3ra-782/17 — obligarea atribuirii în proprietate cu titlu gratuit a terenului aferent imobilului și compensarea cheltuielilor de judecată

3ra-782/17 — obligarea atribuirii în proprietate cu titlu gratuit a terenului aferent imobilului și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra – 782/17

prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău

Judecătorul: V. Sandu

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul municipal

Chișinău,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Comunitatea

Religioasă Biserica Evanghelică Creștină Baptistă „Izvorul Vieții” împotriva

Consiliului municipal Chișinău, privind obligarea atribuirii cu titlu gratuit a

terenului aferent imobilului și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, prin care a

fost admis apelul, formulat de Comunitatea Religioasă Biserica Evanghelică

Creștină Baptistă „Izvorul Vieții”, și casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 24 septembrie 2016, fiind pronunțată o nouă hotărâre de admitere a

acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 18 martie 2016, Comunitatea Religioasă Biserica Evanghelică Creștină

Baptistă „Izvorul Vieții” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva

Consiliului municipal Chișinău, privind obligarea atribuirii cu titlu gratuit a

terenului aferent imobilului și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că deține, în temeiul contractului

de donație nr. 4242 din 17 martie 2009, în proprietate private clădirea construcția de

cult cu nr. cadastral 0100506.551.01, avînd suprafața totală de 765.1 m.p. Astfel,

prin cererea 29.12.15 (înregistrată sub nr. 06-111/8861 la 30 decembrie 2015), a

solicitat atribuirea gratuită cu titlu de proprietate privată a terenului aferent clădirii

de cult, proprietate privată a acesteia, cu nr. cadastral 010050655101, situat pe

adresa mun. Chișinău, str. N. Costin, 48/3, cu suprafața de 0,817 ha. Totuși, se arată

că, prin scrisoarea nr. 01/1-08-54 din 11 ianuarie 2016, Consiliul mun. Chișinău,

Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și relații funciare, a informat solicitantul că

nu se permite înstrăinarea cu titlu gratuit a bunurilor domeniului privat de către

persoanele fizice sau juridice cu capital privat și că terenul aferent construcției poate

fi procurat.

Pagină 1 din 7

C.R. Biserica E.C.B. „Izvorul Vieții” a explicat că, la 28 ianuarie 2016, a

formulat o cerere prealabilă repetată, cu aceleași solicitări față de pârât, anexînd

decizile Consiliilor locale din țară care au atribuit în proprietate privată cu titlu

gratuit terenul aferent imobilului - construcției de cult și hotărâri a instanțelor de

judecată naționale, prin care au fost obligate consiliile locale să atribuie aceste

terenuri.

Drept răspuns, prin scrisoarea nr. 01/1-08-287 din 16.02.2016, Consiliul mun.

Chișinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și relații funciare, a comunicat că

modul de dobîndire a proprietății este prevăzut în Codul civil, precum și de alte acte

normative în vigoare. Totodată, a fost indicat că argumentarea juridică, la care face

referire reclamantul, este parte a generalizării noțiunii de proprietate și nicidecum nu

la constituirea dreptul de proprietate. Mai mult, reclamantul a fost informat că

trebuie să mai prezinte un set de acte, după care cererea acestuia va fi reexaminată.

Așadar, reclamantul a subliniat că pârâtul consideră că unica modalitate de a intra în

proprietatea privată a terenului aferent clădirii de cult este de a procura acest teren.

Solicită C.R. Biserica E.C.B. „Izvorul Vieții”, obligarea Consiliului municipal

Chișinău să emită o decizie de atribuire în proprietate privată, cu titlu gratuit, terenul

aferent imobilului, construcției de cult, în hotarele existente cu suprafața de 0,817

ha, situat în mun. Chișinău, str. N. Costin, 48/3.

La fel, reclamantul a cerut compensarea cheltuielilor de asistență juridică în

mărime de 5 000 lei (f. d. 51).

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Consiliul municipal Chișinău a depus

referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a cerut

respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f. d. 52 – 53).

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 24 septembrie 2016, a

fost respinsă integral acțiunea (f. d. 65, 67 – 70).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, a fost admis

apelul, formulat de Comunitatea Religioasă Biserica Evanghelică Creștină Baptistă

„Izvorul Vieții”, și casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 24

septembrie 2016, fiind pronunțată o nouă hotărâre de admitere a acțiunii (f. d. 108 –

115).

Astfel, instanța de apel a obligat Consiliul municipal Chișinău să emită o

decizie de atribuire în proprietate privată, cu titlu gratuit, terenul aferent imobilului,

construcției de cult, în hotarele existente cu suprafața de 0,817 ha, situat în mun.

Chișinău, str. N. Costin, 48/3.

De asemenea, a fost decis încasarea din contul Consiliului municipal Chișinău

în beneficiul C.R. Biserica E.C.B. „Izvorul Vieții” a cheltuielilor de judecată în

cuantum de 2 000 lei.

La adoptarea soluției, instanța de apel a considerat că intimatul Consiliul mun.

Chișinău urmează să atribuie în proprietate cu titlu gratuit terenul aferent imobilului

construcției de cult, în hotarele existente cu suprafața de 0,817 ha, situat în mun.

Chișinău str. N. Costin, 48/3. Or, conform art.151 din Codul funciar, proprietarul

bisericii și altor construcții de pe lângă ea este concomitent și proprietarul

terenurilor aferente în hotarele existente (f. d. 114).

Pagină 2 din 7

Prin urmare, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a constatat că, în speță,

instanța de fond a concluzionat eronat că terenul aferent C.R. Biserica E.C.R.

,,Izvorul Vieții” trebuie vândut în condițiile legii cu privire la prețul normativ și

modul de vânzare-cumpărare a pământului (f. d. 114).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel s-a călăuzit de prevederile

art. 1, 3, 25 din Legea contenciosului administrativ, art. 39, 42 din Legea privind

libertatea de conștiință și art. 151 din Codul funciar.

La 7 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 16 februarie 2017 (f. d. 116).

La 17 mai 2017, prin intermediul reprezentantului Viorecăi Cobzarenco,

Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 16 februarie 2017, solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii

primei instanțe.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanța de

apel a interpretat eronat art. 151 din Codul funciar, deoarece această normă de drept

material este aplicabilă doar pentru terenul agricol de pe lângă mănăstiri, la biserica

și construcțiile care formează acea mănăstire, însă nu la terenurile pentru construcții.

În aceeași ordine de idei, C.R. Biserica E.C.B. „Izvorul Vieții” a opinat că, în

baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 121 din 4 mai 2007, privind administrarea și

deetizarea proprietății publice, nu se permite înstrăinarea cu titlu gratuit a bunurilor

domeniului privat de către persoanele fizice și juridice cu capital străin.

Totodată, recurentul a atenționat că instanța de apel a dispus atribuirea în

proprietate privată a 0,817 ha de pământ, însă, conform ultimului extras din baza de

date, suprafața este de 0,7375 ha. Astfel, nu este clar cum va putea fi executată o

asemenea decizie.

Un alt argument al recurentului se fundamentează pe faptul că instanțele de

judecată nu pot substitui, prin hotărâre judecătorească, atribuțiile administrației

publice locale, ce vizează reglementarea relațiilor funciare, în cazul în care

solicitanții nu justifică nici una din condițiile impuse de lege pentru realizarea

dreptului său.

La 6 iunie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs C.R. Biserica

E.C.B. „Izvorul Vieții”, informând că referința se depune în termen de o lună de la

data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 131).

La 10 iulie 2017, intimatul a depus o referință în întâmpinarea recursului,

solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, în temeiul art. 433 lit. a), b), c) din

Codul de procedură civilă.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Consiliul municipal

Chișinău este inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

Pagină 3 din 7

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Procura nr. 07 – 116/33 din 3 februarie 2017, dovedește faptul că dna Viorica

Cobzarenco a fost împuternicită în mod legal să atace hotărârea judecătorească și să

reprezinte interesele Consiliului municipal Chișinău, fiind subiectul abilitat cu

dreptul de a declara prezentul recurs (f. d. 127) în conformitate cu dispozițiile art.

430 din Codul de procedură civilă. Deși intimatul a considerat că reprezentantul

recurentului nu se încadrează în rigorile articolului 436 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată apreciază procura indicată mai sus ca fiind

autentică, or, conform art. 139 alin. (1) din Codul de procedură civilă, documentele

și alte acte eliberate de autorități și de persoane cu funcție de răspundere în limitele

competenței și împuternicirilor lor se prezumă a fi autentice.

De fapt, secretarul Consiliului municipal Chișinău, Didencu Valeriu, a indicat

funcția dnei Viorica Cobzarenco în cadrul Consiliului, iar această circumstanță nu

ridică suspiciuni și nu pune la îndoială veridicitatea informației prezentate în

procură. În consecință, completul judiciar constată că forța probantă a actului

contestat de recurent nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se, în continuare, de

prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

În același timp, materialele cauzei, confirmă că cererea nu a fost examinată

anterior.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate și în baza probelor, anexate la

materialele cauzei, instanța de recurs constată că recursul declarat de Consiliul

municipal Chișinău la 17 mai 2017 este depus în termen, deoarece decizia integrală

a instanței de apel i-a fost comunicată la 17 martie 2017, ce se adeverește prin

ștampila de intrare a corespondenței a Primăriei mun. Chișinău, cu nr. 07 – 1647 din

17 martie 2017 (f. d. 128). Prin urmare, instanța va respinge excepția de tardivitate

invocată de reprezentantul intimatului C.R. Biserica E.C.B. „Izvorul Vieții”,

avocatul Moroi Andrian.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța conchide că cererea de recurs

nu poate fi respinsă ca inadmisibilă în baza temeiurilor prevăzute de art. 433 lit. b),

c), d) din Codul de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în

referință, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a)

CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Pagină 4 din 7

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art.

432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, dar și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa,

recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere.

În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau

Pagină 5 din 7

în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de

către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim,

îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-administrări a justiției (a se vedea,

mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar

– Avef, ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Consiliul

municipal Chișinău este întemeiată, în drept, pe art. 432 alin. (2) lit. b) și c) din

Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, de art. 437

alin. (1), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurentului, rezumate mai sus, întrunesc condițiile necesare pentru a

declara admisibil cererea acestuia, inclusiv dacă normele de drept invocate în

favoarea punctului său de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei.

Totuși, din analiza conținutului cererii de recurs, reiese în mod cert că

recurentul nu a demonstrat că instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată și că a interpretat în mod eronat art. 151 din Codul funciar.

În baza celor prezentate, completul Colegiului consideră că Consiliul

municipal Chișinău nu a adus suficiente argumente cu privire încălcările comise de

instanța de apel, pe care le-ar fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de

recurs să primească cererea acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să

caseze/modifice hotărârea judecătorească contestată. Prin urmare, temeiurile

invocate nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4)

din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția

instanței europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei

instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un

recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen

v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24;

Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016,

para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Consiliul municipal Chișinău a

formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond

și a avut posibilitatea de a fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care

au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante

litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23

Pagină 6 din 7

octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie

2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură

civilă, instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicări eronate a normelor de drept material sau procedural

din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară.

Din aceste raționamente, completul Colegiului constată existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. Deci, conjunctură stabilită

mai sus confirmă că există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul urmărit, iar, în viziunea instanței, însăși esența dreptului de acces

la instanță nu a fost afectată.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Consiliul municipal

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Pagină 7 din 7