2rc-700/17 — Încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei
- Temei legal
- Temeiurile restituirii apelului
2rc-700/17 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosar nr. 2rc-700/17 Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi Judecător: Andrei Mocanu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: Maria Guzun Iurie Cotruță Natalia Simciuc D E C I Z I E 11 octombrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecător: Tatiana Vieru Judecători: Luiza Gafton, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Magnet Victor, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Beton Service” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, prin care a fost restituit apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co”, c o n s t a t ă: La 08 iulie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „Beton Service” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 23 decembrie 2016 acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Beton Service” a datoriei în sumă de 406 255 lei, 68 028,12 lei dobânda de întârziere, 73 125,90 lei penalitate, 2 835,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ce constau din asigurarea acțiunii și 16 458,83 lei cu titlu de taxă de stat, în total suma de 566 703 lei. În rest pretențiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs apelului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” și s-a comunicat despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovada plății taxei de stat în sumă de 12 316,70 lei în termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii.
La 11 aprilie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Maican Stanislav a depus cerere de apel suplimentar. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, a fost restituit apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea din 14 februarie 2017. Invocând ilegalitatea acestei încheieri, la 14 august 2017, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Magnet Victor a depus cerere de recurs prin intermediul oficiului poștal, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond sau cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs a indicat că, încheierea contestată este neîntemeiată și pasibilă a fi casată deoarece taxa de stat nu poate fi achitată din motiv că societatea se află în proces de lichidare iar conturile sunt blocate. Examinând cererea de recurs Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. După cum atestă actele cauzei, încheierea contestată a fost pronunțată la data de 11 iulie 2017, fiind expediată în adresa părților prin intermediul oficiului poștal la data de 20 iulie 2017, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 14 august 2017 (f.d.196, 201). Astfel instanța de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus cererea de recurs în interiorul termenului prevăzut de lege.
Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Magnet Victor urmează a fi respins ca fiind neîntemeiat cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel, la emiterea încheierii, a determinat corect 2 circumstanțele cauzei și a aplicat just normele de drept procedural. Concluzia instanței de apel despre necesitatea restituirii cererii de apel din motiv că apelanta Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” nu a îndeplinit indicațiile instanței de apel din 14 februarie 2017, este una legală și întemeiată. Or, din actele cauzei s-a constatat cu certitudine că, la 11 ianuarie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Maican Stanislav a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 23 decembrie 2016, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii cu emiterea unei noi hotărâri prin care cerințele să fie respinse parțial.
Concomitent a solicitat scutirea de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017, a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs apelului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” și s-a comunicat despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovada plății taxei de stat în termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii.
La 11 aprilie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Maican Stanislav a depus cerere de apel suplimentară, cauza fiind fixată spre examinare pentru data de 20 iunie 2017. Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 20 iunie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Gavriliță Constantin a comunicat instanței că, prin hotărârea Judecătoriei Comerciale de Circumscripție din 15 septembrie 2015, menținută prin decizia Curți de Apel Chișinău din 02 mai 2017, a fost dispusă dizolvarea Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co”. Reprezentantului Maican Stanislav, din numele căruia a fost depus apelul, i-au fost retrase împuternicirile acordate.
Totodată, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Gavriliță Constantin a solicitat acordarea unui termen pentru studierea materialelor cauzei, ședința de judecată fiind amânată pentru data de 11 iulie 2017 (f.d. 189-190). Pentru ședința de judecată fixată pentru data de 11 iulie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Gavriliță Constantin a fost înștiințat contra semnătură, fapt ce se confirmă prin recipisa semnată și anexată la materialele cauzei (f.d.192). Însă, la ședința de judecată din 11 iulie 2017 nu s-a prezentat nici un reprezentant al Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co”. Prin urmare, instanța de apel prin încheierea din 11 iulie 2017, corect a dispus restituirea apelului pe motiv că Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” nu a îndeplinit indicațiile date prin încheierea din 14 februarie 2017, și, anume nu a achitat taxa de stat în mărime de 12 316,70 lei.
Mai mult decât atât, Societatea cu Răspundere Limitată „Caravita Co” nu a achitat taxa de stat nici după pronunțarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017, fiind respins recursul și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 prin care a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata 3 taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel și s-a comunicat despre necesitatea prezentării dovezii plății taxei de stat.
Astfel, au survenit consecințele prevăzute la art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civil potrivit căruia, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea contestată este legală și întemeiată, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat, cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” Magnet Victor.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Beton Service” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător: Tatiana Vieru Judecători: Luiza Gafton Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.