2r-351/17 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2r-351/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: A. Ciubotaru dosarul nr. 2r-351/17
instanța de apel: D. Manole, I. Cotruță, A. Bostan
D E C I Z I E
14 iunie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Ion Druță
Tamara Chișca-Doneva
examinând recursul declarat de către Organizația de Microfinanțare
,,Creditplus” Societate cu Răspundere Limitată,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Organizației de
Microfinanțare ,,Creditplus” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui
Rebeja Nicolae cu privire la încasarea datoriei,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, prin care
apelul declarat de către Organizația de Microfinanțare ,,Creditplus” Societate cu
Răspundere Limitată a fost restituit,
c o n s t a t ă :
La 20 august 2015, OM ,,Creditplus” SRL a depus cerere de chemare în
judecată împotriva lui Rebeja Nicolae cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii a indicat că la data de 19 mai 2015, între OM ,,Creditplus”
SRL și Rebeja Nicolae a fost încheiat contractul de împrumut nr. 400755/3, care a fost
executat la sediul OM ,,Creditplus” SRL.
Menționează că potrivit contractului sus menționat împrumutatul Rebeja Nicolae
a împrumutat de la împrumutător OM ,,Creditplus” SRL suma de 14 000 lei și urma să
restituie împrumutătorului, conform condițiilor contractuale suma de 19 536 lei la data
de 19 mai 2015, care include valoarea împrumutului principal și dobânda.
Indică că pentru nerespectarea termenului de rambursare a împrumutului,
împrumutatul s-a angajat să plătească penalitate contractuală, care se raportează
duratei de întârziere pentru returnarea împrumutului stabilite conform contractului de
împrumut, precum și numărului de notificări ignorate de către împrumutat.
Relevă că la data de 19 mai 2015, împrumutătorul și-a onorat obligațiunea sa
acordând împrumutul în suma de 14 000 lei.
În contextul dat în pofida faptului respectării obligațiunilor sale de către
împrumutător OM ,,Creditplus” SRL, împrumutatul Rebeja Nicolae până în prezent nu
și-a onorat obligațiile conform contractului în cauză.
Afirmă că la data de 29 iunie 2015, 09 iulie 2015 și la 20 iulie 2015, pârâtul
Rebeja Nicolae a fost înștiințat conform pct. pct. 6.5., 6.6., 6.7. din contractul enunțat,
despre faptul nerespectării clauzelor contractuale, prin intermediul notificărilor
recomandate expediate, conform procedurii stabilite de către părți în contract, cu
acordarea termenului pentru conformarea cerințelor, însă aceste notificări nu au fost
executate de ultimul.
Se mai arată că la data de 30 iulie 2015, împrumutatului Rebeja Nicolae i-a fost
transmisă notificarea prin care acesta a fost informat despre nerespectarea clauzelor
contractuale și rezilierea anticipată unilaterală a contractului de către împrumutător
OM ,,Creditplus” SRL și obligația de a restitui împrumutul, dobânzi calculate,
penalităților și penalizărilor.
Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 619, art. 624 alin. (1), art. 625
alin. (1) și alin. (4), art. 626 alin. (1), art. 867 alin. (1), art. 871 alin. (1) din Codul civil.
Solicită încasarea de la Rebeja Nicolae în beneficiul OM ,,Creditplus” SRL
împrumutul nestins în suma de 14 000 lei, 4976,05 lei cu titlu de dobândă restantă,
2050 lei cu titlu de penalitate contractuală pentru întârzierea de 41 zile, 4100 lei cu
titlu de penalitate contractuală pentru notificări, cheltuieli poștale în suma de 89,80 lei,
onorariul companiei de colectare în suma de 1615 lei și taxa de stat în mărime de
804,92 lei, în total suma de 27 635,77 lei (f. d. 2-4).
La 24 mai 2016, OM ,,Creditplus” SRL a depus o cerere de concretizare a
cerințelor prin care a solicitat încasarea de la Rebeja Nicolae în beneficiul
OM ,,Creditplus” SRL împrumutul nestins în suma de 14 000 lei, 4976,05 lei cu titlu
de dobândă restantă, 2050 lei cu titlu de penalitate contractuală pentru întârzierea de
41 zile, 4100 lei cu titlu de penalitate contractuală pentru notificări, cheltuieli poștale
în suma de 89,80 lei, cheltuieli de asistență juridică în suma de 2500 lei, taxa de stat în
mărime de 929,81 lei, dobânda de întârziere în suma de 2038,33 lei, rata inflației în
mărime de 609,01 lei, cheltuieli pentru citație publică în suma de 571 lei, telegramă în
sumă de 45,96 lei și comision bancar în sumă de 3,50 lei, în total suma de
31 923,46 lei (f. d. 72-73).
Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 27 iunie 2016, acțiunea a
fost admisă parțial, fiind încasat de la Rebeja Nicolae în beneficiul OM ,,Creditplus”
SRL suma de 14 000 lei-împrumutul nestins, 4976 lei-dobânda restantă, 2050 lei -
penalitate pentru 41 de zile, 4100 lei-penalitatea contractuală pentru notificări, 89,80
lei – cheltuieli poștale, 212,96 lei-cheltuieli de înștiințare a pârâtului și 929,81 lei-taxa
de stat, în total suma de 26 363,57 lei, în rest pretențiile au fost respinse ca
neîntemeiate (f. d. 99-101).
La 20 iulie 2016, OM ,,Creditplus” SRL a depus apel preliminar împotriva
hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei
instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să admisă integral (f. d. 104-
106).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 octombrie 2016, nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de OM ,,Creditplus” SRL și s-a explicat apelantului că în cazul
în care nu v-a prezenta cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat în
mărime de 718,27 lei în termenul acordat, până la 13 decembrie 2016, ora 15.00,
cererea de apel nu v-a fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită
fără examinare. Totodată, a fost stabilită pentru data de 13 decembrie 2016, ora 15.00
ședința pentru soluționarea chestiunii cu privire la punerea pe rol a cererii de apel sau
restituirea acesteia (f. d. 109-110).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, a fost restituită
cererea de apel depusă de OM ,,Creditplus” SRL împotriva hotărârii Judecătoriei
Rîșcani mun. Chișinău din 27 iunie 2016 din motiv că apelantul nu a îndeplinit în
termen indicațiile instanței de apel privind prezentarea apelului motivat și achitarea
taxei de stat cuprinse în încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 octombrie 2016 (f.
d. 115-116).
La 20 februarie 2017, OM ,,Creditplus” SRL a declarat recurs împotriva
încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și
restituirea pricinii la rejudecare.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată,
considerând-o neîntemeiată.
Invocă ca prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 aprilie 2016, nu a fost
dat curs cererii de apel depusă de OM ,,Creditplus” SRL din motiv că în cererea de
apel nu au fost indicate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, fiind
acordat un termen de înlăturare a neajunsurilor până la data de 13 decembrie 2016,
ora 15.00.
În acest context, susține că OM ,,Creditplus” SRL a depus apelul motivat și taxa
de stat la data de 01 decembrie 2016, prin intermediul cancelariei Curții de Apel
Chișinău.
Relevă că la data de 05 decembrie 2016, a recepționat încheierea instanței de
apel din 18 octombrie 2016, prin care s-a dispus achitarea taxei de stat în mărime de
718,27 lei.
La 06 decembrie 2016, OM ,,Creditplus” SRL a depus prin intermediul
cancelariei originalul ordinului de plată al taxei de stat prin care s-a achitat diferența de
20,27 lei, iar la data de 13 decembrie 2016 prin încheierea Curții de Apel Chișinău s-a
dispus restituirea cererii de apel.
La capitolul dat, relatează că la data de 14 decembrie 2016, grefierul a scris o
explicație la caz, în care a indicat că a găsit cererea de apel suplimentară și cea de
înlăturare a neajunsurilor printre materialele altor dosare din care motiv au și lipsit la
dosar la data examinării cauzei.
Prim prisma celor invocate, consideră că a înlăturat neajunsurile în termen.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva
încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei (în vigoare la momentul adoptării actului
contestat).
Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanței de apel din
13 decembrie 2016, a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces,
inclusiv recurentului OM ,,Creditplus” SRL la data de 31 ianuarie 2017, prin
scrisoarea de însoțire cu nr. de ieșire 1001 (f. d. 133), însă date care ar confirma și
recepționarea acesteia de către recurent la materiale cauzei lipsesc.
Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor
legale și a declarat recursul la 20 februarie 2017, în termen (f. d. 136).
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se
examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a
materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea
părților.
Studiind materialele dosarului și temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul
întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel și restituirea
pricinii spre rejudecare în instanța de apel pentru judecarea apelului declarat de către
OM ,,Creditplus” SRL, în fond din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează
recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau
parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
După cum rezultă din materialele dosarului prin încheierea Curții de Apel
Chișinău din 18 octombrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de
OM ,,Creditplus” SRL și s-a explicat apelantului că în cazul în care nu v-a prezenta
cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 718,27 lei în
termenul acordat, până la 13 decembrie 2016, ora 15.00, cererea de apel nu v-a fi
considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare.
Totodată, a fost stabilită pentru data de 13 decembrie 2016, ora 15.00 ședința
pentru soluționarea chestiunii cu privire la punerea pe rol a cererii de apel sau
restituirea acesteia (f. d. 109-110).
Este cert și faptul că încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 octombrie 2016 a
fost expediată recurentului OM ,,Creditplus” SRL și recepționată de acesta la
05 decembrie 2016, fapt ce se confirmă și prin avizul de recepție (f. d. 112).
La data de 01 decembrie 2016, apelantul OM ,,Creditplus” SRL a depus cererea
de apel motivată cu anexarea dovezii de plată a taxei de stat la depunerea apelului în
suma de 698 lei prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău (f. d. 119-120).
În același timp, se constată faptul că OM ,,Creditplus” SRL a prezentat la data
de 06 decembrie 2016, cererea de înlăturare a neajunsurilor la care a anexat originalul
ordinului de plată a diferenței taxei de stat nr. 403 din 05 decembrie 2016, în suma de
21,27 lei, dovada depunerii cererii de apel motivate la data de 01 decembrie 2016 și
copia ordinului de plată nr. 02 din 28 noiembrie 2016, prin care a fost achitată taxa de
stat în mărime de 698 lei (f. d. 117-122).
La acest capitol, se reține că prin explicațiile grefierului, ultimul a adus la
cunoștință judecătorului că la data de 14 decembrie 2016, a găsit cererea de apel
motivată și cererea de înlăturare a neajunsurilor pe cauza civilă nr. 2a-4375, OM
,,Creditplus” SRL împotriva lui Rebeja Nicolae, care s-au aflat în materialele altei
cauze, din care motiv cererile respective au lipsit la dosar în ziua examinării apelului și
nu s-a cunoscut despre faptul recepționarii lor (f. d. 132).
Sub aspectul, dat este necesar de notat și despre mențiunea judecătorului de pe
cererea de înlăturare a neajunsurilor din 06 decembrie 2016, prin care se indică că
documentele au fost prezentate de către grefier a doua zi după examinarea apelului
(f. d. 117).
Astfel, analizând circumstanțele din speță, instanța de recurs constată că cererea
de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat au fost prezentate de către apelantul
OM ,,Creditplus” SRL, fapt ce atestă că ultimul a executat toate indicațiile instanței de
apel până la data de 13 decembrie 2016, stabilită prin încheierea de a nu da curs cererii
de apel din 18 octombrie 2016, în așa mod și neajunsurile fiind înlăturate până la data
de 13 decembrie 2016, când cererea de apel a fost restituită.
Or, prevederile art. 369 alin. (1) CPC, statuează că, în cazul în care apelantul nu
a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate
cu art. 368 alin. (1) CPC, instanța de apel urmează să restituie cererea de apel, însă la
caz se constată că apelantul OM ,,Creditplus” SRL a îndeplinit în termen indicațiile
instanței de apel.
Sub acest aspect și ținând cont de faptul că neajunsurile actului procedural în
speță, prezentarea cererii de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat, au fost
înlăturate până la data indicată de către instanță, instanța de recurs consideră că întru
evitarea încălcării dreptului recurentului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, apelul urmează a fi examinat în fond.
În consecință, instanța de recurs notează, că dreptul de acces la un tribunal
constituie un element inerent al tuturor garanțiilor procedurale prevăzute în Convenție
(CEDO, hot. Campbell și Fell vs. Marea Britanie din 25.02.1982). Drepturile
fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, iar nu iluzorie și
teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana
interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție (CEDO, hot.
Airey vs. Irlanda din 09.10.1979).
În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii recurate
prin care a fost restituită cererea de apel depusă de OM ,,Creditplus” SRL, or
menținerea acesteia, în condițiile enunțate, ar constitui o încălcare a dreptului
OM ,,Creditplus” SRL de a dispune de drepturile sale procedurale în condițiile
normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor
Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și îngrădirea accesului la justiție.
Pentru considerentele enunțate, Colegiul civil, comercial și contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a
casa încheierea instanței de apel și a restitui pricina în instanța de apel pentru judecarea
apelului în fond.
În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e:
Se admite recursul declarat de către Organizația de Microfinanțare ,,Creditplus”
Societate cu Răspundere Limitată.
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, în cauza
civilă la cererea de chemare în judecată a Organizației de Microfinanțare ,,Creditplus”
Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Rebeja Nicolae cu privire la încasarea
datoriei, cu remiterea pricinii la Curtea de Apel Chișinău pentru judecarea apelului în
fond.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Ion Druță
Tamara Chișca-Doneva