3rh-59/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
3rh-59/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 3rh-59/17
Judecător: N. Traciuc
Instanța de recurs: CSJ, judecători - N. Clima, D. Vition, I. Cimpoi
Î N C H E I E R E
28 iunie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas
Judecătorii Luiza Gafton, Oleg Sternioală,
Mariana Pitic, Ion Druță
examinând cererea de revizuire depusă de Besedovschi Nicolae,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Besedovschi Nicolae
împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova și Biroului Vamal Giurgiulești
cu privire la contestarea actului administrativ,
împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 martie 2006 și hotărârii
Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2005,
c o n s t a t ă :
La 23 septembrie 2005, Besedovschi Nicolae s-a adresat cu cerere de chemare
în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova și Biroului Vamal
Giurgiulești cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în luna aprilie 2005 a intrat pe
teritoriul vamal al Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei
Giurgiulești cu automobilul VW Transporter, nr. caroseriei WV2ZZZ70ZSH,
procurat în Olanda.
La 12 aprilie 2005, automobilul a fost prezentat pîrîtului pentru vămuire, la
care Biroul vamal i-a solicitat efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care să
stabilească anul fabricării automobilului, capacitatea motorului, etc.
Institutul Republican de Expertiză Judiciară și Criminalistică de pe lîngă
Ministerul Justiției a întocmit raportul de expertiză seria MD 010394, nr. 0875 din
14 aprilie 2005 care a prezentat informația corespunzătoare.
Cu toate acestea, Biroul Vamal Giurgiulești a refuzat vămuirea automobilului
din considerentul că este fabricat în 1994, iar conform prevederilor Legii cu privire
la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova
de către persoanele fizice, nr. 1569 din 20 decembrie 2002 este interzisă
introducerea în țară a mijlocului de transport cu un termen de exploatare mai mare
de 10 ani.
Consideră reclamantul că argumentul Serviciului vamal este unul ilegal,
fiindcă anul fabricării mijlocului de transport este 1995 și nicidecum 1994, ceea ce
schimbă radical situația.
Solicită reclamantul Besedovschi Nicolae a recunoaște drept ilegale acțiunile
pîrîților privind refuzul de a plasa mijlocul de transport de model VW Transporter,
caroserie WV2ZZZ70ZSH023106 în regim vamal de import și a obliga Serviciului
Vamal al RM și Biroului vamal Giurghiulești să înregistreze automobilul de model
VW Transporter în regim vamal de import.
Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2005 acțiunea a fost
respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 22 martie 2006, corectată prin
încheierea instanței din 18 octombrie 2006, a fost respins recursul declarat de
Besedovschi Nicolae și menținută hotărîrea primei instanțe.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 octombrie 2006 a fost
respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Besedovschi Nicolae.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 17 martie 2010, corectată prin
încheierea instanței din 09 iunie 2010, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea
de revizuire depusă de Besedovschi Nicolae.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 30 octombrie 2013 a fost
respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei Curții Supreme de
Justiție din 22 martie 2006 depusă de Besedovschi Nicolae.
La 24 octombrie 2014, Besedovschi Nicolae a depus cerere de revizuire
împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea cererii de revizuire,
casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2005 și a deciziei Curții
Supreme de Justiție din 22 martie 2006, cu dispunerea rejudecării cauzei.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 03 decembrie 2014 a fost
respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Besedovschi Nicolae.
La 05 mai 2017 Besedovschi Nicolae a depus o nouă cerere de revizuire
împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea cererii de revizuire,
casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2005 și a deciziei Curții
Supreme de Justiție din 22 martie 2006, cu dispunerea rejudecării cauzei.
La 27 iunie 2017 Serviciul Vamal al RM a prezentat referință pe marginea
cererii de revizuire depuse, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Studiind cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție
consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din
următoarele considerente.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC „după ce examinează cererea
de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind
inadmisibilă”.
În conformitate art. 451 alin. (4) CPC „nu se admite depunerea repetată a
cererii de revizuire în aceleași temeiuri”.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție constată că prezenta cerere de revizuire este identică după
conținut cererii de revizuire depuse de către Besedovschi Nicolae la 24 octombrie
2014.
Având în vedere că cererea de revizuire este depusă repetat în baza acelorași
temeiuri, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de revizuire urmează a fi respinsă
ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e :
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către
Besedovschi Nicolae, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 martie
2006 și hotărârii Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2005, emise în cauza
civilă la cererea de chemare în judecată a lui Besedovschi Nicolae împotriva
Serviciului Vamal al Republicii Moldova și Biroului Vamal Giurgiulești cu privire
la contestarea actului administrativ.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Maria Ghervas
Judecătorii Luiza Gafton
Oleg Sternioală
Mariana Pitic
Ion Druță