ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.10.2017

2ra-1765/17 — repararea prejudiciului material si moral, obligarea de a aduce scuze in forma scrisa

HOTĂRÂRE
04.10.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material si moral, obligarea de a aduce scuze in forma scrisa
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
Citează această cauză
2ra-1765/17 — repararea prejudiciului material si moral, obligarea de a aduce scuze in forma scrisa (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: L.Trocin dosarul nr.2ra-1765/17

instanța de apel: S.Procopciuc, E.Grumeza, A.Garbuz

04 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecător Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ungureanu Ivan,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ungureanu Ivan

împotriva lui Țurcan Nicolae, privind apărarea onoarei și demnității, repararea

prejudiciului moral și material, precum și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 14 martie 2017, prin care s-a respins

apelul declarat de către Ungureanu Ivan și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Fălești

din 08 august 2016 de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 10 decembrie 2015, Ungureanu Ivan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Țurcan Nicolai cu privire la repararea prejudiciului material și moral

obligarea de a aduce scuze în formă scrisă pentru ponegrirea onoarei și demnității și

compensarea cheltuielilor de judecată, solicitând repararea prejudiciului material în

sumă de 5 000 lei și prejudiciului moral în mărime de 400 000 lei.

La 27 aprilie 2016, reclamantul a depus cerere suplimentară împotriva lui Țurcanu

Nicolai, solicitând obligarea pârâtului de a-i aduce scuze în scris pentru ponegrirea

onoarei și demnității, repararea prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei și încasarea

cheltuielilor de judecată.

1

În motivarea acțiunii, Ungureanu Ivan a indicat că, la 09 martie 2016 a luat

cunoștință cu materialul controlului efectuat de Inspectoratul de Poliție Bălți al MAI

RM și a aflat că la 24 septembrie 2015 Țurcanu Nicolae s-a adresat Procurorului mun.

Bălți cu o plângere prin care a solicitat efectuarea unui control riguros în baza art. 274

CP, pretinzând că dânsul ar fi însușit bunuri străine în proporții deosebit de mari,

cuprinsul prezentei cereri umilind onoarea și demnitatea sa, provocându-i suferințe

morale.

Prin hotărârea Judecătoriei Fălești din 08 august 2016, a fost respinsă acțiunea lui

Ungureanu Ivan și s-a încasat de la Ungureanu Ivan în beneficiul lui Țurcan Nicolai

suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Ungureanu Ivan a contestat-o cu

apel.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 14 martie 2017 s-a respins apelul declarat de

către Ungureanu Ivan și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Fălești din 08 august 2016,

prin care cererea de chemare în judecată depusă de Ungureanu Ivan împotriva lui

Țurcan Nicolae, privind apărarea onoarei și demnității, repararea prejudiciului moral și

material, precum și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

La 12 iulie 2017, Ungureanu Ivan a contestat decizia instanței de apel cu recurs,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești și pronunțarea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii.

Pledând pentru admiterea recursului în sensul declarat, Ungureanu Ivan a reiterat

argumentele de fapt și de drept expuse pe parcursul examinării cauzei în prima instanță

și în instanța de apel.

Recurentul și-a întemeiat prezenta cerere de recurs în baza art. art. 1, 2, 7, 24 și 29

din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de

la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

participanților la proces la 11 mai 2017 (vol. I f.d. 209), fiind recepționată de către

recurent la 15 mai 2017 (f.d. 213, vol.I), astfel recursul declarat la 12 iulie 2017, se

consideră depus în termen.

Verificând legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor invocate în

cererile de recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către

Ungureanu Ivan, urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

2

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material

au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat

legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a

interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia

dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată

de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată

în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței

de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Ungureanu Ivan este

declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC,

care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Completul a constatat existența unuia

din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că, argumentele invocate de către Ungureanu Ivan în

cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului

de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

În acest sens, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că, conform jurisprudenței CEDO,

recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct

3

starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer vs

Germania, 22 martie 2016), însă motivele recursului, invocate în speță, sunt similare

celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către Ungureanu Ivan, ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Ungureanu Ivan, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-21
0,97
2r-1066/16 — repararea prejudiciului material și moral, obligarea de a aduce scuze în formă scrisă pentru ponegrirea onoarei și demnității și compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: L. Trocin dosarul nr. 2r-1066/16 (Judecătoria Făleşti) instanţa de apel: S. Procopciuc, E. Grumeza, A. Ciobanu (Curtea de Apel Bălţi) D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios a
CSJ 2017-01-25
0,94
2ra-185/17 — repararea prejudiciului material ;i moral și încasarea cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2ra-185/17 prima instanţă: V. Gîrleanu instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 25 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2017-06-08
0,94
2ra-1034/17 — repararea prejudiciului material și moral ș.a.
prima instanţă: D. Dulghieru dosarul nr. 2ra-1034/17 instanţa de apel: M. Ciugureanu, N. Simciuc, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 08 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţi
CSJ 2017-03-22
0,94
2ra-442/17 — încasarea prejudiciului material și moral
lor din dosar şi a referinţelor depuse, Colegiul 3 civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acestea sunt depuse în termen, întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea încheierii
CSJ 2017-05-12
0,94
3ra-356/17 — restabilirea dreptului încălcat, repararea prejudiciului moral
prima instanță: M. Grosu dosarul nr. 3ra-356/17 instanța de apel: M. Ciugureanu, M. Anton, G. Dașchevici D E C I Z I E 12 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție î
Sursă