2ra-1368/17 — anularea dispoziției ș.a.

prima instanță: L. Caraianu dosarul nr. 2ra-1368/17

instanța de apel: G. Colev, A. Curdov, Ș. Starciuc

Î N C H E I E R E

13 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ala Cobăneanu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Primarul or.

Ceadîr-Lunga împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 19 ianuarie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Culeva Maria

împotriva Primarului or. Ceadîr-Lunga privind anularea dispoziției, obligarea de a-i

asigura accesul la serviciu și repararea prejudiciului moral

c o n s t a t ă:

La 27 aprilie 2016 Culeva Maria a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Primarului or. Ceadîr-Lunga și a solicitat anularea dispoziției nr.35p din 14 martie

2016 privind suspendarea contractului individual de muncă nr.8-2014 din 04 martie

2014, obligarea de a-i asigura accesul la serviciu și repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 26 august 2016 acțiunea s-a admis

parțial și s-a anulat dispoziția Primarului or. Ceadîr-Lunga nr.35p din 14 martie 2016

privind suspendarea contractului individual de muncă nr.8-2014 din 04 martie 2014,

cu obligarea pîrîtului de a-i asigura Mariei Culeva accesul spre locul de muncă pentru

îndeplinirea atribuțiilor sale de director al ÎM „GCL or. Ceadîr-Lunga” și s-a încasat

de la Primarul or. Ceadîr-Lunga în beneficiul Mariei Culeva prejudiciul moral în sumă

de 1000 de lei și taxa de stat în bugetul statului suma de 100 de lei. În rest pretențiile

reclamantei s-au respins ca neîntemeiate.

În susținerea poziției prima instanță a reținut, că pîrîtul nu a prezentat certificatul

medical din care s-ar atesta că, Mariei Culeva nu-i este permisă îndeplinirea atribuțiilor

de muncă specificate în contractul individual de muncă. Ca urmare, instanța a

concluzionat că dispoziția nr.35p din 14 martie 2016 este ilegală, iar reclamantei i s-au

încălcat drepturile la muncă, din care considerente, pîrîtul este obligat să-i asigure

Mariei Culeva accesul la locul de muncă pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de director

a ÎM „GCL or. Ciadîr-Lunga”.

La fel, prima instanță a reținut că prin acțiunile angajatorului reclamantei i s-au

1

cauzat suferințe psihice.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 19 ianuarie 2017 s-a respins apelul declarat

de Primarul or. Ceadîr-Lunga și s-a menținut hotărîrea primei instanțe.

La 11 aprilie 2017 Primarul or. Ceadîr-Lunga a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Comrat din 19 ianuarie 2017, solicitînd casarea acestora cu emiterea unei

noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale cauzei, menționînd că,

instanțele inferioare au interpretat eronat normele de drept material, iar actele de

dispoziție emise de acestea sunt ilegale.

Susține, că din partea reclamantei nu au fost prezentate probe care ar atesta că

instituțiile medicale permit ultimei îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în stare de stres

psihoemoțional, iar în calitate de angajator, a executat obligațiile prevăzute la art. 10

alin. (1) și (3) lit.a), b) din Legea securității și sănătății în muncă nr.186 din 10 iulie

2008.

Afirmă, că încasarea sumei cu titlu de prejudiciu moral nu este probată și

raporturile de muncă cu intimata au fost suspendate în vederea evitării riscurilor

profesionale.

Analizând modul în care recurentul și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune

asupra legalității deciziei instanței de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept

inadmisibil pentru următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

trebuie să conțină, printre altele, esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității

deciziei atacate.

Totodată, participanții la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în

care invocă aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă.

Astfel, recursul împotriva deciziilor instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

Colegiul constată, că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează

temeinicia deciziei instanței de apel și a hotărîrii instanței de fond și ar putea fi încadrate

în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil

doar procedurii de apel.

Asemenea temei nu se regăsește în art.432 din Codul de procedură civilă aplicabil

recursului.

Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea II-a din Capitolul XXXVIII din

Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor

de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

intervine în materia probațiunii doar sub aspectul procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, incălcînd în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanțele

judecătorești inferioare a normelor de drept material, Colegiul menționează că în cererea

2

de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept

material și din care circumstanțe acestea rezultă.

Colegiul reține, că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ,

nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce

urmează a fi supus controlului judiciar.

Din aceleași raționamente descrise supra, instanța de recurs nu poate reține nici

cele invocare de recurent, precum că încasarea sumei cu titlu de prejudiciu moral nu

este probată și raporturile de muncă cu intimata au fost suspendate în vederea evitării

riscurilor profesionale, or acestea constituie circumstanțe de fapt ale cauzei care nu pot

fi puse la baza recursului, reieșind din efectul devolutiv al acestuia.

Nu pot fi reținute nici argumentele, precum că din partea intimatei nu au fost

prezentate probe care ar atesta că instituțiile medicale permit ultimei îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu în stare de stres psihoemoțional, deoarece reprezintă opinia

recurentului care nu are la bază suport probatoriu, or potrivit art. 118 alin. (1) din Codul

de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă

drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

În altă ordine de idei, instanța de recurs nu poate accepta ca temei în ordine de

recurs relatarea circumstanțelor de fapt ale pricinii, or circumstanțele date depășesc

sfera de examinare a recursului.

Avînd în vedere cele menționate, recursul declarat de Primarul or. Ceadîr-Lunga

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Primarul or. Ceadîr-Lunga se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ala Cobăneanu

3