Decizia nr. 43 din 29 mai 2023

S-au luat în examinare sesizările formulate de către Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 500/39/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 547/33/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dispoziţiile art. 426 lit. b) şi art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare are competenţa să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză?”; ” Dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa soluţionării pe fond a contestaţiei, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă, în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost avută în vedere în procesul de analiză a legii penale aplicabile cauzei?; şi Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală?”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Andrei Claudiu Rus.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina-Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 12 mai 2023, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

După comunicarea raportului, în data de 22 mai 2023, apărătorul ales al contestatorilor condamnaţi H.I. şi G.I. a depus un punct de vedere.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina-Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunile de drept supuse dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, doamna procuror a precizat că din analiza încheierilor prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că instanţele care au formulat sesizările sunt dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, iar cauzele se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că, deşi aparent soluţionarea pe fond a cauzelor depinde de soluţionarea chestiunilor de drept, în realitate nu depinde, iar pentru cea de-a doua întrebare lipseşte şi caracterul de noutate întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat anterior printr-o hotărâre prealabilă, respectiv prin Decizia nr. 67/2022.

Totodată, a învederat că din cuprinsul încheierilor de sesizare rezultă că instanţele care au ridicat chestiunile de drept pun în discuţie, din perspectiva temeiniciei, situaţia particulară a contestaţiei în anulare formulate împotriva unor hotărâri definitive prin care s-a dispus condamnarea inculpatului, ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, şi se reţine ca lege penală mai favorabilă Codul penal anterior.

Prin hotărârile de condamnare se identifică existenţa unei succesiuni de legi în timp (faptă săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 – judecată sub imperiul Codului penal în vigoare), însă, printre legile succesive identificate, nu se regăseşte şi legea penală mai favorabilă inculpatului în momentul condamnării, ca urmare a efectelor produse de Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 asupra regimului răspunderii penale.

Întrucât contestaţiile în anulare cu care sunt învestite instanţele de trimitere se află în etapa soluţionării pe fond, având în vedere dispozitivul şi considerentele deciziilor nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, situaţia premisă pe care se grefează întrebarea instanţelor este circumstanţiată şi de împrejurarea ca instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în fond să nu fi dezbătut şi analizat cauza de încetare a procesului penal.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu pot face obiectul sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul procedură penală problemele de drept a căror dezlegare presupune în mod inevitabil un examen al situaţiei concrete a cauzelor pendinte, atribuţie care revine, în exclusivitate, judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.

Având în vedere situaţia particulară pe care se grefează întrebările ridicate de curţile de apel, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că dezlegarea chestiunilor de drept implică o analiză prealabilă a condiţiilor de fapt şi de drept specifice cauzei în care au fost invocate, analiză care nu poate fi realizată pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat ca, în situaţia în care se va considera că sesizările formulate sunt admisibile, să se statueze printr-o hotărâre prealabilă că art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală trebuie interpretat în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate reanaliza legea penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, respectiv omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei şi până la judecarea pe fond a cauzei, definitiv, nu poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare. Potrivit dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, pe calea contestaţiei în anulare pot fi remediate doar erori procedurale, care sunt expres şi limitativ prevăzute. Or, natura erorii instanţelor de judecată cu privire la aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale poate reprezenta doar o eroare de judecată, respectiv o greşeală de drept.

Astfel, evaluarea instanţei de judecată cu privire la existenţa şi tipicitatea faptei, precum şi cu privire la legea penală mai favorabilă, produce efecte imediate şi beneficiază de autoritate de lucru judecat chiar dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, survin multiple modificări, fie legislative, fie jurisprudenţiale, care ar putea să modifice această analiză. Însă o reanalizare a legii penale mai favorabile de către o instanţă care soluţionează o cale extraordinară de atac, în scopul de a ajunge la incidenţa prescripţiei, a încetării răspunderii penale, în condiţiile în care legea penală mai favorabilă a fost deja analizată atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, ar echivala practic cu o critică a raţionamentului judiciar al instanţei cu prilejul soluţionării cauzei de la fond până la rămânerea sa definitivă, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-o cale de atac de reformare, ceea ce ar fi contrar voinţei legiuitorului.

Aplicarea legii penale mai favorabile se poate realiza numai în condiţiile reglementate de art. 5 şi 6 din Codul penal. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a statuat că art. 5 din Codul penal este constituţional în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive, în stabilirea aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, tot în considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reiterat că instanţele pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile doar în intervalul dintre momentul la care s-a săvârşit infracţiunea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin urmare, în procedura contestaţiei în anulare nu poate fi reanalizată legea penală mai favorabilă în scopul desfiinţării hotărârii judecătoreşti rămase definitive.

În aceste circumstanţe, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, cu referire strictă la prescripţie, poate fi invocat doar în ipoteza în care instanţele de fond sau de apel nu au analizat această instituţie, iar instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac poate doar să înlăture acest neajuns procedural, fără să facă o analiză suplimentară cu privire la starea de fapt şi cea de drept a cauzei.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 17 martie 2023, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dispoziţiile art. 426 lit. b) şi art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare are competenţa să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză?”

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 914/1/2023 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. II. Expunerea succintă a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava persoana condamnată P.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 319 din data de 13.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 3.745/227/2017, prin care au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi de inculpatul P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 305 din data de 5.07.2019, pronunţată de Judecătoria Fălticeni în Dosarul nr. 500/39/2022.

Prin Sentinţa penală nr. 305 din data de 5.07.2019, pronunţată de Judecătoria Fălticeni în Dosarul nr. 500/39/2022, printre altele, a fost condamnat inculpatul P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) din Codul penal şi al art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, şi art. 16 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 176/28.02.2013 a Judecătoriei Buzău, în Dosarul nr. 30.954/200/2012, definitivă prin nerecurare la 15.03.2013, iar pedeapsa rezultantă stabilită în cauză (de 1 an şi o lună închisoare) s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani neexecutată, în final inculpatul P.I. urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi o lună închisoare.

În fapt, în considerentele sentinţei, s-a reţinut că inculpaţii S.I. şi P.I., la data de 22.08.2013, au înlesnit valorificarea către S.C.P. – S.R.L. a utilajului marca Kramer Allrad 550 cu seria de identificare 349000085, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni. De asemenea, inculpaţii, în perioada 22.08.2013-9.12.2013 (ziua exactă neputând fi stabilită), au prezentat şi înmânat administratorului S.D. înscrisul sub semnătură privată redactat în limba olandeză, denumit Factuur (factură) cu nr. 118.F23 din 18.07.2013, însoţit de traducerea în limba română, ştiind că înscrisul este falsificat.

Prin Decizia penală nr. 319 din data de 13.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 3.745/227/2017, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi de inculpatul P.I., sentinţa penală arătată mai sus fiind desfiinţată în parte.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul P.I. este Codul penal din 1968.

A fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din Codul penal din 1968 şi art. 5 din Codul penal.

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012, art. 86 4 din Codul penal din 1968 cu trimitere la art. 83 din Codul penal din 1968, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 176/28.02.2013 a Judecătoriei Buzău în Dosarul nr. 30.954/200/2012, definitivă prin nerecurare la 15.03.2013, şi s-a dispus executarea în întregime a pedepsei principale de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa la care a fost condamnat în cauză, de 1 an închisoare, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa totală de 3 ani închisoare.

A fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare, sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din Codul penal din 1968 şi art. 5 din Codul penal.

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012, art. 86 4 din Codul penal din 1968 cu trimitere la art. 83 din Cod penal din 1968, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 176/28.02.2013 a Judecătoriei Buzău în Dosarul nr. 30.954/200/2012, definitivă prin nerecurare la 15.03.2013, şi s-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa la care a fost condamnat în cauză, de 3 luni închisoare, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa totală de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal din 1968 şi art. 5 din Codul penal s-au contopit pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul P.I. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (în regim privativ de libertate).

Relativ la stabilirea legii penale mai favorabile, Curtea a reţinut, în considerentele deciziei, următoarele: ” Cât priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea apreciază că şi în cazul inculpatului P.I. legea mai favorabilă este Codul penal din 1968 şi aceasta în special din perspectiva regulilor de sancţionare a concursului de infracţiuni în condiţiile în care pedepsele aplicate de către instanţa de fond pentru cele două infracţiuni, de tăinuire şi uz de fals, vor fi menţinute (încadrându-se în limitele speciale de pedeapsă prevăzute şi de reglementarea anterioară), astfel că pedeapsa rezultantă va fi mai mică, prin aplicarea mecanismului contopirii în pedeapsa cea mai grea în detrimentul mecanismului cumulului aritmetic (pedeapsa cea mai grea plus o treime din cealaltă pedeapsă) impus de legea nouă. Cu argumentele de fapt şi de drept sus-menţionate, Curtea va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul P.I. este Codul penal din 1968.”

Împotriva acestei decizii, condamnatul contestator P.I. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori cu nr. 500/39/2022 din data de 22.07.2022.

Prin Încheierea din data de 27 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul arătat în paragraful precedent, în temeiul art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 319/13.03.2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.745/227/2017.

În baza art. 430 din Codul de procedură penală s-a suspendat executarea sentinţei penale nr. 305 din 5.07.2019 pronunţate de Judecătoria Fălticeni în Dosarul nr. 3.745/227/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 319/13.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în ceea ce îl priveşte pe contestatorul P.I., până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. III. Punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public şi contestatorului condamnat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă.

Contestatorul condamnat, prin apărător, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuţie. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, potrivit art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală stipulează că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Instituţia prescripţiei răspunderii penale este reglementată de dispoziţiile art. 153 şi următoarele din Codul penal.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că „soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională”.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a constatat că „dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale”.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022, s-a dispus că: „La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.»”

Acest act normativ a instituit condiţiile de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, fiind aplicabil începând cu data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Se constată, aşadar, că în perioada 25 iunie 2018 (publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018) – 30 mai 2022 (publicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022), astfel cum a arătat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, „fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”, context în care au fost aplicabile doar termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 alin. (1) din Codul penal.

În considerarea dispoziţiilor normative mai sus arătate, precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale la care s-a făcut trimitere, condamnatul P.I. a formulat contestaţia în anulare aflată pe rolul prezentei instanţe, în faza judecării ei pe fond.

Instanţa de trimitere a observat că, prin Decizia nr. 67 pronunţată la data de 25.10.2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală în Dosarul nr. 1.341/1/2022, s-a statuat că: ” 1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal. 2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.”

În cauza dedusă judecăţi, contestatorul a fost condamnat definitiv, prin decizia vizată de calea extraordinară de atac ce face obiectul ei, pentru comiterea a două infracţiuni (tăinuire şi uz de fals), reţinându-se ca fiind mai favorabile (contrar celor statuate de instanţa fondului) dispoziţiile vechiului Cod penal.

În acest context şi în condiţiile în care, în considerentele deciziei, nu s-a făcut nicio analiză a incidenţei prescripţiei răspunderii penale (sub aspectul dispoziţiilor normative succesive), din oficiu ori la cererea persoanei interesate, se pune problema dacă, în cadrul procesual creat de judecata pe fond a contestaţiei în anulare, instanţa învestită cu o astfel de cerere are competenţa să procedeze la o (nouă) analiză vizând care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa prescripţiei, cu consecinţele ce vor decurge ulterior.

În opinia instanţei sunt posibile două interpretări ale textelor de lege relevante, respectiv: – într-o primă opinie, minoritară, prescripţia răspunderii penale trebuie aplicată fără discriminare pentru toate persoanele condamnate anterior Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, indiferent de legea penală mai favorabilă identificată în cauză, în condiţiile în care instanţa de apel nu a dezbătut şi nu a analizat în mod expres, în considerentele deciziei vizate de contestaţia în anulare, incidenţa prescripţiei (generale) răspunderii penale; – în cea de-a doua opinie, majoritară, se susţine că, în acest caz, nu se mai poate proceda, în cadrul judecării contestaţiei în anulare, la o nouă analiză a legii penale mai favorabile, întrucât stabilirea acesteia este atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei pe fond şi apel (care a calculat termenele de prescripţie prin prisma tuturor legilor succesive), iar hotărârea de condamnare a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate face obiectul cenzurii în respectiva cale extraordinară de atac, întrucât nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ reglementate de art. 426 din Codul de procedură penală. V. Titularul şi obiectul sesizării conexate. Expunerea succintă a cauzei şi a punctelor de vedere exprimate de reprezentantul Ministerului Public, contestatorii condamnaţi şi completul de judecată V.1. Dosarul nr. 924/1/2023 – Titularul şi obiectul sesizării conexate

Prin Încheierea din data de 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 547/33/2022, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa soluţionării pe fond a contestaţiei, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă, în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost avută în vedere în procesul de analiză a legii penale aplicabile cauzei? Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală?”.

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 924/1/2023 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind conexată la Dosarul nr. 914/1/2023. Expunerea succintă a cauzei:

Prin Sentinţa penală nr. 141/11.12.2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale şi a Rechizitoriului nr. 72D/P/2014 întocmit, la data de 1.09.2016, de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj.

Printre alţi inculpaţi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul H.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.T.M. – S.R.L. şi S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală – administrare societate comercială).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, republicată, a art. 65 din Codul penal din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968, s-au interzis inculpatului, pe o durată de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală – administrare societate comercială.

Conform art. 86 1 din Codul penal din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit art. 86 2 din Codul penal din 1968. Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de Probaţiune Sălaj.

În baza art. 86 3 alin. (1) din Codul penal din 1968, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj, desemnat cu supravegherea lui; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură să îi poată fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 86 4 alin. (2) din Codul penal din 1968 privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul H.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul H.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul H.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul G.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul G.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul G.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. E.T.M. – S.R.L şi S.C. E.C. – S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul G.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din Codul penal din 1968.

Prin Decizia penală nr. 1.483/A/21.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, s-au admis apelurile declarate de către DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, partea civilă ANAF – DGRFP Cluj – AJFPS, inculpatul H.I. împotriva Sentinţei penale nr. 141 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Sălaj, care a fost desfiinţată în latura penală şi civilă, şi, judecându-se cauza pe fond, reţinând legea penală mai favorabilă ca fiind Codul penal din 1968, s-a dispus:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 8.07.2009-31.08.2009) şi a art. 13 din Codul penal din 1968 a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009-30.11.2009) şi a art. 13 din Codul penal din 1968, pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 7.05.2012-14.05.2012) şi a art. 13 din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din Codul penal din 1968 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.I. prin decizie penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 8.07.2009-31.08.2009) şi a art. 13 din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul H.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009-30.11.2009) şi a art. 13 din Codul penal din 1968, pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul H.I. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 7.05.2012-14.05.2012) şi a art. 13 din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul H.I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 65 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din Codul penal din 1968 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului H.I. prin Decizia penală nr. 1.438/A din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a din Codul penal din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) din Codul penal din 1968 s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin Cererea din data de 10.06.2022, condamnaţii H.I. şi G.I. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1.483/A/21.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, solicitând să se dispună suspendarea executării hotărârii penale definitive contestate şi să se constate că, în cauză, era incident un caz de încetare a procesului penal – art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, respectiv a intervenit prescripţia răspunderii penale, prin urmare, să se desfiinţeze Decizia penală nr. 1.483/A din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul penal nr. 1.351/84/2016, să se procedeze la rejudecarea apelului şi, în consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal în legătură cu toate infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.

Prin Încheierea penală nr. 23/HI/2022 din 14.07.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 547/33/2022, în temeiul art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au admis în principiu contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii H.I. şi G.I. împotriva Deciziei penale nr. 1.483/A/21.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016.

S-a respins cererea condamnatului H.I. de suspendare a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 141/11.12.2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1.483/A/21.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016.

S-a admis cererea condamnatului G.I. de suspendare a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 141/11.12.2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1.483/A/21.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016.

În temeiul art. 430 din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicate condamnatului G.I. prin Sentinţa penală nr. 141/11.12.2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1.483/A/21.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.351/84/2016.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului G.I. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 180/2019 din 21.12.2020, emis de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.351/84/2016, dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză.

La termenul de judecată din data de 7.03.2023, contestatorii condamnaţi H.I. şi G.I. au formulat, prin apărător ales, o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: ” Dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa soluţionării pe fond a contestaţiei, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă, în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost avută în vedere în procesul de analiză a legii penale aplicabile cauzei?”. V.2. Punctele de vedere exprimate de reprezentantul Ministerului Public şi contestatorii condamnaţi cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă.

Contestatorii condamnaţi, prin apărător, au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuţie, apreciind că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa soluţionării pe fond a acesteia, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă, în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost avută în vedere în procesul de analiză a legii penale aplicabile cauzei. V.3. Punctul de vedere exp