2ra-1336/17 — incasarea indemnizatiei de autor

prima instanță: V. Ursu dosarul nr. 2ra-1336/17

instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

16 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Efim

Carauș,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Efim Carauș împotriva

Institutului de fitotehnie „Porumbeni” cu privire la încasarea indemnizației de autor,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Efim Carauș și menținută hotărârea Judecătoriei

Criuleni din 15 noiembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 05 iulie 2016, Efim Carauș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Institutului de fitotehnie „Porumbeni” cu privire la încasarea indemnizației

de autor.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, Institutul de fitotehnie

„Porumbeni”, succesorul Institutului de cercetări științifice în domeniul porumbului

și a sorgului al Asociației științifice și de producere „Hibrid”, în decurs de 22 ani

după ce în Constituția RM au fost prescrise normele Legii cu privire la protecția

averii intelectuale, se folosește de trecătoarea de porumb MCSD-2 și semănătoarea de

selecție, fiecare din ele fiind protejate cu câte două brevete de invenție nr. 938809,

1093287 și nr. 852213, 917742, care prezintă averea intelectuală a grupului de

inventatori, din care face parte el și coautorii N. A. Șabala, A. I. Fux, A. V. Cazanji și

S. I. Buzu.

Menționează că, pe parcursul exploatării mașinilor inventate, construite în

natură și puse la dispoziția savanților selecționeri, acestea au contribuit la micșorarea

sau constrângerea termenilor obținerii informației științifice, înlăturarea muncii

manuale din procesele de selecționare și majorarea productivității muncii în 35-49

ori, ceea ce se confirmă prin documentele anexate.

Susține că, savanții-selecționeri folosesc în munca lor nobilă mijloace tehnice

contemporane, întrucât ei selecționează hibrizi și soiuri de culturi agricole, care sunt

destinate pentru producerea bazată pe tehnologii mecanizate industriale.

1

Afirmă că, Institutul de fitotehnie „Porumbeni”, folosind invențiile enunțate,

sistematic primește un efect economic solid, însă autorilor nu li s-a plătit nici un

bănuț ca încurajare materială.

Relevă că, în perioada în care selecționerii, pentru fiecare hibrid selecționat de ei

și implementat în producere, primeau indemnizațiile de autor corespunzătoare,

inventatorii și constructorii mașinilor pentru selecție, care au izbăvit colegii săi de

muncă manuală grea, sunt dați uitării în ceea ce privește încurajarea lor materială

pentru averea lor intelectuală.

Consideră că, timp de 5 ani (1980-1985) luați în considerație la calcularea

indemnizației de autor și 15% din suma efectului economic, măsura încurajării sau

stimulării de autor pentru MCSD-2 constituie 1032950 lei, dintre care lui i se cuvine

suma de 516475 lei, iar coautorului N.A. Șabala i se cuvine 516475 lei.

De asemenea, consideră că, în termenele agrotehnice nominale, din punct de

vedere al științei, un agregat înzestrat cu semănătoare selectivă este în stare să

semene un teren experimental cu suprafața de 45-50 ha.

Invocă că, după datele Institutului moldovenesc de cercetări științifice în

domeniul porumbului și sorgului ASP „Hibrid”, efectul economic de la folosirea la

semănat a semănătoarei de selecție constituie 35,17 ruble URSS/ha. Astfel, efectul

economic anual de la exploatarea a patru semănători de selecție constituie suma de

2366941 lei, din care lui i se cuvine suma de 946766 lei, lui N. A. Șabala - 946766

lei, lui A. I. Fux - 236694 lei, lui A. V. Cazanji - 118347 lei și lui S. I. Buzu - 118347

lei.

Menționează că, Institutul de fitotehnie „Porumbeni”, prin răspunsul nr.01-5/51

din 15 februarie 2016, a refuzat să-i achite indemnizația de autor pentru averea

intelectuală folosită de către institut în decurs de mulți ani.

Solicită încasarea de la pârât a sumei de 1463241 lei, cu titlu de indemnizație de

autor pentru folosirea averii intelectuale.

Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 15 noiembrie 2016 acțiunea a fost

respinsă ca tardivă.

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, reclamantul a omis

termenul de prescripție, care a expirat la data de 12 iunie 1986 și nu a solicitat

repunerea în termen, făcând trimitere la art. art. 74, 77 și 78 din Codul civil (în

redacția Legii din 26 decembrie 1964).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017 a fost respins apelul

declarat de către Efim Carauș și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 19 mai 2017, Efim Carauș a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului și casarea integrală a deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată

și ilegală, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material și procedural.

Menționează că, conform art. 271 din Codul civil, acțiunea privind apărarea

dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă

numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția, însă la materialele

dosarului lipsește o astfel de cerere din partea intimatului.

2

Susține că, conform art. 272 alin. (1) din Codul civil, termenul de prescripție

extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune se

naște la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.

Afirmă că, el a înaintat intimatului pretenția, prin care a solicitat achitarea

indemnizației de autor pentru folosirea proprietății intelectuale fără permisiunea

posesorului, însă această pretenție a fost respinsă de către ultimul la data de 15

februarie 2016.

Relevă că, la data de 05 iulie 2016, el a depus prezenta cerere de chemare în

judecată, astfel, el nu a omis termenul de adresare în instanța de judecată, însă

instanțele judecătorești intenționat nu au luat în considerare acest fapt.

Invocă că, conform art. 301 din Codul civil, în cazul și în modul stabilit de lege,

se recunoaște dreptul exclusiv al persoanei fizice și juridice asupra rezultatelor

activității intelectuale și asupra atributelor de identificare a persoanelor juridice, de

individualizare a producției, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate (denumirea

de firmă, emblema comercială, marca de deservire etc.). Rezultatele activității

intelectuale și atributele de identificare și de individualizare, ce constituie obiecte ale

dreptului exclusiv, pot fi utilizate de terți doar cu consimțământul persoanei

îndreptățite.

Menționează că, instanța de apel a concluzionat că, în contradicție cu

prevederile Hotărârii Guvernului RM nr. 347 din 25 mai 1992, el nu a prezentat

contractul încheiat cu intimatul, din care să rezulte valorificarea în orice formă a

invențiilor protejate prin certificatele de autor ale fostei URSS.

Susține că, conform pct. 158 din Regulamentul, aprobat prin Hotărârea

Sovietului Miniștrilor al URSS, prerogativa la încheierea contractului îi aparține

intimatului.

Afirmă că, el a anexat la materialele cauzei probe, care confirmă că intimatul

folosește trecătoarea de porumb MCSD-2 și semănătoarea de selecție, care prezintă

averea intelectuală a grupului de inventatori, din care face parte el și coautorii N. A.

Șabala, A. I. Fux, A. V. Cazanji și S. I. Buzu fără consimțământul acestora și fără

încheierea unui contract, ceea ce este interzis de lege.

Relevă că, instanța de apel a concluzionat că, din brevetele de invenție anexate

la materialele cauzei rezultă că, mașinile au fost inventate de către un grup de autori,

iar el nu a probat faptul că, coautorii au primit remunerația la care pretinde și el.

Mai relevă că, conform art. 519 alin. (1) din Codul civil, obligația este divizibilă

între mai mulți creditori în cazul în care aceștia sunt îndreptățiți la aceeași prestație

din partea debitorului, dar fiecare creditor poate pretinde numai la partea sa din

creanță.

Prin referința depusă la data de 27 iunie 2017 Institutul de fitotehnie

„Porumbeni” a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilit cu certitudine momentul comunicării deciziei

contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a recursului.

3

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Efim Carauș nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către Efim Carauș, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul lui Efim Carauș ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Efim Carauș se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

5