ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.09.2017

2r-456/17 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
13.09.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
termenul de declarare a apelului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2r-456/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Curtea de Apel Chișinău dosarul nr. 2r-456/17

Judecători: N. Vascan, V. Clima, E. Fistican

13 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Ala Cobăneanu

Judecători Ion Druță, Iuliana Oprea

examinând cererea de recurs declarată de Alexandrov Boris

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de

Vatamaniuc Galina împotriva lui Alexandrov Boris cu privire la încasarea datoriei

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2017, prin care s-a

restituit cererea de apel, ca fiind depusă înafara termenului legal de declarare

c o n s t a t ă:

La 28 ianuarie 2016, Vatamaniuc Galina s-a adresat cu o cerere de chemare

în judecată împotriva lui Alexandrov Boris cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 18 octombrie 2016,

acțiunea înaintată de către Vatamaniuc Galina a fost admisă integral, s-a hotărât

încasarea din contul lui Alexandrov Boris în beneficiul Galinei Vatamaniuc suma

de 3658 dolari SUA și 20 000 lei cu titlu de datorie și suma 2802,92 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Invocând ilegalitatea hotărârii primei instanțe, la 09 ianuarie 2017,

Alexandrov Boris a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 18 octombrie 2016, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii

primei instanțe, cu remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2017 s-a restituit apelul

declarat de către Alexandrov Boris, ca fiind depus înafara termenului legal de

declarare.

În motivarea soluției sale, instanța de apel prin prisma art. 369 alin. (1) lit. b)

Cod procedură civilă, a constatat că apelantul a depus cererea de apel în afara

termenului legal de declarare iar repunerea în termenul de declarare a apelului nu a

solicitat.

La 10 mai 2017, Alexandrov Boris a declarat recurs împotriva încheierii

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de

apel din 26 aprilie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare la faza primirii cererii

de apel.

1

Pledând pentru admiterea recursului, recurentul invocă ilegalitatea încheierii

recurate, menționând că nu a fost prezent la examinarea cauzei în primă instanță cât

și pronunțarea dispozitivului hotărârii a avut loc în lipsa sa.

Explică că, despre existența hotărârii primei instanțe a aflat de la executorul

judecătoresc Nicolaescu Nicolae la 19 decembrie 2016, după ce îi fusese blocat

cardul salarial.

Luând cunoștință cu dispozitivul hotărârii primei instanțe la 22 decembrie

2016 și prezentând apel la 09 ianuarie 2017, a considerat că a înaintat apelul în

termen iar despre posibilitatea solicitării repunerii în termen de declarare a apelului

nu a cunoscut.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva

încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei.

Intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părțile sunt în drept să declare

recurs este de 15 zile din momentul comunicării încheierii.

Din actele pricinii se constată cu certitudine că, copia încheierii recurate din 26

aprilie 2017 a fost contestată cu recurs la 10 mai 2017. Astfel, prin prisma art. 425

CPC, completul Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, consideră recursul depus în termen.

La 19 iunie 2017, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție a expediat în adresa Galinei Vatamaniuc, copia

recursului depus de către Alexandrov Boris cu comunicarea despre necesitatea

depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat acest drept.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se

examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și

a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și

care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează

recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină

încheierea contestată.

Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept

procedural și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor cauzei –

motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală și întemeiată.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră că încheierea

recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care

reglementează acțiunile instanței la acea fază a procesului, pornind de la

următoarele.

2

Potrivit art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanța de apel restituie, printr-o

încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu

solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în

termen.

Pornind de la prevederile normei de drept menționate, Colegiul conchide că

instanța de apel corect a restituit cererea de apel apelantului Alexandrov Boris, or,

aceasta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac, iar repunerea în termen

nu a solicitat.

În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) și (3) CPC, termenul de

declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii,

dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța

de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

Analizând circumstanțele speței prin prisma normelor de drept evocate,

Colegiul constată că prima instanță a pronunțat dispozitivul hotărârii la data 18

octombrie 2016 (f.d. 48), în lipsa apelantului Alexandrov Boris, dar care a fost

informat despre ședința din 18 octombrie 2016 de către grefierul Cucu Elena, fapt

confirmat prin nota informativa prezentă la materialele pricinii (f.d.45).

Mai mult decât atât, instanța de recurs stabilește că recurentul a fost înștiințat

în corespundere cu prevederile art. 100 -107 Cod procedură civilă și Recomandarea

Curții Supreme de Justiție nr. 54 „cu privire la aplicarea corectă a normelor

procedurale despre citarea participanților la proces” despre ședințele primei instanțe,

fapt confirmat prin notele informative prezente la materialele cauzei (f.d. 34, 38, 39,

42,45), în acest sens argumentele recurentului precum că nu a cunoscut despre

ședințele primei instanțe sunt total neîntemeiate.

Potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau

zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei

comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care

a condiționat începutul lui.

În conformitate cu art. 112 alin. (1) CPC, termenul stabilit în ani expiră în luna

și ziua respectivă a ultimului an al termenului. Alineatul (3) al aceluiași articol

prevede expres că, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi

îndeplinit până la ora 24 a ultimei zile din termen.

Pornind de la prevederile normei de drept menționate, Colegiul constată că

începutul termenului de atac de 30 zile a fost data de 19 octombrie 2016.

Apelantul Alexandrov Boris urma să-și exercite dreptul de atac din data de 19

octombrie 2016, astfel încât data limită de depunere a apelului fiind 17 noiembrie

2016, or, dânsul a depus cerere de apel la 09 ianuarie 2017, adică în afara

termenului legal de atac, iar repunerea în termen de declarare a apelului nu a

solicitat.

Colegiul reiterează prevederile art. 110 CPC, care prevede expres că, termen

de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul

3

căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de

activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie

un ansamblu de acte.

Instanța de recurs conchide că Curtea de Apel Chișinău corect a restituit

cererea de apel depusă de Alexandrov Boris, or admiterea acesteia ar duce

inevitabil la violarea art.6 din CEDO.

La caz, se impun și prevederile Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, mai exact de art. 46 par. 1, prin

care Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a se conforma hotărârilor

definitive ale Curții în litigiile la care sunt părți și a le invoca inclusiv în cazuri

similare în vederea evitării unor altor încălcări de același gen.

Cu referire la cazul din speță, Colegiul invocă constatările Curții Europene a

Drepturilor Omului în cazul Melnic vs. Moldova (nr.6923/03, hotărâre din

14.11.2006) în care s-a reiterat, că articolul 6 §1 al Convenției obligă instanțele

judecătorești să-și motiveze hotărârile lor. Omisiunea instanțelor judecătorești de a

motiva refuzul de a accepta o obiecție potrivit căreia acțiunea era tardivă, a

constituit o violare a acestei prevederi.

În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea

de recurs.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Alexandrov Boris.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2017, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Vatamaniuc Galina

împotriva lui Alexandrov Boris cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței Ala Cobăneanu

Judecători Ion Druță

Iuliana Oprea

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-08-02
0,94
2r-408/17 — Încasarea datoriei
onarea apelului declarat. În motivarea recursului, au indicat că soluţia instanţei de apel este una ilegală şi neîntemeiată, deoarece aceasta eronat a concluzionat că prima instanţă i-a citat în şedinţa de judecată şi le-a comunicat actele
CSJ 2017-02-22
0,94
2ra-232/17 — încasarea datoriei și dobânzii de întârziere
Prima instanță: Judecătoria Botanica mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-232/17 Judecător: V. Holban Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, Ş. Niţă, A. Bostan D E C I Z I E 22 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2016-06-22
0,94
2r-590/16 — încasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
prima instanţă: G. Corneliu dosarul nr. 2r-590/16 instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros şi I. Muruianu D E C I Z I E 22 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2017-03-15
0,94
2rc-170/17 — încasarea datoriei și rezilierea contractului
prima instanţă: V. Garabagiu dosarul nr. 2rc-170/17 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac D E C I Z I E 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compo
CSJ 2017-04-05
0,94
2ra-633/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Botanica, mun. Chişinău dosarul nr. 2ra-633/2017 judecător: Sv. Garştea-Bria instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău C
Sursă