2r-288/17 — Încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei
- Temei legal
- Încălcarea normelor de drept procedural
2r-288/17 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Instanța de fond: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, judecător – C. Valah Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Dosar nr. 2r-288/17 DECIZIE 05 iulie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova, Judecători Luiza Gafton, Maria Ghervas examinând recursul declarat de către avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chiosa Ion către Țurcanu Victor privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, prin care a fost respinsă cererea avocatului Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion, cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și i-a fost stabilit un termen suplimentar, de până la data de 06 aprilie 2017 ora 14.00, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat la înaintarea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 09 noiembrie 2016, a co ns ta ta t: La data de 20 august 2015, Chiosa Ion a înaintat acțiune către Țurcanu Victor, solicitând încasarea de la pârât în beneficiul său a datoriei în sumă de 2100 Euro, a dobânzii de întârziere în mărime de 1449 Euro și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că a fost proprietarul autoturismului VAZ 2108, cu numărul de înmatriculare CTAF 837, iar pârâtul știind că intenționa să vândă automobilul, l-a anunțat că i-a găsit cumpărător în mun. Chișinău, propunându-i să vândă automobilul la prețul de 2100 Euro, iar restul sumei să revină pârâtului pentru faptul că s-a ocupat de vânzarea automobilului. Deoarece reclamantul este invalid de gradul doi și se deplasează greu, a acceptat propunerea pârâtului, astfel încât la data de 20 aprilie 2012 a eliberat o procură pe numele pârâtului, prin care l-a împuternicit cu dreptul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului.
În aceeași zi, la data de 20 aprilie 2012, pârâtul i-a întocmit o recipisă reclamantului, prin care s-a obligat să-i întoarcă suma de 2100 Euro până la data de 31 august 2012, după care a dispărut și ca urmare, în iulie 2013, reclamantul a anulat procura și concomitent a depus o plângere la Poliția Buiucani. La data de 22 august 2013, a fost începută urmărirea penală împotriva pârâtului în baza art. 190 alin. (2) lit. c) CP, care la data de 24 ianuarie 2014 a fost suspendată până la depistarea pârâtului, iar în aprilie 2015, reclamantul a fost anunțat de procuror că pârâtul a fost reținut. La data de 13 iulie 2015, reclamantul s-a prezentat la procuratură pentru a clarifica situația dosarului penal, dar procurorul i-a propus să aștepte să fie citat.
Ca urmare, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, invocând că cercetarea dosarului penal se tergiversează, pârâtul se eschivează de la achitarea datoriei, iar termenul de prescripție pentru depunerea cererii de chemare în judecată expiră. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09 noiembrie 2016, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Chiosa Ion și s-a încasat de la Țurcanu Victor, în beneficiul lui Chiosa Ion, datoria în sumă de 2100 Euro și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3500 lei; s-a încasat de la Țurcanu Victor, în beneficiul statului taxa de stat de la care a fost scutit reclamantul, în mărime de 2235,64 lei; pretenția privind încasarea dobânzii de întârziere a fost respinsă.
La data de 08 decembrie 2016, avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion a declarat apel împotriva hotărârii nominalizate, solicitând casarea parțială a hotărârii instanței de fond și emiterea unei decizii prin care să fie admise integral pretențiile formulate în cererea de chemare în judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, nu s-a dat curs cererii de apel, fiind stabilit un termen de până la data de 15 martie 2017 pentru prezentarea apelului motivat și a dovezii de achitare a taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, a fost respinsă cererea avocatului Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion, cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și i-a fost stabilit un termen suplimentar, de până la data de 06 aprilie 2017 ora 14.00, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat la înaintarea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 09 noiembrie 2016. Împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion a declarat recurs la data de 05 aprilie 2017, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, scutirea lui Chiosa Ion de la plata taxei de stat, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru soluționarea apelului declarat. În motivarea recursului, a indicat că soluția instanței de apel este una ilegală și neîntemeiată, deoarece recurentul Chiosa Ion este în incapacitate să achite taxa de stat, la materialele cauzei fiind anexate înscrisurile care demonstrează acest fapt. Instanța de recurs reiterează prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Din actele pricinii rezultă că, încheierea contestată a fost pronunțată la 16 martie 2017 (f.d.159-160), avocatul recurentului a recepționat copia încheierii la data de 24 martie 2017 (f.d. 163), iar recursul a fost declarat la data de 05 aprilie 2017 (f.d.164-166). Astfel, prin prisma prevederilor art. 425 CPC, instanța de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererea de recurs și prevederile legale, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion întemeiat și care necesită a fi admis din următoarele considerente. Potrivit art. 427 lit. c) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționînd prin decizie problema în fond.
După cum atestă materialele cauzei, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, a fost respinsă cererea avocatului Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion, cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și i-a fost stabilit un termen suplimentar, de până la data de 06 aprilie 2017 ora 14.00, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat la înaintarea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09 noiembrie 2016. În motivarea încheierii menționate, instanța de apel a indicat faptul că apelantul Chiosa Ion, contrar prevederilor art. 85 alin. (4) CPC, nu a prezentat probe care să justifice cerința sa de scutire de la achitarea taxei de stat.
Prevederile art. 84 CPC statuează expres că, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești. Totodată, dispozițiile art. 85 alin. (4) CPC, acordă dreptul judecătorului (instanței de judecată), să scutească persoana fizică sau juridică, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.
Raportând dispozițiile normelor citate mai sus la circumstanțele speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție atrage atenția asupra faptului că recurentul Chiosa Ion este invalid de gradul 2 și nu este angajat în câmpul muncii, situație confirmată prin copiile certificatelor și copia legitimației de pensionare (f.d 48-51, 56). În asemenea circumstanțe, demersul privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel urmează a fi admis în sensul declarat, or, respingerea respectivului demers și obligarea achitării taxei de stat, ar duce la îngrădirea accesului la justiție al recurentului, fapt ce în consecință ar constitui o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În așa mod, actul de discreție al instanței de apel privind restituirea cererii de apel urmează a fi casat cu soluționarea prin decizie a problemei în fond, scutirea recurentului-apelant de achitarea taxei de stat și remiterea cauzei în instanța de apel pentru examinarea în fond a cererii de apel. Din această perspectivă, instanța de recurs concluzionează că, recurentul Chiosa Ion a probat situația sa materială precară, anexând la materialele cauzei copiile înscrisurilor care certifică starea sănătății și veniturile obținute. Luând în considerație cele expuse și în temeiul art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion.
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Chiosa Ion către Țurcanu Victor privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, și soluționând prin decizie problema în fond, se emite o nouă încheiere prin care: Se admite cererea avocatului Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion cu privire la scutirea de la plata taxei de stat. Se scutește apelantul Chiosa Ion de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 717,25 lei. Se remite cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chiosa Ion către Țurcanu Victor privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel declarate de către avocatul Rîhlea Vasile, în interesele lui Chiosa Ion Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, Judecător Svetlana Filincova, Judecători Luiza Gafton, Maria Ghervas
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.