2r-469/17 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- neîndeplinirea indicaţiilor instanţei
2r-469/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Hîncești Dosarul nr. 2r-469/17 Judecător: I. Dadu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, A. Bostan, I. Cotruță D E C I Z I E 09 august 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat, Ion Druță examinînd recursul declarat de către avocatul Carmanschi Vitalie în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Admir Construct”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Barcari Ina împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Admir Construct” cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, prin care cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Admir Construct” a fost restituită, c o n s t a t ă: La 12 ianuarie 2016 Barcari Ina a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Admir Construct”, solicitând încasarea datoriei în sumă de 6 450 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 470 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 11 mai 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Barcari Ina fost admisă integral. S-a încasat de la SRL „Admir Construct” în beneficiul Inei Barcari datoria în mărime de 6 450 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 470 lei. La 06 iunie 2016 SRL „Admir Construct” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Hîncești din 11 mai 2016, solicitând casarea acesteia și adoptarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iulie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de SRL „Admir Construct”, apelantului fiind acordat termen până la 18 octombrie 2016, ora 15:20, pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 202 lei.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 cererea de apel depusă de SRL „Admir Construct” a fost restituită pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 26 decembrie 2016 avocatul Carmanschi Vitalie (mandat nr. 1063519) în interesele SRL „Admir Construct” a declarat recurs, completându-l la 03 februarie 2017. A solicitat recurentul casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecarea apelului declarat de SRL „Admir Construct”. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel incorect a restituit apelul declarat de SRL „Admir Construct”, or în ședința de judecată din 13 decembrie 2016, a fost prezentată instanței cererea de apel motivată și dovada achitării taxei de stat în sumă de 202 lei.
Astfel, consideră reprezentantul recurentului că s-a conformat indicațiilor instanței de apel și a înlăturat neajunsurile depistate. De asemenea, invocă reprezentantul recurentului că după repartizarea aleatorie repetată a cauzei, noul complet de judecători nu a cercetat nemijlocit circumstanțele care ar fi constituit temei pentru a nu da curs cererii de apel depuse de SRL „Admir Construct”. La 04 august 2017 intimata Barcari Ina a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitând respingerea acestuia cu menținerea încheierii contestate. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat, care urmează a fi respins din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC „instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea”.
Conform art. 365 alin. (1) lit. d) CPC „în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul”. Conform art. 368 alin. (1) CPC „dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Studiind cererea de apel depusă de SRL „Admir Construct” (f.d. 45), Colegiul constată că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și nu este anexată dovada achitării taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iulie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de SRL „Admir Construct”, apelantului fiind acordat termen până la 18 octombrie 2016, ora 15:20, pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 202 lei. În conformitate cu art. 369 alin. (1) CPC „Instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1)”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 cererea de apel depusă de SRL „Admir Construct” a fost restituită pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel.
Colegiul apreciază drept legală și întemeiată încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 reieșind din următoarele considerente. Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 iulie 2016 prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost expediată în adresa părților la 24 august 2016 (f.d. 51). Totodată, aceasta a fost recepționată de către SRL „Admir Construct” la 07 septembrie 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la dosar (f.d. 53). Astfel, la data de 07 septembrie 2016 apelantul a cunoscut despre neajunsurile din cererea de apel care urmau a fi înlăturate.
Referitor la argumentele reprezentantului recurentului precum că în cadrul ședinței de judecată din 13 decembrie 2016 a fost prezentată instanței cererea de apel motivată și dovada achitării taxei de stat, Colegiul menționează următoarele: În conformitate cu art. 110 CPC „termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte”. La caz, Colegiul menționează că termenul acordat de instanța de apel pentru prezentarea motivelor de fapt și de drept, precum și a dovezii de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în sumă de 202 lei, a expirat la 18 octombrie 2016, ora 15:20.
În conformitate cu art. 113 alin. (1) CPC „dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător)”. Colegiul reține că apelantul a prezentat dovada achitării taxei de stat în sumă de 202 lei și cererea de apel motivată, abia la 13 decembrie 2016, în afara termenului acordat de către instanță prin încheierea din 28 iulie 2016. În conformitate cu art. 56 alin. (3) CPC „participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă”.
Reieșind din sensul normei legale enunțate, Colegiul menționează că apelantul inițiind proceduri în apel, pentru a beneficia de dreptul la cale de atac, urma să respecte condițiile de fomă și conținut înaintate de lege pentru cererea de apel. Referitor la argumentul reprezentantului recurentului precum că după repartizarea aleatorie repetată a cauzei, noul complet de judecători nu a cercetat nemijlocit circumstanțele care ar fi constituit temei pentru a nu da curs cererii de apel depuse de SRL „Admir Construct”, Colegiul menționează că încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iulie 2016 este neanulată. Respectiv, aceasta produce față de participanții la proces efectele prevăzute de lege. Or consecințele juridice ale acesteia, nu pot fi înlăturate în urma intervenirii unui incident precum suspendarea din funcție a unui judecător.
Reieșind din cele expuse mai sus și având în vedere că neajunsurile din cererea de apel au fost înlăturate în afara termenului acordat de către instanța de judecată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă de SRL „Admir Construct”. Prin urmare, încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 este legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Carmanschi Vitalie în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Admir Construct”.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Barcari Ina împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Admir Construct” cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.