marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit.

Declară că în rezultatul examinării declarației vamale, pârâtul a efectuat

rectificări, majorând valoarea plăților vamale și stabilind că valoarea plăților vamale

pentru marfa importată este alta decît cea declarată de Societatea Comercială

„Linavan” Societate cu Răspundere Limitată, calculată după o altă metodă decât cea

prevăzută de art. 11 din Legea cu privire la tariful vamal.

Consideră că calculul plăților vamale raportat la suma declarată de Societatea

Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată a mărfii importate și cea

calculată de către Biroul Vamal Briceni contravine Codului vamal și Legii cu privire

la tariful vamal.

3

Menționează că la devamarea mărfii, a prezentat toate actele solicitate de către

autoritatea vamală în vederea achitării plăților vamale conform art. 11 din Legea cu

privire la tariful vamal, iar Biroul Vamal Briceni a recepționat toate actele necesare

calculării plăților vamale conform metodei determinării valorii în vamă a mărfii în

baza valorii tranzacției cu marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit sau de

plătit.

Consideră că prin acțiunile ilegale ale pârâtului i-au fost lezate drepturile

protejate de lege și, prin urmare, ultimul urmează să recalculeze valoarea mărfurilor

importate de către Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată la 27 septembrie 2016 conform art. 11 din Legea cu privire la tariful vamal.

De asemenea, consideră că pârâtul, prin acțiunile sale ilegale și abuzive, i-a

cauzat un prejudiciu moral în sumă de 5000 lei.

Susține că a depus la Serviciul Vamal cerere prealabilă, iar prin scrisoarea nr.

28/11-16768 din 26 octombrie 2016 a fost informată despre faptul că actul de

inspecție este legal și întemeiat, iar motive pentru satisfacerea cerințelor sale nu

există.

Afirmă că concomitent, s-a adresat cu cerere prealabilă și la Biroul Vamal

Briceni, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită anularea actului de inspecție din 27 septembrie 2016, întocmit de către

Biroul Vamal Briceni în cazul importării mărfii lemnoase de către Societatea

Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată (CMR seria CR nr.

2050I10261), anularea declarației vamale DV-2 și a declarației privind valoarea în

vamă a mărfurilor (tipizata DVV-2) cu menținerea declarației vamale DV-1 și a

declarației vamale în varianta inițială (tipizata și DVV-1), obligarea Biroului Vamal

Briceni de a revizui modul de calculare a plăților vamale pentru marfa lemnoasă

importată de către Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată la 27 septembrie 2016 (CMR seria CR nr. 2050I10261) conform metodei 1

(art. 11 - metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacției,

respectiv în baza prețului efectiv plătit sau de plătit) din Legea cu privire la tariful

vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 1997) și încasarea de la Biroul Vamal Briceni a

sumei de 5012,22 lei, ceea ce constituie diferența dintre sumele încasate conform

DVV-1 și DVV-2, încasată excedentar la 27 septembrie 2016 de către Biroul Vamal

Briceni de la declarantul Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată, conform declarației privind valoarea în vamă a mărfurilor importate în

valoare de 3094 dolari USD, a sumei de 5000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, a

cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5000 lei și a altor cheltuieli aferente

examinării cauzei.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineț (sediul Briceni) din 13 februarie 2017

acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 50-65, vol. II).

4

Prin decizia Curții de Apel Bălți din Bălți din 22 iunie 2017 s-a respins apelul

declarat de către Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată

și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț (sediul Briceni) din 13 februarie 2017.

La 25 iulie 2017, Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie Odobescu a depus recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Bălți din 22 iunie 2017, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.

Recurentul, Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere

Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie Odobescu, în motivarea recursului a

indicat că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și

interpretat eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul menționează că instanța a lăsat fără examinare argumentele invocate de

către recurentă și, anume, organul vamal neîntemeiat a solicitat declarantului acte

suplimentare pentru calcularea valorii în vamă conform metodei 1, deoarece ultimul

deținea pachetul de acte minime necesare la momentul vămuirii, acte prevăzute în

pct. 1 al anexei nr. 2 la ordinul Serviciului Vamal nr. 01-1 din 04 ianuarie 2016.

Susține că declarantul a prezentat documentele suplimentare pentru a exclude

situația calculării valorii în vamă a mărfii după o altă metodă, în afară de metoda 1,

însă colaboratorii vamali neîntemeiat au considerat imposibilă calcularea valorii în

vamă a mărfii după metoda 1.

Afirmă că rezultând din documentele prezentate de către declarant, intimatul, la

determinarea valorii în vamă a mărfii, urma să aplice prevederile art. 10 alin. (11) lit.

a) din Legea cu privire la tariful vamal, cu stabilirea plății vamale în dependență de

costul declarat de declarant.

Relevă că în rubrica „Mențiunile biroului vamal” a DVV nu sunt indicate

argumentele/motivele aplicării metodei 6 aleasă de către organul vamal, însă conform

pct. 7 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 11 noiembrie 2013

de actualizare a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4 din 24 decembrie

2010 cu privire la practica examinării în contencios administrativ a litigiilor legate de

aplicarea legislației vamale, în cazul în care organul vamal nu va accepta valoarea în

vamă anunțată de către declarant, în rubricile „Mențiunile biroului vamal” ale DVV

sau pe versoul acesteia se va înscrie motivul neacceptării valorii anunțate și aplicarea

consecutivă a metodelor de evaluare. Înscrierile efectuate se datează și se

consemnează prin semnătura și ștampila matricolă, prevedere pe care organul vamal

nu a respectat-o, încălcând grosolan drepturile declarantului.

Invocă că Regulamentul cu privire la utilizarea actelor la vămuirea mărfurilor

prevede că solicitarea actelor suplimentare la cele prezentate de declarant se

efectuează în cazul în care declarantul solicită acordarea tratamentului tarifar

5

preferențial, tratamentului tarifar favorabil sau solicită un regim vamal suspensiv;

actele prezentate de declarant nu confirmă toate datele din declarația vamală;

prezentarea documentelor suplimentare are la bază rezultatele analizei de risc, însă în

cazul dat, această analiză nu s-a făcut, ci s-a afirmat pur și simplu că s-a depistat risc

de subevaluare.

Menționează că organul vamal poate solicita asemenea informație în cazul în

care în contract este indicat că există careva reduceri la marfa importată, însă în

contractul nr. 01/2016 din 04 ianuarie 2016 nu figurează acest fapt, prin urmare,

careva reduceri la prețul mărfii importate nu există.

Consideră că instanțele judecătorești au studiat și examinat superficial litigiul,

adică circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, pe care prima instanță le

consideră constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

Afirmă că prima instanță a copia în hotărâre argumentele invocate de către

intimat în referință, iar instanța de apel a copiat argumentele din hotărâre.

Specifică că Biroul Vamal Nord (Briceni) a cauzat prejudiciu nepatrimonial

declarantului prin faptul că ore și zile la rând a fost „hărțuit” și ținut în vamă pentru

a explica/argumenta de ce urmează ca marfa importată să fie calculată anume după

metoda 1, a fost impus eronat de a prezenta suplimentar careva documente care nu

erau obligatorii pentru calcularea valorii mărfii potrivit metodei 1, a cheltuit surse

financiare adăugătoare pentru combustibilul automobilului, a suportat cheltuieli

aferente pentru a întreține alimentar șoferul mașinii, care transporta marfa, a fost

nevoit să-i achite un supliment la salariu.

Declară că cheltuielile de asistență juridică sunt confirmate prin bonul de plată,

anexat la materialele cauzei, în mărime de 5000 lei.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 21 septembrie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Biroului Vamal

Nord (Briceni), informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data

primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia

La 10 octombrie 2017, Biroul Vamal Nord (Briceni), a depus referință la cererea

de recurs, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

6

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Societatea

Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului

Ghenadie Odobescu este inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată recursul declarat de

Societatea Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată, prin intermediul

avocatului Ghenadie Odobescu în termen din următoarele motive.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a instanței

de apel a fost pronunțată la 22 iunie 2017, iar recurentul a depus cerere de recurs la

25 iulie 2017.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

7

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

8

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Societatea

Comercială „Linavan” Societate cu Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului

Ghenadie Odobescu este formulată în baza art. 432 alin. (1), (2) lit. c), așa cum

prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Societatea Comercială „Linavan”

Societate cu Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie Odobescu a

formulat prezenta cerere după ce au avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de

fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile

de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages

Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics

S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para.

34).

9

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Societatea Comercială „Linavan” Societate

cu Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie Odobescu nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Societatea Comercială „Linavan” Societate cu

Răspundere Limitată, prin intermediul avocatului Ghenadie Odobescu se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

10