Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.06.2017
casat

3r-73/17 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
21.06.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
termenul rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel
Citează această cauză
3r-73/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 3r-73/17 Judecător: S. Tizu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Panov, M. Anton, M. Guzun D E C I Z I E 21 iunie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii: Nicolae Craiu, Ion Druță examinând recursul declarat de către Bondarciuc Olga, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bondarciuc Olga împotriva Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun.

Chișinău, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „SG Media M1” privind contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017 prin care cererea de apel depusă de Bondarciuc Olga a fost restituită pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel, c o n s t a t ă: La 07 septembrie 2015 Bondarciuc Olga a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău privind anularea autorizației de schimbare a destinației nr.07a/14 din 31.01.2014. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 aprilie 2016 acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă. La data de 28 aprilie 2016 Bondarciuc Olga a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Bondarciuc Olga, fiind acordat termen până la data de 26 septembrie 2016 pentru prezentarea cererii de apel motivate. La 03 octombrie 2016, avocatul Dobre Lilia în interesele lui Bondarciuc Olga a prezentat cererea de apel motivată (f.d. 113-115). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, cererea de apel depusă de Bondarciuc Olga a fost restituită pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 13 aprilie 2017 Bondarciuc Olga a declarat recurs, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, cu restituirea cauzei în instanța de apel pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel incorect a restituit cererea de apel, or, încheierea prin care nu s-a dat curs a fost recepționată la data de 26 septembrie 2016, fiind astfel în imposibilitate de a înlătura neajunsurile stabilite de instanța de apel, în interiorul termenului acordat de instanță. La 12 iunie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată „SG Media M1” a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitând respingerea acestuia. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care urmează a fi admis din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC „instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare”.

În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) CPC „în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul”. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC „dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Studiind cererea de apel depusă de avocatul Dobre Lilia în interesele Olgăi Bondarciuc (f.d. 99), Colegiul constată că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Bondarciuc Olga, fiind acordat termen până la data de 26 septembrie 2016 pentru prezentarea cererii de apel motivate.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) CPC „instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1)”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, cererea de apel depusă de Bondarciuc Olga a fost restituită pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel. Studiind materialele cauzei, Colegiul reține că instanța de apel incorect a restituit cererea de apel depusă de Bondarciuc Olga. Avizul de recepție anexat la materialele dosarului confirmă că avocatul Dobre Lilia, care acționează în interesele Olgăi Bondarciuc în temeiul mandatului nr. 0059930, a recepționat copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2016, abia la 26 septembrie 2016 (f.d.

110). La fel, Colegiul constată că 26 septembrie 2016 este termenul limită acordat de instanța de apel pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel. În asemenea circumstanțe, având în vedere comunicarea întârziată a încheierii din 26 iunie 2016, Colegiul reține că la caz, posibilitatea înlăturării neajunsurilor din cererea de apel este una iluzorie, or apelantul nu a beneficiat de un termen rezonabil pentru a ajusta cererea de apel cerințelor de formă și conținut a cererii de apel prevăzute de lege. Prin urmare, în cazul în care încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost comunicată în ziua expirării termenului acordat pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel, Colegiul constată că instanța de apel incorect a restituit cererea de apel depusă de Bondarciuc Olga.

Având în vedere cele expuse mai sus, Colegiul consideră necesar de a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017 și de a restitui cauza spre rejudecare în instanța de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Bondarciuc Olga. Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bondarciuc Olga împotriva Primăria mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „SG Media M1” privind contestarea actului administrativ, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-01-23
0,96
3ra-60/19 — contestarea actului administrativ
hotărârea din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Centru mun. Chişinău. La data de 22 ianuarie 2018, Olga Bondarciuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 23 noiembrie 2017
CSJ 2018-04-25
0,96
3ra-315/18 — contestarea actului administrativ
Prima instanţă, Judecătoria Centru mun. Chişinău: S. Tizu dosarul nr. 3ra-315/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai D E C I Z I E 25 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2017-02-01
0,95
3r-18/17 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: S. Tizu dosarul nr. 3r-18/17 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru D E C I Z I E 01 februarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
CSJ 2017-09-06
0,94
3ra-809/17 — contestarea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-809/17 Judecător: E. Palanciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, G. Daşchevici, D. Manole Î N C H E I E R E 06 septembrie 2017 mun. Chişinău Col
CSJ 2017-09-13
0,94
3ra-1005/17 — anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1005/17 Judecător: L. Barghin Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, L. Popova, G. Daşchevici Î N C H E I E R E 13 septembrie 2017 mun. Chişinău Cole
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă