3ra-1018/17 — recunoașterea ileglității refuzului și obligarea calculării vechimii în muncă cu avantaje

3ra-1018/17 — recunoașterea ileglității refuzului și obligarea calculării vechimii în muncă cu avantaje (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.3ra-1018/17

prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău

Judecător: A. Gafton

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

ÎNCHEIERE

22 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu, Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Afacerilor

Interne,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Stanislav Popov

împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la recunoașterea ilegalității

refuzului și obligarea calculării vechimii în muncă cu avantaje,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017, prin care s-a

admis apelul declarat de către Stanislav Popov, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru

mun. Chișinău din 28 septembrie 2016 și s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a admis

acțiunea înaintată de către Stanislav Popov,

c o n s t a t ă:

La 22 ianuarie 2016, Stanislav Popov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la recunoașterea ilegalității

refuzului, obligarea calculării vechimii în muncă cu avantaje și încasarea cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că potrivit fișei matricolă eliberată

de Direcția Generală Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne în perioada 20

aprilie 1998 - iulie 1999, 15 august 2000 – 4 august 2006 a activat în calitate de

polițist al Batalionului serviciului de escortă și pază a Comisariatului General de

Poliție mun. Chișinău.

1

Invocă reclamantul că, la 15 decembrie 2015 a înaintat Ministerului Afacerilor

Interne cerere prealabilă prin care a solicitat să fie calculată vechimea în muncă cu

avantaje, calculîndu-se 2 luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu pentru

perioada efectuării serviciului în cadrul Batalionului serviciului escortă și pază 20

aprilie 1998 - iulie 1999, 15 august 2000 – 4 august 2006.

Relatează reclamantul că, prin răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr.10/P-

667/15 din 22 decembrie 2015, a fost informat că potrivit art. 2 din Legea nr. 1544

din 23 iunie 1993, militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele

organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabilește pensia după

eliberarea din serviciu.

Consideră reclamantul că Ministerul Afacerilor Interne este obligat să efectueze

recalculul vechimii în muncă potrivit pct. 8 lit. d) din Hotărâre Guvernului nr. 78 din

21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și

plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și

din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național

Anticorupție și sistemului penitenciar.

Totodată reclamantul relatează că în perioada activității în calitate de polițist al

Batalionului serviciului de escortă și pază a Comisariatului General de Poliție mun.

Chișinău a fost supus riscului sănătății și vieții, avînd contact direct cu persoanele

contagioase și respectiv a condițiilor nefavorabile de muncă.

Solicită Stanislav Popov anularea răspunsului Ministerului Afacerilor Interne

nr.10/P-667/15 din 22 decembrie 2015, obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-

i recalculeze vechimea în serviciu, luîndu-se în considerație două luni vechime în

muncă pentru o lună de serviciu pentru perioada de activitate în funcția de comandant

de grupă al Batalionului Serviciului de Escortă și Pază al Comisariatului General de

Poliție mun. Chișinău.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, din 28 septembrie 2016,

acțiunea a fost respinsă ca fiind nefondată (f.d. 61, 63-65).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017, s-a admis apelul

declarat de către Stanislav Popov, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 28 septembrie 2016 și s-a emis o nouă hotărâre prin care a fost admisă

acțiunea. S-a anulat răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr.10/P-667/15 din 22

decembrie 2015 și s-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să-i recalculeze lui

Stanislav Popov vechimea în serviciu, luîndu-se în considerație două luni vechime în

muncă pentru o lună de serviciu pentru perioada de activitate în funcția de comandant

de grupă al Batalionului Serviciului de Escortă și Pază al Comisariatului General de

Poliție mun. Chișinău, (f.d. 94-102).

2

La 11 mai 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la

proces copia deciziei adoptate (f.d. 103).

La 17 iulie 2017, Ministerul Afacerilor Interne a depus cerere de recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitînd casarea actului judecătoresc contestat cu

menținerea hotărârii primei instanței.

Recurentul, Stanislav Popov, în motivarea recursului a indicat că instanța de apel

la adoptarea deciziei contestate, a aplicat și interpretat eronat normele dreptului

material aplicabile raportului juridic litigios. Astfel recurentul susține că condițiile de

asigurare cu pensii a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor

afacerilor interne sunt stabilite prin Legea asigurării cu pensii a militarilor și a

persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544

din 23 iunie 1993.

Menționează recurentul că calcularea vechimii în muncă în vederea stabilirii

pensiei în condițiile Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul

de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544 din 23 iunie 1993 și a

Hotărârii Guvernului nr. 78 din 12 februarie 1994, inclusiv luarea în calcul a anumitor

perioade cu avantaje, urmează a fi efectuată după eliberarea din serviciu, în cazul

întrunirii condițiilor necesare.

Consideră recurentul că chestiunea privind includerea anumitor perioade de

activitate cu avantaje în vechimea în muncă pentru stabilirea pensiei intimatului va

putea fi examinată doar după eliberarea din serviciu și doar în legătură cu stabilirea

pensiei.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 11 august 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs lui Stanislav Popov,

informându-l că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În

mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Pînă la examinarea pricinii, Stanislav Popov nu a depus referință la cererea de

recurs depusă de Ministerul Afacerilor Interne , prin care să-și exprime opinia referitor

la recurs declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Ministerul Afacerilor

Interne este inadmisibilă, din următoarele motive.

3

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Interne în termen, deoarece conform avizului de recepție se

confirmă faptul că recurentul a recepționat copia deciziei instanței de apel la 12 iulie

2017 (f.d. 116).

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu a

întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2),

(3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4)

din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

4

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare

specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere. În acest

sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară

pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea,

inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia,

16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri

de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 25;

Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen v.

Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

5

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Ministerul

Afacerilor Interne este formulată în baza art. 432 alin. (2) lit. a), b), c) CPC așa cum

prevede art. 437 alin. (2), (4) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentei întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acesteia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de

natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997,

para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2

octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1)

nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se

vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Ministerul Afacerilor Interne a formulat

prezenta cerere după ce au avut posibilitatea de a fi audiată de o instanță de fond și de

o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de

drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services

v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

6

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne nu ridică probleme

de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

7