2ra-1207/17 — încasarea sumei

2ra-1207/17 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: I. Secrieru dosarul nr. 2ra-1207/17

instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu

Î N C H E I E R E

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Valentin Volnițchi,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valentin Volnițchi

împotriva Tatianei Zdorovenco cu privire la încasarea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de către Valentin Volnițchi și menținută hotărârea

Judecătoriei Ciocana, municipiul Chișinău din 07 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 14 decembrie 2015, Valentin Volnițchi a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Tatianei Zdorovenco cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în luna iulie 2013, a convenit

cu Tatiana Zdorovenco să încheie contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului

nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău, care aparține cu drept de proprietate

Tatianei Zdorovenco și Olgăi Elkina, la prețul de 20 000 Euro.

Menționează că, la data de 16 august 2013, a transmis pârâtei suma de 500

Euro, cu titlul de arvună, în contul prețului apartamentului, fiind întocmită recipisa.

Invocă că, la acel moment, nu dispunea de suma de 20 000 Euro, astfel, a

convenit cu pârâta că, achitarea prețului să aibă loc prin contractarea unui credit

bancar cu ipotecarea apartamentului nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău.

Astfel, relevă că, pentru încheierea contractului de ipotecă, la solicitarea

băncii a fost evaluat bunul imobil și prin raportul de evaluare nr. 2013/61- 249 din

25 septembrie 2013 s-a stabilit că, valoarea acestuia constituia suma de 380 000 lei.

Susține că, deoarece valoarea apartamentului era mică pentru obținerea unui

credit bancar și în vederea sporirii valorii de piață a acestuia, a convenit cu pârâta ca

el să efectueze din cont propriu lucrări de reparație, care vor rămâne ulterior în

beneficiul său.

Notează că, în perioada octombrie 2013-iulie 2014, a efectuat lucrări de

reparație a apartamentului în sumă de 100 000 lei și, anume, au fost îndreptați și

1

prelucrați pereții, au fost lipite tapete, îndreptate și zugrăvite podurile, schimbată

podeaua, instalată rețeaua electrică, schimbat și instalat sistemul sanitar, a gresie în

baie și veceu, schimbate ușile interioare și a fost procurată și instalată mobilă și

tehnică de uz casnic.

Afirmă că, după efectuarea lucrărilor de reparație și în vederea finisării

procedurii de contractare a creditului, a fost evaluat repetat bunul imobil, astfel,

conform raportului de evaluare nr. 2014/61-169 din 28 iulie 2014, valoarea de piață

a apartamentului constituia suma de 480 000 lei, înregistrând o sporire în valoare de

100 000 lei.

Relevă că, după efectuarea lucrărilor de reparație, pârâta i-a interzis accesul în

apartamentul nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău, iar la adresările sale de a

achita integral prețul și de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, pârâta a

refuzat.

Susține că, vinovat de neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a

apartamentului este pârâta, astfel, consideră că, conform prevederilor art. 633 alin.

(2) din Codul civil, urmează a fi încasată din contul pârâtei dublul arvunei.

Mai invocă că, îmbunătățirile aduse apartamentului nr. 50, din str. Aeroport,

11, mun. Chișinău au fost suportate din mijloacele proprii.

Solicită încasarea din contul Tatianei Zdorovenco a sumei de 1 000 Euro, cu

titlu de dublul arvunei și a sumei de 100 000 lei, ce constituie îmbunătățirile aduse

apartamentului nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău, precum și a cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 07 aprilie 2016 a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată. A fost încasat de la Valentin Volnițchi în

beneficiul Tatianei Zdorovenco cheltuielile de asistență juridică în mărime de 3 000

lei.

Prima instanță, respingând cerința cu privire la încasarea dublului arvunei și-a

argumentat concluzia prin faptul că, la data de 16 august 2013, reclamantul a

transmis pârâtei suma de 500 Euro, cu titlu de arvună în contul procurării

apartamentului nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău, însă vinovat de

neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului este reclamantul,

partea care a dat arvuna, astfel, pârâta nu poate fi obligată la plata arvunei, ci

rămâne cu aceasta.

Totodată, prima instanță a mai reiterat că, pârâta și-a executat obligațiile sale

conform actului încheiat între părți, chiar a pus la dispoziția reclamantului bunul

imobil, a acordat acestuia un termen mai mult ca rezonabil, care depășește un an, dar

reclamantul nu a achitat prețul, fiind, astfel, culpabil de neîncheierea contractului de

vânzare-cumpărare, situație în care, ultimul nu poate beneficia de restituirea

dublului arvunei, făcând trimitere la prevederile art. art. 631 și 633 alin. (1) din

Codul civil.

Respingând cerința cu privire la încasarea costului îmbunătățirilor aduse

apartamentului nr. 50, din str. Aeroport, 11, mun. Chișinău, prima instanță și-a

argumentat concluzia prin faptul că, reclamantul nu a prezentat probe ce ar confirma

suma solicitată, or, în ședință nu s-au prezentat probe care ar confirma cheltuielile

2

legate de lucrările de reparație, cum ar fi, facturi, ordine de plată, bonuri de plată,

care să confirme costul materialelor de construcție, utilajului, salariului lucrătorilor

care le-au îndeplinit.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de către Valentin Volnițchi și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 13 aprilie 2017, Valentin Volnițchi a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material

și au fost apreciate arbitrar probele.

Menționează că, instanțele de judecată, deși au reținut calitatea sa de posesor

de bună-credință în raport cu folosirea de apartamentul în litigiu și efectuarea

lucrărilor de reparație, nu au interpretat și aplicat corect normele legale referitoare la

constatarea sporirii valorii apartamentului enunțat ca urmare a lucrărilor de reparație

efectuate de către el și nu au aplicat corect prevederile art. 311 din Codul civil, în

sensul compensării sporului de valoare adus apartamentului ca urmare a lucrărilor

de reparație.

Invocă că, instanțele de judecată au interpretat eronat prevederile art. 1389

alin. (l) și (2) din Codul civil, deoarece îmbogățirea fără justă cauză presupune de

fiecare dată o majorare a patrimoniului dobânditorului din contul patrimoniului

prestatorului, majorare care se poate produce în rezultatul acțiunilor prestatorului, și

care este urmată de obținerea unui folos material sau a unei economii realizate

nejustificat, iar pentru a fi în prezența unui raport juridic de îmbogățire fără justă

cauză este important ca îmbogățirea să se producă în lipsa unui temei legal sau

contractual. Prin derogare, se va considera îmbogățire fără justă cauză și situația

când la momentul îmbogățirii există temei juridic, însă ulterior acesta a decăzut.

Relevă că, reieșind din prevederile art. art. 1392-1393 din Codul civil,

îmbogățirea fără justă cauză, impune ca efect juridic, necesitatea restituirii bunurilor

sau folosului dobândit ca urmare, în natură sau contravaloarea acestuia.

Afirmă că, instanța de apel a omis să aplice efectele juridice ale îmbogățirii

fără justă cauză și, anume, sub aspectul obligației acceptantului (intimatei) de a

restitui prestatorului (recurentului) îmbogățirea obținută fără temei legal sau

contractual (efectuarea lucrărilor de reparație), or, instanța a reținut totuși sporirea

de valoare a apartamentului enunțat cu 100 000 lei, spor care fără vreun temei legal

sau contractual, i-a revenit intimatei, care continuie să fie proprietar al

apartamentului nr. 50 din str. Aeroport nr. 11, mun. Chișinău, dobândind o sporire

de valoare de 100 000 lei.

Consideră că, instanța de apel a apreciat arbitrar probele prezentate de către el

referitor la stabilirea valorii îmbunătățirilor aduse bunului posedat cu bună-credință,

iar prima instanță și-a motivat soluția rezumându-se doar la neprezentarea probelor

suficiente cu privire la sporirea de valoare adusă apartamentului, fără a oferi o

3

argumentare plauzibilă și motivată privind respingerea probelor care au fost

prezentate, limitând-se doar la aprecierea critică a acestora.

Relevă că, conform pct.10.3 din Hotărârea explicativă a Plenului Curții

Supreme de Justiție cu privire la aplicarea legislației procesuale civile la întocmirea

hotărârii și încheierii judecătorești nr. 2 din 07 iulie 2008, dreptul la un proces

echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre și decizie

motivată, instanțele judecătorești naționale sunt obligate să-și motiveze soluțiile și

concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru

rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. În cazul în care

instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit la cele mai

importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă

acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o

încălcare a art. 6 § 1 din Convenția Europeană (Hotărîrea Curții Europene din 09

decembrie 1994 pronunțată în cauza Hiro Bălani împotriva Spaniei).

Consideră că, instanța de apel a încălcat flagrant normele de apreciere a

probelor prevăzute de art. 130 CPC, deoarece la materialele cauzei au fost

prezentate probe contradictorii în raport cu proba pe care instanța și-a întemeiat

soluția cu privire la compensarea îmbunătățirii aduse bunului posedat, mai mult, nu

a reflectat în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și

respingerea altora.

Invocă că, deși instanța de apel a reținut în calitate de probe raportul de

evaluare nr. 2013/61-249 din 25 septembrie 2013, conform căruia valorea de piață a

apartamentului nr. 50 din în str. Aeroport, 11, mun. Chișinău era în mărime de 380

000 lei și raportul de evaluare nr. 2014/61-169 din 28 iulie 2014, care stabilește o

valoare de piață în mărime de 480 000 lei, înregistrând o sporire de valoare în

mărime de 100 000 lei, a omis aprecierea acestora în coraborare cu celelalte probe

din dosar, apreciindu-le incomplet, mai mult, nu a argumentat respingerea probelor

prin care se confirmă faptul că, anume el a efectuat lucrările de reparație în sumă de

100 000 lei și, anume, declarațiile martorilor Andrei Cojocari, care nemijlocit a

efectuat lucrările de reparație, precum și ale lui Nicolae Tihon și Mihail Groza.

Consideră că, instanța de apel a reținut rapoartele de evaluare enunțate doar

sub aspectul indicării valorii de piață a apartamentului în litigiu, fără a analiza și

aprecia conținutul acestora la capitolul descrierii stării bunului suspus evaluării, din

care rezultă cu certitudine îmbunătățirea stării acestuia și, anume, conform

raportului de evaluare nr. 2013/61-249 din 25 septembrie 2013, apartamentul se află

în stare tehnică satisfăcătoare, este necesar de efectuat reparația capitală, iar

conform raportul de evaluare nr. 2014/61-169 din 28 iulie 2014, apartamentul se

află în stare tehnică bună, este necesar de finalizat lucrările de reparație de caracter

secundar.

Notează că, reieșind din conținutul acestor rapoarte de evaluare nu poate fi

pusă la îndoială faptul că, anume prin lucrările de reparație efectuate de către el, s-a

îmbunătățit starea apartamentului nr. 50.

4

Califică ca eronată argumentarea instanței de apel cu privire la neprezentarea

probelor referitor la valoarea lucrărilor de reparație, precum și interpretarea eronată

a prevederile art. 122 alin. (l) CPC, care reglementează că, circumstanțele care,

conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probațiune nu pot fi

dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante, or, instanța de judecată în calitate

de unica probă pe care ar fi acceptat-o ar fi fost doar ordinele de plată, facturi și

bonuri de plată, recurgând la o apreciere îngustă și limitativă a cercului de mijloace

de probă admisbile în acest caz, mai mult, sporirea valorii unui bun nu este

determinată de către lege de a fi probată prin anumite mijloace de probațiune,

anume instanțele de judecată au sarcina de a aprecia în cumul și în coraport toate

probele, altele decât acte de plată, pentru a determina valoarea îmbunătăților aduse.

Astfel, consideră că, instanța de apel eronat a concluzionat că, valoarea

îmbunătăților aduse apartamentului enunțat, urma a fi demonstrată doar prin facturi,

ordine de plată și bonuri de plată, deoarece prevederile art. 311 din Codul civil

indică asupra compensării sporului de valoare a bunului posedat, sporire, care în

speță rezultă din rapoartele de evaluare prezentate, în mărime de 100 000 lei.

Relevă că, urmează a se ține cont și de faptul că, lucrările de reparație au fost

efectuate cu acordul intimatei, ultima cunoștea despre petrecerea acestora, fapt

confirmat prin declarațiile martorului Andrei Cojocari, care urmau a fi apreciate,

prin prisma art. 312 din Codul civil, care nu exclud alte pretenții împotriva

posesorului de rea-credință. Posesorul de rea-credință poate cere compensarea

cheltuielilor aferente bunului doar în cazul în care acestea, la momentul predării,

duc la îmbogățirea titularului de drept.

Consideră că, instanța de apel eronat a respins cerința cu privire la restituirea

dublului arvunei din contul intimatei, apreciind eronat probele, or, instanța de

judecată în stabilirea părții culpabile de neîncheierea contractului de vânzare-

cumpărare a reținut în mare parte, doar declarațiile intimatei, concluzionând că,

recurentul nu ar fi avut suma de bani necesară pentru achitarea prețului

apartamentului.

Susține că, deși, în acest sens, ambele părți au prezentat probe, prima instanță,

în constatarea culpei recurentului la neîncheierea contractului de vânzare-

cumpărare, a reținut ca mijloc de probă doar explicațiile inimatei, iar declarațiile

sale au fost reținute în mod selectiv și tendențios, fără a oferi în motivarea hotărârii

o explicație plauzibilă în acest sens.

Afirmă că, într-adevăr la momentul achitării arvunei, 13 august 2013, nu

dispunea de toată suma în mărime de 20 000 Euro, însă în continuarea argumentării

soluției sale, instanța de apel a reținut doar declarațiile intimatei privind lipsa

mijloacelor bănești, dar nu și declarațiile sale referitor la propunerea de achitare a

prețului apartamentului în rate, în sumă de 10 000 Euro, precum și achitarea chiriei,

însă intimata a refuzat.

Astfel, consideră că, prima instanță în mod eronat a constatat că, el este

culpabil de neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în sensul lipsei banilor,

însă conform circumstanțele de fapt ale cauzei, se constată vina intimatei, care după

finisarea lucrărilor de reparație a apartamentului, efectuate cu acordul acesteia, a

5

refuzat categoric încheierea contractului, solicitând predarea apartamentului și a

cheilor, blocând lucrurile sale.

Menționează că, prin erorile admise de către instanțele de judecată i-a încălcat

dreptul de proprietate garantat prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

6

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Valentin Volnițchi nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de către Valentin Volnițchi, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul lui Valentin Volnițchi ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Valentin Volnițchi se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecătorul

Judecătorii Ion Druță

Mariana Pitic

7