3ra-487/17 — Anularea deciziei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Anularea deciziei
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
3ra-487/17 — Anularea deciziei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, judecător – I. Dutca Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița Dosar nr.3ra–487/17 Î N C H E I E R E 05 iulie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova Judecători – Luiza Gafton, Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului s. Colonița m. Chișinău privind anularea pct. 2 și pct. 3 ale deciziei nr. 2/4 din 07 aprilie 2015, cu privire la formarea bunurilor imobile, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 22 octombrie 2015, c o n s t a t ă: La data de 15 iulie 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus acțiune împotriva Consiliului s. Colonița, m. Chișinău, solicitând anularea pct. 2 și pct. 3 al deciziei nr. 2/4 din 07 aprilie 2015 cu privire la formarea bunurilor imobile. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 07 aprilie 2015, Consiliul s. Colonița, m. Chișinău a adoptat decizia nr. 2/4 cu privire la formarea bunurilor imobile. Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a efectuat controlul de legalitate al deciziei în cauză și a constatat că decizia contestată contravine legislației în vigoare. Conform pct. 2 și pct. 3 al deciziei nr. 2/4 din 07 aprilie 2015 cu privire la formarea bunurilor imobile, s-a decis formarea a două terenuri: un teren cu suprafața de 0,1985 ha și al doilea cu suprafața de 0,2038 ha, cu modul de folosință agricol - grădini.
La data de 14 mai 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat Consiliului s. Colonița, m. Chișinău notificarea nr. 1304/OT4-999, prin 1 care a solicitat abrogarea parțială a deciziei, însă notificarea nu a fost examinată în termenul prevăzut de lege. Totodată, prin răspunsul nr. 02/1-24-192 din 08 iulie 2015, primarul s. Colonița, m. Chișinău a comunicat că lipsesc circumstanțele de fapt și de drept pentru abrogarea deciziei nr. 2/4 din 07.04.2015 cu privire la formarea bunurilor imobile. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana m. Chișinău din 22 octombrie 2015, a fost respinsă ca nefondată acțiunea depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016, a fost respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 22 octombrie 2015. La data de 14 martie 2017, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a acesteia și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admise integral pretențiile formulate de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. În motivarea recursului, a indicat că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că, reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) CPC, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a 2 normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 CPC, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs a recurentului Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecător Svetlana Filincova, Judecători Luiza Gafton, Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.