2ra-1127/17 — cu rivire la încasarea prejudiciului, declararea nulității parțiale a actului juridic, încasarea sumelor și oblgarea eliberării carnetului de muncă

2ra-1127/17 — cu rivire la încasarea prejudiciului, declararea nulității parțiale a actului juridic, încasarea sumelor și oblgarea eliberării carnetului de muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O. Melniciuc nr. 2ra-1127/17

instanța de apel: D. Manole, I. Cotruță, A. Bostan

ÎNCHEIERE

14 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată „Miriamplast & Co” împotriva lui Valeriu Monacu cu privire la încasarea

prejudiciului și cererea reconvențională a lui Valeriu Monacu împotriva Societății

cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” cu privire la declararea nulității parțiale

a actului juridic, încasarea sumelor și obligarea la eliberarea carnetului de muncă

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016, prin care

au fost respinse apelurile declarate de Valeriu Monacu și Societatea cu Răspundere

Limitată „Miriamplast & Co” și menținută hotărârea primei instanțe

constată:

La 22 ianuarie 2015, SRL „Miriamplast & Co” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Valeriu Monacu cu privire la încasarea prejudiciului.

În motivarea acțiunii a invocat că la 26 mai 2014, în baza cererii,

Valeriu Monacu a fost angajat în calitate de montator în cadrul întreprinderii fiind

încheiat un contract individual de muncă și un contract de răspundere materială

deplină.

Menționează că în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în baza

procesului - verbal nr. 18 din 27 mai 2014, SRL „Miriamplast & Co” i-a încredințat

lui Valeriu Monacu camionul de model „Ford Tranzit” cu numărul de înmatriculare

HN AS 595.

Relatează că începând cu 22 septembrie 2014, Valeriu Monacu nu s-a mai

prezentat la locul de muncă și nu a înștiințat administrația despre motivele absenței

de la locul de muncă.

Susține că în perioada respectivă Valeriu Monacu urma să execute 4 comenzi

de executare a lucrărilor de montare, fapt confirmat prin actele de predare - primire

a comenzilor nr. 210 din 16 august 2014, nr. 211 din 16 august 2014 și nr. 195 din

19 august 2014 și nr. 219 din 21 august 2014, urmând să livreze, să instaleze și să

1

primească sumele restante a plăților de la beneficiari pentru executarea comenzilor

menționate.

Afirmă că faptul absenței nemotivate de la locul de muncă a lui

Valeriu Monacu a fost documentat de reprezentanții angajatorului și a salariaților

prin procesul - verbal nr. 5 din 22 septembrie 2014.

Prin același proces - verbal a fost stabilită lista valorilor materiale si bănești

aflate în administrarea lui Valeriu Monacu la data respectivă.

Afirmă că la 24 septembrie 2014, a expediat în adresa lui Valeriu Monacu

somația nr. 110 prin care a fost solicitată prezentarea explicațiilor referitor la absența

nemotivată de la locul de muncă și a motivelor nerestituirii valorilor materiale și

financiare aflate în administrarea sa, concomitent fiindu-i solicitată restituirea

acestora.

Notează reclamantul că potrivit explicației expediate de Valeriu Monacu la

adresa întreprinderii și a explicațiilor altor salariați din cadrul aceleiași întreprinderi

Vasile Lica și Vadim Golban, administrația întreprinderii și reprezentanții

salariaților au constatat prin procesul - verbal nr. 6 din 22 octombrie 2016 că o parte

din valorile materiale și financiare aflate în administrarea lui Valeriu Monacu au fost

transmise angajatului întreprinderii Vasile Lica, fiind întocmită în acest sens o

recipisă, ca urmare fiind recalculată suma valorilor materiale și financiar aflate în

administrarea lui Valeriu Monacu.

Mai explică că au fost constate și prejudicii cauzate de Valeriu Monacu prin

deteriorarea parbrizului la autocamionul de model „Ford Tranzit” cu numărul de

înmatriculare HN AS 595 în sumă de 1510 lei și prin nerestituirea avansului de

salariu pentru o perioadă mai mare decât cea de facto lucrată în cadrul întreprinderii

în sumă de 12951,50 lei.

Indică că suma prejudiciului material și financiar cauzat de Valeriu Monacu

constituia 14461,50 lei și 275,69 euro care rezultă din sume de bani recepționate de

la clienți din comenzile efectuate și anume: din comanda nr. 210 din 16 august 2014

valoare restantă de 830 lei, la comanda nr. 211 din 16 august 2014 valoarea restantă

de 1000 lei, comanda nr. 195 din 19 august 2014 - 320 euro, comanda nr. 219 din

21 august 2014 - 100 euro, în total 1830 lei și 420 euro din care se exclud sumele

bănești transmise prin recipisa din 20 septembrie 2014 - 120 euro și 2280 lei,

calculată la cursul oficial al BNM de 18,51 lei din 20 septembrie 2014. La moment

datoria constituie suma de 275,69 euro.

Contravaloarea parbrizului deteriorat în sumă de 1510 lei, valoare dedusă din

factura 1509 din 10 ianuarie 2015, eliberată de întreprinderea specializată

SC „Parbriz Service” SRL prin care se confirmă că prețul parbrizului este de

1510 lei, iar prețul de montare a parbrizului respectiv este de 400 lei.

Avansul de salariu pentru o perioada mai mare decât cea de facto lucrată în

cadrul întreprinderii constituie suma de 12951,50 lei, stabilită conform informației

contabile.

Mai menționează că prin ordinul nr. 11 din 22 octombrie 2014,

SRL „Miriamplast & Co” a anulat parțial pct. 1 al ordinului nr. 10 din

22 septembrie 2014, constatând suma prejudiciului cauzat de către Valeriu Monacu.

2

Totodată, prin același ordin nr. 11 din 22 octombrie 2014, Valeriu Monacu a

fost concediat din funcția de montator în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) și li k)

Codul Muncii.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 33, 331, 38, 85 alin. (1) lit.

(a), 166 – 167 CPC, art. 327 alin. (1) și (3). 328 alin. (1) lit. (a) și (e), 339 Codul

Muncii, art. 8 alin. (2) lit. (g), art. 1389 alin. (1) Cod civil.

Solicită admiterea acțiunii, încasarea de la Valeriu Monacu în folosul

SRL „Miriamplast & Co” prejudiciul material cauzat în sumă de 275,69 euro cu titlu

de sumă recepționată în numele întreprinderii de la clienți pentru comenzi,

prejudiciul material cauzat în mărime de 12951,50 lei în calitate de avans de salariu

primit de Valeriu Monacu pentru o perioadă mai mare decât cea de facto lucrată în

cadrul întreprinderii, prejudiciul material cauzat în mărime de 1510 lei cu titlu de

contravaloare a parbrizului deteriorat la autocamionul de model Ford Tranzit cu n/î

FIN AS 595, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

La 12 mai 2015, în cadrul ședinței de judecată Valeriu Monacu a înaintat o

cerere reconvențională împotriva SRL „Miriamplast & CO” prin care a solicitat

declararea nulității parțiale a contractului individual de muncă nr. 42 din

26 mai 2014 încheiat între SRL „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu în partea în

care salariul de bază lunar este stabilit în schema de încadrare a statelor de personal

a întreprinderii care constituie 1650 lei, recunoașterea valabilității contractului

individual de muncă nr. 42 din 26 mai 2014 în partea care salariul de bază lunar

constituie echivalentul în lei la data achitării a 4 dolari pentru m/p PVC instalat,

constatarea achitării de către SC „Miriamplast & Co” în beneficiul lui său salariul

de facto în mărime de 1400 lei pentru luna mai 2014, 3000 lei pentru luna iunie 2014,

suma de 6200 lei pentru luna iulie 2014 față de salariul de 1650 lei prevăzut în

contractul individual de muncă nr. 42 din 26 mai 2014, încasarea din contul

SRL „Miriamplast & Co” în folosul său salariul restant în mărime de 800 lei pentru

luna august 2014 și suma de 3576 lei pentru luna septembrie, obligarea

SRL „Miriamplast & Co” să elibereze carnetul de muncă pe numele lui și încasarea

din contul SRL „Miriamplast & Co” în folosul său prejudiciul moral cauzat în

mărime de 3 salarii medii.

În motivarea cererii a invocat că în perioada mai - septembrie 2014, a fost

angajat în cadrul întreprinderii SRL „Miriamplast&Co”, iar de către administratorul

întreprinderii Stanislav Golban au fost instituite practici vicioase de salarizare,

ducerea contabilității duble, diminuarea mărimii reținerilor efectuate din creanțele

salariale ale reclamantului.

Astfel, din motivul neachitării sistematice, cu întârzierea salariului, în luna

august și-a expus cerința de demisie, care însă nu a fost primită/înregistrată de

directorul SRL „Miriamplast & Co”, iar ulterior la 13 septembrie 2014 și secretara

întreprinderii respective a refuzat să înregistreze cererea de demisie.

Afirmă că raporturile de muncă cu angajatorul au încetat încă din

22 septembrie 2014, iar la 20 octombrie 2014 a fost emis ordinul de concediere.

Explică că contrar obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. (3) Codul Muncii,

angajatorul nu a efectuat achitarea deplină a drepturilor salariale care i se cuvin, fiind

amenințat că va avea probleme.

3

Mai menționează că pentru perioada mai - septembrie 2014, salariul achitat a

constituit suma de 1400 lei în luna mai, 3700 lei în luna iunie și 6400 lei în luna

iulie.

Susține că salariul real a fost negociat cu angajatorul și constituia 4 USD

(dolari) m/p PVC instalat, pe când în contractul individual de muncă a indicat suma

de 1650 lei întru diminuarea impozitului și cotizațiilor obligatorii spre achitare.

Astfel, consideră că contractul individual de muncă nr. 42 din 26 mai 2014

încheiat între SC „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu urmează a fi declarat nul.

Menționează că pentru perioada august 2014 – 22 septembrie 2014 și

respectiv 20 octombrie 2014 - data emiterii ordinului de concediere nu i-a fost achitat

salariul pentru luna august în sumă de 5017 lei și pentru luna septembrie în sumă de

3370 lei.

Relatează că în luna august, administratorul SRL „Miriamplast & Co„ i-a

comunicat că salariații nu pot reține mijloace financiare în contul achitării salariului

din motiv că aceste surse financiare sunt necesare pentru producere, iar ulterior

angajatorul a promis achitarea salariului până pe 10 septembrie 2014 fapt neexecutat

de ultimul, motiv din care Valeriu Monacu a recurs la procedura practică anterior de

reținere a sumelor de bani ce i se cuveneau drept salariu din sumele de bani achitate

de către clienți pentru comenzile executate.

Indică că a reținut suma de 200 euro, echivalentul a 3702 lei și suma de 900 lei

care reprezintă o parte din salariu care urma a-i fi achitat pentru luna august.

Respectiv, restanța la salariu a SRL „Miriamplast & Co” față de

Valeriu Monacu constituie suma de 800 lei pentru luna august 2014 (5400 lei -

(3702 lei+900 lei), și suma de 3567 lei restanța la plata salariului pentru luna

noiembrie.

Mai mult, indică că până în prezent nu i-a fost eliberat carnetul de muncă care

ar confirma că ar fi deținut funcția de montator în cadrul SRL „Miriamplast & Co”

în perioada mai - decembrie 2014.

Notează că a expediat în adresa angajatorului o cerere prealabilă, care însă a

fost satisfăcută doar parțial.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 15 ianuarie 2016,

acțiunea a fost admisă parțial.

A fost încasat de la Valeriu Monacu în beneficiul SRL „Miriamplast & Co”

prejudiciul material în sumă de 275,69 euro, în valută națională conform cursului

BNM la momentul executării hotărârii.

În rest pretențiile din cererea de chemare în judecată inițială depusă de

SRL „Miriamplast & Co” împotriva lui Valeriu Monacu privind încasarea sumei de

12951,5 lei, în calitate de avans primit la salariu pentru o perioadă mai mare decât

cea de facto lucrată, a prejudiciului material cauzat în mărime de 1510 lei în calitate

de contravaloare a parbrizului deteriorat, au fost respinse ca neîntemeiate.

Au fost respinse pretențiile din cererea de chemare în judecată

reconvențională depusă de Valeriu Monacu împotriva SRL „Miriamplast & Co”

privind declararea nulității parțiale a contractului individual de muncă nr. 42 din

26 mai 2014, încheiat între SRL „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu în partea

prin care salariul de bază lunar este stabilit în schema de încadrare a statelor de

4

personal a întreprinderii, care constituie 1650 lei, recunoașterea valabilității

contractului individual de muncă nr. 42 din 26 mai 2014, încheiat între

SRL „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu în partea salariul de bază lunar

constituie echivalentul, în lei la data achitării a 4 dolari pentru m/p PVC instalat,

constarea achitarii de către SRL „Miriamplast & Co” în beneficiul lui

Valeriu Monacu a salariului de facto în mărime de 1400 lei pentru luna mai 2014,

3000 lei pentru luna iunie 2014, 6200 lei pentru luna iulie 2014, față de salariul de

1650 lei, prevăzut în contractul individual de muncă nr. 42 din 26 mai 2014, să fie

încasat de la SRL „Miriamplast & Co” în beneficiul lui Valeriu Monacu a salariului

restant în mărime de 800 lei pentru august 2014, 3576 lei pentru luna septembrie

2014, obligarea SRL „Miriamplast & Co” să elibereze carnetul de muncă pe numele

lui Valeriu Monacu și încasarea de la SRL „Miriamplast & Co” în beneficiul lui

Valeriu Monacu a prejudiciului moral cauzat în mărime de 3 salarii medii, ca

neîntemeiate.

A fost încasat de la Valeriu Monacu în beneficiul statului cheltuielile de

judecată sub formă de cheltuieli privind achitarea taxei de stat neachitată de

SRL „Miriamplast & Co” la depunerea acțiunii în mărime de 187,16 lei, pentru

pretențiile unde are pierdere de cauză.

A fost încasat de la SRL „Miriamplast & Co” în beneficiul statului cheltuielile

de judecată sut formă de cheltuieli privind achitarea taxei de stat neachitată de

SRL „Miriamplast & Co” la depunerea acțiunii, în mărime de 433,85 lei, pentru

pretențiile unde are pierdere de cauză.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016, au fost respinse

apelurile declarat de Valeriu Monacu și SRL „Miriamplast & Co” și menținută

hotărârea primei instanțe.

La 23 ianuarie 2017, Valeriu Monacu a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel în

partea în care a fost admisă acțiunea inițială și respinsă acțiunea reconvențională și

în partea în care s-a dispus încasează de la Monacu Valeriu în beneficiul Statului

cheltuieli de judecată sub formă de cheltuieli privind achitarea taxei de stat

neachitată de SRL „Miriamplast & Co” la depunerea acțiunii în mărime de

187,16 lei, pentru pretențiile unde are pierdere de cauză și emisă o nouă hotărâre de

admitere integrală a acțiunii reconvenționale reconvenționale.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată și hotărârea

primei instanțe considerându-le contrare prevederilor legii.

Obiectează că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată,

nu a examinat complet, obiectiv și sub toate aspectele, prin ce i-a fost încălcat dreptul

recurentului la un proces echitabil contrar prevederilor art. 6 par. 1 CEDO și art. 1

din Protocolul nr. 1.

Invocând prevederile art. 14 alin. (1) Cod civil, art. 9, 128 alin. (1), (3),

142 alin. (1), 143 alin. (1), 329 alin. (4) susține că menținerea soluției adoptate de

prima instanță și instanța de apel constituie o încălcare a prevederilor legale.

La 26 aprilie 2017, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Miriamplast & Co”

a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe în partea în care a fost

5

respinsă acțiunea depusă de SRL „Miriamplast & Co” cu admiterea acțiunii în partea

încasării sumelor solicitate.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată și hotărârea

primei instanțe considerându-le ilegale.

Obiectează că instanța de apel adoptând soluția de respingere a cerinței privind

încasarea de la Valeriu Monacu a sumei de 12951,05 lei cu titlu de avans la salariu

și 1510 lei contravaloarea parbrizului deteriorat nu a aplicat prevederile

art. 528 alin. (1), 327 alin. (1) și (3), 338 alin. (1), lit. (a), (e) Codul Muncii,

art. 1389 alin. (1) Cod civil.

Subliniază că în cadrul ședinței de judecată reprezentantul lui Valeriu Monacu

a confirmat faptul primirii unei sume de bani, ce se confirmă prin borderourile de

plată semnate de Valeriu Monacu.

Mai mult, ordinul nr. 11 din 22 octombrie 2014 de constatare a prejudiciului

a fost adus la cunoștință lui Valeriu Monacu acesta nu a fost contestat, fiind valabil

până în prezent.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 14 noiembrie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 137). Informații cu privire la data recepționării deciziei motivate de către

recurentul Valeriu Monacu la materialele cauzei lipsesc, iar conform înscrisurilor

din actele cauzei SRL „Miriamplast & Co” a făcumt cunoștință cu decizia motivată

la 27 februarie 2017 (f. d. 1).

Astfel, se constată că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au

declarat recursurile împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

25 octombrie 2016, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile

sunt inadmisibile din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de SRL „Miriamplast & Co”

6

și Valeriu Monacu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile

declarate de SRL „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu, asemenea aspecte nu se

regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursurile declarate de SRL „Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

dispune:

Recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată

„Miriamplast & Co” și Valeriu Monacu se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

7