2ra-1411/17 — repararea prejudiciului material

prima instanță: I. Mânăscurtă dosarul nr. 2ra-1411/17

instanța de apel: Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

Î N C H E I E R E

23 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ivan

Romanciuc,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Romanciuc

împotriva lui Gheorghe Romanciuc și Cristinei Romanciuc cu privire la repararea

prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Ivan Romanciuc, admis apelul declarat de către

Gheorghe Romanciuc, casată hotărârea Judecătoriei Ciocana municipiul Chișinău din

31 martie 2016 în partea respingerii acțiunii ca neîntemeiată și modificată hotărârea

Judecătoriei Ciocana municipiul Chișinău din 31 martie 2016 în partea încasării

cheltuielilor de asistență juridică, iar în rest hotărârea a fost menținută,

c o n s t a t ă:

La data de 04 martie 2015, Ivan Romanciuc a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Gheorghe Romanciuc și Cristinei Romanciuc cu privire la

restituirea imobilului și repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în perioada 27 august 1981-05

octombrie 2004, s-a aflat în căsătorie cu Liuba Romanciuc.

Menționează că, la data de 03 mai 1984, în baza unui contract de donație,

fratele său, Gheorghe Romanciuc i-a transmis în proprietate casa de locuit cu suprafața

totală de 40 m. p., suprafața locativă de 30 m. p., din str. M. Eminescu,55,

com.Budești.

Susține că, contractul de donație a fost perfectat de fratele său, deoarece

împreună cu soția sa, Ecaterina Romanciuc au dorit să păstreze rândul la spațiul locativ

în mun. Chișinău.

Afirmă că, condiția pentru a păstra rândul la spațiul locativ în mun. Chișinău

era ca ei să nu dețină alte proprietăți, iar ca rezultat al donației unicului bun imobil, ei

au dobândit apartamentul nr. 23 din bd. Cuza-Vodă,15/1, mun. Chișinău.

1

Relevă că, necătând la faptul că au dobândit locuința în mun. Chișinău, aceștia

au continuat să locuiască în casa de locuit din str. M. Eminescu,55, com. Budești.

Consideră că, în cazul dat, a avut loc îmbogățirea fără justă cauză, iar

apartamentul nr. 23 din bd. Cuza-Vodă,15/1, mun. Chișinău trebuie restituit în natură,

deoarece a fost obținut fără justă cauză.

Invocă că, la data de 28 ianuarie 1991, printr-un contract de schimb, despre

care nici nu a cunoscut, el a schimbat casa de locuit din str. M. Eminescu,55,

com.Budești cu casa de locuit din str. I. Creangă,24, com. Budești, care aparținea cu

drept de proprietate mamei sale, Stepanida Romanciuc.

Mai invocă că, un astfel de contract nu a fost semnat de către el, iar semnătura

mamei sale nu coincide cu cea din cererea depusă la Primăria com. Budești.

Menționează că, fosa sa soție, Liuba Romanciuc susține că casa de locuit din

str. M. Eminescu,55, com. Budești, cu suprafața totală de 40 m. p. și suprafața locativă

de 30 m. p. a fost reconstruită și lărgită esențial de către el și fosta sa soție, devenind

cu suprafața totală de 82,4 m. p. și suprafața locativă de 58,3 m. p.

Susține că, de fapt, ei nu au locuit în casa de locuit din str. M. Eminescu,55,

com. Budești și nu au contribuit la îmbunătățirea acesteia, deoarece fratele său,

Gheorghe Romanciuc împreună cu soția sa, Ecaterina Romanciuc au continuat să

locuiască în această casă, iar el continua să locuiască în casa mamei sale, Stepanida

Romanciuc din str. I. Creangă,24, com. Budești.

Afirmă că, conform deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 martie 2013,

menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 25 septembrie 2013, casa de

locuit din str. I. Creangă,24, com. Budești a fost recunoscută proprietate comună în

devălmășie a foștilor soți Ivan Romanciuc și Liuba Romanciuc.

Relevă că, instanța de recurs a conchis că, dacă fosta soție a obținut dreptul de

proprietate în devălmășie asupra casei de locuit din str. M. Eminescu,55, com. Budești,

atunci în urma schimbului pe casa de locuit din str. I. Creangă,24, com. Budești,

această casă devine proprietate în devălmășie a soților și urmează a fi împărțită.

Mai relevă că, el poate pretinde la o cotă-parte din casa de locuit din

str.M.Eminescu,55, com. Budești, deoarece această casă de locuit, fiind în proprietatea

sa, după reconstruire și lărgire esențială, a devenit cu o suprafață totală de 82,4 m. p.,

adică cu 42,4 m. p. mai mare.

Invocă că, despre încălcarea dreptului său a aflat în momentul cînd a fost emisă

decizia Curții Supreme de Justiție din 25 septembrie 2013, astfel, de la această dată a

început să curgă termenul de prescripție.

Solicită restituirea de către pârâți a apartamentului nr. 23 din bd. Cuza

Vodă,15/1, mun. Chișinău, care a fost dobândit fără justă cauză și încasarea de la pârâți

a contravalorii bunului imobil din str. M. Eminescu,55, com. Budești, cu titlu de

prejudiciu material și a cheltuielilor de judecată.

Ulterior, Ivan Romanciuc a depus cerere de concretizare a pretențiilor,

solicitând restituirea de către pârâți a 42,4 m. p. din bunul imobil din

str.M.Eminescu,55, com. Budești și încasarea de la pârâți a contravalorii bunului

2

imobil din str. M. Eminescu,55, com. Budești, cu titlu de prejudiciu material și a

cheltuielilor de judecată.

La data de 08 februarie 2016, Ivan Romanciuc a mai depus o cerere de

concretizare a pretențiilor, solicitând repararea prejudiciului cauzat de către pârâți prin

transmiterea în proprietatea sa a cotei-părți ce corespunde suprafeței nelocative de

42,4 m. p. și suprafeței locative de 28,3 m. p. din casa de locuit din str.M.Eminescu,55,

com.Budești și restituirea a 0,0366 ha din terenul cu nr. cadastral 31202206.123, ca

urmare a îmbogățirii fără justă cauză.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 31 martie 2016

acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă și neîntemeiată. Au fost încasate de la Ivan

Romanciuc în beneficiul lui Gheorghe Romanciuc cheltuielile de judecată în sumă de

3000 lei.

Prima instanță, respingând acțiunea ca neîntemeiată, a reținut că, reclamantul

nu a dovedit, în conformitate cu art. 118 CPC, faptul că, pârâții s-au îmbogățit fără

justă cauză din contul său.

Totodată, prima instanță, respingând acțiunea ca fiind tardivă, a reținut că,

reclamantul a înaintat cererea de chemare în judecată cu depășirea termenului general

de prescripție, or, faptul că, reclamantul ar fi fost prejudiciat de către pârâți în urma

îmbogățirii fără justă cauză trebuia să fie constatat de către acesta la încheierea

contractului de schimb din 28 ianuarie 1991, dar nu în urma adoptării deciziei Curții

Supreme de Justiție din 25 septembrie 2013, făcând trimitere la prevederile art. art.267

alin. (1) și 272 alin. (1) din Codul civil.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017 a fost respins apelul

declarat de către Ivan Romanciuc, admis apelul declarat de către Gheorghe Romanciuc

și casată hotărârea primei instanțe în partea respingerii acțiunii ca neîntemeiată. A fost

modificată hotărârea primei instanțe în partea încasării cheltuielilor de asistență

juridică și, anume, a fost majorat cuantumul cheltuielilor de asistență juridică încasate

de la Ivan Romanciuc în beneficiul lui Gheorghe Romanciuc de la 3000 lei până la

5000 lei. În rest hotărârea primei instanțe a fost menținută.

Instanța de apel și-a argumentat concluzia prin faptul că, odată ce acțiunea a

fost respinsă ca tardivă, prima instanță inoportun a abordat și fondul cauzei. Or, atunci

când instanța de judecată va respinge acțiunea în temeiul unei explicații procedurale,

hotărârea nu va conține concluzii ce țin de soluționarea fondului nemijlocit, cu atât

mai mult, reieșind din prevederile art.113 alin. (1) și (2) CPC, dreptul de a efectua

actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori

stabilit de instanța judecătorească (judecător), iar cererile și documentele depuse după

expirarea termenului de procedură nu degrevează de îndeplinirea obligației

procedurale.

La data de 17 mai 2017, Ivan Romanciuc a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând repunerea în termen și admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată

și ilegală, deoarece instanța de apel nu a examinat fondul cauzei, limitându-se doar la

3

termenul de prescripție.

Menționează că, în urma acțiunilor ilicite ale intimaților, i-a fost cauzat un

prejudiciu, care urmează să-i fie restituit în natură.

Susține că, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 1424 alin. (1)

și (3) din Codul civil, care reglementează că, acțiunea în reparare a prejudiciului se

prescrie în termen de 3 ani începând cu momentul în care persoana vătămată a

cunoscut sau trebuia să cunoască existența prejudiciului și persoana obligată să-l

repare. În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul a dobândit ceva, în

urma faptei ilicite, din contul persoanei prejudiciate, prima este obligată, chiar și după

expirarea termenului de prescripție, să restituie, în conformitate cui normele privind

îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce a dobândit.

Afirmă că, termenul de prescripție a început să curgă din 25 septembrie 2013,

cînd a fost emisă decizia Curții Supreme de Justiție pe marginea cauzei civile la

cererea de chemare în judecată a Liubei Romanciuc împotriva lui Ivan Romanciuc,

Primăriei com. Budești, Iurii Calmîc și Alionei Calmîc cu privire la recunoașterea

bunurilor proprietate comună în devălmășie, împărțirea în natură, declararea nulității

contractului de vânzare-cumpărare, a procesului-verbal de recepție finală și a

dispoziției.

Consideră neîntemeiată decizia instanței de apel și în partea majorării

cuantumului cheltuielilor de asistență juridică de la 3000 lei până la 5000 lei, deoarece

el este invalid de gradul II ca participant la lichidarea avariei de la Cernobîl, iar

intimații, care s-au îmbogățit fără justă cauză, au avut posibilitatea să achite avocatului

un astfel de onorariu, însă el și așa este limitat în dreptul la accesul la justiție din cauza

taxelor de stat exagerate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or, din

materialele cauzei rezultă că, instanța de apel a expediat decizia contestată în adresa

părților la data de 31 martie 2017, iar la data de 17 mai 2017, recurenta a depus

cererea de recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

4

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Ivan Romanciuc nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito versus Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer versus

5

Germania, 22 martie 2016), pe când în recursul declarat de către Ivan Romanciuc,

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Ivan Romanciuc ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ivan Romanciuc se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

6