2ra-1217/17 — deposedarea si transmiterea silicita a bunurilor imobile ipotecate si evacuarea din imobil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- deposedarea si transmiterea silicita a bunurilor imobile ipotecate si evacuarea din imobil
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-1217/17 — deposedarea si transmiterea silicita a bunurilor imobile ipotecate si evacuarea din imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: C.Guzun dosarul nr.2ra-1217/17 instanța de apel: M.Guzun, Iu.Cotruță, N.Simciuc Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de Firma de Producție și Comerț ,,Casia Grup” Societate cu Răspundere Limitată, Balan Victor, Balan Ruxanda, Balan Eugen, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială ,,Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni împotriva Firmei de Producție și Comerț ,,Casia Grup” Societate cu Răspundere Limitată și Balan Victor, intervenienți accesorii Balan Ruxanda și Balan Eugen, privind deposedarea și transmiterea silită în posesie a bunurilor imobile ipotecate și bunurilor mobile pentru a fi vândute, evacuarea persoanelor din bunul imobil ipotecat și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de Firma de Producție și Comerț ,,Casia Grup” Societate cu Răspundere Limitată, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 08 iunie 2016, de admitere a acțiunii, c o n s t a t ă : La 03 septembrie 2015, BC ,,Moldova-Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva FPC ,,Casia Grup” SRL și Balan Victor cu privire la deposedarea și transmiterea silită în posesie a bunurilor imobile ipotecate și bunurilor mobile pentru a fi vândute, evacuarea persoanelor din bunul imobil ipotecat și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, potrivit contractului de credit nr. S 120525 din 17.12.2012 și a contractului de credit nr. S 140128/710 din 14.03.2014, FPC ,,Casia-Grup” SRL a primit prin intermediul filialei băncii ,,Miron Costin” credite în sumă de 150 000 dolari SUA și respectiv în sumă de 1 955 841.10 lei, cu termenele limită de rambursare 25.10.2015, și respectiv, 25.12.2016.
BC ,,Moldova-Agroindbank” SA afirmă că, în vederea asigurării rambursării creditelor primite și achitării dobânzii calculate pentru utilizarea lor, Balan Victor a ipotecat băncii, conform contractului de ipotecă nr. S120083-c din 17.02.2012 și acordurilor adiționale nr. S120525-B din 19.12.2012 și nr. S 140128/710-A din 17.03.2014, încăperi locative cu suprafața totală de 128,4 m.p. și încăperi nelocative cu suprafața totală de 207,2 m.p., amplasate în mun. Chișinău, str. Petricani, nr.10/1, înregistrate în Registrul bunurilor imobile sub nr. cadastrale 0100401.606.01.001 și nr. 0100401.606.01.002, evaluate de către părți la suma de 2 823 400 lei; conform contractului de ipotecă nr. S120083-b din 17.02,2012 și acordurilor adiționale nr. S120525-A din 19.12.2012, nr. S140128/710-C din 17.03.2014, terenul aferent cu suprafața de 049 ha, casa de locuit individuală cu suprafața totală de 98,4 m.p., amplasate în mun.
Chișinău, com. Grătiești, str. Salcâmilor, nr. 4, înregistrate în Registrul bunurilor imobile sub nr. cadastrale 0155213.023 și 0155213.023.01, evaluate de către părți în sumă totală de 846,030 lei; conform contractului de ipotecă nr. S130048 din 14.02.2013 și acordului adițional nr. S 140128/710-B din 17.03.2014, casa de locuit individuală cu suprafața totală de 71,3 m.p. înregistrată în Registrul bunurilor imobile sub nr.cadastral 0100401.651.01 și dreptul de folosință a terenului aferent cu suprafața totală de 0,0194 înregistrat în Registrul bunurilor imobile sub nr.cadastral 0100401.651 ha, amplasate în mun. Chișinău, str.-la Petricani, nr.13, evaluată de către părți în sumă totală de 264,34 lei.
La fel, Balan Victor conform contractului de gaj nr. S140128/710-D din 14.03.2014, a gajat în favoarea BC ,,Moldova-Agroindbank” SA universalitatea bunurilor materiale de construcție, în sumă totală de 6 386 233 lei, specificate în confirmarea de înregistrare a gajului. Menționează reclamantul că, FPC ,,Casia-Grup” SRL nu-și onorează obligațiile contractuale privind rambursarea creditelor și achitarea dobânzii calculate pentru utilizarea lor, încâlcând, astfel, prevederile subpunctului 3.1 ale contractelor de credit nr.S120525 din 17.12.2012 și contractului de credit nr.S140128/710 din 14.03.2014. Relevă BC ,,Moldova-Agroindbank” SA că, potrivit subpunctelor 2.1.
lit. f) ale contractului de ipotecă, creditorul ipotecar are dreptul, ca în caz de neachitare de către FPC ,,Casia-Grup” SRL a creditelor, dobânzilor aferente și altor plăți în termenele stabilite de contractele de credit, să exercite dreptul de ipotecă asupra bunurile ipotecate conform legislației în vigoare. Evidențiază reclamantul că, în termenul fixat în preavize, FPC ,,Casia-Grup” SRL nu a achitat datoria față de bancă, iar garantul ipotecar și debitorul gajist nu au transmis în posesia băncii bunurile ipotecate/gajate pentru a fi vândute silit.
Așadar, la situația din 02.07.2015 datoria FPC ,,Casia-Grup” SRL față de BC ,,Moldova-Agroindbank” SA constituie suma de 69 542,52 dolari SUA și 1 942 2 640.34 lei, inclusiv: conform contractului de credit nr. S 120525 din 17.12.2012, creditul în termen în sumă de 37 000,00 dolari SUA, creditul restant – 30 704,95 dolari SUA, dobânda restantă – 1 837,57 dolari SUA; conform contractului de credit nr. S140128/710 din 14.03.2014: creditul în termen în mărime de 1 810 841,10 lei, creditul restant - 60 000 lei, dobânda restantă - 71 063,24 lei. Solicită BC ,,Moldova-Agroindbank” SA, transmiterea în posesie, pentru a fi vândute silit, încăperile locative cu suprafața totală de 128,4 m.p. și încăperile nelocative cu suprafața totală de 207,2 m.p., amplasate în mun.
Chișinău, str. Petricani nr.10/1, cu nr.cadastrale 0100401.606.01.001, 0100401.606.01.002, terenului aferent cu suprafața 049 ha, casei de locuit individuală cu suprafața totală de 98,4 m.p., amplasate în mun. Chișinău, com Grătiești, str. Salcâmilor, nr.4, cu nr. cadastrale 0155213.023 și 0155213.023.01, casa de locuit individuală cu suprafața totală de 71,3 m.p. cu nr. cadastral 0100401.651.01 și dreptului de folosință a terenului aferent cu suprafața totală de 0,0194 ha cu nr. cadastral 0100401.651, amplasate în mun. Chișinău, str-lă 1 Petricani, nr.13, cu evacuarea lui Balan Victor, altor persoane și a bunurilor lor din imobilele transmise în posesia băncii și transmiterea în posesie, pentru a fi vândute silit, bunurile mobile, conform contractului de gaj nr. S14O128/710-DB din 14.03.2014, precum și încasarea în mod solidar de la FPC ,,Casia-Grup” SRL și Balan Victor în beneficiul BC ,,Moldova-Agroindbank” SA a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierile protocolare a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 22 martie 2016, și respectiv, 16 mai 2016, s-au atras în calitate de intervenienți accesorii, Balan Ruxanda și Balan Eugem (f.d. 3-4). Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08 iunie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de BC ,,Moldova-Agroindbank” SA, s-a transmis în posesia BC ,,Moldova-Agroindbank” SA, pentru a fi vândute silit, încăperile locative și încăperile nelocative, amplasate în mun. Chișinău, str. Petricani, nr.10/1, cu nr.cadastrale 0100401.606.01.001 și 0100401.606.01.002; terenului aferent și casa de locuit individuală, amplasate în mun. Chișinău, com. Grătiești, str. Salcâmilor, nr.4, cu nr. cadastrale 0155213.023 și 0155213.023.01; casa de locuit individuală cu nr.cadastral 0100401.651.01 și a dreptului de folosință a terenului aferent, cu nr. cadastral 0100401.651, amplasate în mun.
Chișinău, str-lă 1 Petricani, nr.13, cu evacuarea lui Balan Victor, a altor persoane și a bunurilor din imobilele transmise în posesia băncii. S-a transmis, pentru a fi vândute silit bunurile mobile conform contractului de gaj nr. S14O128/710-DB din 14.03.2014 și s-a încasat, în mod solidar de la FPC ,,Casia-Grup” SRL și Balan Victor în beneficiul BC ,,Moldova-Agroindbank” SA, cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat, în mărime de 16 341,80 lei. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen, au contestat-o cu apel. 3 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 s-a respins apelul declarat de FPC ,,Casia Grup” SRL și Balan Victor, Balan Ruxanda, Balan Eugen și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.
Chișinău din 08 iunie 2016. Invocând dezacordul cu decizia instanței de apel, la 22 februarie 2017, FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu restituirea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului, FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen au reiterat motivele de fapt și de drept invocate în cererea de apel. Suplimentar au indicat că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au luat în considerare că, Balan Ruxanda este minoră și au respins ca neîntemeiat demersul privind atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu, Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului, în vederea apărării drepturilor minorei.
Opinează recurenții că, la semnarea contractului de ipotecă asupra casei de locuit cu suprafața de 98,4 m.p., amplasată în mun. Chișinău, com. Grătiești, str. Salcîmilor, 4, care este unica locuință a minorei Balan Ruxanda, nu a fost solicitat acordul ultimei, nici acordul DPDC. Consideră recurentul că, nu poate fi lipsit de unica locuință situată în mun. Chișinău, com. Grătiești, str. Salcîmilor, 4, care-i aparține lui Balan Eugen și membrilor familiei sale, deoarece dânsul are la întreținere soția și copilul minor. Prin referința din 07 iunie 2017, BC ,,Moldova-Agroindbank” SA, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Verificând legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererile de recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen, urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de 4 judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Completul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Instanța de recurs reține că, argumentele invocate de FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest sens, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că, conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer vs Germania, 22 martie 2016), însă motivele recursului, invocate în speță, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul 5 declarat de FPC ,,Casia Grup” SRL, Balan Victor, Balan Ruxanda și Balan Eugen, ca inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Recursul declarat de Firma de Producție și Comerț ,,Casia Grup” Societate cu Răspundere Limitată, Balan Victor, Balan Ruxanda, Balan Eugen, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.