3ra-874/17 — cu privire la anularea actului administrativ

prima instanță: A. Gafton nr. 3ra-874/17

instanța de apel: M. Ciugureanu, A. Minciuna, L. Popova

ÎNCHEIERE

2 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valentina Clevadî

Judecătorii Iuliana Oprea

Ala Cobăneanu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Societatea cu Răspundere Limitată „Dinvin Grup”

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată „Dinvin Grup” împotriva Asociației Proprietarilor Locuințelor Privatizate

50/99 cu privire la anularea actului administrativ

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de Societarea cu Răspndere Limitată „Dinvin Grup”

reprezentat de către avocatul Valeriu Castraveț și menținută hotărârea primei

instanțe

constată:

La 22 august 2015, SRL „Dinvin Grup” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva APLP 50/99 cu privire la anularea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a invocat că nu este deacord cu hotărârea adunării

generale a APLP 50/99 din 14 aprilie 2012 prin care s-a stabilit tariful pentru

deservirea blocului pentru toți agenți economici, care desfășoară activitatea

comercială în blocurile și teritoriul APLP 50/99 în mărime de 3 lei pentru fiecare

metru pătrat de spațiu nelocativ pe lună.

Consideră că hotărârea este emisă contrar prevederilor legii și cu încălcarea

procedurii stabilite.

Afirmă că la 30 iunie 2015 a înaintat în adresa APLP 50/99 cerere prealabilă

prin care a solicitat anularea hotărârii ilegale a adunării generale din 14 aprilie 2014

și modificarea contractelor încheiate cu agenții economici în particular cu

SRL „Dinvin Grup” prin care tariful pentru deservirea blocului este stabilit

neîntemeiat și ilegal în mărime de 3 lei pentru un metru pătrat pe lună și aducerea

mărimii tarifului în conformitate cu decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 10/6 din

4 decembrie 2014 cu privire la aprobarea tarifului pentru deservirea blocului locativ,

1

deservirea tehnică și reparația echipamentelor tehnice de uz comun, aplicat pentru

încăperile nelocuibile din interiorul blocului.

Susține că la 23 iulie 2015, APLP 50/99 prin scrisoarea nr. 07/1, a respins

cererea prealabilă în lipsa unui temei legal.

Invocă că hotărârea adunării generale APLP 50/99 nu are forma unui act

juridic, îndreptat spre nașterea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor

civile.

Menționează că procesul – verbal din 14 aprilie 2012 nu conține datele privind

numărul total al membrilor APLP 50/99, nu este indicat numărul membrilor APLP

care au participat la adunarea generală din 14 aprilie 2012.

Subliniază că în procesul – verbal nu este indicat cine a fost ales secretar,

președinte al ședinței, cine a numărat voturile și a înaintat propunerile puse în

ordinea de zi, cine din participanți a luat cuvântul și conținutul discursurilor, care a

fost rezultatul votării, câți membri au votat pro, contra și câți s-au abținut, nu este

clar cine a întocmit procesul-verbal și cine este persoana responsabilă pentru

conținutul datelor înscrise.

Indică că procesul-verbal nu este semnat de secretarul și președintele ședinței.

Consideră că adunarea generală a membrilor APLP 50/99 din 14 aprilie 2012

a fost convocată și desfășurată cu încălcarea gravă a procedurii și prevederilor

legislației în domeniu.

Astfel, apreciază hotărârea adunării generale drept ilegală și abuzivă, fiind în

contradicție directă cu prevederile deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 10/6 din

4 decembrie 2014 cu privire la aprobare tarifului pentru deservirea tehnică și

reparația echipamentelor tehnice de uz comun, aplicat pentru încălcările nelocuibile

din interiorul blocului.

Relatează că potrivit hotărârii APLP 50/99 din 14 aprilie 2012 nu este

specificată denumirea, lista lucrărilor care se pretind a fi efectuate, serviciilor

prestate de APLP 50/99.

Totodată, invocă că între APLP 50/99 și SRL „Dinvin Grup” nu a fost încheiat

un contract privind prestarea serviciilor de deservirea blocului, iar reclamantul are

intrare separată, nu are rețele inginerești comune cu APLP 50/99 și își întreține

singur încăperea.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 7, 14, 16, 17, 25, 26 din

Legea contenciosului administrativ, art. 220 Cod civil, art. 56, 60, 94, 119, 277, 278

CPC.

Solicită admiterea acțiunii, anularea hotărârii adunării generale a APLP 50/99

din 14 aprilie 2012 conform căreia a fost stabilit tariful pentru deservirea blocului

pentru toți agenții economici care desfășoară activitatea comercială în blocurile și

pe teritoriul APLP 50/99 în mărime de 3 lei pentru fiecare metru pătrat de spațiu

nelocativ pe lună, ca ilegală în fond și emisă contrar prevederilor legii și cu

încălcarea procedurii stabilite și încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de

judecată pentru asistență juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 aprilie 2016, acțiunea

a fost respinsă ca fiind nefondată.

2

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, a fost respins

apelul declarat de SRL „Dinvin Grup” reprezentat de avocatul Valeriu Castraveț și

menținută hotărârea primei instanțe.

La 12 iunie 2017, SRL „Dinvin Grup” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată și hotărârea

primei instanțe considerându-le ilegale și neîntemeiate.

Obiectează că motivarea actelor de dispoziție ale instanțelor de judecată

constă doare în expunerea circumstanțelor de fapt și de drept, fără motivarea

argumentelor de bază invocate în cererea de chemare în judecată și cererea de apel,

fapt ce contravine art. 6 §1 din Convenție.

Remarcă că SRL „Dinvin Grup” n-a fost și nu este membru al APLP 50/99,

prin urmare hotărârile organelor de conducere ale asociației în cauză, inclusiv ale

adunării generale, nu pot fi executorii pentru alte persoane care nu sunt membri ai

asociației.

Invocând prevederile art. 32 din Legea privind cooperativele de producție,

susține că aceste prevederi legale trebuiau să fie aplicate de către instanțele de

judecată.

Menționează că niciun act juridic nu are nicio valoare juridică, respectiv fiind

nulă, dacă nu este semnată de către persoanele cu competență și atribuții legale

pentru perfectarea și semnarea actului respectiv. Este evident faptul că nesemnarea

oricărui act juridic, atrage nulitatea acestuia.

Mai invocă că prima instanță și instanța de apel eronat au considerat că Legea

condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30 martie 2010, nu este aplicabilă speței

date.

Totodată, consideră că instanțele în procesul adoptării soluțiilor, fără temei

legal au ignorant și nu au aplicat prevederile art. 27 din lege menționată.

Astfel, invocă că adunarea generală a membrilor APLP 50/99 din

14 aprilie 2012 a fost convocată și desfășurată cu încălcări grave ale prevederilor

legislației în domeniu.

Insistă asupra poziției că încălcarea prevederilor legale care reglementează

procedura de desfășurarea a adunării generale, a adoptării și perfectării după formă

și conținut a hotărârii și în mod deosebit nesemnarea procesului-verbal atrage

nulitatea acestei hotărâri.

De asemenea consideră că instanța de apel în mod eronat a aplicat și a motivat

soluția sa prin prevederile art. 123 alin. (2) CPC, or, obiect al litigiului anterior, la

care a făcut referire instanța de apel era cu totul altul și anume se referea la încasarea

unei datorii.

Astfel consideră, că instanța de apel motivându-și soluția, în mod eronat a

aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată în cazul dat.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

3

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 6 aprilie 2017, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 92).

Informații cu privire la data recepționării de către recurent a copiei deciziei la

materialele cauzei lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, în

termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Dinvin Grup” nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de SRL „Dinvin Grup”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

4

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de SRL „Dinvin Grup” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Dinvin Grup” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valentina Clevadî

Judecătorii Iuliana Oprea

Ala Cobăneanu

5