2rhc-73/17 — confirmarea creanței chirografare, încasarea creanței masei debitoare, încasarea venitului ratat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- confirmarea creanţei chirografare, încasarea creanţei masei debitoare, încasarea venitului ratat
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rhc-73/17 — confirmarea creanței chirografare, încasarea creanței masei debitoare, încasarea venitului ratat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: B.Bîrcă dosarul nr.2rhc-73/17 instanța de recurs: T.Vieru, O.Sternioală, V.Clevadî Î N C H E I E R E 05 iulie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinând cererea de revizuire declarată de către lichidatorul Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Produse Cerealiere Chișinău”, administrator autorizat, Balan Vladimir, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (în procedura falimentului) privind confirmarea creanței chirografare, încasarea creanței masei debitoare, precum și încasarea venitului ratat, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016, prin care s-a admis recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Financial Investment Group”, s-a casat încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 septembrie 2016, prin care cererea de chemare în judecată a fost strămutată pentru judecare la Judecătoria Ciocana, mun.
Chișinău și s-a restituit cauza spre judecare la Curtea de Apel Chișinău, ca instanță de insolvabilitate, c o n s t a t ă : La 17 iulie 2015, SRL „Financial Investment Group” a depus în instanța de insolvabilitate cerere împotriva SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” cu privire la confirmarea creanței chirografare în mărime de 10 230 500 lei și încasarea creanței masei debitoare, în mărime de 6 941 800 lei. În motivarea cererii a indicat că, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare din 25 aprilie 2014 a procurat de la SRL „Servivet”, care la rîdul său le-a procurat de la SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, bunurile imobile situate în mun. Chișinău, str. Uzinelor, 2, cu nr. cadastrale 0100302.106.01, 0100302.106.04 - 1 010100302.106.50, 106.010100302.106.52, 0100302.106.54 - 0100302.106.65, 0100302.106.67, 0100302.106.68.
Menționează reclamantul că, de fapt bunurile în cauză nu au fost transmise noului proprietar SRL „Financial Investment Group”. Astfel, din 25 aprilie 2014 SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” a utilizat și a exploatat bunurile imobile fără acordul proprietarului, cu toate că au fost înaintate nenumărate solicitări și somații în vederea sistării utilizării și exploatării acestor bunuri, precum și eliberarea acestora. Indică reclamantul că, în vederea recuperării sumelor obținute de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” din utilizarea proprietății SRL „Financial Investment Group” în perioada de pînă la 17 noiembrie 2014, data intentării procesului de insolvabilitate față de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” a înaintat cerere de validare a creanței, care, însă, a fost respinsă în legătură cu existența litigiului de drept în această privință.
Înaintînd prezenta cerere, reclamantul pretinde la creanța chirografară în sumă de 10 230 500 lei față de debitorul insolvabil SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, care este compusă din venitul ratat pentru imposibilitatea utilizării suprafețelor ocupate ilegal în perioada 25 aprilie 2014 - 17 noiembrie 2014, în mărime de 7 624 800 lei și venitul ratat ca urmare a imposibilității prestării serviciilor de păstrare a cerealelor în perioada 25 aprilie 2014 - 17 noiembrie 2014, în mărime de 2 605 700 lei.
În afară de aceasta, reclamantul pretinde la încasarea din contul pîrîtului a venitului ratat pentru imposibilitatea utilizării suprafețelor ocupate ilegal pentru perioada de după constatarea insolvabilității, 17 noiembrie 2014 - 26 martie 2015, în mărime de 4 893 500 lei și venitul ratat ca urmare a imposibilității prestării serviciilor de păstrare a cerealelor în perioada 17 noiembrie 2014 - 26 martie 2015, în mărime de 2 048 300 lei, iar în total suma de 6 941 800 lei. Cu referire la cuantumul sumelor pretinse, reclamantul invocă raportul de evaluare a venitului ratat din 25 mai 2015 perfectat de ÎI „Albu Svetlana”, întreprindere licențiată în domeniu. Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.art.14, 307, 310, 312, 315, 317 și 610 Codul civil, art. art. 5 alin. (2), 144 alin. (4) ale Legii insolvabilității.
Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul a completat temeiurile pretențiilor, invocînd că, pîrîtul a ocupat suprafețele imobilelor proprietate care aparțin reclamantului, neachitînd pentru aceste încăperi, respectiv a efectuat o economie în sensul art. 1389 alin. (1) Codul civil (f.d. 193-195). Suplimentar susține că, pîrîtul a obținut încasări de la terți (arendași) pentru aceste încăperi și a folosit aceste încasări în folos propriu, adică a dobîndit ceva, fără temei contractual sau legal, ca urmare a executării unei prestații de o altă persoană, fapt dovedit cu contractele de locațiune ale pîrîtului cu terții, datele evidenței contabile 2 ale pîrîtului.
În același timp, pîrîtul a obținut încasări de la terții pentru servicii de elevator din procesarea și păstrarea cerialelor Solicită, SRL „Financial Investment Group”, prin cererea de chemare în judecată și cererea de completare din 10 noiembrie 2015, confirmarea creanței chirografare în mărime de 10 230 500 lei, precum și încasarea venitului ratat în mărime de 6 941 800 lei. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 15 decembrie 2015 acțiunea reclamantului SRL „Financial Investment Group” a fost respinsă integral.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 27 aprilie 2016, s-a admis recursul declarat de către SRL „Financial Investment Group”, s-a casat hotărârea Curții de Apel Chișinău din 15 decembrie 2015, în pricina civilă la cererea SRL „Financial Investment Group” împotriva SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” privind confirmarea creanței chirografare în mărime de 10230500 lei și încasarea creanței masei în mărime de 6941800 lei și s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată (f.d. 21-29, Vol.II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 septembrie 2016, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Financial Investment Group” împotriva SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (în procedura falimentului) privind confirmarea creanței chirografare și încasarea creanței masei, a fost strămutată pentru judecare, la Judecătoria Ciocana, mun.
Chișinău (f.d. 50-53, Vol.II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016 s-a admis recursul declarat de SRL ,,Financial Investment Group”, s-a casat încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 septembrie 2016, prin care cererea de chemare în judecată a fost strămutată pentru judecare la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău și s-a restituit cauza spre judecare la Curtea de Apel Chișinău, ca instanță de insolvabilitate. (f.d.
59-63, vol.II) Iar, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016 s-a admis recursul declarat de SRL „Financial Investment Group”, s-a casat hotărârea Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie 2016 și s-a pronunțat o nouă hotărâre, prin care s-a admis cererea SRL „Financial Investment Group” și s-a separate din masa debitoare a SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (în process de faliment), bunurile mobile destinate folosinței commune cu imobilele aflate în proprietate, conform actului de constatare a stării de fapt ,,Elevator nr. 1” nr. Cadastral 0100302.106.57 și ,,Elevator nr. 2” nr. Cadastral 0100302.106.58 situate în mun. Chișinău, str. Uzinelor, 2. (f.d.
96-101, vol.II) Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 29 martie 2017 a respins recursul declarat de către lichidatorul SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir, declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017, prin care s-a respins cererea de atragere în process în calitate de intervenient 3 accesoriu SRL ,,Servivet”. (f.d. 115-117, vol.II), iar prin decizia din 10 mai 2017, a respins recursul lichidatroului SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir, declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017, prin care s-a respins cererea lichidatorului SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir, privind încetarea procesului pe marginea cererilor înaintate de SRL „Financial Investment Group”.
(f.d.
136-141) La 12 mai 2017, lichidatorul SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir, a declarat cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 septembrie 2016. Pledând pentru admiterea cererii de revizuire, lichidatorul SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir a făcut referire la art. 446, 447, 448 alin. (2) și art. 449 lit.b) CPC, invocând ca circumstanțe noi devenite cunoscute după emiterea deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016, înregistrarea SRL ,,Servivet” cu titlu de proprietar provizoriu a bunurilor imobile indicate în Registrul bunurilor imobile, separarea bunurilor din masa debitoare în baza deciziei din 23 noiembrie 2016, precum și decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2017, prin care s-a constatat incontesatbil, existența litigiului de drept în cerințele formulate de SRL „Financial Investment Group”, privind confirmarea creanței chirogarafre și încasarea creanței masei.
În conformitate cu art.452 alin. (11) CPC, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces. Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor. Conform art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexîndu-se probele ce le confirmă.
Instanța de recurs reține că, revizuentul - lichidatorul SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir ca temei de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC, precum că, după adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016 i-au devenit cunoscute circumstanțe noi, și anume, înregistrarea SRL ,,Servivet” cu titlu de proprietar provizoriu a bunurilor imobile indicate în Registrul bunurilor imobile, separarea bunurilor din masa debitoare în baza deciziei din 23 noiembrie 2016, precum și decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2017, unde s-a constatat incontesatbil, existența litigiului de drept în cerințele formulate de SRL „Financial Investment Group”, privind confirmarea creanței chirogarafre și încasarea creanței masei.
4 Prin prisma art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Din prevederile menționate este important de înțeles că, circumstanțele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă.
Reieșind din prevederile menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că, cele invocate de către revizuent în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, or, înscrisurile prezentate sunt emise anterior și ulterior adoptării hotărârii judecătorești în pricină, iar revizuentul nu a demonstrat că în timpul judecării anterioare a pricinii a întreprins toate măsurile de a le obține.
Mai mult decît atît, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2017 s-a constatat cu certitudine că, instanța de insolvabilitate prin încheierea din 09 februarie 2017 corect a ajuns la concluzia respingerii cererii lichidatorului SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Balan Vladimir, privind încetarea procesului pe marginea cererilor cu privire la confirmarea ca creanță chirografară a SRL „Financial Investment Group” față de SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (în procedura falimentului) a sumei de 10 230 500 lei, creanță apărută până la constatarea insolvabilități societății debitoare, cu obligarea lichidatorului să o introducă în tabelul definitiv și încasarea forțată de la SA ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” în beneficiul SRL „Financial Investment Group” a sumei creanței masei în mărime de 6 941 800 lei, respectiv, stabilindu-se că cererea înaintată la 16 decembrie 2014, are ca obiect validarea creanței chirogarafare formată în legătură cu neachitarea pentru locațiune, pe când la caz, cererea înaintată de SRL „Financial Investment Group” la 17 iulie 2015, are ca obiect încasarea venitului ratat și a sumelor încasate fără justă cauză.
(f.d. 140-141, vol.II) La acest segment, Colegiul reiterează indisolubil că, Curtea de Apel Chișinău, ca instanță de insolvabilitate, este competentă să judece prezenta cauză, fapt notat indubitabil și în decizia Curții Supreme de Justiție din 27 aprilie 2016. (f.d.
29, vol.II) Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărârii greșite, pentru neregularității ce s-au săvîrșit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanței, sau dintr-un motiv neimputabil părților – de obicei descoperite ulterior, iar argumentele invocate de revizuent nu pot fi admise ca temei de revizuire a deciziei instanței de recurs din 19 octombrie 2016. 5 În acest sens, instanța de recurs face referire la jurisprudența CEDO care statuează că competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare (cauza Popov-2 contra Moldovei din 06.12.2005, cererea nr.19960/04, § 45). Astfel, argumentele invocate de către revizuent în cererea de revizuire nu întrunesc nici unul din temeiurile prevăzute de normele citate.
Totodată, admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale (Brumărescu versus România, Roșca versus Moldova, Eugenia și Doina Duca versus Moldova din 03.03.2009). Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 453 al.
(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către lichidatorul Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Produse Cerealiere Chișinău”, administrator autorizat, Balan Vladimir împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (în procedura falimentului) privind confirmarea creanței chirografare, încasarea creanței masei debitoare, precum și încasarea venitului ratat.
Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală Valentina Clevadî 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.