3ra-879/17 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-879/17

prima instanță - (judecătoria Ciocana mun. Chișinău) A. Malîi

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

Î N C H E I E R E

06 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului,

judecători Valentina Clevadî

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial

Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or. Vadul lui Vodă,

intervenienți accesorii Chian Vasile, Chian Antonia cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și s-a

menținut hotărîrea judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 13 decembrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 20 octombrie 2016 Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat s-a

adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului or. Vadul lui Vodă

solicitând anularea deciziei Consiliului or. Vadul lui Vodă nr.4/15 din 22 iulie 2016

privind legalizarea căsuței de vacanță lit. A/01 din Întovărășirea Pomiculă „Înflorit”.

În motivarea pretențiilor formulate a indicat că, Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat a efectuat controlul sub aspectul legal al dispoziției emise potrivit

prevederilor art.64 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind

administrația publică locală și a constatat că anularea deciziei Consiliului or. Vadul

lui Vodă solicitând anularea deciziei Consiliului or. Vadul lui Vodă nr.4/15 din 22

iulie 2016 privind legalizarea căsuței de vacanță lit. A/01 din Întovărășirea Pomiculă

„Înflorit”, contravine art.3 din Legea nr.163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcție, art. 13 alin.1), art.18 din Legea nr.172 din 02

februarie 1996 privind calitatea în construcții

Menționează că, construcția din Întovărășirea Pomiculă „Înflorit” a fost

efectuată în lipsa certificatului de urbanism pentru proiectare, iar Consiliul or. Vadul

lui Vodă ilegal a legalizat construcția.

1

Relatează reclamantul că, Consiliul local nu are competența de a legaliza

construcțiile neautorizate și astfel decizia emisă de Consiliul or. Vadul lui Vodă este

contrară legislației.

Menționează că, Consiliul la adoptarea actului administrativ contestat a ignorat

prevederile art.9 alin.2) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 privind actele normative

ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, care

stipulează că actele normative ale autorităților administrației publice centrale și locale

trebuie să corespundă întocmai prevederilor constituționale, legilor.

Prin hotărîrea judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 13 decembrie 2016,

cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei

de Stat a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la baza adoptării deciziei Consiliului

or. Vadul lui Vodă nr.4/15 din 22 iulie 2016 privind legalizarea căsuței de vacanță

lit. A/01 din Întovărășirea Pomiculă „Înflorit” au fost anexate probe veridice, iar

căsuța de vacanță în cauză era deja construită la momentul intrării în vigoare a

prevederilor legale privind condițiile de autorizare a amplasării și proiectării

construcțiilor și astfel este prezentă cauza unei situații juridice constituite anterior

asupra căreia legea nouă nu are caracter retroactiv.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat la 26 decembrie 2016, a declarat apel nemotivat, ulterior la 21

martie 2017 a depus apel motivat solicitând, admiterea apelului, casarea hotărîrii

judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 13 decembrie 2016 și emiterea unei noi

decizii de admitere a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017, s-a respins apelul declarat

de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și s-a menținut hotărîrea

judecătorie Ciocana mun. Chișinău din 13 decembrie 2016.

La 12 iunie 2017, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a declarat

recurs împotriva hotărîrii judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 13 decembrie 2016

și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2017, solicitând admiterea

recursului, anularea hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și emiterea unei noi

decizii de admitere a pretențiilor înaintate.

Recursul a fost declarat în temeiul art.432, alin. (2), lit. c) din Codul de

procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material

au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a

interpretat în mod eronat legea.

În motivarea recursului recurentul a indicat că decizia instanței de apel a fost

adoptată cu încălcarea normelor de drept material. La examinarea pricinii instanța nu

a determinat circumstanțele reale, a dat o calificare greșită raportului material litigios,

greșit a soluționat conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative și

greșit a interpretat legea și analogia ei.

Susține că la examinarea cauzei în fond instanța nu a luat în considerație probele

și argumentele prezentate de pârât.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 04 mai 2017.

Potrivit scrisorii de comunicare copia deciziei a fost expediată părților la 18

iunie 2017 (f.d.98), iar la materialele cauzei lipsește dovada recepționării acesteia de

2

către părți.

Potrivit prevederilor art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 12 iunie 2017, respectiv recursul se

consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

3

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Oficiul Teritorial

Chișinău al Cancelariei de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4