Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.09.2017
respins

2r-625/17 — încasarea datoriei, rezilierea contractului, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
13.09.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, rezilierea contractului, evacuare şi compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
termenul de declarare a recursului impotriva incheierii, repunerea în termen
Citează această cauză
2r-625/17 — încasarea datoriei, rezilierea contractului, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2r-625/17 prima instanță - (Judecătoria Botanica, mun. Chișinău) I. Cotruță instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) B. Bîrcă, A. Panov, E. Clim D E C I Z I E 13 septembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Dorina Vrabie, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul municipal Chișinău împotriva Dorinei Vrabie cu privire la încasarea datoriei la plata pentru chirie, a penalității de întârziere, rezilierea contractului de locațiune, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2012, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de către Dorina Vrabie, c o n s t a t ă: La 09 august 2011 Consiliul mun.

Chișinău a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Dorinei Vrabie, solicitând încasarea plății restante la plata chiriei pentru perioada 29 iulie 2006 - 21 septembrie 2011 în sumă de 20 954,34 lei, a penalității de întârziere în sumă de 3 834,64 lei, rezilierea contractului de locațiune nr. 1/05/036 din 01 noiembrie 2005, evacuarea Dorinei Vrabie din încăperile nelocuibile nr. 34-35 aflate în subsolul cu geamuri din blocul locativ din mun. Chișinău, bd. Cuza Vodă, 7/2 lit. A și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 21 septembrie 2011 s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul mun. Chișinău. S-a încasat de la Dorina Vrabie în contul Consiliului mun.

Chișinău chiria pentru folosirea încăperilor nr. 34-35 (subsol cu geamuri) cu suprafața totală de 24,3 m.p. din mun. Chișinău, bd. Cuza Vodă, 7/2 lit. A, în perioada 29 iulie 2006 și 21 septembrie 2011 în sumă de 20 940,91 lei, penalitatea contractuală de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere în mărime de 3 408,27 lei și dobânda de întârziere conform art. 619 din Codul civil, în cazul în care Dorina Vrabie nu va executa hotărîrea în termen de 90 de zile de la data cînd aceasta a devenit definitivă. 1 S-a încasat de la Dorina Vrabie în contul bugetului de stat taxa de stat în mărime de 730,47 lei. S-a reziliat contractul de locațiune nr. 1/05/036 din 01 noiembrie 2005 încheiat între Consiliul mun.

Chișinău și Dorina Vrabie, cu evacuarea ultimei din încăperile respective. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 17 februarie 2012 Dorina Vrabie a declarat apel, solicitând casarea acesteia și restituirea cauzei la rejudecare. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2012 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Dorina Vrabie și s-a acordat apelantei termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2012 s-a restituit apelul declarat de Dorina Vrabie, fiindu-i remisă cererea de apel cu documentele anexate. La 07 august 2017 Dorina Vrabie a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2012, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și restituirea cauzei la rejudecare.

Totodată a solicitat repunerea în termen a cererii de recurs. În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu încheierea contestată, invocând că este neîntemeiată și emisă contrar prevederilor normelor de drept procedural. Astfel, susține că instanța de apel a examinat cauza în lipsa sa, fapt prin care ia încălcat dreptul de acces liber la justiție. Prin referința din 11 septembrie 2017, intimatul a indicat că recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca fiind tardiv. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanță de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Examinând materialele dosarului, Colegiul consideră că cererea privind repunerea în termenul de declarare a recursului urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată, cît și recursul declarat de Dorina Vrabie urmează a fi respins ca fiind depus tardiv, din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la 28 aprilie 2017), termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la data pronunțării ei.

Din materialele dosarului rezultă că încheierea contestată cu recurs a fost pronunțată la 04 decembrie 2012. Contrar prevederilor art. 425 Codul de procedură civilă, Dorina Vrabie a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2012, la 07 august 2017, cu depășirea termenului de 15 zile, ceea ce constituie temei în conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă de a respinge recursul. 2 Astfel, prin prisma art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la 28 aprilie 2017) termenul de atac a încheierii din 04 decembrie 2012 a început să curgă din 05 decembrie 2012. Colegiul menționează că în conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.

La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). În sensul acestei norme, este de principiu, ca declarând recurs în afara termenului legal și solicitând repunerea în termen, să fie invocate motive întemeiate, care să justifice încălcarea acestui termen. Pe când, la caz, Dorina Vrabie nu a prezentat nici o dovadă care să confirme că termenul de depunere a recursului a fost omis din motive întemeiate.

În acest context, Colegiul respinge ca fiind neîntemeiat argumentul recurentei precum că, termenul de depunere a recursului a fost omis din motive care nu-i pot fi imputate, deoarece nu a fost informată corespunzător despre examinarea cauzei, or, instanța de apel a asigurat drepturile părților, respectând procedura de citare legală, iar ultima urma să-și exercite drepturile procedurale cu bună-credință. Totodată, alte argumente justificative ce ar indica repunerea recursului în termen, în sensul art. 116 Codul de procedură civilă, în recursul declarat nu au fost prezentate. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. În conformitate cu art. 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să respecte termenele prevăzute de lege.

Astfel, Dorina Vrabie prin lege a fost obligată să respecte termenul legal de contestare a încheierii cu recurs în 15 de zile calendaristice din data pronunțării ei, termen prevăzut de art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la 28 aprilie 2017). Colegiul consideră necesar de a menționa faptul că recurenta urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță, în speță contestarea la timp a actului judecătoresc. În această ordine de idei, este cert că, depunând cererea de recurs la 07 august 2017, peste patru ani și opt luni, recurenta a demonstrat o neglijență a drepturilor sale 3 procedurale și contrar prevederilor legale, nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen.

Prin urmare, Colegiul ajunge la concluzia că recurenta a omis termenul de atac a încheierii judecătorești, iar examinarea unui astfel de recurs ar încălca principiul securității raporturilor juridice, precum și, drepturile celorlalte părți la un proces echitabil. Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu prevederile art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul invocă și hotărîrea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Melnic c. Moldovei (din 14 noiembrie 2006) și Ponomaryov c. Ucrainei (din 03 aprilie 2008), unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Din considerentele menționate și având în vedere cele expuse supra, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea privind repunerea în termenul de declarare a recursului ca fiind neîntemeiată și recursul declarat ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă (în redacția de până la 28 aprilie 2017). În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge cererea Dorinei Vrabie privind repunerea recursului în termen. Se respinge recursul declarat de Dorina Vrabie.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2012, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de către Dorina Vrabie, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul municipal Chișinău împotriva Dorinei Vrabie cu privire la încasarea datoriei la plata pentru chirie, penalității de întârziere, rezilierea contractului de locațiune, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-04-05
0,93
2ra-649/17 — evacuarea din spațiu locativ
prima instanţă: L. Vasilevici dosarul nr. 2ra-649/17 instanţa de apel: M. Ciugureanu, G. Daşchevici, M. Anton Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Just
CSJ 2017-08-23
0,93
2rc-639-17 — rezilierea contractului de locatiune, incasarea restantei la chirie
Dosarul nr. 2rc-639/17 Instanţa de fond: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău – I. Barbacaru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budău, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 23 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2017-12-06
0,93
2r-849/17 — evacuarea din bunul imobil fără acordarea unei alte încăperi de locuit, radierea din evidența de la reședință și compensarea cheltuielilor de judecată
Prima instanţă: Judecătoria Botanica, mun. Chişinău (judecător N. Şova) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (judecători A. Panov, M. Anton şi V. Cotorobai) Dosar nr. 2r-849/17 D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2015-02-04
0,93
2cc-3/15 — rezilierea antecontractului de vinzare cumparare a spatiului locativ si restituirea mijloacelor banesti
dosar 2cc-3/15 04 februarie 2015 municipiul Chișinău Î NCHEI ERE Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Du
CSJ 2017-04-05
0,93
2ra-601/17 — repararea prejudiciului
prima instanţă: M. Vasilisa dosarul nr.2ra-601/17 instanţa de apel: M. Ciugureanu, G. Daşchevici, I. Cotruţa Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă