Decizia nr. 136 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 128/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.142/83/CA/2020*-R, şi Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.256/118/2020*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române depunând un punct de vedere asupra chestiunii de drept

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 6 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.142/83/CA/2020*-R, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. În interpretarea art. 77 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, dacă scopul compensaţiei lunare constă în compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii. 2. În caz de răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă compensaţia lunară specifică teatrului de operaţii prevăzut de art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se poate cumula cu diurna în valută, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, sau cu indemnizaţia de risc plătită de partenerii externi.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 128/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, cu nr. 191/1/2025, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.256/118/2020*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al Românei, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 24/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, dispoziţiile cuprinse în anexa nr. 3 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003; art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006, şi art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pot fi interpretate în sensul că reprezintă compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, iar acordarea concomitentă a drepturilor prevăzute de aceste prevederi ar constitui dublă compensare a riscului aferent participării la misiunile internaţionale?

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectul sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 191/1/2025 la Dosarul nr. 128/1/2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) „ Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană. (…) Art. 2. – (1) Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare. (2) Hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune. (3) În lipsa unor acorduri/înţelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocaţie valorică de 20 dolari SUA/zi/persoană şi de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare. (…) Art. 6. – Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică în mod corespunzător şi celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Competenţele ministrului apărării naţionale, stabilite prin prezenta hotărâre, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituţiilor respective.”

Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003) Anexa nr. 3 „ 1. Poliţiştii care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida O.N.U., NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi băneşti: a) salariul de bază, corespunzător funcţiei îndeplinite, prevăzut în decizia de numire, sau cel avut anterior, dacă acesta este mai mare; b) un spor lunar de 30%, calculat la salariul de bază; c) o primă de campanie neimpozabilă, o singură dată pentru toată perioada misiunii, egală cu salariul de bază. Plata acestei prime se face la plecarea în zona desfăşurării misiunii.”

Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006) „ Art. I. – Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…) 7. La anexa nr. 3, punctul 1 va avea următorul cuprins: « 1. Poliţiştii care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi băneşti: a) salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite, prevăzut în decizia de numire, sau cel avut anterior, dacă acesta este mai mare; b) indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare; c) premiul anual; d) un spor lunar de până la 100%, aplicat la salariul de bază, stabilit cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, pentru fiecare misiune; e) o primă de campanie, egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în zona desfăşurării misiunii.»”

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 284/2010) Anexa VII – capitolul II „ Art. 77. – (…) (2) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi salariale: a) salariul funcţiei de bază, compus din: (i) salariul de funcţie, prevăzut prin dispoziţia/ordinul de numire/detaşare sau avut anterior, dacă este mai mare; (ii) salariul gradului profesional; (iii) gradaţiile la care are dreptul; (iv) salariul de comandă, după caz; b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite; c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte; d) o primă de campanie egală cu salariul funcţiei de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 2.142/83/CA/2020* – R al Curţii de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 24.12.2020, reclamantul P.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor băneşti datorate, constând în diurnă zilnică în valută, şi a indemnizaţiei zilnice în valută pentru facilitarea legăturii cu familia/recreere, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, act nepublicat în Monitorul Oficial al României, dar şi de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aferente perioadei 26.02.2011-25.02.2012, în care reclamantul s-a aflat în Misiunea Uniunii Europene privind statul de drept în Kosovo – EULEX Kosovo, cu dobânda legală penalizatoare, şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 178 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 670 din 21.10.2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.142/83/2020, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, casând în parte decizia atacată cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, cu trimitere pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă, în lumina considerentelor deciziei de casare.

În rejudecare, prin Sentinţa nr. 140 din 22.04.2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.142/83/2020*, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea formulată de reclamantul P.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti datorate, constând în diurna zilnică în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) al Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi indemnizaţia zilnică în valută pentru facilitarea legăturii cu familia/recreere, prevăzută de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, aferente perioadei 26.02.2011-25.02.2012, şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data scadenţei fiecăruia dintre drepturile salariale, până la plata integrală a sumelor.

Împotriva Sentinţei nr. 140 din 22.04.2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.142/83/2020*, a declarat recurs recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române. B. Dosarul nr. 8.256/118/2020* al Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 23.12.2020, reclamantul I.P.C. a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata: a) sumei ce i se cuvine cu titlu de diurnă în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, aferentă perioadelor 12.12.2008-6.04.2010 şi 6.05.2012-5.05.2014 când a participat la „Misiunea Naţiunilor Unite pentru Stabilizare în Haiti – MINUSTAH”; b) sumei ce i se cuvine cu titlu de costuri pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere prevăzută de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, aferentă perioadelor 12.12.2008-6.04.2010 şi 6.05.2012-5.05.2014, când a participat la „Misiunea Naţiunilor Unite pentru Stabilizare în Haiti – MINUSTAH”; c) dobânzii legale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (pentru perioada anterioară datei de 31.08.2011), respectiv a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar aferente, calculată de la data scadenţei obligaţiilor de plată şi până la data plăţii efective precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 689/15.05.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumelor reprezentând diurna în cuantum de 45 dolari SUA/zi pentru participarea la „Misiunea Naţiunilor Unite pentru Stabilizare în Haiti – MINUSTAH” în perioadele 12.12.2008- 6.04.2010 şi 6.05.2012-5.05.2014, în lei la cursul Băncii Naţionale a României (BNR) din ziua plăţii, şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, de la data scadenţei obligaţiei de plată a sumelor, până la plata efectivă, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând costuri pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea de şedinţă nr. 107 din 23.05.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţele de sesizare au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Oradea a apreciat, în esenţă, că este opţiunea legiuitorului să compenseze aceleaşi inconveniente/riscuri prin mai multe modalităţi, astfel că diurna prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi compensaţia lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% nu se exclud reciproc, în lipsa unor norme exprese care să limiteze acordarea acestor drepturi sau să excludă cumulul lor.

Totodată, a reţinut că, în măsura în care indemnizaţia de risc este plătită de partenerii externi, aceasta se poate cumula cu această compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100%.

Referitor la sesizarea formulată de completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa, instanţa de trimitere a considerat că este necesară o astfel de sesizare, ca urmare a faptului că instanţa de trimitere se află în situaţia de a analiza existenţa unei eventuale duble compensări sau a unei duble plăţi de care ar beneficia reclamantul, atât de la partenerul internaţional, cât şi de la fostul angajator. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport de întrebările cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentele dosare conexate, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Au fost identificate mai multe decizii relevante ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează: Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021; Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2022; Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 4 februarie 2025; Decizia nr. 42 din 17 februarie 2025, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României. *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 42 din 17 februarie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 7 mai 2025. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizei problemei de drept, se impune o lămurire cu privire la normele supuse interpretării în cadrul Dosarului nr. 2.142/83/CA/2020* – R. Astfel, se constată că, în cuprinsul întrebărilor adresate, instanţa de trimitere a menţionat în mod eronat numărul actului normativ, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.084/2004, în loc de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, deşi, în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile evocate în cadrul încheierii de sesizare, în discuţie sunt dispoziţiile art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, analiza sesizării se va realiza prin raportare la dispoziţiile art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare.

Sintetizând chestiunile asupra cărora instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare prealabilă, se constată că aspectele în discuţie sunt legate de: – stabilirea scopului compensaţiei lunare prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003; art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006 şi art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv dacă este similar cu scopul diurnei acordate în temeiul art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004; – semnificaţia/echivalenţa dreptului cu conţinut pecuniar intitulat compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii în raport cu diurna în valută, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi/sau cu indemnizaţia de risc acordată de partenerii externi.

Examinând condiţiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanşarea mecanismului de interpretare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizările au fost transmise instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 şi care, potrivit art. 4, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin urmare şi cu prevederile art. 519 şi următoarele din acest cod.

Din coroborarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând sesizările conexate, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.

Astfel, litigiile în cadrul cărora s-au formulat sesizările, ce au fost conexate la nivelul instanţei supreme, se află în curs de judecată în stadiul recursului la Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv la Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe de altă parte, obiectul acestor litigii îl constituie pretenţii băneşti de natură salarială, decurgând din raporturile de serviciu ale reclamanţilor cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, înscriindu-se aşadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Celelalte condiţii de admisibilitate decurg din existenţa unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluţionarea cauzei pendinte pe rolul instanţei de trimitere, respectiv absenţa unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudenţială ori a unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, care să aibă ca obiect aceeaşi chestiune de drept.

Aşadar, pentru ca aceste condiţii de admisibilitate să fie întrunite, este necesară existenţa unei chestiuni de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă, şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Totodată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023) s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară. Prin urmare, sintagma „chestiune de drept”, prevăzută la art. 519 din Codul de procedură civilă şi la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Prin raportare la aceste exigenţe, în urma evaluării elementelor sesizărilor formulate se constată că nu sunt însă întrunite celelalte două condiţii de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, întrucât aspectele sesizate de instanţele de trimitere au fost, pe de o parte, lămurite prin decizii interpretative anterioare ale instanţei supreme (cu referire la noţiunea de „diurnă”), iar, pe de altă parte, nu constituie „chestiuni de drept” în înţelesul pe care această sintagmă l-a dobândit în timp prin jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată în procedura de pronunţare a unei hotărâri prealabile, implicând în realitate chiar dezlegarea raportului juridic dedus în concret judecăţii, prin aplicarea legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei (cu referire la corespondenţa între diurnă, compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii, drepturi pecuniare reglementate prin documente internaţionale şi posibilitatea cumulului acestora).

În privinţa sesizării formulate de către Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 2.142/83/2020*, înregistrate cu nr. 128/1/2025, se constată că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept.

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească scopul Compensaţiei lunare prevăzute în art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi dacă se poate cumula cu diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 sau/şi cu indemnizaţia de risc prevăzută de partenerii externi.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare.

Se constată că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

Cât priveşte problematica cumulării compensaţiei lunare specifice teatrului de operaţii prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 cu diurna în valuta prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi cu indemnizaţia de risc plătită de partenerii străini, se apreciază că prin sesizare instanţa de trimitere a solicitat, mai degrabă, aplicarea dispoziţiilor legale incidente într-un caz concret, în raport cu interpretarea deja oferită de Înalta Curte prin deciziile anterioare pronunţate în mecanismul recursului în interesul legii (RIL) şi al dezlegării unei chestiuni de drept.

În urma evaluării elementelor sesizării formulate de către Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.256/118/2020*, înregistrată cu nr. 191/1/2025, se constată, de asemenea, că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept.

Cu titlu prealabil, se reţine că, potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519 din acelaşi cod, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Prevederile art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt aplicabile inclusiv sesizărilor formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în condiţiile în care art. 4 din acest act normativ stabileşte că dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Codului de procedură civilă şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

Aşadar, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă expunerea elementelor de fapt şi de drept relevante ale litigiului, precum şi indicarea considerentelor din care rezultă că problema de drept are caracter veritabil, de natură să influenţeze în mod direct soluţia cauzei pe fond, fiind deci necesare atât o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate incidente, cât şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Or, din conţinutul încheierii completului de judecată rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al sesizării, care cuprinde o expunere a situaţiei de fapt şi menţionarea, la modul general, a faptului că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind dificil de identificat raţiunile care l-au determinat pe titularul sesizării să aprecieze că este necesară intervenţia instanţei supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile.

Mai mult, opinia preliminară a titularului sesizării nu se reflectă în conţinutul chestiunii de drept cu care acesta a învestit instanţa supremă şi nici nu rezultă din contextul factual şi juridic al cauzei pe care trebuie să o soluţioneze. Astfel, în motivarea sesizării, instanţa, deşi indică dispoziţiile legale care reglementează compensaţia lunară specifică teatrului de operaţii (anexa nr. 3 pct. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003; art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006 şi art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), totuşi procedează la analizarea diurnei în valută prevăzută de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 în raport cu indemnizaţia de subzistenţă pentru misiune acordată de partenerul străin în cadrul Misiunii Naţiunilor Unite pentru Stabilizare în Haiti – MINUSTAH.

Prin urmare, fără legătură cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă şi cu soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa de trimitere îşi exprimă punctul de vedere raportându-se la altă problematică juridică decât cea invocată în cuprinsul întrebării adresate. Astfel, instanţa de trimitere se referă la elemente care nu au fost invocate de recurent în cadrul căii de atac – indemnizaţia de subzistenţă pentru misiune acordată de partenerul străin – şi care nu prezintă, din această perspectivă, relevanţă în privinţa soluţionării recursului.

Din perspectiva îndeplinirii celei de-a treia condiţii de admisibilitate, respectiv a celei vizând existenţa unei „chestiuni de drept veritabile”, judecătorii-raportori constată că problematica cumulării compensaţiei lunare specifice teatrului de operaţii prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006, art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 cu diurna în valuta prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 implică aplicarea dispoziţiilor legale incidente într-un caz concret, în raport cu interpretarea deja oferită de Înalta Curte prin deciziile anterioare pronunţate în mecanismul recursului în interesul legii (RIL) şi al dezlegării unei chestiuni de drept.

Procedând în continuare la examenul deciziilor interpretative obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (astfel cum rezultă din jurisprudenţa evidenţiată la pct. VIII din prezenta decizie) se constată că s-a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la natura şi regimul juridic al dreptului la diurnă reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, acest aspect controversat făcând obiect de analiză al instanţei supreme, nefiind aşadar întrunită cerinţa de admisibilitate impusă de lege [art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024], respectiv aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja prin hotărâri obligatorii anterioare.

Chiar dacă nu a fost dezlegată explicit o chestiune identică celei ce face obiectul sesizărilor conexate [corespondenţa dintre diurna prevăzută la art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2024, drepturile de natură pecuniară specifice teatrului de operaţii, menţionate în actele normative privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi indemnizaţia de risc acordată de partenerii străini), dezlegările anterioare au relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept veritabile întrucât nu poate fi exclus de plano ca problema de drept în discuţie să prezinte un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, chiar şi atunci când au fost pronunţate decizii în procedura hotărârii prealabile şi/sau a recursului în interesul legii, dar soluţiile adoptate şi considerentele ce le-au fundamentat trebuie corelate (în acest sens, Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, paragraful 65).

Or, în privinţa eventualei corespondenţe dintre compensaţia financiară specifică teatrului de operaţii, diurna în valută (cu referire expresă la dreptul la diurnă, reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) şi indemnizaţia de risc acordată de partenerii străini, dezlegările anterioare, date prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile, se impun, mutatis mutandis.

Corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul recursului în interesul legii sau prin hotărâri prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanţele particulare ale cauzei.

Astfel, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a oferit o dezlegare modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, tocmai plecând de la o jurisprudenţă neunitară în care unele instanţe apreciau că acele drepturi de care a beneficiat personalul trimis în misiuni în străinătate ar fi înlăturat de la aplicare dispoziţiile naţionale cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Cu privire la posibilitatea plăţii de către autorităţile naţionale a diurnei prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 dacă un drept de aceeaşi natură a fost achitat de către organizaţiile internaţionale care au stabilit şi coordonat misiunea externă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, relevante fiind paragrafele 73/75 din această decizie, prin care s-au reţinut următoarele: „ 73. În cadrul raporturilor de muncă (înţelese în sens larg), cauza drepturilor băneşti de care beneficiază persoana angajată rezidă în activitatea desfăşurată de aceasta, fiind vorba fie de plata propriu-zisă a muncii prestate, fie de compensarea unor inconveniente de ordin material sau moral care decurg din condiţiile particulare de desfăşurare a activităţii. În consecinţă, dacă un anumit aspect al activităţii prestate de poliţistul aflat în misiune este recompensat de către partenerul extern, nu mai există nicio justificare pentru ca acelaşi aspect să fie remunerat şi de către autorităţile naţionale. Ar fi vorba de o dublă plată care ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. 74. Argumentul potrivit căruia dacă un drept de natură salarială este prevăzut de legislaţia naţională el trebuie acordat de statul român în mod necondiţionat este vădit eronat. În speţa de faţă, interpretarea normei naţionale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaţionale care au asigurat cadrul legal de desfăşurare a misiunii la care a participat poliţistul. Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizaţia internaţională sau de statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma naţională, poliţistul aflat în misiune nefiind îndreptăţit să solicite acelaşi beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaţionale sau europene, cât şi de la autorităţile naţionale, în temeiul legislaţiei interne. 75. Acest raţionament rămâne pe deplin valabil şi atunci când drepturile băneşti acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înţelegerilor tehnice europene sau internaţionale sunt structurate în mod diferit faţă de reglementarea naţională. Important este ca, în esenţă, plăţile efectuate de partener să fi avut în vedere, în ansamblu, aspectele la care s-a raportat şi legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile poliţistului aflat în misiune.”

Deşi sesizarea soluţionată prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, decizia „beneficiază, ca orice act jurisdicţional, de efectul autorităţii de lucru judecat ataşat considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia inadmisibilităţii sesizării” (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi evidenţiată anterior, judecătorii-raportori subliniază că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale şi principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată şi aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică.

Judecătorii-raportori reamintesc faptul că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu consecinţa prevenirii sau sistării divergenţelor jurisprudenţiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor prevăzute a fi acordate personalului participant, aşa cum s-a statuat în deciziile de unificare a jurisprudenţei, anterior menţionate.

Revine, prin urmare, instanţelor de judecată, în raport cu situaţiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondenţă între aceste drepturi, în raport cu conţinutul acestora, cu scopul pentru care au fost prevăzute, în funcţie de tipul misiunii şi de alte elemente de natură a contura natura juridică a acestor drepturi.

Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare) stabilite ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului (Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Aşadar întrebările ce fac obiectul prezentelor sesizări conexate nu vizează o lacună legislativă sau o interpretare neunitară între instanţe, ci instanţele de trimitere urmăresc a se statua dacă, în baza deciziilor anterioare ale Înaltei Curţi, cumulul compensaţiilor indicate constituie o dublă reparare. Or, aceasta este o problemă de aplicare a legii la o speţă concretă, iar nu o problemă de drept abstractă şi generală, care să poată fi dezlegată în cadrul procedurii privind dezlegarea unei probleme de drept.

Faţă de cele expuse, se constată că întrebările adresate de către cele două instanţe de trimitere nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conţinutul normativ clar al dispoziţiilor vizate de sesizare, cât şi din existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanţele de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, astfel încât sesizările conexate sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate din art. 2 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va conchide că mecanismul proactiv al unificării jurisprudenţiale prin intermediul hotărârii prealabile nu poate fi declanşat, impunându-se respingerea sesizărilor conexate, ca inadmisibile.